Sute și sute de oameni au fost prezenți în „Sala Trofeelor” de la Clubul Sportiv Dinamo, pentru a aduce un ultim omagiu celui care a fost Ivan Patzaichin, sau „Ivan Inimă de Aur”, cum l-a numit Ivona Beatrice, fiica marelui sportiv, înainte să îl conducă pe ultimul drum.
Ioan Andone, Florin Segărceanu, Elisabeta Lipă, principele Radu, Oana Pellea, Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Cristi Balaj și mulți alți prieteni și apropiați au fost prezenți la slujba de la sediul clubului și apoi la cimitirul Bellu și au vărsat lacrimi pentru fostul mare campion.
Ivan Patzaichin este una dintre puținele personalități marcante ale sportului românesc care se poate lăuda cu faptul că a fost prețuit, iubit și respectat de către toată lumea încă din timpul vieții. Mai presus însă de zecile de medalii rămâne faptul că Ivan Patzaichin a fost un om bun, cu valori și principii, care a ajutat pe toată lumea și care a rămas până la final la fel de modest: „În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, ci a fost iubit de toți oamenii de pe Pământ”, așa și-a început fiica fostului mare campion discursul de la finalul slujbei.
Curtea clubului Dinamo a fost neîncăpătoare astăzi pentru sutele de oameni care au venit să își ia rămas bun de la Ivan Patzaichin, dar și pentru nenumăratele coroane de flori.
Din păcate, încet, încet se duc mulți. El era unul dintre cei care mai puteau să trăiască și să mai învețe generațiile tinere. Asta e învățătură de minte, să ne controlăm că nu mai suntem tineri. Vorbeam după victorii sau după înfrângeri, când ne întâlneam la club. Spunea că unii nu muncesc pentru echipă așa cum ar fi trebuit. Viziunea lui despre sport era că trebuie să muncești. Doar din talent, nu o să reușești niciodată. – Ioan Andone, despre Ivan Patzaichin.
„Vâslind spre eternitate”, era banner-ul afișat de galeria lui Dinamo la statuia lui Ivan Patzaichin. De altfel, suporterii lui Dinamo din programul DDB-ul au depus mai multe coroane de flori.
Una dintre ele avea prinsă o eșarfă cu numele lui Patrick Ekeng, un fotbalist al lui Dinamo care și-a pierdut viața pe teren în urmă cu cinci ani.
La ora 13:00, când a început slujba de comemorare a lui Ivan Patzaichin peste 200 de oameni erau prezenți la sediul CS Dinamo din Șoseaua „Ștefan cel Mare” numărul 7-9. Au urmat momentele emoționante, iar cei prezenți nu și-au putut stăpâni lacrimile. Unul dintre cei mai afectați a fost Horia Brenciu, care a ascultat slujba cu ochii închiși, însă nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Slujba religioasă în memoria fostului mare campion a început în sunet de fanfară și cu onoruri militare, iar preotul a ținut în final să recite în memoria lui Ivan Patzaichin poezia „Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu sau „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, cum mai este cunoscută capodopera fostului mare poet.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări,
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
La ceremonia religioasă din „Sala Trofeelor” a Clubului Sportiv Dinamo, cei apropiați de Ivan Patzaichin vorbesc și despre ultimele dorințe ale fostului mare sportiv.
Ivan Patzaichin nu și-a dorit ca la Mila 23 să i se deschidă un muzeu, ci un centru sportiv pentru a fi de folos viitorilor sportivi și generațiilor care vor veni. Un alt proiect al său de suflet era acela ca Delta Dunării să devină un centru de ecoturism la nivel european, iar la Tulcea să se facă un canal eco.
Fiica lui Ivan Patzaichin a ținut un discurs emoționant la finalul slujbei, care a adus lacrimi pe fețele tuturor celor prezenți: „Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist sau să dezamăgească pe cineva. A iubit oameni, a iubit sportul, iar pe mine și pe mama ne-a adorat. Viața lui a fost frumoasă, chiar dacă nu întotdeauna a fost ușoară. A iubit viața, sportul, teatrul, natura, animalele, iar viața l-a iubit. Din păcate, în acest an, ursitoarea cea rea și-a adus aminte de el și acum l-a luat de lângă noi”.
