Editorial. Greva profesorilor și șomajul politicienilor, „ambâțurile” care ne otrăvesc copiii. Vivat incompetența, ave incultura!

Buletin de știri: Negocierile dintre ministrul Ligia Deca și profesorii greviști stagnează. Luni începe greva generală. Locul de desfășurare a acțiunii, România, București – capitală europeană. În loc să meargă la școală, copiii națiunii celei mai defavorizate de ea însăși cad la mijlocul „ambâțurilor” oamenilor maturi. Vivat incompetența, ave incultura, că am învățat de la profii care merg la cules de ciuperci în Italia că suntem un popor latin!

Greva profesorilor, soldată cu românescul „nu”. Copiii sunt sfidați de politicieni, educația s-a înecat într-un (deca) litru de erori. Vivat incompetența, ave incultura!

În România incompetentă totul începe cu sintagma „nu”. „Nu există bani” pentru salariile profesorilor, așa cum „nu” există nicio politică fiscală. Am auzit la televizor că Legea Salarizării se va finaliza abia în ianuarie 2024, în condițiile în care de 30 de ani este pusă pe tapet lipsa resurselor financiare. Dar, grație unui patriotism coleric, un universitar preferă să învețe studenții pentru un salariu de 2.000 – 2.500 de lei pe lună, în loc să trăiască precum maharajahul ca „șaormar”, ca zugrav în Spania sau îngrijitor de bătrâni în Danemarca.

Experții sunt de părere că soluțiile sunt ajustarea salariilor profesorilor în ritmul inflației și includerea învățământului (ca și a culturii, sportului și turismului, dar aceasta este altă discuție spinoasă…) în prioritățile Guvernului. Pentru asta ne-ar fi trebuit și nouă un „Guvern” cum scrie în dicționar, și nu de ieri de azi, ci din 1990 încoace, de când politicienii se joacă după modelul buldozeriștilor de-a bomba de la Hiroshima.

Interesant este cum preocuparea noastră (la modul generic) pentru școală se manifestă în stilul general de viață și în gestionarea propriei existențe. Spre exemplu, ne deșteptăm din somn când bate războiul la poartă și abia atunci realizăm că ar fi firesc să avem o armată de bun simț. Ne trezim cu sute de analfabeți, pentru ca ulterior să înjurăm clasa politică și autoritățile care, ele însele, mâine – poimâine, vor proveni tot din actuala clasă, pe care o dorim analfabetă.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Vivat incompetența, ave incultura! Slavă nouă, popor „open minded”, care aflăm de la făcătorii și desfăcătorii manualelor că ne-am născut frenetic, din Traian și din Decebal. Dar măcar trăim o satisfacție profundă, învățământul românesc e mai tare ca Eurovisionul! Travestiții politici au prins „trendul” și e greu să-i scoți de pe portativ sau de pe „catwalk”. Nu contează că, „grație” situației actuale, evaluarea națională și bacalaureatul vor avea de suferit. Poate nici nu se mai susțin, și așa vor ajunge toți copiii, parlamentari!

„Ce blestem pe poporul ăsta!”. Între „Pinocchio” și „La cireșe”…

Asta n-ar fi nimic, pentru că am aflat de pe site-ul FANATIK că Academia Oamenilor de Știință este propusă spre desființare. Oamenii de știință n-au nicio legătură cu foștii școlari, nu-i așa? Probabil că nici demolarea viitorilor adulți n-are nici în clin și nici în mânecuță cu turbulențele din învățământ… E bine, totuși, că am învățat să desființăm, încă din fașă: Copii, conștiințe, caractere, instituții, vieți… În schimb, cuvântul „NU” capătă tot mai noi și mai suculente nuanțe.

Grevele și negocierile sunt rezultatul nobilei politici care se poartă cu zăhărelul la lavalieră. Profesorii vor primi, probabil, cu lingurița, pentru că nici măcar nu ne aflăm în an electoral, dar li se va închide, încetișor, „portavocea”. Guvernul României trăiește și acum din singura carte citită la „grădi”, „Pinocchio”, de Carlo Collodi, iar majoritatea politicienilor meditează la sensul istoric al nuvelei „La cireșe”, unde se desfășoară cu abnegație acțiunea de furat.

