Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, cei doi fotbaliști au fost plătiți doar să se antreneze în această perioadă pentru că nu au putut fi înregistrați din cauza restanțelor pe care clubul le avea la jucători din trecut.
În această vară, FC U Craiova și-a rezolvat problemele administrative și a putut astfel să-i legitimeze și să-i prezinte oficial pe Gabriel Enache și Aurelian Chițu, jucători care sunt însă la gruparea olteană de mai mult timp.
Cei doi fotbaliști nu au putut juca în partea a doua a sezonului precedent, deoarece FC U Craiova a avut interdicţie la transferuri de la UEFA din luna ianuarie. Forul european a sancţionat echipa lui Mititelu pentru restanţe la unii jucători care datează de peste 10 ani, din perioada în care clubul se numea Universitatea Craiova.
Chițu și Enache au semnat ințial până la finalul sezonului recent încheiat și exista opțiune de prelungire pentru încă un an. Oltenii au decis să activeze această clauză și astfel cei doi fotbaliști vor avea drept de joc în viitoarea stagiune, după ce clubului i-a fost ridicată interdicția la transferuri.
Aurelian Chiţu a fost curtat și de Dinamo în iarnă, însă a ales să dea curs ofertei venite din partea celor de la FC U Craiova. Gabi Enache a evoluat ultima dată în liga secundă din Kazahstan, la Zhetisu Taldikorgan.
FC U Craiova 1948 l-a adus în acest sezon pe banca tehnică pe Marius Croitoru de la FC Botoșani și visează la intrarea în play-off. Însă, startul de sezon se anunță unul incandescent și antrenorul ar putea fi primul demis în sezonul din Superliga.
Echipa patronată de familia Mititelu va debuta în noul sezon cu o deplasare extrem de dificilă pe terenul formației lui Gică Hagi, Farul Constanța, urmând ca apoi să joace cu formațiile ce au terminat pe podium în play-off-ul campionatului anterior.
În etapa a 2-a, la Craiova va veni campioana CFR Cluj, apoi va urma o deplasare în Capitală pentru jocul cu FCSB, pentru ca în etapa a 4-a să aibă loc derby-ul Olteniei cu Universitatea lui Mihai Rotaru.
FC U Craiova i-a transferat în această vară pe Ionuț Gurău (Unirea Slobozia), David Croitoru (FC Botoșani), Andre Duarte (Estrela Amadora), Yaussine Bahassa (Quevilly), l-a achiziționat definitiv pe Juan Bauza, care era împrumutat de la Csikszereda, și a prelungit contractele cu alți 13 fotbaliști.