Iosif Rotariu: „Maradona m-a înjurat după meciul România – Argentina de la Campionatul Mondial din Italia 1990”. Exclusiv

Argentina joacă duminică, de la ora 17:00, finala Cupei Mondiale, contra Franței. Marea șansă a lui Leo Messi de a se alătura lui Mario Kempes și Diego Maradona, mari vedete care au adus titlul mondial la Buenos Aires. Leo Messi a uimit pe toată lumea la sfertul de finală contra Franței, când și-a jignit adversarii atât pe teren, cât și după meci, la interviuri. O altă dovadă că argentinienii se transformă când joacă pentru echipa națională. Așa cum se întâmpla și cu Diego Maradona. Căruia i-a căzut victimă, în 1990, chiar Iosif Rotariu. După ce românul l-a anihilat în România – Argentina 1-1.

Iosif Rotariu: „Maradona m-a înjurat și mi-a aruncat tricoul în iarbă după meciul România – Argentina de la Campionatul Mondial din Italia 1990”

În 1990, echipa națională a României a participat, după o pauză de 20 de ani, la un turneu final de campionat mondial, „Italia millenovecentonovanta”. Grupă grea, cu Argentina, URSS și Camerun.

În ultimul meci, cu campioana mondială en-titre, sarcina de a-l marca „la sânge” pe Diego Maradona i-a căzut, la propriu, și la figurat, pe umeri lui Iosif Rotariu.

„Butoiașul atomic”, care ne-a lăsat doar cu amintirea geniului său fotbalistic pe 25 noiembrie 2020, s-a plâns public de maniera dură în care a fost tratat de mijlocașul nostru.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

FANATIK l-a „convocat” pe Iosif Rotariu la un „meci” peste ani în care să anihileze acuzațiile celui considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie. Așa cum l-a anihilat în acel meci de poveste, care a adus României calificarea în „optimile” turneului final mondial. Interviul a apărut în numărul din noiembrie al revistei glossy FANATIK, aflată acum pe tarabe.

„În 1970, aveam singurul televizor din sat, veneau toți la noi să vadă naționala în Mexic”

Roti, generația ta a fost cea mai „productivă”, ca să spun așa, ca rezultate, începând cu calificarea la Campionatul Mondial din Italia, în 1990…

– Generația mea a avut noroc de jucători deosebiți, cu mare valoare, am avut rezultate la care acum, din păcate, doar visăm… Dar și generația anilor ’70, generația mondialului mexican, a fost foarte bună, ca valoare am fost… echilibrați, ca să spun așa…

Eram copil, aveam opt ani (n.a. – Iosif Rotariu este născut pe 27 septembrie 1962, în comuna Prigor, județul Caraș-Severin), eram singurii care aveam televizor în comună… Miraj 2, alb-negru evident… se aduna multă lume să vadă meciurile… îmi aduc aminte că eu și fratele meu stăteam întinși pe jos… (râde)

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

Și apoi, după ce am ajuns și eu jucător de fotbal, am avut onoarea să-i cunosc pe marii jucătorii de atunci… Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Liță Dumitru, Rică Răducanu… fotbaliști adevărați…

Și ai ajuns să joci la „Coppa del Mondo ’90”… Primul adversar a fost URSS…

– Echipă foarte puternică. Foarte mulți jucători de la Dinamo Kiev, care câștigase Cupa Cupelor în 1986, 3-0 cu Atletico Madrid în finală. Am jucat Supercupa Europei împotriva lor, cu Steaua, în februarie 1987, am învins cu golul tânărului Gică Hagi, abia împlinise 21 de ani… (râde)

URSS era o forță și ca echipă multinațională, și la nivel de club. A fost un meci dificil, dar și noi eram la un nivel înalt, eram jucători cu experiență, de la Steaua și Dinamo… Plus Gică Popescu de la Universitatea Craiova. Aveam omogenitate, aveam experiența competițiilor europene la nivel de club, eram optimiști și entuziaști.

