Edi Iordănescu, antrenorul care a readus naționala României pe cele mai înalte scene ale fotbalului, a fost sfătuit de sora sa mai mică, Maria Iordănescu, să se retragă din fotbal. Prezentatoarea de la Prima TV a dezvăluit sincer că și-ar fi dorit ca fratele său să nu calce pe urmele tatălui, Anghel Iordănescu.
Maria Iordănescu a fost întotdeauna în lumina reflectoarelor. Fiica lui Anghel Iordănescu, fostul selecționer al României, are 3 frați mai mari: Andrei, Alexandru și Edi Iordănescu. Cel din urmă a reușit să-i calce pe urme tatălui său.
Edi Iordănescu este nimeni altul decât selecționerul naționalei României de fotbal, care s-a calificat la Euro 2024. Inevitabil, fostul antrenor de la CFR Cluj sau FCSB și-a atras atât critici, cât și laude. Tocmai din cauza faptului că se consumă foarte mult, Maria Iordănescu și-ar fi dorit o altă carieră pentru Edi Iordănescu.
„Edi seamănă din ce în ce mai mult cu tata. Mi-aș permite eu să fac această afirmație. Și când spun asta mă refer la faptul că ascultă sfaturile celor din jur, dar pune în aplicare doar ce consideră el.
Așa cum făcea și tata, de altfel. Eu i-am spus că da, mi-aș dori pentru el, la un moment dat, să se liniștească și să o ia pe altă cărare. Domeniul în care activează acum este unul consumator de hai să nu spun energie.
Ar fi prea puțin, aș minimiza mult fenomenul. Consumator de spirit, de suflet. Te macină pe interior”, a declarat Maria Iordănescu, potrivit unica.ro. Prezentatoare la Prima TV, Maria Iordănescu se descurcă de minune și a îmbinat perfect rolul de mamă cu cel de jurnalist.
Maria Iordănescu este foarte mândră de realizările fraților ei. Jurnalista le ține pumnii „tricolorilor” la Euro 2024 și consideră că selecționata lui Edi Iordănescu poate face o figură frumoasă. În liceu, fiica lui Anghel Iordănescu a jucat fotbal.
„Sunt foarte bună pe apărare dacă joc fotbal. Tata nu a reușit să treacă de mine, deși a încercat driblinguri. Frații nu au reușit să treacă de mine. Când eram în liceu jucam în echipa de fotbal a fetelor.
Eram foarte bună, nu pe atac neapărat pentru că nu știu ce să fac cu mingea, dar de mine vă asigur că nu trece nimeni”, au fost cuvintele Mariei Iordănescu.
Maria Iordănescu este recunoscătoare pentru familia în care a crescut. Totuși, prezentatoarea TV susține că și-a atras numeroase critici, etichete și jigniri de-a lungul timpului. Maria este de părere că astfel de răutăți ajung foarte repede la oamenii vizați, din cauza mediului online.
„Dar pentru că, vezi tu, eticheta și faptul că provin dintr-o anumită familie, lumea imediat își alege să nu te cunoască. Și să spună că uite, vine dintr-o familie de-asta de are tot ce-și dorește, sigur e înfumurată. Și nu-i așa.
În rest, nu vreau ca lumea să creadă nimic despre mine. Știu că e frumos și bine să mă descopere. Așa i-am spus soțului meu la o întâlnire. Sunt total diferită decât par”, a mai spus Maria Iordănescu.