Sport

Transferuri SuperLiga iarna 2023. FC U Craiova 1948 a reziliat contractul cu Gabi Iancu

Cele 16 echipe din SuperLiga mai au de jucat 9 etape din sezonul regulat, dar își fac deja strategiile pentru perioada de mercato din iarnă. FANATIK anunță toate transferurile!
30.01.2023 | 16:06
Transferuri SuperLiga iarna 2023 FC U Craiova 1948 a reziliat contractul cu Gabi Iancu
FC U Craiova a anunțat rezilierea înțelegerii cu atacantul Gabriel Iancu, jucător adus în vară de la formația rusă Akhmat Grozny și care va avea contract până la 30 iunie 2024. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
30-01-2023
14:13

FC U Craiova s-a despărțit de Gabi Iancu

FC U Craiova a anunțat rezilierea înțelegerii cu atacantul Gabriel Iancu, jucător adus în vară de la formația rusă Akhmat Grozny și care va avea contract până la 30 iunie 2024.

”Gabriel Iancu și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord privind încetarea contractului. Clubul îi mulțumește lui Gabi pentru tot efortul depus în prima parte a sezonului și îi urează mult succes în următoarea provocare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a clubului din Bănie.

 

27-01-2023
17:06

Ricardo Grigore s-a despărțit de FC U Craiova

FC U Craiova a anunțat rezilierea contractului cu fundașul Ricardo Grigore, adus la începutul sezonului de la Dinamo.

”Ricardo Grigore și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord privind încetarea contractului. Clubul îi mulțumește lui Rici pentru tot efortul depus în prima parte a sezonului și îi urează mult succes în următoarea provocare”, se arată pe pagina de Facebook a clubului din Bănie.

 

Jucătorul de 23 de ani era nemulțumit că a jucat destul de rar la formația olteană și dorește să-și găsească o echipă la care să prindă mai multe minute.

27-01-2023
15:36

Marius Ciobanu a semnat cu FC U Craiova 1948

Fost jucător la Academia FCSB, Marius Ciobanu a semnat cu FC U Craiova 1948. Anunțul a fost făcut de echipa lui Adrian Mititelu, pe pagina oficială de Facebook: „Vă prezentăm noul membru al echipei… Bine ai venit, Marius!

Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul dreapta, Marius Ciobanu, a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane.

În vârstă de 19 ani, Marius a evoluat în prima parte a sezonului pentru Unirea Slobozia, din al doilea eșalon al României, și a bifat 10 partide în toate competițiile, oferind și o pasă de gol în meciul din Cupa României cu Dinamo (3-3).

Pe data de 5 iunie 2020, la vârsta de 17 ani, Marius a debutat în Liga I, într-un duel cu Dinamo din play-out, încheiat cu victoria câinilor roșii, scor 1-3. De-a lungul timpului, tânărul jucător a evoluat pentru echipe precum: Academica Clinceni, Universitatea Cluj sau Unirea Slobozia.

De asemenea, acesta a crescut mulți ani în academia celor de la FCSB. Marius este un jucător polivalent. Pe lângă poziția de fundaș dreapta, acesta poate juca atât ca mijlocaș dreapta, cât și mijlocaș ofensiv. De asemenea, acesta va purta numărul 74 la echipa noastră. Mult succes în tricoul alb-albastru, Marius!”, se mai arată într-o postare a oltenilor.

27-01-2023
15:04

Guessouma Fofana a semnat cu Nimes Olympique

Adus de Marius Șumudică la CFR Cluj, jucătorul a fost ignorat complet de către Dan Petrescu și în cele din urmă a plecat din Gruia.

Mijlocașul defensiv a semnat cu Nimes Olympique, echipă din liga a doua franceză și va juca împotriva lui Alexi Pitu, transferat de Bordeaux. 

27-01-2023
12:36

FC Botoșani l-a cedat pe Andrei Ureche la FC Brașov

FC Botoșani și Andrei Ureche au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al portarului în vârstă de 24 de ani la FC Brașov. Ajuns în lotul moldovenilor în iulie 2022, Andrei Ureche va evolua în a doua parte a sezonului în Liga 2 sub comanda lui Dan Alexa la FC Brașov, locul 10 în clasament.