Iar după 2-0 cu sovieticii a venit dușul rece cu „bunicul” Milla, care n-a avut milă de noi în meciul cu Camerun… 1-2 absolut neașteptat…

– Camerun nu era oricine-n drum… fusese campioana Africii în 1988… Păi în grupa noastră Argentina era campioana mondială din acel moment, URSS era vicecampioana ultimului „european”, cel din 1988 și Camerun, cum am spus, campioana Africii din 1988.

Silviu Lung, colegul de cameră și căpitanul de atunci al naționalei l-a băgat pe „Roti” în gura… pumei supreme!

Meciul cu Argentina a fost „care pe care”. Aveam, și noi, și ei, câte două puncte, victorii cu URSS, înfrângeri cu Camerun. Cine învingea mergea sigur în optimi. La meci egal aveau șanse ambele echipe, dar mai contau și alte rezultate… Ce vorbeați între voi cu o seară înainte de meci?

– Păi să-ți mai spun cu cine jucam? Campioana mondială condusă de un Maradona la 30 de ani, care dusese pe Napoli la câștigarea campionatului în acel an, după ce câștigase și Cupa EUFA cu un an înainte. Era nu rege, era Dumnezeu la Napoli, unde s-a jucat meciul.

Dar nu discutam despre ei, discutam ce o să jucăm noi. Întotdeauna, și când era la Steaua, și la națională, domnul Emeric Ienei zicea să nu ne intereseze prea mult adversarul, să ne intereseze de noi, ce jucăm noi. Pentru că suntem foarte valoroși și putem juca de la egal la egal cu orice adversar.

Aveam un joc de posesie foarte bun, cu forță de joc și-l aveam și pe Gică Hagi, cu calitate individuală la cel mai înalt nivel, care putea decide soarta unui meci. Bine, o oarecare teamă… sau măcar o reținere că jucăm cu Argentina era, jucam la Napoli, cum am spus, unde Maradona era idolatrizat.

Cum ai ajuns „paznicul” lui Maradona?

– Eram cu domnul Emeric Ienei și cu Silvică Lung, colegul meu de cameră și căpitanul echipei, după un antrenament și nea Imi m-a întrebat dacă mă simt capabil să-l anihilez pe Maradona.

N-am apucat să răspund că s-a băgat Silvică: „Fratele meu? Cum să nu! E omul potrivit!”. Mai puteam să zic nu? Am zis „Da”, a fost un răspuns instinctiv, dar îți spun sincer că n-am dormit toată noaptea dinaintea meciului. (râde)

Era o presiune foarte mare pe mine, aveam nevoie de un rezultat pozitiv, orice gol sau pasă de gol a lui Maradona care să decidă rezultatul s-ar fi repercutat asupra mea în primul rând.

I-ai reproșat lui Silviu Lung că te-a băgat în gura… pumei supreme, ca să spun așa?

– Nu… dar am discutat cu el în cameră… mult… până după ora două noaptea… I-am zis „Bă, de ce am acceptat eu sarcina asta, ce fac eu, cum îl opresc eu pe cel mai bun fotbalist din lume?”…

Mi-a zis „Lasă, nu-ți fă probleme, că nu mai e ce-a fost și tu alergi mult, ești bun la marcaj, foarte bun pe anticipația fazei, știi să-i iei fața, să nu lași mingea să ajungă la el”. Ușor de spus pentru el… (râde)

„Înainte de joc, pe tunel, era destins, relaxat, făcea jonglerii cu mingea, duble pe cap, preluări pe călcâi, parcă nici n-ar fi fost meci oficial pentru el”

După noaptea aia grea a venit meciul ăla greu…

– Da… Pe tunel, Maradona, fiind căpitan, era primul spre ieșirea spre teren, era în fruntea echipei… M-am dus și eu să fiu mai aproape de el, să ascult ce zice, să-i simt starea de meci, dispoziția de joc… Era mai scund decât mine, dar numai mușchi, pachet de mușchi…

Era destins, relaxat, făcea jonglerii cu mingea, duble pe cap, preluări pe călcâi, parcă nici n-ar fi fost meci oficial pentru el. Se auzea vuietul tribunei, parcă era mugetul unui cutremur… „Di-e-go! Di-e-go! Di-e-go!”…

Am fost puțin… nu speriat… dar am cam transpirat tot… nu puteai să n-ai emoții… Am urcat scările și am ieșit pe teren… vulcan, nu alta… Dar după ce m-am încălzit mi-au mai trecut emoțiile…

Din minutul 10, hai 15, am intrat complet în febra jocului și nu mă mai gândeam la altceva decât cum să-l marchez mai strâns, să fiu înaintea lui la minge… Să nu-l las să preia și să pornească în dribling spre poarta noastră că era nenorocire să-și ia viteză cu mingea la picior, era aproape imposibil de oprit cu mingea la picior fără fault.

