Suporterii Rapidului au digerat cu greu înfrângerea surprinzătoare în fața lui Poli Iași, scor 1-3, iar la finalul meciului le-au strigat jucătorilor: „Rușine să vă fie!”. FANATIK l-a contactat pe Liviu Ungurean care și-a exprimat punctul de vedere.
Liviu Ungurean a transmis un mesaj clar după meciul de la Iași: „Este normal să fim supărați pentru rezultatul de aseară. Să nu uităm că doar împreună suntem puternici și trebuie să susținem Rapidul indiferent de ce se întâmplă”.
„Bocciu” a încercat să nu pună tunurile pe jucători sau pe conducere: „N-am dormit deloc, doar am ațipit un pic. Asta e viața. Ăsta e fotbalul. Nu vreau să comentez foarte multe. Să iasă ei să vorbească. Noi, galeria, ne-am prezentat ca de obicei, adică impecabil”.
Cu privire la scandările la adresa jucătorilor de la finalul meciului, ultrasul a declarat: „Se mai întâmplă și chestii de genul ăsta. Important e că mergem miercuri cu UTA să-i susținem. O să fim în continuare acolo. Nu-mi stă mie bine să vorbesc despre echipă. Ei știu mai bine ce se întâmplă acolo”.
Fanii Rapidului au fost furioși în urma eșecului cu Poli Iași și și-au vărsat nervii pe Săpunaru, care a greșit flagrant la golul egalizator al moldovenilor: „Bineînțeles că rămânem alături de Săpunaru, 100%. Ăștia sunt hateri de pe internet. Nu trebuie să îi băgăm prea mult în seamă”.
Liderul Peluzei Nord a explicat că nu a existat niciun dialog cu jucătorii: „Nu știu dacă le-a fost rușine. Am fost atât de supărat că nici nu știu ce s-a mai întâmplat la final. Au venit la noi și s-au dus la vestiar. Nu era nimic de discutat”.
Liviu Ungurean a ținut să îi transmită un mesaj și lui Alex Ioniță, transferat în China, așa cum FANATIK a dezvăluit: „Mă bucur pentru el. Giuleștiul va fi întotdeauna casa lui, cum este și a lui Cristi Săpunaru”.
În privința meciului de la Iași, „Bocciu” a concluzionat: „Repet, noi rămânem alături de echipă, toți suporterii, și eu cred că a fost doar un accident. Sigur își vor reveni”.
Rapid a fost susținută de peste 500 de suporteri la meciul de la Iași. În momentul în care jucătorii au venit să îi salute pe fani, aceștia i-au gonit, spre dezamăgirea lui Mircea Lucescu, Daniel Niculae, Dan Șucu și Victor Angelescu, care au surprins momentul din tribune.