Cotat la 240.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, Andrei Ureche a înregistrat trei apariții pentru FC Botoșani în actualul sezon, toate în Cupa României Betano. În această perioadă de mercato, Valeriu Iftime a ajuns la un acord cu Gigi Becali pentru transferul portarului de la FCSB, Răzvan Ducan, care a fost deja prezentat oficial pentru moldoveni. 

În carieră, Andrei Ureche a evoluat pentru SC Bacău, Union Adarve, Academica Clinceni, FC Argeș și FC Botoșani. Fotbalistul născut la Pașcani are o partidă în tricoul naționalei U19 a României.

 

26-01-2023
15:31

Sebastian Micu, împrumutat de la FC Brașov la FC Argeș

Sebastian Micu este noul portar al celor de la FC Argeș.Piteștenii au anunțat că l-au împrumutat de la FC Brașov pe tânărul goalkeeper în vârstă de 21 de ani,

„Bine ai venit, Sebastian Micu!

FC Argeș și FC Brașov au ajuns la un acord pentru împrumutul portarului Sebastian Micu, în vârstă de 21 ani. Goalkeeperul originar din Jimbolia (jud. Timiș) va evolua la echipa noastră până la sfârșitul acestui sezon competițional, iar dacă va confirma așteptările, FC Argeș va avea posibilitatea unui transfer definitiv. În prima parte a acestei ediții de Liga 2, Micu a fost titular în poarta brașovenilor, bifând 16 meciuri în tricoul ardelenilor.

Andrei Șanta, antrenorul care se ocupă cu pregătirea portarilor la FC Brașov, echipă de la care Sebastian vine, consideră că Micu este în primii doi portari din Liga 2: ‘Micu are calități de mare portar. Are forță nativă, are joc bun de picior, are anticipație, este curajos și iese bine pe centrări. Are nebunia specifică portarilor, dar este receptiv în antrenamente și muncește enorm. Părerea mea, este în primii doi portari din Liga a 2-a. Are ce să învețe și de la mine, dar și de la Dani Mutu și Mikolic, doi portari cu mare experiență.’

George Maria, antrenorul său cu portarii din perioada petrecută de Sebastian la Rapid, l-a descris ca fiind un portar cu o capacitate de concentrare foarte bună și un jucător de echipă. Sebastian are totodată o priză bună, plonjoane la sol și semi-înălțime excelente, boxează bine mingea și are ‘nebunia’ specifică portarilor.

Sebastian Micu este poreclit ‘Moro’ de colegi pentru o cicatrice la nas. O amintire din copilărie. ‘Am o cicatrice la nas de la vârsta de 4 ani, când am căzut. Colegii îmi spun ‘Moro’, deoarece cicatricea la nas asemănătoare cu cea a lui Cătălin Moroșanu.’ Este fanul lui Manuel Neuer, iar din România îl admiră pe Florin Iacob, portarul UTA-ei.

Tânărul portar bănățean este al nouălea transfer perfectat de clubul nostru în această iarnă, FC Argeș mai semnând în această perioadă de mercato cu Mario Zebic (Korona Kielce), Andrei Tîrcoveanu (FC Botoșani), Mimito Biai (Cherno More), Lucas Brendon (Ho Chi Min – Vietnam), Facundo Rizzi (Gimnasia Jujuy), Boubacar Hanne (Gil Vicente), Zorhan Bassong (CF Montreal) și David Croitoru (FCU Craiova)”, a scris FC Argeș, prin intermediul site-ului oficial.

26-01-2023
13:57

FC Botoșani l-a transferat pe Marius Cioiu

FC Botoșani a mai făcut un transfer și l-a adus pe mijlocașul Marius Cioiu de la Petrolul Ploiești. Moldovenii au făcut anunțul pe pagina oficială de Facebook: Bine ai venit, Marius Cioiu! FC Botoșani anunță transferul mijlocașului Marius Cioiu, de la Petrolul Ploiești.

