Mircea Lucescu „prinde” astăzi, pe 29 iulie, „selecția” cu numărul 75 în tricoul vieții. Nu va fi petrecere acasă pentru că el nu e acasă. A plecat la Kiev să descurce ițele unui contract neașteptat, denunțat și iar anunțat la a 14-ea echipă antrenată, cu numele iubirii dintâi, Dinamo.
S-au scris – și se vor mai scrie! – mii de rânduri despre Mircea Lucescu în cei peste 60 de ani „munciți” la curtea Măriei Sale Sportul-Rege Fotbalul… Mai ales dacă și cât va continua provocarea (sinucigașă sau glorioasă?) de la Dinamo Kiev… , explicată în stolul său inconfundabil de Cornel Dinu într-un editorial atipic, în exclusivitate pe fanatik.ro…
De pe vremea când purta banderola de căpitan al naționalei istorice de la Guadalajara, la Mondialul din Mexic 1970 și-l voia campioana Braziliei, Fluminense, până la apogeul carierei de antrenor, ultima Cupă UEFA din istorie, câștigată cu Șahtar Donețk în 2009 și mult după aceea, până în aceste zile când uimește iarăși prin curajul de a se înhăma la o nouă „construcție” de echipă. La 75 de ani.
Cifrele carierei de antrenor a lui Mircea Lucescu sunt impresionante. Vi le oferim, ca bomboana de pe tortul aniversar, în a doua parte a articolului. Pe care îl începem cu amintirile lui „Il Luce” din vremurile în care încerca să „fenteze” în mahalaua „Apărătorii patriei” o copilărie amărâtă și veselă în același timp… Depănate în exclusivitate pentru FANATIK într-un interviu-eveniment din vremuri nepotopite de coronavirus…
„Aveam o cameră trei pe patru, cu trei paturi… Ca să ajungi în patul unde dormeam eu cu cei trei frați – Stela, soră-mea, avea un pat mai mic, tata și mama patul lor -, trebuia să te descalți și să sari din pat în pat. Era după război, era sărăcie mare…”
„Tata ne strângea într-o cameră pe toți, fratele cel mai mare mai făcea prostii, cu el avea probleme… Moțul, Dumnezeu să-l ierte… A murit, a avut un cancer în gât pe la 40 de ani, el făcea mai mult prostii…”
„Ne lua tata pe toți într-o cameră pe care o folseam numai vara că iarna n-aveam decât o sobă, ne băga în camera aia și ne făcea morală”
„Niciodată nu a bătut pe niciunul dintre noi, patru băieți, care făceam o mulțime de năzbâtii… Mama și soră-mea stăteau pe la uși să vadă ce se întâmplă…”
„Năzbâtiile erau mari, de exemplu ăla mare a rămas repetent vreo doi ani în clasa a V-a, de-aia tata l-a trimis la 11 ani ucenic la Aversa, dacă nu-i place școala să vadă cum e să se trezească la cinci dimineață… Și asta l-a nenorocit, pentru că la 12-13 ani termina la ora trei lucru și ăia îl invitau la băutură și asta l-a terminat…”
„Făceam și eu destul de multe… Eram extrem de dinamic din toate punctele de vedere. Îi pândeam pe ăia cu camioanele care veneau vara din Berceni, Vidra și toate satele de pe linia asta, cu pepeni galbeni, pepeni roșii, cu legume, roșii, ardei, din astea, noaptea ne făceam o grupă de șoc și, prin spatele lor, trăgeam printre faetoane – erau camioane de-alea vechi, rusești -, pepeni și ce mai aveau, ne mai prindeau ăia… mai prindeam și noi câte un bici pe spate”
„Eram un fel de Robin Hood, luam de la bogați, ziceam noi, și dădeam la săraci, adică nouă. Săream prin curți și grădini după fructe, alergam după tramvaie… mă luam la întrecere cu tramvaiele de la școală până la Mandravela și înapoi… Aia m-a ajutat extraordinar în cariera de fotbalist”
„Când locuiam în Macaralei, aveam patru camere, locuiau acolo și părinții mei, și mama lui Neli, eram căpitanul echipei naționale și stăteam ca sardelele, era și Neli, și Răzvan, eram o mulțime acolo…„
„Plecasem din «Apărătorii Patriei», unde cădeau casele și am primit apartamentul ăsta de la Dinamo. Eee, pe coridorul ăla îngust dintre camere, eu și Răzvan jucam fotbal. Neli era cu steagul, eu cu el cântam imnul la mijlocul «terenului», Neli era arbitru, Răzvan avea cinci, șase ani…”
„Tot timpul când mă prindea acasă mă punea să joc fotbal cu el. Mai târziu a ieșit afară, în fața blocului… Mi-aduc aminte că venisem odată acasă chiar după un meci al echipei naționale și a tras de mine să merg atunci, pe loc, să joc cu el, cu copii„
„Și din bloc, de deasupra, au început să strige «Bă golanule, ce faci acolo? Lasă copii în pace să se joace!». Și eu eram căpitanul echipei naționale… «Ditamai măgaru’ și te joci cu copii, golanule!»… Nu m-au recunoscut așa, de sus… «Băă, nu ți-e rușine?!»”
Alte și alte amintiri, cu „gelozia” lui Răzvan pe… Răducioiu și Lupescu… sau cum a încercat să-l „deturneze” pe Răzvan de la fotbal cu… rachete de tenis și schiuri… sau spaimele de la cutremurul din 1977, când Răzvan și Neli erau la film, la „Scala” și Mircea era în cantonament la Săftica… sau ce membru al familiei a… adormit pe banca de rezerve la un meci de promovare al Rapidului… sau cum a ajuns la un pas de o partidă de… box cu Douglas Costa… CITIȚI AICI!
…Iar în continuare citiți cifrele-record ale lui Mircea Lucescu reușite într-o carieră de antrenor exponențial, începută sub furnalele Hunedoarei în 1979…
Iată mai jos onoranta ierarhia stabilită de „France Football”.