Fotbal intern

Denis Haruț, titular la primul meci pentru FCSB. Joacă în centrul apărării. Fanatik confirmat

07.02.2021 | 18:55
Denis Harut titular la primul meci pentru FCSB Joaca in centrul apararii Fanatik confirmat
ADVERTISEMENT

Proaspăt transferat de la FC Botoșani, Denis Haruț își va face debutul oficial pentru formația lui Toni Petrea chiar la meciul cu Academica Clinceni și va fi titular, așa cum Gigi Becali a anunțat.

UPDATE, 7 februarie, ora 19:00 / Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Denis Haruț intră direct titular în FCSB – Academica Clinceni și va face cuplu în centrul defensivei lui Toni Petrea cu Andrei Miron.

ADVERTISEMENT

Echipa de start a FCSB: A. Vlad – Ov. Popescu, Haruț, Miron, Radunovic – Moruțan, Simion, D. Olaru – Oct. Popescu, Fl. Tănase, Fl. Coman; Rezerve: Straton, Crețu, Panțîru, Nedelcu, Cristea, Buziuc, Perianu, Oaidă, Vukusic; Antrenor: Toni Petrea


Știre inițială, 7 februarie, ora 17:20

FANATIK a aflat că Haruț va juca fundaș central, în locul lui Iulian Cristea. El va face pereche cu Andrei Miron, un alt fost fotbalist al celor de la FC Botoșani.

ADVERTISEMENT

FCSB are ocazia să se asigure că păstrează distanța față de CFR Cluj, care va da piept luni chiar cu fosta echipă a lui Denis Haruț. Diferența dintre lider și ardeleni este de un punct, în condițiile în care ambele au același număr de meciuri jucate.

Denis Haruț, titular la primul meci pentru FCSB. Intră lângă Andrei Miron cu Academica Clinceni

Atunci când și-a negociat pentru prima oară transferul la FCSB, Denis Haruț a solicitat să fie utilizat pe postul de fundaș central. Gigi Becali a fost deranjat de tupeul fotbalistului, în vreme ce Mihai Stoica l-a ironizat ulterior pentru modul în care a pus problema. După ce mutarea s-a făcut, până la urmă, Becali a declarat că Haruț chiar va evolua în centrul apărării.

ADVERTISEMENT

„Am pus condiția ca Haruț să nu joace în ultimul meci al Botoșaniului. Dacă îl băgau, nu îl mai cumpăram. Eu îl vreau duminică (n.r. cu Academica Clinceni) pe teren. L-am adus și va juca fundaș central. Poate juca și în dreapta, dar băiatul mi-a transmis că în centru se simte cel mai bine”, a spus patronul liderului din Liga 1.

Din informațiile FANATIK, Toni Petrea îi va oferi lui Haruț șansa debutului la FCSB și îl va folosi titular contra celor de la Academica Clinceni. Fotbalistul în vârstă de 21 de ani va evolua în centrul apărării și va face cuplu cu Andrei Miron, cel care i-a fost coleg preț de jumătate de sezon și la FC Botoșani, în 2019.

ADVERTISEMENT
  • 11.000 de euro lunar câștigă Denis Haruț la FCSB;
  • 17 apariții a strâns fundașul pentru FC Botoșani, în acest sezon al Ligii 1.

Toni Petrea, încântat de noua achiziție: „E bine pregătit!”

Antrenorul Toni Petrea s-a arătat extrem de fericit de finalizarea transferului lui Denis Haruț și a dezvăluit că este mulțumit de nivelul de pregătire al fundașului originar din Timișoara. La conferința de presă de dinaintea partidei cu Academica Clinceni, tehnicianul a anunțat că este încântat de cum se prezintă din punct de vedere fizic fostul fotbalist de la FC Botoșani.

„Mă bucur că, până la urmă, s-a perfectat transferul lui Haruț la noi. Are avantajul faptului că a avut continuitate în pregătire și în meciuri. Nu cred că va fi o problemă să se adapteze și să intre în echipă. Vom vedea dacă de mâine sau de la meciurile următoare. Poate fi un avantaj pentru el că a jucat și e la pus cu pregătirea fizică”, spunea Toni Petrea.

Pentru FCSB, urmează partida cu Academica Clinceni, iar apoi vine un nou derby cu Dinamo. După victoria cu 1-0 din campionat, roș-albaștrii vor da piept ci marea rivală și în Cupa României. Partida se va disputa miercuri 10 februarie, în faza optimilor de finală.

  • Pe 5 ani a semnat Denis Haruț cu FCSB;
  • 661.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru fotbalist.

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Academica: 2,05 este cota pentru „sub 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT