Sport

Marius Șumudică, dezvăluiri despre Daniel Niculae: ”Avea carafe de vin pe masă în cantonament”

Marius Șumudică a făcut o dezvăluire uluitoare despre Daniel Niculae din perioada când acesta juca sub comanda sa la Astra Giurgiu.
10.07.2023 | 23:58
Marius Sumudica dezvaluiri despre Daniel Niculae Avea carafe de vin pe masa in cantonament
Marius Șumudică a făcut o dezvăluire uluitoare despre Daniel Niculae din perioada când acesta juca sub comanda sa la Astra Giurgiu. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tehnicianul s-a arătat deranjat de faptul că oamenii din conducerea Rapidului nu l-au pus pe banca tehnică după plecarea lui Adrian Mutu și consideră că nu a fost niciodată o soluție pentru giuleșteni.

Daniel Niculae, pus la punct de la Marius Șumudică

Chiar dacă nu a spus cu subiect și predicat că Daniel Niculae nu l-a dorit la cârma Rapidului, Marius Șumudică a lăsat să se înțeleagă că aceasta a fost marea piedică și a povestit un episod cu actualul președinte din Giulești din perioada când îl antrena la Astra Giurgiu.

ADVERTISEMENT

”Tot ce a declarat Angelescu, spunând că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din țară, îmi arată că nu a primat performanța la Rapid. Deci, s-a răzbunat. L-am adus pe Niculae la Astra alături de Dani Coman și el a intervenit de ‘n’ ori la mine ca să intru cu el titular.

Eu nu voiam, pentru că nu merita, dar a făcut lobby pe lângă mine și mi-a spus să-i mai dăm o șansă, că e rapidist de-al nostru. I-am dat o șansă, dar domnul Niculae probabil că s-a supărat când am pierdut Cupa României cu Voluntari.

ADVERTISEMENT

M-am trezit că nu era în lot și că avea carafe de vin pe masă cu un alt jucător, nu-i dau numele. În seara meciului avea carafe de vin pe masă cu jucătorii. Sunt martori o grămadă”, a declarat Șumudică, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

Angelescu a explicat de ce nu l-a numit pe Șumudică

Dănuț Lupu a lansat și el o serie de acuze la adresa lui Daniel Niculae despre care a spus că a scăpat de toți rapidiștii din club, însă fostul fotbalist nu a ratat momentul de a-l pune la zid și pe Marius Șumudică, dar și pe Adrian Mutu.

ADVERTISEMENT

Victor Angelescu a explicat motivul pentru care Marius Șumudică nu poate să fie antrenorul Rapidului, amintind de momentele în care antrenorul a jignit clubul și conducerea de-a lungul timpului.

Acționarul din Giulești l-a pus la punct pe Marius Șumudică după ce acesta s-a supărat că nu a fost ales să fie noul antrenor al Rapidului, ci Cristiano Bergodi, așa cum a dezvăluit în exclusivitate FANATIK.

ADVERTISEMENT

La puțin timp după ce a semnat un contract pe doi ani cu Rapid, italianul Cristiano Bergodi a ținut să precizeze că nu are o baghetă magică prin care să facă performanțe, însă a afirmat că nu se sperie de nimeni și de nimic.

ADVERTISEMENT