Conflictul de la Dinamo se ascute. Dorin Şerdean a ieşit la atac şi a contestat în instanţă votul acordat de creditori pentru noul plan de reorganizare modificat de la club.
Dorin Şerdean este unul dintre cei care au votat împotriva modificării planului de reorganizare, al cărui rezultat a fost publicat în exclusivitate de FANATIK. Acţionarul majoritar de la Dinamo are cel mai mult de pierdut dacă acest nou plan va trece pentru că va rămâne fără marea majoritate a acţiunilor.
Unul dintre efectele acestei contestaţii este amânarea perioadei în care va putea fi acordată validarea noului plan de reorganizare de către judecătorul sindic. Programată iniţial pe 24 octombrie, validarea în instanţă a planului a fost mutată pentru data de 7 noiembrie, după această contestaţie.
Din informaţiile FANATIK, validarea nu poate avea loc decât după judecarea contestaţiilor. Cel mai probabil, ele vor fi judecate şi validate în acelaşi timp. Astfel, perioada de incertitudine de la nivelul acţionariatului se prelungeşte până pe data de 7 noiembrie, cel mai devreme.
Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan va deveni acţionarul majoritar de la Dinamo dacă planul de reorganizare modificat va fi aprobat la tribunal. Vor rămâne cu semnificativ mai puţine acţiuni Dorin Şerdean, Nicolae Badea şi Cornel Dinu.
Însă, omul de afaceri din Alba Iulia va fi cel mai afectat de o eventuală validare, iar de la 72, 87% se va “prăbuşi” la doar 0,75% din acţiunile clubului:
“Unu, eu am o soluţie viabilă. Şi doi, legat de modul acesta de procedură pe care o adoptă el (n.r. – Răzvan Zăvăleanu). Repet, totul este să repare un plan nefezabil, din toate punctele de vedere.
Nu a putut genera venituri nici pentru susţinerea activităţii curente şi acest plan este acoperit cu o modificare, o propunere de modificare de plan, prin care decapitalizează acţionarii existenţi.
Să vedem dacă această decizie este legală şi cât de legală va fi motivarea pe care o propune el acestei decizii, care este numai a lui, nu şi a instanţei”, a declarat Şerdean pentru FANATIK înainte de votul creditorilor.
Răzvan Zăvăleanu a explicat într-un interviu acordat pentru FANATIK ce înseamnă această modificare a planului de reorganizare de la Dinamo:
“A trebuit să facem această modificare în ideea în care este necesară ca societatea să poată să îşi continue activitatea.
Pe de altă parte, prin această modificare de plan s-a decis şi o modificare a acţionariatului raportat la participarea acţionarilor în ultima perioadă în viaţa societăţii cu sumele de bani necesare”, a spus Zăvăleanu pentru FANATIK.