Îți mai aduci aminte care ți-a fost prima intervenție la el, primul contact cu „Di-e-go! Die-e-go!”?

– Da… așa meci nu se prea uită toată viața… Prin minutul trei n-am reușit să interceptez o pasă a lui Caniggia către el, a preluat și l-a lansat rapid pe același Caniggia, aproape singur cu Silvică Lung, Ando l-a talonat cam larg… și a tras pe lângă poartă… putea să fie 0-1 aproape din start…

După aia am stat foarte aproape de el, am încercat tot timpul să anticipez când îi vor da pase, unde, cum… Eu, din punct de vedere tactic, eram foarte bine pus la punct, eram unul dintre cei mai disciplinați jucători din toată țara. Și am început să anticipez mingile… l-am mai și lovit… nu l-am mai lăsat să preia mingea…

„M-a «mângâiat» cu ceva înjurături în spaniola-argentiniană de acasă, dar n-a protestat deloc la arbitru”

Cam când ai intrat în joc, când te-ai liniștit, când ai simțit că se poate să scoateți un rezultat bun?

– Cam de prin minutul 15… hai să zic 20 ca să fiu „acoperit regulamentar”… (râde) am simțit că se poate, am avut o posesie foarte bună… chiar am revăzut jocul nu de multe ori, de foarte multe ori… am pasat foarte mult, am fost o echipă sigură, chiar am avut încredere că putem să scoatem un rezultat bun.

În timpul jocului a avut Maradona vreo reacție la adresa ta?

– Da, da, da, cum să nu… M-a „mângâiat” cu ceva înjurături… Dar nu în italiană… Vorbea în spaniola-argentiniană de acasă… (râde)

Da, normal, la fiecare contact, când îl atingeam mai tare, se uita încruntat la mine și mă înjura. N-avea treabă cu arbitru, să protesteze, să-i spună ceva, pe mine direct mă înjura.

Eu mi-am văzut de treaba pe care o aveam, nici cartonaș galben n-am luat, deci nu l-am rupt, cum își amintea el acum câțiva ani. Am stat aproape de el, unde era Maradona eram și eu…

S-a făcut o statistică și dintre jucătorii români eu am fost cel mai mult în prim-plan în meciul cu Argentina. Ba unii zic chiar că și la nivelul întregului turneu final…

„N-am ales bine momentul și a făcut schimb de tricouri cu Gică Hagi, era normal, erau numărul unu din echipele lor”

„Găboajă” Balint a egalat la numai șase minute după ce Monzon deschisese scorul dintr-un corner al lui Maradona, goluri cu capul, s-a terminat 1-1, v-ați calificat de pe locul 2, Argentina a mers și ea mai departe, ce ceva emoții, de pe locul 3… Cum era Maradona la sfârșitul meciului, egalul îi trimitea în optimi cu Brazilia, care nu se compara cu Irlanda, adversara noastră…

– La fluierul final eram aproape de el, la nici un metru și în bucuria, în euforia aia, am scos tricoul să mă duc să fac schimb cu el. N-am ales momentul potrivit că era nervos, a luat tricoul, m-a înjurat și l-a aruncat în iarbă. Nu-l dădea fair-play-ul afară din casă, nu l-a dat niciodată, știm bine ce a făcut la mondialul din Mexic, în 1986…

Dar nu m-am supărat, eu n-am ales momentul bun, că, poate, dacă îl lăsam să meargă la vestiar și mă duceam după el acolo poate mi-ar fi dat tricoul lui… Așa el a făcut schimb cu Gică Hagi, omonimul lui din Carpați, erau numărul unu în echipele lor fiecare, era normal… Iar eu l-am schimbat cu Batista.

