Sport

Final de cantonament pentru Universitatea Craiova. Când începe pregătirea pentru Supercupă. Exclusiv

Universitatea Craiova se află în ultima zi a cantonamentului, iar oltenii vor reveni în țară pentru pregătirea Supercupei României.
03.07.2021 | 20:35
Final de cantonament pentru Universitatea Craiova Cand incepe pregatirea pentru Supercupa Exclusiv
ADVERTISEMENT

În ultima zi a cantonamentului din Austria, Universitatea Craiova a jucat cu Olympiakos, însă toate gândurile se îndreaptă către Supercupa cu CFR Cluj. „Juveții” vor revanșa, deoarece în 2018 au pierdut trofeul chiar pe teren propriu și tot CFR Cluj a fost echipa care le-a „furat” bucuria oltenilor.

Noul sezon al Ligii 1 bate la ușă, iar iubitorii fotbalului din Bănie vor putea vedea două formații la treabă. Astfel, Universitatea și FC U vor juca în primul eșalon al fotbalului românesc. Țintarul campionatului a fost tras la sorți, iar „Craiovele” se vor înfrunta în etapa cu numărul 11, undeva la începutul lunii octombrie.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a ajuns la final de cantonament. Oltenii ajung sâmbătă noaptea în Bănie, au liber duminică, iar luni încep pregătirile pentru Supercupa României

Jucătorii Universității Craiova pot răsufla liniștiți. Perioada cea mai grea din cariera unui fotbalist, cantonamentul, este aproape de final. Chiar dacă Știința a avut condiții de lux și a stat într-un loc în care au stat foarte multe echipe importante, fotbaliștii au resimțit dorul de casă.

„E o perioadă stresantă, fiindcă stăm departe de familie, de copii, când ai puţin timp liber încerci să te odihneşti, fiindcă urmează aceeaşi rutină, dar asta ne este meseria şi trebuie să trecem peste,” spunea Mihai Bălașa într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului din Bănie.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că, după amicalul de gală cu Olympiakos, delegația „alb-albaștrilor” va decola către Craiova. Zborul este programat pentru ora 20:00, iar craiovenii vor ajunge după ora 22:00 acasă. Marinos Ouzounidis, tehnicianul echipei, a decis să le acorde o zi liberă jucătorilor săi, astfel că antrenamentele vor fi reluate luni, iar acestea se vor desfășura pe plan local.

Sâmbătă, Universitatea Craiova va juca Supercupa României cu CFR Cluj, iar partida va avea loc pe „Arena Națională”. Până atunci, ardelenii încep deja meciurile oficiale. Marți vor debuta în preliminariile UEFA Champions League. CFR va juca pe teren propriu cu Borac Banja Luka, campioana Bosniei.

ADVERTISEMENT
  • 50 la sută din capacitatea „Arenei Naționale” va fi deschisă pentru spectatori
  • 30 și 50 de lei costă biletele la Supercupa României

Marinos Ouzounidis a vrut să vadă puștii Craiovei la treabă într-un amical. Valerică Găman: „M-au impresionat!”

Dacă ultimul meci din stagiul de pregătire a fost cu Olympiakos și se dispută în ultima zi a cantonamentului, cu o zi înainte, Marinos Ouzounidis a vrut să vadă și cei mai tineri dintre jucători la treabă. Din păcate pentru Universitatea, scorul cu SV Horn a fost unul neplăcut, deoarece „leii din Bănie” au pierdut cu 0-1.

ADVERTISEMENT

Printre fotbaliștii care au evoluat s-au numărat puști de 19 ani (Marian Danciu, Ionuț Mitran), 18 ani (Daniel Croitoru), 17 ani (Sebastian Nețoiu) sau chiar 16 ani (Atanas Trică, David Sala) și 15 ani (Denis Benga). Totuși, în teren au fost și Valerică Găman, dar și portarul Denis Rusu, fotbaliști cu experiență.

„Antrenorul a avut posibilitatea să vadă şi jucătorii tineri ai clubului. Pe mine cel puţin m-au impresionat, îmi place ce văd, aceşti copii chiar au talent şi trebuie încurajaţi, fiindcă vor deveni cu siguranţă jucători buni pentru prima ligă.

Mă simt bătrân printre ei, pentru că sunt copii de 15, 16, 17 ani, îmi face plăcere şi chiar îmi doresc să-i ajut, şi în teren şi în afara terenului, pentru că sunt cuminţi şi se vede îşi doresc să ajungă fotbalişti,” a spus Valerică Găman la finalul meciului.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – U Craiova. 1,70 este cota pentru „nu marchează ambele echipe”. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT