Sport

Fostă glorie a lui Dinamo, entuziasm după vânzarea clubului, anunțată de Fanatik: „Vine cașcavalul!”. Singura nelămurire

Un fost conducător al lui Dinamo a anticipat cui va ceda Dorin Șerdean acțiunile clubului din Ștefan cel Mare. Totodată, ex-președintele a rămas cu un semn de întrebare.
26.02.2023 | 15:25
Fosta glorie a lui Dinamo entuziasm dupa vanzarea clubului anuntata de Fanatik Vine cascavalul Singura nelamurire
Fostul președinte al lui Dinamo a rămas cu un semn de întrebare după vânzarea clubului „alb-roșu”. Sursă foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Suporterii lui Dinamo au primit o veste nesperată cu trei zile înaintea primului meci oficial din 2023. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Dorin Șerdean a cedat pachetul majoritar de acțiuni fondului de investiții Certinvest. Florin Prunea, fostul președinte al echipei din Ștefan cel Mare, a rămas cu un semn de întrebare după ce clubul „alb-roșu” a fost vândut.

Florin Prunea, fostul președinte al lui Dinamo, trage un semnal de alarmă: „Nu cred că se pot face lucrurile peste noapte”

Atât Dorin Șerdean, cât și PCH și-au cedat acțiunile către Eugen Voicu, cel care a oferit o primă reacție oficială în exclusivitate pentru FANATIK cu privire la preluarea lui Dinamo. Totodată, Andrei Nicolescu va fi noul președinte al clubului din Ștefan cel Mare, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Florin Prunea este convins că schimbările de la Dinamo le va aduce liniște jucătorilor, care au șanse reale de a prinde play-off-ul pentru promovarea în SuperLiga. Totodată, fostul oficial al „alb-roșiilor” este de părere că este nevoie de timp pentru ca situația de la Dinamo să intre în linie dreaptă.

„Vine cașcavalul! Dar indiferent cine vine, tot pe cele două străzi pot să meargă, pe cea sportivă și pe cea financiară. Cale de întoarcere nu există. Pe cea sportivă, văd că lucrurile se cam leagă, în sensul că, după rezultatele din această etapă a ligii secunde, Dinamo revine cu șanse și mi-e greu să cred că nu o va învinge pe Unirea Constanța.

ADVERTISEMENT

Și egalează la puncte Buzăul și are șanse mari la play-off. E important ca Dinamo să intre în play-off anul acesta. Dar la Dinamo, în momentul de față, e important să se treacă peste acest punct critic. Nu cred că se pot face lucrurile peste noapte, să nu crezi că, dacă vin oamenii ăștia, cu niște bani foarte mulți, va fi foarte ușor.

„Dacă nu promovează anul acesta, nu e nicio tragedie”

Cred că trebuie făcut pe termen mediu și lung. Dacă nu se promovează anul acesta, nu e nicio tragedie. Cu toate că ei au șanse imense, nu o să se mai întâlnească nimeni cu echipele din Liga 2 care sunt anul acesta, cu echipe care nu au drept de promovare.

ADVERTISEMENT

La anul vor cădea în Liga 2 echipe care cu siguranță se vor bate la promovare, mă gândesc că și Steaua își va schimba forma juridică și se va bate acolo. Dar e o speranță”, a declarat Florin Prunea, potrivit digisport.ro.

Înaintea meciului lui Dinamo programat luni, 27 februarie, ora 17:00, împotriva celor de la Unirea Constanța, „câinii roșii” se află pe locul 10 în clasamentul Ligii 2 Casa Pariurilor, cu 24 de puncte în 16 partide, cu trei mai puține față de Gloria Buzău care ocupă ultimul loc de play-off.

ADVERTISEMENT

Florin Prunea a rămas cu un semn de întrebare după ce clubul din Ștefan cel Mare a fost cumpărat: „Cum să valoreze Dinamo 500.000 de euro”

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Dorin Șerdean a bătut palma cu firma Red&White pentru a vinde acțiunile pe care le deținea pentru 500.000 de euro. Florin Prunea a rămas cu un mare semn de întrebare după această înțelegere. Totodată, fostul portar al României a vorbit despre Andrei Nicolescu, noul președinte al clubului antrenat de Ovidiu Burcă.

Asta cu eșalonările la plată pentru a obține licența, se poate face doar cu acordul ambelor părți. Eu cred că jucătorii, de obicei, doar atunci își iau banii, la majoritatea echipelor. E singura dată când ei nu mai trec pe la comisii, înainte de licență.

Singurul semn de întrebare pe care îl am este cum să valoreze Dinamo 500.000 de euro. Aici am un semn mare de întrebare. În rest, Nicolescu a promovat Rapidul, a fost conducător acolo, a făcut o treabă bună. Bineînțeles că totul trece pe la domnul Badea.

Se știa de mult de Nicolescu. În momentul în care a venit Ovidiu Burcă antrenor, eu mi-am dat seama, știam cine era în spatele lui. Nu am nimic cu el, dimpotrivă, mi se pare un băiat de toată isprava. Nu l-am cunoscut, nu am vorbit cu el niciodată, dar ca persoană, cum l-am văzut că s-a manifestat la Rapid, chiar mi-a lăsat o impresie bună”, a mai spus Florin Prunea.

ADVERTISEMENT