Secretele „Primăverii de la Praga”, la 54 de ani. Ceaușescu, pregătit să organizeze rezistența anti-sovietică din Iugoslavia, în cazul invaziei

În noaptea de 20 – 21 august 1968, armatele statelor care alcătuiau Tratatul de la Varșovia, cu excepția României, au invadat Cehoslovacia. Nicolae Ceaușescu, la acea oră liderul rebel al unei țări comuniste, a condamnat agresiunea coordonată de ruși, dar, în același timp, și-a pregătit eventualul refugiu, în Iugoslavia prietenului Iosip Broz Tito.

Istoricul Ioan Scurtu: „Ceaușescu și Iosip Broz Tito au plănuit în Iugoslavia o eventuală alianță, în cazul unei invazii sovietice în România!”

„Operațiunea Dunărea” a fost numele de cod al invaziei celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, pentru a stopa valul de reforme produs de regimul efemer condus de Alexander Dubcek. Dacă Ungaria, Bulgaria, RDG și Polonia au răspuns în poziție de drepți comenzii venite de la Moscova, România, care intrase pe o pantă ușor reformistă, a refuzat să-și trimită trupele într-o țară suverană.

Tratatul de la Varșovia, un pact teoretic defensiv creat de comuniștii est – europeni la ordinul și sub tutela Moscovei, suferea, așadar, prima fisură. Autorul ei a fost Nicolae Ceaușescu, devenit în acel moment favoritul Occidentului, singurul șef de stat membru al alianței care îl sfidase pe liderul sovietic Leonid Brejnev. Cum a fost posibilă această opoziție, considerată de sovietici drept înaltă trădare, și mai ales care au fost atuurile președintelui României, a explicat istoricul Ioan Scurtu, o somitate a științei, la nivel mondial.

„Au existat riscuri reale, și această stare de fapt a fost evocată mai întâi de Ion Mihai Pacepa (n.r șef al spionajului românesc, în acea perioadă), în Memoriile sale și apoi de cei care s-au bazat pe respectivele documente. Documentele demonstrează că, în noaptea de 20 spre 21 august, în jurul orei 2.30 – 3.00, Ceaușescu a fost informat cu privire la intervenția armatelor celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia, în Cehoslovacia. A convocat imediat Biroul Politic, cu care a discutat despre această intervenție și, în unanimitate, s-a hotărât ca România să condamne actul de agresiune”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, profesorul Ioan Scurtu.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

 „În „Memoriile” sale și în cartea „Orizonturi Roșii”, Pacepa scrie că, atunci când a aflat de invazie, Ceaușescu ar fi ordonat să i se pregătească un avion pentru a zbura la Beijing. În realitate, nu a fost vorba despre așa ceva. Ceaușescu a avut în vedere această rezistență. Nu doar că nu a plecat în China, ci a avut o întâlnire, în Iugoslavia, cu Iosip Broz Tito (n.r peședintele R.S.F Iugoslavia, aflat într-o relație rece cu Moscova), în ideea unei colaborări armate, pentru respingerea eventualei agresiuni”, a continuat Scurtu.

Potrivit doctorului în istorie, „urma ca, în cazul în care armata română nu ar fi putut rezista, să se retragă în Iugoslavia, alături de conducerea statului, iar de acolo să pregătească reluarea luptei. Fusese deja lansată doctrina luptei întregului popor pentru apărarea independenței și a suveranității naționale, astfel încât să poată fi respinsă o eventuală invazie”.

Mobilizări masive și înființarea Gărzilor Patriotice, primele măsuri adoptate

În acel moment au avut loc mobilizări masive în rândul armatei și al rezerviștilor, și au fost înființate Gărzile Patriotice. Oficial, nu a fost declarată mobilizarea generală, însă, având în vedere faptul că populația a fost chemată sub arme, practic, acest lucru s-a produs.

În acest sens, interlocutorul nostru a subliniat: „Constituirea Gărzilor Patriotice a fost expresia voinței de a apăra integritatea națională și teritorială”.

Digisport.ro

Statul plătește 138.000.000 $ din cauza ”celui mai înfricoșător monstru”, condamnat la 360 de ani de închisoare

„Ulterior a avut loc plenara Comitetului Central al PCR, la care au participat atât membrii Guvernului și ai Consiliului de Stat, care, de asemenea, s-au pronunțat în favoarea condamnării acestei intervenții. Astfel, la 21 august, când Ceaușescu a rostit cuvântarea din balconul Comitetului Central, condamnând energic această intervenție, beneficia de o acoperire din partea principalelor organe de partid și de stat”, a povestit Ioan Scurtu.

Liderul de la București s-a bazat pe documentele parafate la ONU

Multă vreme, asupra evenimentelor care puseseră România pe jar în timpul Primăverii de la Praga a plutit misterul. Foarte multă lume a chibzuit asupra motivelor reale ale atitudinii diferite a șefului statului român, dar și a posibilelor atuuri ale acestuia, în condițiile unui risc iminent. Și, totuși, potrivit istoricului Ioan Scurtu, motivul real pentru care Ceaușescu l-a înfruntat pe Brejnev a fost unul de natură ideologică.

După declarația din aprilie 1964, adoptată de Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu se orientase către principii de politică externă precum independența, suveranitatea, neamestecul în treburile interne și avantajul reciproc.

Doctorul în istorie contactat de FANATIK a precizat, în acest sens: „Ceea ce s-a întâmplat în Cehoslovacia însemna o încălcare a acestor principiii și, ca atare, Ceaușescu avea acest atu, care fusese recunoscut de ONU și consemnat în numeroase documente semnate de el, cu prilejul vizitelor efecuate în mai multe țări ale lumii. Era o politică principială, în conformitate cu dreptul internațional”.

„Din punct de vedere militar și economic, nu știu dacă ne puteam descurca în fața a cinci state și, în primul rând, a Uniunii Sovietice”, a recunoscut partenerul nostru de dialog.

Ciu Enlai: „România va avea în China un prieten prețios!”

Profesorul Scurtu este de părere că reacția lui Ceaușescu a fost, în primul rând, un act de curaj, foarte apreciat la vremea respectivă la nivel internațional.

Apoi au apărut și reacțiile la nivel internațional: „Președintele SUA, Lyndon B.Johnson, a cerut URSS „să nu dea drumul câinilor războiului”, ceea ce însemna un act de solidaritate”.

„De asemenea, China, prin glasul lui Ciu Enlai (n.r fost ministru de externe și premier), care a participat la festivitatea organizată de Ambasada Română la Beijing, la 23 august, a condamnat intervenția sovietică în Cehoslovacia. A afirmat că „România va avea în R. P. Chineză un prieten prețios”, fapt care a căpătat mare importanță în acel moment. Este esențial faptul că două dintre marile puteri ale lumii, SUA și China, și-au exprimat solidaritatea față de România”, a punctat profesorul universitar.

Incidente la granițele țării și reproșurile lui Leonid Brejnev

Reacția „prietenilor” din restul țărilor socialiste, membre ale Tratatului de la Varșovia, nu s-a lăsat așteptată. Însă, campania internațională pro-București a împiedicat o eventuală ofensivă militară împotriva României.

Ioan Scurtu a rememorat: „La vremea aceea au avut loc incidente la granițele țării din est, vest și sud. A existat o presiune asupra României, dar nu dispunem de documente care să arate că se pregătea invadarea țării noastre. După ce s-a iscat o întreagă campanie ostilă Uniunii Sovietice și celorlalte state agresoare, nu mai era cazul ca rușii să pună gaz pe foc…”

Totuși, reacția României a rămas în memoria vecinilor, iar liderul de la Kremlin, Leonid Brejnev, i-a atras atenția lui Ceaușescu, în repetate rânduri, că Uniunea Sovietică nu poate uita atitudinea ostilă adoptată în august 1968.

„Poziția lui Brejnev a fost susținută de ceilalți Secretari Generali din țările comuniste, care l-au condamnat pe Nicolae Ceaușescu pentru că a făcut notă discordantă, ba, mai mult, l-au acuzat că a făcut jocul imperialiștilor, care vroiau să scoată Cehoslovacia din cadrul lagărului socialist”, a completat istoricul.

„Primăvara de la Praga”, ecoul schimbărilor de la București?

Episodul consumat în 1968 are, în continuare, mai multe necunoscute. Unele dintre ele par să fie ținute special în penumbră, cel puțin din punctul de vedere al intervievatului nostru. Cu toate acestea, Ioan Scurtu a prezentat, în premieră, o serie de amănunte care merită să fie cunoscute, atât de publicul larg, cât și de istoricii mai tineri.

„Referitor la „Primăvara de la Praga”, nu se dorește să se spună că, la Conferința Națională a Partidului Comunist, ce a avut loc în decembrie 1967, România a fost țara care a adoptat un program de reforme. Așadar, schimbarea a fost făcută înaintea reformelor adoptate de Cehoslovacia”, a precizat doctorul în istorie.