Președintele Comitetului Sportiv Olimpic, Mihai Covaliu, a ținut de asemenea să spună câteva cuvinte despre Ivan Patzaichin: „Povestea lui Ivan Patzaichin este sfântă. Este icoana sportului românesc. Campionul sufletelor noastre. Ivan nu numai că a fost cel mai bun din toate timpurile, dar a dat înapoi sportului înzecit, așa cum o face un campion adevărat, un campiOM”.
Sicriul acoperit cu un imens drapel este purtat pe umeri de către garda de onoare și este condus pe ultimul drum acompaniat de fanfara care cântă „Marche Funèbre” al lui Chopin. Lacrimile se revarsă din nou pe fețele celor prezenți care realizează încă o dată că „Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce”.
Cea mai impresionantă imagine a zilei rămâne fără doar și poate pagaia acoperită cu flori albe de la căpătâiul lui Ivan Patzaichin, oferită din partea lotului național de canoe și pe care era o panglică tricoloră cu mesajul: „Prețuire și amintire eternă lotul olimpic de canoe”.
Timpul trece greu, însă în cele din urmă slujba ajunge la final în jurul orei 14:00, iar sicriul pleacă spre Cimitirul Bellu în ropotele de aplauze ale celor prezenți. O ieșire din scenă demnă de un adevărat campion.
FANATIK a stat de vorbă cu dublul campion olimpic la canoe, Leon Rotman, la Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956 și cu Toma Simionov, partenerul din barcă al lui Ivan Patzaichin la Jocurile Olimpice de la Moscova.
Îmi pare rău că a plecat înaintea mea. Eu am 87 de ani. A fost în primul rând un om bun și a știu să se poarte frumos cu toată lumea. Nu cred că se va mai naște niciodată un Ivan Patzaichin. Chiar dacă eu am fost deschizător de drumuri, el a fost mai bun ca mine! L-a adus la 16 ani, colegul meu, Felix, Dumnezeu să-l odihnească! – Leon Rotman, dublu campion olimpic la JO Melbourne 1986
La finalul slujbei, partenerul din canoe, Toma Simionov, a ținut de asemenea să spună câteva cuvinte pentru FANATIK, deși era vizibil afectat și a povestit un moment mai puțin știut de la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, când Ivan Patzaichin a refuzat să vorbească la conferința de presă în limba rusă: „Ca Ivan Patzaichin se naște unul la o mie de ani. Am reușit să luăm titlul olimpic și în 1984, când el avea 35 de ani. Vă dați sema ce sportiv era. Mi-a zis după Mondiale, Tomiță, cred că mergem și la Los Angeles!”.
Ivan m-a oprit să vorbesc în limba rusă la conferința de presă după cursa de la Moscova din 1980 și mi-a zis: Ei consideră că Patzaichin și Simionov sunt tot comuniști de ai lor. Voiau să demonstreze că de fapt suntem de ai lor, ruși lipoveni – Toma Simionov
Ioan Suciu, cvadruplul campion european la gimnastică și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 și actual antrenor al lotului olimpic de gimnastică a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK la mormântul lui Ivan Patzaichin.
Dumnezeu să îl odihnească. E legenda sportului românesc. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la Ivan Patzaichin e modestia. Am avut prilejul, oportunitatea și norocul să îl întâlnesc la lotul olimpic la Jocurile Olimpice de la Sydney și de la Atena. E o tragedie pentru sportul românesc. Sper că va veghea de sus România și viitorul sportului – Ioan Suciu.
„Totdeauna am fost mândru că sunt român şi bucuros să reprezint România. Întotdeauna am dorit să câştig, deşi foarte puţină lume ştie că nu uşor se câştigă şi foarte puţină lume ştie că nu am început aproape nimic cu dreptul, de fiecare dată trebuia să mi se întâmple ceva, şi trebuia să reiau lupta, să lupt din nou să realizez ceea ce mi-am propus”, a declarat Ivan Patzaichin în 2019.
P.S. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!