Sport

FCSB, cea mai atractivă echipă pentru posturile TV. Meciul cu Farul a surclasat derby-ul CSA Steaua – Dinamo și partidele din Champions League

Ultimele zile au programat meciuri interesante în România, dar FCSB - Farul a spulberat audiențele și a făcut cifre mult mai bune decât CSA Steaua - Dinamo.
19.04.2023 | 19:20
FCSB cea mai atractiva echipa pentru posturile TV Meciul cu Farul a surclasat derbyul CSA Steaua  Dinamo si partidele din Champions League
Ultimele zile au programat meciuri interesante în România, dar FCSB - Farul a spulberat audiențele și a făcut cifre mult mai bune decât CSA Steaua - Dinamo. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Vicecampioana României a relansat spectaculos lupta la titlu după victoria de pe Arena Națională. În urma acestui succes, ”roș-albaștrii” s-au apropiat la doar două puncte de constănțeni și la unul singur de campioana CFR Cluj.

Întâlnirea FCSB – Farul, audiență mult mai bună decât CSA Steaua – Dinamo

Încă o dată, FCSB a demonstrat că este cea mai iubită echipă din țară și a înregistrat audiențe extraordinare la partida cu Farul din etapa a 4-a a play-off-ului din SuperLiga, depășind extrem de clar derby-ul CSA Steaua – Dinamo, din eșalonul secund.

ADVERTISEMENT

Conform gsp.ro, luni, 17 aprilie, în a doua zi de Paște, aproximativ un milion de telespectatori au urmărit pe posturile Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport succesul formației lui Gigi Becali în fața trupei lui Gică Hagi.

A doua zi, doar puțin peste 600.000 de persoane au stat în fața televizoarelor pentru a vedea victoria celor de la CSA Steaua în jocul cu rivala Dinamo, în etapa a 4-a a play-off-ului din Liga 2 Casa Pariurilor.

ADVERTISEMENT

Luând ca reper doar postul Digi Sport, care a avut cele mai mari audiențe, la FCSB – Farul s-au uitat 690.000 de oameni, la CSA Steaua – Dinamo doar 455.000, în timp ce Universitatea Craiova – Rapid, jucat chiar în duminica Paștelui, a fost urmărit de puțin peste 400.000 de telespectatori.

FCSB, peste Real Madrid și AC Milan la un loc

Pe lângă faptul că este cea mai urmărită echipă de la noi din țară, FCSB înregistrează cifre fantastice și în comparație cu serile de Champions League, acolo unde sunt prezente cele mai bune echipe ale Europei.

ADVERTISEMENT

Marți, 18 aprilie, întâlnirea Chelsea – Real Madrid a strâns în fața televizoarelor 234.000 de telespectatori, în timp ce la Napoli – AC Milan s-au uitat 113.000. Audiența cumulată a acestor două jocuri a fost sub jumătate de cea înregistrată de Digi Sport cu meciul dintre FCSB și Farul.

FCSB Farul CSA Steaua - Dinamo

De altfel, managerul general al ”roș-albaștrilor, Mihai Stoica, a criticat vehement de curând sistemul folosit în acest sezon de Cupa României considerând că această competiție și-a pierdut din interes odată ce FCSB a fost eliminată.

ADVERTISEMENT

”Ei au schimbat regulamentul ca să pună piedici echipelor mai bune, din moment ce au pus echipele mai bune să joace numai în deplasare. Dar aşa ceva nu se poate, nu e normal. Nu e normal ca fix tu, Federație, să creezi un asemenea handicap.

Nu poţi să ne trimiţi să jucăm de trei ori în deplasare. Nu ai cum. Și apoi să mai și aștepți să fie competiţia asta atractivă. Păi, atractivă e dacă jucăm noi, fiindcă lumea se uită la TV doar dacă jucăm noi, FCSB. Dacă nu, nu se uită nimeni, asta e realitatea, ce să facem? Că rupem toate topurile audienţelor”, a declarat Stoica.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,18 este cota pentru „nu marchează ambele echipe și sub 2,5 goluri” la meciul Rapid – FCSB

ADVERTISEMENT