Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dinamo anunță o nouă strategie de viitor: „O luăm pas cu pas!”. De ce l-a ales Eugen Voicu pe Andrei Nicolescu în locul lui Vlad Iacob

Eugen Voicu anunță că Dinamo va adopta o nouă strategie de viitor și le promite fanilor că în trei ani echipa se va bate pentru titlul de campioană a României.
01.04.2024 | 08:56
Dinamo anunta o noua strategie de viitor O luam pas cu pas De ce la ales Eugen Voicu pe Andrei Nicolescu in locul lui Vlad Iacob
Eugen Voicu a explicat de ce l-a ales pe Andrei Nicolescu să fie numărul 1 la Dinamo în detrimentul lui Vlad Iacob
ADVERTISEMENT

Dinamo luptă cu disperare să se salveze de la retrogradare în acest sezon de SuperLiga, dar șefii clubului au planuri mari pentru anii ce urmează. Patronul Eugen Voicu spune că ieșirea din insolvență este foarte aproape, se va adopta o nouă strategie pe termen lung și echipa „alb-roșie” va redeveni o forță în fotbalul românesc.

Eugen Voicu anunță o nouă strategie pe termen lung la Dinamo

În paralel cu eforturile depuse pe partea sportivă pentru salvarea de la retrogradare, la Dinamo se lucrează asiduu și pe planul transformării clubului într-unul de nivel european. Noii acționari au pompat sume uriașe în conturi, se discută intens și pentru atragerea de noi investitori, iar patronul Eugen Voicu anunță lansarea unei noi platforme pentru suporteri, așa cum au echipe de top ca Manchester United, Liverpool sau Barcelona.

ADVERTISEMENT

În plus, pe lângă toate acestea, se pune la punct și o nouă strategie de viitor, menită să redea grupării „alb-roșii” strălucirea pe care o avea în trecut. Mai ales din punctul de vedere al rezultatelor.

„Știu că e o întrebare puțin peste, dar se spune că la un club serios iarna îți faci car și vara sanie. Chiar dacă sunteți în lupta asta pentru evitarea retrogradării… Ați început, totuși, să vă gândiți la o strategie pentru anul viitor, jucători și așa mai departe?”, a vrut să afle de la Eugen Voicu ce planuri au șefii lui Dinamo moderatorul Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA, emisiune pe care o puteți urmări în fiecare luni, marți și vineri, de la 1„7:30, LIVE numai pe site-ul FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT

„Da, vă dați seama că facem lucrul acesta. Cu jucătorii, cel puțin în momentul de față, a avut mână liberă antrenorul, pentru că și-a asumat și responsabilitatea și atunci trebuia să aibă capacitatea de a decide de unul singur la final despre ce jucători își dorește. Dacă nu-și atinge obiectivul putea să invoce faptul că nu a fost decisiv în a aduce jucători.

Evident că ne gândim, evident că vrem să avem mai mulți jucători români și să ne deschidem lotul pentru jucătorii români. Avem o strategie, încercăm să întinerim lotul… Dar o să vedeți, lucrurile astea le facem pas cu pas”, dezvăluie patronul lui Dinamo o parte din noua strategie pe care o va adopta la club.

ADVERTISEMENT

Eugen Voicu despre Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo: „E foarte bun! De aia l-am ales în locul lui Vlad Iacob”

Eugen Voicu a vorbit apoi despre Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, activitatea pe care acesta o desfășoară la club și motivele pentru care l-a ales să fie numărul 1 în detrimentul lui Vlad Iacob.

„E bun Nicolescu? Mie îmi place foarte mult și nu am înțeles niciodată valul acesta de critici la adresa lui. Iar aia cu Mexicul a pus capac…”, a continuat Horia Ivanovici șirul întrebărilor pentru Eugen Voicu la FANATIK SUPERLIGA, emisiune pe care o puteți urmări și în premieră pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici lunea, marțea și vinerea, de la ora 17:30.

ADVERTISEMENT

„E foarte bun… Eu, la început, puteam să aleg între Andrei Nicolescu și Vlad Iacob, pe mâna cui să merg, pentru că era decizia mea ca investitor. Și după ce am avut discuții cu fiecare, am zis de la început foarte clar: Andrei va fi numărul 1, Vlad va fi numărul 2.

Vlad s-a supărat și pe chestia asta, dar diferența dintre cei doi este atât de mare, încât nu aveai cum să nu-l alegi pe Andrei Nicolescu. Chiar nu aveai cum să nu-l alegi. Și dacă mie mi s-ar fi părut că Vlad ar fi mai potrivit, el ar fi fost numărul 1 cu siguranță.

Andrei Nicolescu muncește foarte mult, ține acum mult mai multe funcții în club decât cea de președinte. Ceea ce nu-i ok, dar pentru momentul de față e inevitabil.

Nu ne-am certat niciodată, pe niciun subiect. Și cu toate că mai și greșim, și Andrei Nicolescu greșește, și eu greșesc, și orice om pe lumea asta greșește, direcția și atmosfera, și nu doar cu Andrei Nicolescu, atmosfera din cadrul Red&White e una foarte sănătoasă”, este portretul lui Andrei Nicolescu, făcut de patronul lui Dinamo.

Promisiunea lui Eugen Voicu pentru fanii lui Dinamo: „În trei ani luptăm la campionat!”

Chiar dacă s-a vorbit de strategii de viitor, discuția nu putea ocoli si subiectul fierbinte, la zi. Scapă Dinamo de retrogradare? „Vă salvați? Fără baraj… Ce simțiți?”, a vrut să afle Horia Ivanovici părerea lui Eugen Voicu. „Încercăm. Simt că se poate”, răspunde plin de speranță șeful clubului „alb-roșu”.

„Ultima întrebare. Unde vă vedeți cu Dinamo peste trei ani?”, e provocarea de final a moderatorului. „Pe un nou stadion, luptând pentru campionat și, evident, pentru cupele europene”, e promisiunea pe care Eugen Voicu le-a făcut-o fanilor dinamoviști la FANATIK SUPERLIGA.

Eugen Voicu anunță o nouă strategie pe termen lung la Dinamo

ADVERTISEMENT