În vârstă de 23 de ani, mijlocașul dreapta a mai evoluat în cariera sa pentru Viitorul Pandurii Târgu Jiu (în prezent Șirineasa), Luceafărul Oradea și Academica Clinceni.
Îi dorim lui Marius mult succes și cât mai multe evoluții bune alături de noi!”.

26-01-2023
13:34

Sud-american pentru centrul defensivei lui Ciobotariu

FC Voluntari a mai bifat o achiziție. Ilfovenii au anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că l-au achiziționat pe Cristian Paz, un stoper argentinian în vârstă de 27 de ani.

„Bun venit în familia FC Voluntari, Cristian Paz! FC Voluntari anunță că a semnat un contract cu jucătorul Cristian Paz.

Cristian Paz este un fundaș central argentinian, în vârstă de 27 de ani, care a mai evoluat până acum în cariera sa la formațiile Karpaty Lviv, San Miguel , CA Temperley, San Martin și CD Moron.

Noul nostru jucător va purta numărul 2 pe echipamentul de joc. Clubul nostru îi urează bun venit și îi dorește mult succes în tricoul FC Voluntari!”, a scris FC Voluntari, pe Facebook.

25-01-2023
20:41

U Cluj a încasat 50.000 de euro din cedarea lui Marius Briceag

Fundașul echipei Universitatea Cluj, Marius Briceag, a fost cedat la formația poloneză Korona Kielce, acolo unde va fi coechipier cu un alt român, Ronaldo Deaconu.

”FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formația poloneză Korona Kielce pentru transferul lui Marius Briceag (30 de ani). Jucătorul a sosit la U Cluj la începutul acestui sezon. Fundașul care evoluează în banda stângă a strâns 24 de prezențe și a marcat un gol”, au anunțat clujenii pe contul de Facebook.

Conform digisport.ro, formația aflată pe penultimul în campionatul Poloniei a plătit 50.000 de euro pentru transferul lui Briceag, dar suma va crește dacă vor reuși salvarea de la retrogradare. 

Marius Briceag a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2024, va avea un salariu lunar de 11.000 de euro și va purta tricoul cu numărul 5. ”Este prima mea experiență fotbalistică în afara României. Voi da tot ce am mai bun, indiferent de circumstanțe. Voi da totul pentru echipă”, a declarat fundașul.

25-01-2023
19:16

Petrolul Ploieşti s-a despărţit de Manzala şi Ivanovski

Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat că a ajuns la un acord privind încetarea colaborării cu jucătorii Harrison Manzala şi Mirko Ivanovski.

”Manzala a bifat cinci prezențe (trei în SuperLiga, două în Cupa României), în vreme ce Ivanovski a adunat 14 apariții pe parcursul acestei stagiuni”, se arată pe site-ul oficial al grupării prahovene.

25-01-2023
15:29

Poli Iași l-a transferat pe Jakub Vojtus, jucătorul pus pe liber de Rapid

Politehnica Iași, locul doi în Liga 2 Casa Pariurilor, l-a transferat pe Jakub Vojtus. Atacantul slovac s-a despărțit de Rapid în această iarnă, informație pe care Victor Angelescu a confirmat-o la FANATIK SUPERLIGA.

În vârstă de 29 de ani, Jakub Vojtus este campion în sezonul 2020/2021 cu CFR Cluj și va lupta în partea a doua a sezonului pentru promovarea în SuperLiga cu Poli Iași.

„Bine ai venit, Jakub Vojtus!

Atacantul născut pe 22 octombrie 1993 a semnat, astăzi, contractul cu Poli Iași. Vine de la Rapid București și are în palmares titlul de campion național în România, obținut cu CFR Cluj în 2021. Format la Zilina și trecut pe la academiile celor de la Inter și Chievo, fostul internațional de juniori și tineret slovac iși dorește promovarea în Superligă cu echipa din Copou.

Mult succes, Jakub!”, a fost anunțul celor de la Poli Iași.

 

25-01-2023
09:39

FC Hermannstadt s-a despărțit de Ionuț Năstăsie

FC Hermannstadt a anunțat pe rețelele de socializare că a ajuns la un acord cu Ionuț Năstăsie pentru rezilierea contractului. Este al doilea fotbalist de care se desparte formația lui Marius Măldărășanu după meciul cu FCSB. Plecarea lui Răuță a fost anunțată la scurt timp după încheierea partidei de la Sibiu, scor 1-0 în favoarea roș-albaștrilor.

