Laurențiu Reghecampf a obținut cele mai mari performanțe din cariera de antrenor atunci când a pregătit-o pe FCSB. Cu el pe bancă, roș-albaștrii au cucerit două campionate, o Supercupă și o Cupă a Ligii și au jucat pentru ultima dată în grupele Champions League. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani e liber de contract după ce s-a despărțit de U Craiova, dar nu se va întoarce la echipa lui Gigi Becali, în ciuda dorinței suporterilor.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că Reghecampf a purtat o discuție cu Gheorghe Mustață, după ce a fost înlăturat din Bănie. Liderul Peluzei Nord a declarat în mai multe rânduri că fanii îl vor pe Laurențiu pe banca tehnică a vicecampioanei, chiar în tandem cu Toni Petrea, așa cum s-a întâmplat și la mandatele din 2012-2014 și 2015-2017.
În schimb, Gigi Becali nici nu vrea să audă de o revenire a lui Reghe la FCSB, mai ales după ce Toni Petrea a semnat un nou contract de antrenor principal, informație dezvăluită în exclusivitate de site-ul nostru.
„E treaba lui Reghe ce i s-a întâmplat la Craiova. Noi avem drumul nostru, iar el are drumul lui. Mustață este un tip mai sentimental și vă dați seama că el ține la Reghe, dar una e una și alta e alta, tată!
Vreau să îl întrebați voi pe Toni Petrea dacă acceptă așa ceva? Păi, cât credeți că el o să mai stea antrenor la clasa V-a? Credeți că o să stea secund toată viața lui? Nu, tată!
Omul e antrenor principal și a plecat pe drumul lui. Ce să fac eu cu doi antreori principali la echipă? Și, oricum am semnat contractul cu Toni Petre, la revedere! Nu are rost să vorbim de Reghecampf, că îl vrea Mustață sau nu mai știu eu cine…
Dar, noi îl avem și pe Pintilii în echipa noastră de antrenori, iar eu zic că Toni Petrea principal și cu Mihai Pintilii secund este cel mai bun cuplu al meu posibil. Nu am ce să îi fac eu acum lui Reghe”, a declarat Gigi Becali, conform ProSport.
Un alt impediment în calea revenirii lui Laurențiu Reghecampf la FCSB stă și managerul general Mihai Stoica. Deși la precedentele mandate aveau o relație excelentă, aceasta s-a răcit între timp.
FANATIK a dezvăluit în exclusivitate culisele rupturii dintre oficialul roș-albaștrilor și fostul antrenor al Universității Craiova. Totul a pornit după ce MM a povestit un episod petrecut în celebrul Steaua – Ajax 2-0, din 16-imile Europa League, sezonul 2012-2013, când tehnicianul a fost forțat să facă o schimbare la ordinul lui Gigi Becali.