„Pancho” Pușcaș și Buna Vestirea lui Hagi de la Cardiff, în noaptea de azur

De o mie de ori am murit odată cu Echipa Națională. În schimb, năzuințele nu pier, pentru că se continuă în revanșele cărora le dau naștere. Așa s-a petrecut și istoria noastră recentă, marcată de isteriile necalificărilor. Acum, după opt ani, mergem la Euro, cu un George Pușcaș contestat – ca orice român care se respectă – și cu Hagi junior, călit de Buna Vestire a tătălui său și ulterior hulit, precum Ahile, cel îmbăiat de Thetys, care l-a lăsat cu un călcâi vulnerabil. Și pentru ca Pământul să nu rămână încremenit în uscăciune, isprava acestui 2-1 „în deplasare”, care ne-a deschis poarta Euro 2024, s-a consemnat, în statistică și-n simțiri, taman la vreo două – trei case distanță de locuința lui Viktor Orban, anti-europeanul pentru care nu există „VAR”.

„Arriva Villa, arriva Pancho Pușcaș” la Euro, la doi pași de casa anti-europeanului Orban

Pe „Pancho Aréna”, Pușcaș a rupt din el însuși întreaga energie negativă pe care unii nu s-au sfiit să i-o inducă, acuzându-l pe selecționerul Edi Iordănescu pentru faptul că l-a titularizat în dauna lui Alibec. Nu, Pușcaș nu a dat cu tifla nimănui. A fost o altă stare de fapt. Izgonit din înălțimi, vântul a căzut pe pământ, viscolindu-se…

Numele „Pancho Aréna” vine de la porecla pe care celebrul internațional ungur Ferenc Puskás a primit-o de la coechipieri în perioada în care juca la Real Madrid. Acum, un alt „Pancho” Pușcaș și-a descărcat cartușiera (și încă ar mai fi putut marca!), la fel de revoluționar precum cel care a inspirat apelativul amintit mai sus: El Pancho Villa!

Împreună cu hit-ul clasic, „RO-MÂ-NI-A, RO-MÂ-NI-A”, putem retrăi într-un cor triumfal nostalgia Disco ’80 și celebrul hit „Arriva Villa, arriva Pancho Villa”, cu deosebirea că numele eroului de astăzi este Pușcaș și că… vila din apropiere aparține unui megalostar, Orban, care nu ne vrea pe noi, românii, în Europa lui și – probabil – nici la Euro 2024.

Digi24.ro

O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

Dar pentru că am amintit de șlagăre, să colindăm pe făgașul amintirilor. Acum 30 de ani plus câteva ore, un anumit Hagi marca la Cardiff un gol decisiv pentru calificarea la Mondialele din SUA. Pe banca tehnică se afla un anume Iordănescu. În zilele noastre, Hagi și Iordănescu și-au schimbat doar prenumele, nu însă și valențele, chimia. Cum se spunea pe vremuri, la radio, „iese Hagi, intră Hagi 2”, nu-i așa?

„Azurii” ar fi meritat să se califice. Viul din ei trăiește!

La Felcsut, Israelul lui Alon Hazan a jucat bine. Pe undeva mă doare sufletul că nu putem împărtăși împreună aceeași bucurie. „Azurii” ar fi meritat să se califice și ei, nu pentru că Elveția joacă prost și nu-și merită locul la Euro, ci pentru că o generație de aur, cu Zahavi cel predestinat (n.r „zahav” înseamnă „aur” în ivrit), n-ar trebui să-și ia concediu de… război în perioada Europeanului.

În momentul tragerii la sorți a componenței grupei s-a spus că Israelul este „peste România”. Am tăcut și am înghițit guguloaie de catran, așa cum ni se întâmplă când ni se aduce aminte nu cât de mult am decăzut, ci mai ales cât de gingaș răsar alții, în timp ce noi ne înfundăm în căsoaia oarbă, fericiți cu amintirile din copilărie.