În al doilea rând – a menționat partenerul nostru de discuție – ambasadorul Cehoslovaciei la București a fost chemat la Praga și numit ministru pentru reforme, pentru a realiza ceea ce România deja lansase ca fiind o modalitate de consolidare a socialismului și a relației dintre conducerea de partid și de stat cu marea masă a populației.

Așadar, conform profesorului Scurtu, „România a fost un antemergător al revoltelor din Cehoslovacia, nu cum este catalogată, inclusiv în raportul în care fostul președinte Traian Băsescu a condamnat dictatura comunistă în Parlament. Adevărul istoric este că Nicolae Ceaușescu nu a fost un stalinist, care nu accepta ideea de reformă”.

Ceaușescu și Dubcek, meandrele… socialismului, și cum poate fi înlocuit un lider

Drept dovadă a celor afirmate anterior, intervievatul FANATIK a dezvăluit că, înainte cu numai câteva zile de intervenția militară, Ceaușescu a mers în vizită oficială la Praga. La întoarcere, în ziua de 17 august, el a prezentat o informare în Comitetul Executiv, în care a precizat că există două modalități de construire a socialismului.

„Una dintre căi presupune folosirea forței, iar cealaltă urmărește atragerea poporului la construirea sistemului. România opta clar pentru această cale, pe care a ales-o și liderul reformist cehoslovac, Alexander Dubcek”, a explicat Scurtu.

Și totuși, spre deosebire de Nicolae Ceaușescu, Alexander Dubcek n-a avut inițial o soartă ușoară. Liderul de origine slovacă a condus țara timp de numai un an (1968 – 1969), fiind demis după invazia trupelor Tratatului de la Varșovia. Roata s-a întors, însă, în 1989, anul marilor schimbări politice din Europa Centrală și de Est, atunci când, după răsturnarea guvernului, Dubcek a devenit președintele Adunării Federale a Cehoslovaciei, cum era intitulat Parlamentul țării.

În privința lui Nicolae Ceaușescu, acesta a renunțat la figura de reformist în momentul în care a fost amenințat cu demiterea. La Congresul al X-lea al PCR, organizat la un an după invadarea Cehoslovaciei, s-a hotărât ca secretarul general să devină și al Partidului, nu doar al Comitetului Central.

„Stratagema a pornit de la ideea, formulată de Ion Gheorghe Maurer (unul dintre apropiații familiei Ceaușescu), potrivit căreia, în Cehoslovacia s-a putut convoca Comitetul Central, format din câteva sute de persoane, care l-a înlocuit pe Dubcek cu omul sovieticilor”, a detaliat Scurtu.

Acesta a adăugat că, „pentru a nu se întâmpla ceva similar în România, s-a hotărât ca secretarul general să fie ales de Congres. În aceste condiții, Ceaușescu n-ar mai fi putut fi înlocuit legal de o mână de oameni, ci de întregul Partid. Organizarea unui Congres era dificilă, pentru că presupunea convocarea tuturor organizațiilor naționale, inclusiv a celor de bază”.

Discuțiile politice între corifeii Partidului au fost interzise

La final, am dorit să aflăm dacă, în acea perioadă agitată, liderii țărilor socialiste „prietene” au căutat un înlocuitor pentru Nicolae Ceaușescu, așa cum, după unele voci, s-au petrecut evenimentele mai târziu, în 1989. Se pare că, indiferent de orice intenții, „Nea Nicu” s-a dovedit inventiv…

„Nu prea au avut pe cine să pregătească pentru a-i lua locul lui Ceaușescu. A avut loc o întâlnire a conducătorilor celor cinci state, la care s-a stabilit ca serviciile secrete ale acestor țări și ambasadele lor de la București să găsească omul potrivit, din Partid. Însă, Ceaușescu a fost informat și a aplicat principiul rotirii cadrelor”, ne-a mărturisit partenerul nostru de discuție.

Pentru ca nimeni să nu capete o putere sau o influență prea mare, fără nicio motivație specială sau critică – așa cum se întâmpla pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej – liderii care puteau deveni potențiale pericole erau mutați în alte posturi de conducere, în țară.

„De asemenea, Ceaușescu era foarte atent să nu se organizeze întâlniri între membri ai conducerii, la care să se discute politică”, am mai aflat de la profesorul universitar.

„Securitatea îl informa cu strictețe asupra acestor întâlniri, astfel că afla rapid amănunte de la fiecare întâlnire și le atrăgea tuturor atenția. Ceaușescu era, încă de atunci, foarte grijuliu în legătură cu posibilitatea schimbării sale de către sovietici”, a încheiat Ioan Scurtu.