Sport

Mama lui Kylian Mbappe, ultimele detalii despre transferul starului lui PSG: „Vom lua cea mai bună decizie!”

Fayza Lamari, mama starului lui Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe, a dezvăluit că jucătorul nu s-a înțeles cu parizienii, iar negocierile continuă, neexistând niciun acord de principiu.
06.05.2022 | 12:36
Mama lui Kylian Mbappe ultimele detalii despre transferul starului lui PSG Vom lua cea mai buna decizie
PSG i-a făcut lui Kylian Mbappe o ofertă de 50 de milioane de euro pe sezon și o primă de 100 de milioane de euro.
ADVERTISEMENT

Deși presa din Franța a anunțat că Mbappe a semnat un contract pe doi ani cu Paris Saint-Germain, impresara starului infirmă aceste informații.

Mama lui Kylian Mbappe, mesaj clar: „Nu există niciun acord de principiu cu PSG sau cu orice alt club”

Impresara lui Mbappe a reacționat prompt după apariția acestor zvonuri și a lăsat de înțeles că e mai probabil pentru Kylan să plece de la Paris.

ADVERTISEMENT

Jurnaliștii de la Le Parisien au scris că Mbappe s-ar fi înțeles cu cei de la PSG pentru prelungirea pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, în timp ce jucătorul a declarat la începutul lui aprilie că nu s-a decis asupra viitorului său.

„Nu există niciun acord de principiu cu PSG sau cu orice alt club. Discuțiile despre viitorul lui Kylian continuă cu mare seninătate pentru a-i permite să ia cea mai bună decizie, cu respect față de toate părțile implicate”, a declarat mama lui Mbappe.

ADVERTISEMENT

Oferta fabuloasă a celor de la PSG pentru Kylian Mbappe

PSG îi oferă un salariu anual de 50 de milioane de euro lui Kylian Mbappe, iar jucătorul ar urma să încaseze și un bonus uriaș la semnătură: 100 de milioane de euro.

Cel mai probabil, Kylian Mbappe nu va face niciun anunț până la încheierea sezonului, mai ales dacă va alege să plece la Real Madrid, pentru a nu îi irita pe ultrașii lui PSG.

ADVERTISEMENT

Kylian Mbappe a jucat un meci în tricoul lui Real Madrid

După ce a devenit campion mondial cu naționala Franței în 2018, Luca Caioli, un cunoscut jurnalist italian, a scris o biografie despre Kylian Mbappe, în care a amintit un episod știut de foarte puțină lume.

„Micul fenomen din Seine-Saint-Denis a ajuns repede pe lista multor cluburi. Kylian avea astfel oportunitatea de a-şi ţine promisiunea făcută, atunci când a împlinit zece ani, unchiului său Pierre Mbappe, când acesta i-a dăruit un model al stadionului ‘Santiago Bernabeu’.

ADVERTISEMENT

‘Într-o zi te voi duce într-o lojă de la Real Madrid’, i-a spus puştiul cu mare încredere. Atunci, toţi au râs şi l-au luat peste picior”, a explicat Luca Caioli cum a început Mbappe să viseze la Real Madrid.

„În prima zi am avut bilete la un meci cu Espanyol, din La Liga. Am mers la academia clubului şi domnul Zidane ne-a făcut o scurtă prezentare. A doua zi am făcut şi un prim antrenament. După patru zile i-am văzut şi pe fotbaliştii de la echipa mare. Am făcut poze cu ei. Am apucat să joc un meci”, a povestit și Kylian Mbappe.

ADVERTISEMENT