Acum, însă, România pare să fi redevenit nu doar o Echipă Națională, ci mai ales reînvierea unei stări de fapt și de spirit. Pare. Să nu ne grăbim, să ne bucurăm cu ce ne-a luat, cu ce ne-a dat și cu ce ne lasă „Arbitrul Cel de Sus”. De aici înainte suntem pe mâna – pardon – pe picioarele noastre. E bine că am câștigat în fața Israelului, este, însă, un pic trist că-i lăsăm posaci pe „azuri”, fiindcă au arătat că știu să se lupte.

Digisport.ro

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Dacă Israelul își merită azurul din tricouri, iar „Hatikvah” (nr. Imn Național de inspirație românească, compus după cântecul popular „Cucuruz cu frunza-n sus”) este cartușiera cu sentimente care mână la fapte curajoase Naționala lui Alon Hazan, auriul echipamentului României simbolizează trecerea de la recolta prea sever beștelită (uneori și de semnatarul acestor rânduri!), la stadiul de spic pârguit.

Viul trăiește peste tot, în România și în Israel. Nu am învins niște „inamici”, cum s-a întâmplat cu alte echipe belicoase, ci ne-am impus în fața unor valori care își joacă meciurile „de acasă” izgonite din casele lor. Sportul, și fotbalul, în speță, readuce laolaltă valori și recompune respectul.

„Azurii” vorbeau despre partida de la Felcsut ca despre meciul vieții. Pentru a nu le știrbi cochetăria, voi spune că și pentru noi a fost tot un soi de joc al supraviețuirii, dar aici nu mă refer la suporterul „pifan” din tribună, ci la mahării din FRF, pe care încă o necalificare i-ar fi tranzitat pe burleanul ancestral, taman unde ar vrea dom’ Orban, cel la care mă refeream anterior să ne vadă pe toți, adicătelea… în Infern. Până la urmă, totul piere în uitare, când e vorba de calificare. Și uite-așa, devine românul poet…

Dreptatea lui Nicolae Stanciu și conștientizările lui Edi

Nicu Stanciu are dreptate. După această calificare nu este cazul ca fiecare cetățean să urce în nori cu damigeana și cu toate nevestele, nu de alta, dar ni s-a promis locul 1 în grupă. Edi conștientizează și acum avangarda lipsurilor care ne macină, dar pe care, acum, la cald, ne facem că s-au umbrit. Suntem departe de ceea ce vrem și incomparabil mai departe de ceea ce am fost pe vremea acelui Cardiff, de acum trei decenii.

După atâtea necalificări și războaie interne, inclusiv la baionetă, încă mai crănțănesc oasele strigoilor. Singurătatea tărâmurilor de ger nu poate fi ștearsă cu terapia unei singure nopți fierbinți. Stabilitatea nu se obține printr-un câștig de ocazie, printr-o strategie de moment și nici prin desele momente în care, pe gazon, se organizează șezători în care se dezbate starea de fapt: „Păi, și noi acu’, cum o dregem?”.

Naționala României a ajuns în momentul în care este obligată să divorțeze de incertitudini. Naționala României se găsește în situația firească de a-și decide singură destinul, de a se „autoguverna”, dincolo de lipitorile de la „Oficială” și de chibiții de ocazie, care se înfoaie la televizor. „Le-am zis și io cum să facă”, se lăuda un nene cu ștate pe la Federație. Delirant triumf, dizgrațios, cu majuscule…

Echipa de la Cardiff strălucea prin personalitate și prin faptul că până și rezervele deveniseră capabile să-și asume rolul de lider. E drept, băieții știau că șmecheriile făuresc popularitatea figurilor pitorești, astfel că, în jurul Naționalei, pluteau tot felul de indivizi veroși, puși pe căpătuială.

Dar echipa și jucătorii cunoșteau substanța „coloanei vertebrale”. Aceea a fost Buna Vestire a lui Hagi senior și a generației sale. Asta așteptăm, după 30 de ani, de la „noua gardă”. Ca de la o sobă duduitoare, în inima iernii…