Sport

O sportivă care a trecut prin calvarul suspendării pentru dopaj, sfat pentru Halep: “Să fie şi ea pregătită! Doar familia mi-a fost alături!”

Bianca Bazaliu, una dintre handbalistele care au fost suspendate pentru dopaj în scandalul Corona Braşov, i-a dat sfaturi Simonei Halep, depistată pozitiv cu Roxadustat.
24.10.2022 | 18:05
O sportiva care a trecut prin calvarul suspendarii pentru dopaj sfat pentru Halep Sa fie si ea pregatita Doar familia mia fost alaturi
O sportivă care a trecut prin calvarul suspendării pentru dopaj, sfat pentru Halep: "Să fie şi ea pregătită! Doar familia mi-a fost alături!"
ADVERTISEMENT

Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat şi este suspendată provizoriu. Urmează cea mai grea perioadă din cariera jucătoarei de tenis care a anunţat că va lupta pe toate planurile pentru a dovedi că nu a luat pe bună intenţie.

O sportivă care a trecut prin calvarul suspendării pentru dopaj, sfat pentru Halep: “Doar familia mi-a fost alături”

Handbalista Bianca Bazaliu a trecut şi ea prin calvarul unei suspendări pentru dopaj. A fost una dintre sportivele de la Corona Braşov care a făcut terapia intravenoasă cu laser, care i-a adus o suspendare de un an.

ADVERTISEMENT

Convocată la echipa naţională pentru Campionatul European, Bianca Bazaliu i-a dat un sfat Simonei Halep, spunând că jucătoarea de tenis trebuie să fie pregătită pentru perioada dificilă care urmează:

“Într-adevăr, ştiu ce înseamnă aceste lucruri. Cred că toată lumea este alături de ea, nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Nu citesc de când s-a întâmplat cu noi. Se trece foarte greu peste aceste lucruri. Doar familia mi-a fost alături. 

ADVERTISEMENT

“Credeţi-mă, chiar întreb orice. Cred că doamna de la doping nu mă suportă”

S-au delimitat mulţi. Să fie şi ea pregătită. Pentru mine doar familia a fost alături. Nu ştiu pentru restul colegelor, dar pentru mine doar familia. La noi a fost o altă problemă. Eu sunt una dintre jucătoarele care întreb şi dacă beau un ceai, ce conţine. 

Credeţi-mă, chiar întreb orice. Cred că doamna de la doping nu mă suportă. Pentru noi a fost o mare durere şi nu a fost deloc plăcut”, a spus Bianca Bazaliu pe subiectul Simona Halep.

ADVERTISEMENT
Bianca Bazaliu, când a semnat cu Gloria Bistriţa
Bianca Bazaliu, când a semnat cu Gloria Bistriţa

Cazul Corona Braşov a izbucnit în noiembrie 2019

Scandalul de dopaj de la Corona Braşov a izbucnit în luna noiembrie a anului 2019. Oficialii de atunci ai echipei au hotărât să urmeze un tratament cu laser intravenos pentru recuperarea mai rapidă după efort a handbalistelor.

Este o procedură interzisă de ANAD, care s-a autosesizat şi toate jucătoarele echipei braşovene care au urmat această terapie, au fost suspendate. Clubul Corona a fost descalificat din Liga Naţională.

ADVERTISEMENT

Bianca Bazaliu, despre cazul de dopaj: “De ce să ne ruinăm noi cariera pentru o prostie?”

Într-un interviu acordat pentru FANATIK în 2021, Bianca Bazaliu a vorbit despre cazul de dopaj în care a fost implicată şi de care a aflat în timp ce se afla în vestiarul naţionalei, când echipa se pregătea de Mondialul din Japonia:

“După primul antrenament la națională a venit domnul Dedu și ne-a întrebat în vestiar ce s-a întâmplat la echipă. Eram foarte surprinsă și nu mă așteptam… nu pot să vorbesc în numele altora, dar eu am întrebat asta la Corona.

Dacă există posibilitatea să fie doping, chiar am întrebat. Pentru că și dacă exista 0,1% posibilitatea să fie doping, nu facem și gata. Eram atâtea fete. De ce să ne ruinăm noi cariera pentru o prostie pe care vrea să o facă Brașovul.

Și, doctorul, clubul, antrenorii ne-au asigurat că nu este absolut nimic. Și am mers pe încredere. Nu ne gândeam în nicio secundă că echipa pentru care noi luptăm să avem rezultate poate să ne facă așa ceva“, a spus Bianca Bazaliu în interviul acordat pentru publicaţia noastră.

Simona Halep este suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat, la turneul de la US Open. Românca va merge la TAS pentru a contesta această decizie, acolo unde va trebui să vină cu argumente că nu a luat substanţe interzise în mod intenţionat.

  • 4 ani de suspendare riscă Simona Halep
  • 25 de ani are Bianca Bazaliu
ADVERTISEMENT