Mi-am amintit, fără să vreau, de discuția spumoasă dintre Ion Iliescu și Emil Constantinescu, înaintea turului decisiv de la alegerile prezidențiale din 1996: „Ce blestem pe poporul ăsta, să aibă de ales între doi foști comuniști!”. Păi, Doamne, iartă-mă, a fost mai spectaculoasă hârjoneala între doi foști secretari PCR cu valențe de lideri, așa cum au fost ei și cât le-a permis manualul de istorie contemporană impusă, decât vernisajul suprarealist într-o expoziție de mumii plagiatoare, care la micul dejun „spun pe de rost” teza de doctorat a altuia, iar seara se melancolizează cu „Fuga” și „Toccata” pe banii statului, de Bach.

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

Până și Coana Leana, ciuruita de la Târgoviște (Revoluția din 1989 fiind un subiect studiat generos, pe o jumătate de pagină în manualul de clasa a XII-a!!!), a avut un oarecare bun simț, obligând savanți, în frunte cu genialul chimist Costin Nenițescu, să-i fabrice teza de doctorat, în loc să plagieze, precum ‘telectualii de astăzi. Păi, ce respect să aibă alde Ciucă și compania pentru învățământ și pentru cultură, când singura lecție pe care au învățat-o băieții are ca subiect evaporarea apei, până la stadiul de „abureală”?

Pentru că, nu-i așa, apa trece, abureala rămâne. Oare de ce-o mai fi fost creat programul „România educată”? Discutăm despre banalități, dar până să ajungem la „complexitate”, „banalitățile” aferente trebuie lămurite. La fel de banale sunt, însă, rezistența doamnei ministru Deca, trimisă la răzbel pe post de popândău fără gloanțe de generalul Ciucă, dar și fronda unor părinți care refuză să înțeleagă că, dincolo de neajunsurile pricinuite, nu greviștii sunt cheia „distracției”, ci persistența sistemului găunos.

„Mămăliga” a explodat. Cum recalificăm „profii” ca spălători de parbrize?

A fost creată mitologia „mămăligii care nu explodează” (cum era definită România în presa occidentală înainte de 1989), un fenomen care funcționează legat ombilical cu mioriticul „da’ de ce bă să-i dea lu’ ăla, dacă nu-mi dă și mie?”. Ce nu pricepe o parte a populației, de la miniștri la pifani, este faptul că unii cetățeni nu pretind „să li se dea”, ci merită să funcționeze în logica normalului.

Viitorul este programat de un șir de disfuncționalități, iar copiii sunt deviați de acest prezent nesigur, precum un nisip mișcător. Ei se „califică” drept victime sigure, viitorii exploatați ai societății, învățați de mici să suporte jocul de glezne al dribleurilor, care îi fentează fără menajamente.

Avem copii neadaptați? Nu. Sistemul este neadaptat la realitate. Se vorbește despre europenism, dar care este învățătura primită de respectivele odrasle „neadaptate” din partea… părinților cu adevărat mizantropi, care nu știu să-și rezolve singuri problemele, dar le cauzează altora? Guvernanții și guvernantele țărișoarei ăsteia vâră de decenii gunoiul sub preș și palmează țigările lângă pompa de gaz, tot îndemnându-ne să plecăm, dis de dimineață, la muncă pentru ei/ele. Eventual, să ne recalificăm cu toții, pentru că avem o datorie, nu-i așa?…

Nu este o figură de stil, avem profesori care tânjesc după un salariu „baban” de ospătar sau de spălător de parbrize. Pe de altă parte, ne-am trezit într-o ipostază „mai” abruptă decât cea anterioară examenului național de corigență istorică din 1989, când profa – pardon, to’ar’șa – își lăfăia pe culoarele școlii căciula mițoasă din blană de vulpe siberiană, în timp ce picii tremurau de frig în bănci, ba mai și flencăia în dușmănie bomboane de import, achiziționate din meditații neimpozitate.

A existat și încă mai există această categorie. Dar, oricât de sordid este tabloul, to’ar’șa siberiană cu bombon avea contract colectiv și particular de muncă în folosul unei comunități educate în spiritul cărții, dincolo de obligații i se respectau drepturile și, foarte probabil, își făcea meseria cu plăcere. Dincolo de bani, exista o anumită mândrie. Astăzi, glumele copilăriei s-au transformat din „băi, fraiere, băi Bulă”, în „bă’ profesore”…

Respectul, ca și mersul pe jos. Mic recurs la Constituția României

Până la urmă, ca să înțeleagă și „democrații” contemporani, toată lumea trebuie să trăiască, ba chiar bine, pentru că așa sună, dincolo de responsabilitățile fiecăruia, „ordinul de zi” european, pe care l-am acceptat cu bună știință, ba chiar și cu voioșie. În România trăiesc prost elevii, părinții și profesorii, iar politicienii mor de oftică pentru că le-a mai picat în cap un protest și le-a dat peste urechi programul de weekend prelungit.