În actuala stagiune, mijlocașul ofensiv a înregistrat 14 apariții în tricoul lui Hermannstadt, oferind o pasă de gol. În vârstă de 31 de ani și cotat la 150.000 de euro de Transfermarkt, Ionuț Năstăsie s-a transferat în 2021 la Hermannstadt.

 

24-01-2023
12:59

Cătălin Itu, împrumutat la Poli Iași

Cătălin Itu, mijlocașul central al campioanei României, a fost împrumutat de clujeni la Poli Iași, echipă aflată pe locul doi în liga secundă. Informația a fost dezvăluită în premieră și în exclusivitate în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

CFR Cluj a făcut anunțul pe pagina oficială de Instagram: „Mult succes, Cătălin Itu! Cluburile CFR 1907 Cluj și Politehnica Iași au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Cătălin Itu până la finalul acestui sezon.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by FC CFR 1907 Cluj (@cfrclujofficial)


Itu a debutat la CFR în mai 2019, iar de atunci a bifat 61 de meciuri în tricoul echipei noastre. Pe această cale îi dorim multă baftă la noua sa echipă!”.

23-01-2023
07:31

Transferul lui Alexandru Răuță în Arabia Saudită, anunțat de Marius Măldărășanu imediat după meciul cu FCSB

Meciul cu FCSB, când a fost introdus pe teren în minutul 76, a fost ultimul pentru Alexandru Răuță în tricoul lui Hermannstadt. În vârstă de 30 de ani, mijlocașul se va transfera în liga a doua din Arabia Saudită.

Anunțul a fost făcut chiar de antrenorul Marius Măldărășanu, la conferința de presă de după confruntarea de duminică seara. Alexandru Răuță ajunsese în vara lui 2022 la Hermannstadt, pentru care a evoluat în 19 partide. Înainte de formația sibiană, el a mai jucat pentru FC Argeș, CS Mioveni, Pandurii, Poli Iași, FC Voluntari și Dinamo.

21-01-2023
15:19

FC Argeș l-a prezentat oficial pe David Croitoru

FC Argeș a anunțat oficial al optulea transfer al iernii. David Croitoru, fiul antrenorului Marius Croitoru, este cel mai recent transfer al alb-violeților. În vârstă de 19 ani, mijlocașul central, care poate evolua și ca mijlocaș ofensiv, a semnat cu piteștenii un contract valabil până la sfârșitul sezonului. 

În toamna anului trecut, Marius Croitoru s-a despărțit de FC U Craiova 1948, iar antrenorul l-a luat cu el și pe fiul fotbalist. 

„Bine ai venit, David Croitoru!

Clubul nostru a perfectat cel de-al optulea transfer din această iarnă. FC Argeș a ajuns la un acord până la sfârșitul acestui sezon competițional cu jucătorul David Croitoru.

Fotbalistul în vârstă de 19 ani evoluează ca mijlocaș central, însă poate fi folosit și ca mijlocaș ofensiv. FC Botoșani și FC U Craiova sunt echipele la care David a mai evoluat până acum în carieră. În perioada 2019-2022, Croitoru a îmbrăcat tricoul moldovenilor în 20 de partide, iar în prima parte a acestei ediţii de campionat a bifat un singur meci pentru olteni.

Clubul nostru îi dorește evoluții cât mai bune și cât mai multe reușite în tricoul alb-violet”, se arată pe site-ul oficial al lui FC Argeș. 

David Croitoru a evoluat și pentru FC Botoșani în perioada 2019-2022, reușind să adune 23 de partide în tricoul moldovenilor în SuperLiga și Cupa României Betano. La FC U Craiova 1948, tânărul fotbalist a bifat o singură apariție în actualul sezon, în Cupa României Betano, reușind o pasă decisivă în meciul cu Ripensia Timișoara. 