Cum a fost după meci în cantonamentul echipei naționale?

– Eram de foarte mult timp plecați de acasă… Eram în cantonament dinaintea turneului final cu vreo trei săptămâni… Așa că nea Imi ne-a dat o seară liberă.

Fratele meu era cu mine acolo, am plecat cu el prin oraș, cu niște prieteni, ne-am plimbat până noaptea târziu prin Napoli… Fiecare a avut soția, iubita acolo, am fost liberi noaptea aceea să facem ce vrem după atâta sta în cantonament, mai ales că eram „în obiectiv”, ne calificasem în optimi.

„Dănuț Lupu a fost cel mai dificil adversar din țară”

Ai avut un adversar direct, în marcaj, mai dificil, mai rău decât Maradona? Cine ți-a rămas în memorie dintre aceștia?

– Nu, peste Maradona n-a fost nimeni. Altfel, am mai avut adversari tari… În finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, cu Milan, Gullit și Rijkaard, foarte puternici, foarte buni, de un nivel foarte ridicat…

A mai fost Leonardo, când am jucat cu Paris Saint-Germain în 1997… Aveam sarcina ca pe faza defensivă să fiu aproape de el, era ceva mai tânăr decât mine, avea 28 de ani, eu aveam 35… Îi plăcea foarte mult să joace în stânga, eu fiind mijlocaș central trebuia să mă duc după el, a fost destul de greu de marcat. Apoi Romario, când am jucat cu PSV Eindhoven în toamna lui 1989…

Iar în campionatul intern cine ți-a pus cele mai mari probleme?

– Dănuț Lupu! Dificil, foarte tehnic, puternic, imprevizibil. Și derby-urile Steaua – Dinamo se jucau întotdeauna la un nivel foarte înalt, indiferent de locurile din clasament. „Prietenie” mare… Cu ghilimele… (râde)

Caseta tehnică

18 iunie 1990, Napoli
Stadion: „San Paolo”. Spectatori: 52.733
România – Argentina 1-1 (0-0). Au marcat: Balint (68) / Monzon (63)
România: 1. Lung – 2. Rednic, 4. Andone, 6. Gh. Popescu, 3. Klein – 8. Sabău (min. 82, 15. Mateuț), 5. Rotariu, 21. Lupescu, 10. Hagi – 7. Lăcătuș, 18. Balint (min. 72, 11. Lupu). Antrenor: Emeric Ienei
Argentina: 12. Goycoechea – 18. Serrizuela, 15. Monzon, 20. Simon, 16. Olarticoechea – 7. Burruchaga (min. 60,  9. Dezotti), 4. Basualdo, 2. Batista, 10. Maradona – 8. Caniggia, 21. Troglio (min. 53, 14. Giusti). Antrenor: Carlos Bilardo
Cartonașe galbene: Lăcătuș (4), Hagi (8), Lupescu (32) / Serrizuela (72), Batista (86)
Arbitru: Carlos Silva Valente (Portugalia)

• „A fost multă luptă, foarte fizică şi cu puţin fotbal. Iar la sfârşitul primei reprize, numărul 5 al României (n.a. – Iosif Rotariu) mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În a doua repriză, am jucat cu infiltraţii şi puteam face foarte puţin. Dar nu eram nebun să ies. Îmi amintesc că la pauză, Moncho Monzon mi-a spus că vrea să înscrie un gol, iar eu i-am răspuns că la cornere să atace prima bară, pentru că urma să trimit mingea acolo. Şi mulţumesc Domnului, Moncho s-a dus să o caute unde i-am spus. Dar, din păcate, nu am putut păstra scorul şi am fost egalaţi imediat. Am sfârşit morţi şi foarte amărâţi, pentru că a trebuit să jucăm împotriva Braziliei” – Diego Maradona pe facebook, 2020

• 2,40 este cota Superbet pentru “peste 2,5 goluri marcate” în Argentina – Franţa. VEZI AICI TOATE COTELE