Ca să fiu mai clar, sub patronajul statului român nu se înțelege că, pentru a avea bunăstare, toată lumea trebuie să fie mulțumită. Nu poți forma elite cu mercenari plătiți prost. Iar inegalități, inechități și disfuncționalități există nu doar în sistemul bugetar, ci în întreaga societate. Adică în arealul în care, privind cu emfază lipsa unor „rivali” legitimi, își fac loc tiribombiștii lozincari cu gulere stahanovist – naționaliste, care profită de fiecare durere a românului, pentru a-și crea capital politic.

Pe o scară a evoluției, de la 1 la 10, situația este incalificabilă. De fapt, despre ce „evoluție” vorbim? Respectul e ca mersul pe jos, iar într-un cadru civilizat, adică natural, nici măcar nu se discută despre asta. Într-o lume firească, oamenii bipezi polemizează pe idei de genul „cum să învățăm cu folos”, „ce tip de cunoștințe ne folosesc”, „ce trebuie să fac în folosul societății”, „ce obligații are respectiva societate pentru mine” și „cum să redevin prin mine însumi”.

În țările la a căror civilizație năzuim, dar cu care, cel puțin deocamdată, nu ne permitem să ne comparăm, democrația socială presupune atât respect reciproc, cât și legitimitatea protestului autorizat, inclusiv din punct de vedere moral. În colțurile tenebroase ale mapamondului, sărăcia morală devine direct proporțională cu tupeul stăpânului de sclavi (sau a oligarhului, ca să pomenesc un termen la modă) și cu goliciunea buzunarului angajatului la stat, fie el educator, învățător, profesor, medic, om sau „oamă” de serviciu.

Avem o țară demnă de Evul Mediu, unde dregătorii statului sunt provideri de mediocritate, de dispreț și de lipsă de cultură, iar copiii sunt expuși instabilității, la scară instituționalizată. Apropo, despre ce „abilități” să studieze micuții, la orele de profil, când săracii află de pe toate canalele media că „ăi mari” sunt elevi sârguincioși la cercul de zgoande și de năzbâtii penale? Pentru că, indiferent dacă pare dur la prima vedere, atacul la educația unui popor, la desăvârșirea sa, este fapt penal. Depinde cum citim Constituția țării, începând cu Articolul 1, care definește „libera dezvoltare a personalității umane”…

Greva generală a politicienilor, ultima soluție

Copiii devin victime încă din clasele pregătitoare, pentru că în învățământul românesc s-au schimbat multe și totul s-a dat peste cap. Spre exemplu, dintr-un anumit punct „s-a învățat” pe module și, după cum ne amintește site-ul ziare.com, încă din anul 2012 a început o vânzoleală de nedescris, marcă înregistrată a Guvernului Po(a)nta. De atunci nu s-a schimbat nimic în mod practic.

De mai bine de 10 ani suntem participanți la dezastru (pentru că, printre alte ocupații, mai și votăm!), iar acum îi zăpăcim pe cei mici și cu grevele. Un puști poate percepe realitatea diferit, în funcție de mediul în care respiră și unde tinde către maturitate. Poate înțelege esența unei mișcări sociale de amploare, se poate bucura pentru câteva zile mișto de chiul organizat sau, deopotrivă, își poate încuraja ori blama profesorul.

Însă, ca orice cetățean, profu’ trebuie să aibă drepturi, iar acestea să fie direct proporționale cu obligațiile. Din păcate, nu toți profesorii sunt „dascăli” și mai vedem pe la TV că unii chiar n-au nimic… „sfânt”. I-am văzut filmați pe youtube, pe site-uri, inclusiv la FANATIK sau în jurnalele de știri, în postura de spectatori și chiar de propovăduitori ai violențelor consumate în școli sau în timpul liber. Acestea sunt, însă, excepții negative. Așa cum există și excepții pozitive printre parlamentari. Dar important este fondul problemei. Esența este că în democraticul și europenizatul stat Republica România, sclavia învățătorilor și a învățăceilor nu-și are sensul.

Foarte probabil, în ciuda negocierilor care deocamdată demonstrează doar autenticitatea manualelor de religie, din care reiese că banu’ e ochiu’ dracului, cea mai bună soluție pentru societate este o grevă a politicienilor. Eu unul mă mir că până acum nu le-a dat prin minți să-și facă și ei sindicat, că tot se milogeau de curând după salarii și mai împănate. Cu siguranță, proiectul de Lege pentru otrăvirea copiilor cu ignoranță ar rămâne pe butuci. Vivat incompetența, ave incultura enciclopedică!