20-01-2023
15:24

FCSB l-a cedat definitiv pe Răzvan Ducan la FC Botoșani

Răzvan Ducan a devenit al optulea fotbalist care o părăsește pe FCSB în actuala perioadă de mercato. Portarul în vârstă de 21 de ani va merge definitiv la FC Botoșani, așa cum era de așteptat după anunțul patronului Valeriu Iftime.

„Mă bucur că am ajuns la Botoșani. Am avut nevoie de o schimbare în carieră și sper că aceasta să fi fost alegerea cea mai bună”, au fost primele cuvinte ale lui Răzvan Ducan după transferul la FC Botoșani.

Cotat la 250.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, Răzvan Ducan a bifat o singură apariție pentru FCSB în acest sezon, chiar împotriva Botoșaniului, în meciul din Cupa României Betano, scor 2-0 în favoarea roș-albaștrilor.

Răzvan Ducan nu făcea parte din planurile lui Mihai Pintilii, mai ales după ce tehnicianul vicecampioanei l-a luat în cantonamentul din Antalya pe portarul în vârstă de 15 ani, Alexandru Maxim. Ștefan Târnovanu și Andrei Vlad sunt în continuare principalii goalkeeperi la echipa finanțată de Gigi Becali.

 

20-01-2023
14:36

Farul Constanța l-a transferat pe Gustavo Marins

Gustavo Marins este cel mai recent nume care se alătură lotului antrenat de Gică Hagi la Farul Constanța. În vârstă de 20 de ani, Gustavo Henrique Marins Silva evoluează pe postul de fundaș central și s-a format la clubul brazilian Gremio.

„Bun venit, Gustavo Marins, și mult succes în tricoul alb-albastru!”, a fost urarea „marinarilor” pe site-ul oficial. 

 

20-01-2023
14:12

Gabriel Niculescu, prezentat oficial la FC Botoșani

FC Botoșani s-a întărit în defensivă cu un stoper de perspectivă. Moldovenii au anunțat că au perfectat transferul lui Gabriel Niculescu (18 ani), fotbalist care și-a făcut junioratul la VfB Stuttgart.

„Bine ai venit, Gabriel Niculescu!

FC Botoșani continuă întăririle pentru partea a doua a sezonului și anunță că a ajuns la un acord pentru transferul tânărului Gabriel Niculescu în vârstă de 18 ani, care a evoluat până acum la grupele de juniori ale VfB Stuttgart, ultima oară la categoria U19. Un fundaș central de perspectivă, acesta are, de asemenea, două selecții pentru echipa națională U18 a României.

Îi urăm mult succes lui Gabriel în tricoul roș-alb-albastru și cât mai multe realizări alături de noi!”, a scris FC Botoșani, pe Facebook.

18-01-2023
15:52

CS Mioveni a transferat doi jucători străini

CS Mioveni a anunțat transferurile jucătorilor Shaquill Sno și Lepistu Brent, aceștia urmând să intre în programul de pregătire al antrenorului Nicolae Dică.

”Astăzi au semnat cu echipa noastră alți doi jucători. Shaquill Sno (27 de ani, fundaș dreapta, FC Botoșani) și Lepistu Brent (29 ani, mijlocaș central, FCI Levadia – Estonia)”, se arată pe pagina de Facebook a grupării argeșene.

 

CS Mioveni a ajuns la șapte transferuri brealizate în pauza de iarnă, după ce anterior i-a mai adus pe Bogdan Rusu, Alexandru Greab, Amadou Diallo, Dylan Mboumbouni și Amine Benchaib.

18-01-2023
09:01

Chindia a anunțat transferul lui Marco Dulca

Marco Dulca și-a găsit echipă după despărțirea cu scântei de FCSB. Fostul internațional de tineret s-a întors la Chindia, singura formație la care mai putea evolua până la finalul actualului sezon.

„Bun (re)venit, Marco Dulca!

Clubul nostru anunță transferul lui Marco Dulca (mijlocaș, 23 ani, ex-FCSB). Marco a mai jucat în tricoul echipei noastre în perioada august 2020- august 2022.

Mult succes și cât mai multe realizări alături de Chindia Târgoviște!”, a anunțat clubul dâmbovițean pe pagina de Facebook.

În același timp, oficialii Chindiei au anunțat că s-au despărțit de doi jucători: „Mult succes, Cherchez și Ndom! Clubul nostru anunță încetarea contractelor lui Cristian Cherchez și Aly Ndom, pe cale amiabilă”.

17-01-2023
13:33

”U” Cluj l-a cedat pe Roberto Romeo la FK Csíkszereda Miercurea Ciuc

Revenită în România după cantonamentul de pregătire din Turcia, ”U” Cluj a anunțat oficial despărțirea de fundașul dreapta Roberto Romeo. În vârstă de 32 de ani, jucătorul venit pe Cluj Arena în urmă cu un sezon va juca în a doua parte a stagiunii actuale pentru FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, care se luptă pentru calificarea în play-off-ul din Liga 2 Casa Pariurilor.

Roberto Romeo, cotat la 150.000 de euro Transfermarkt, a adunat 22 de apariții în tricoul echipei ardelene, reușind să înscrie un singurl gol în partida împotriva Concordiei Chiajna din play-off-ul ligii secunde. „Îi mulțumim pentru contribuția adusă la promovarea echipei în prima ligă și îi dorim mult succes în noul capitol din cariera sa”, a fost anunțul celor de la ”U” Cluj pe pagina de Facebook.

 

17-01-2023
12:50

Eugen Neagoe l-a adus pe Alexandru Fărăgău

Conform ProSport, Universitatea Craiova l-a împrumutat pe fundașul dreapta în vârstă de 17 ani, Alexandru Fărăgău, de la U Cluj. 

Alexandru Fărăgău a ajuns deja în Bănie
Alexandru Fărăgău a ajuns deja în Bănie

Acesta a fost adus la insistențele lui Eugen Neagoe, care l-a debutat la ardeleni într-un meci din Cupa României cu CSM Alexandria, iar oltenii au în vară opțiune de cumpărare.

15-01-2023
10:39

CS Mioveni l-a transferat pe Amine Benchaib

CS Mioveni a oficializat transferul mijocașului ofensiv Amine Benchaib, ultima oară la Kortrijk, locul 15 în prima ligă a Belgiei. Cotat la 450.000 de euro de Transfermarkt, fotbalistul belgian nu a mai jucat din luna octombrie a anului trecut, când a prins doar 11 minute pe teren în meciul cu Charleroi.

Mai mult decât atât, fotbalistul în vârstă de 24 de ani a evoluat doar în trei meciuri în actuala stagiune. Și-a început cariera profesionistă la Lokeren II, fiind transferat la echipa mare în iulie 2017. După trei sezoane petrecute la Lokeren, Amine Benchaib a ajuns la Charleroi.

 

14-01-2023
11:23

FC Argeș l-a împrumutat pe Bryan Alceus la Olympiakos Nikosia

FC Argeș s-a despărțit de un nou jucător în perioada de mercato din iarnă. Bryan Alceus și oficialii „alb-violeților” au ajuns la un acord pentru împrumutul, cu opțiune definitivă de transfer, la Olympiakos Nikosia, locul 14 în campionatul din Cipru.

Cotat la 300.000 de euro de Transfermarkt, Bryan Alceus, care evoluează pe postul de mijlocaș central, a adunat 18 apariții pentru FC Argeș în SuperLiga și Cupa României Betano, în sezonul actual, fără să marcheze vreun gol.

 

13-01-2023
19:17

Stefan Purtic, Seniko Doua şi Cosmin Achim vor juca la Petrolul

Mijlocaşul sârb Stefan Purtic, fundaşul dreapta ivorian Seniko Romeo Doua şi fundaşul central Cosmin Achim urmează să devină jucătorii echipei Petrolul.

Clubul prahovean a anunţat pe site-ul oficial că speră ca formalităţile legate de legitimarea celor trei să fie finalizate pe parcursul săptămânii viitoare, până la ora primului joc oficial din 2023.

Purtic (24 ani) vine din prima ligă a Serbiei, acolo unde a evoluat ultima dată pentru FK Vozdovac, bifând, pe parcursul actualei stagiuni, 17 prezenţe în competiţia internă. Aflat la prima experienţă într-un campionat străin, Purtic, care a mai jucat în ţara natală pentru Radnicki Obrenovac şi FK Indjija, are 119 meciuri disputate şi 9 goluri marcate în prima ligă din Serbia.

Doua (21 ani) s-a pregătit alături de Petrolul şi la finalul anului trecut, iar în cantonamentul din Antalya a ajuns pe parcursul acestei săptămâni, jucând 45 de minute în testul cu Pogon Szeczcin. Doua a evoluat ultima dată la o echipă din ţara natală, SOA Yamoussoukro, fiind şi căpitanul reprezentativei ”U23” a Coastei de Fildeş.

Achim (27 ani) este un jucător cu o experienţă bogată pe prima scenă a fotbalui românesc, bifând cu FC Voluntari peste 100 de apariţii în eşalonul de elită. În ţară a mai jucat pentru Academia Hagi şi pentru Energiticianul Târgu Jiu, fiind şi un fost component al reprezentativelor ”U19” şi ”U21”.

13-01-2023
14:31

Alexandru Greab, cedat de FC Argeș la CS Mioveni

FC Argeș a anunțat că a ajuns la un acord cu CS Mioveni pentru cedarea definitivă a portarului Alexandru Greab.

”A fost o plăcere să joc pentru FC Argeș. Am petrecut doi ani frumoși la Pitești, cu satisfacții pe plan profesional. Mulțumesc suporterilor, conducerii clubului și colegilor pentru momentele frumoase trăite împreună. Să fim sănătoși și să ne revedem cu bine!”, a declarat Greab, pentru site-ul oficial al piteștenilor.

Goalkeeper-ul originar din Bistrița, care în luna mai a acestui an va împlini 31 de ani, a îmbrăcat tricoul ”alb-violet” în 71 de partide, fiind unul dintre jucătorii exponențiali care în sezonul trecut au avut o mare contribuție la calificarea în play-off și semifinalele Cupei României.

Pe lângă Greab, CS Mioveni i-a mai transferat pe mijlocașii Amadou Diallo din Guineea și belgianul Amine Benchaib și pe fundașul central Dylan Mboumbouni din Republica Centrafricană.

De asemenea, ultima clasată din SuperLiga este aproape să-l readucă de la FCSB pe atacantul Bogdan Rusu.

13-01-2023
08:55

Chindia l-a cedat pe Aly Ndom în Italia!

Aly Ndom a plecat de la Chindia Târgovişte, în Serie C, la Viterbese. Fotbalistul nu a prins prea multe apariţii în România, având doar două meciuri în campionat şi una în Cupa României: „Este unul dintre mijlocașii pe care îi urmăream în această sesiune de mercato, un jucător care a evoluat în primele două ligi din campionatul francez. Excelent fizic și cu calități tehnice de necontestat, nu are momentan 90 de minute în picioare, dar sper că va fi foarte util echipei. Trebuie să aveți răbdare”, a spus directorul sportiv al italienilor, Oscar Magoni.

Aly Ndom, noul jucător de la Viterbese
Aly Ndom, noul jucător de la Viterbese
12-01-2023
15:39

FC Argeș, prezentare oficială inedită pentru internaționalul canadian Zorhan Bassong

FC Argeș continuă să mute pe piața transferurilor. Echipa condusă de Marius Croitoru l-a transferat pe Zorhan Boassong, ultima oară la CF Montreal, în Major League Socces (MLS).

Fundașul stânga a ajuns la o înțelegere cu argeșenii pentru o perioadă de un an și șase luni, cu drept de prelungire pentru încă un sezon. Fundașul în vârstă de 23 de ani poate evolua și în centrul defensivei și poate acoperi flancul stâng într-o formație cu trei fundași.

FC Argeș i-a făcut o prezentare oficială inedită internaționalului canadian cu origini belgiano-cameruneze. Născut la Toronto, Zorhan Basson a trecut pe rând pe la academiile celor de la Mouscron, Anderlecht și Lille, iar în 2019 s-a transferat la Cercle Brugge.

În decembrie 2020, a semnat cu CF Montreal, pentru care a strâns 36 de partide. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a debutat la naționala Canadei într-un meci amical, urmând a bifa încă o prezență contra Islandei.

Fotbalistul cotat la 300.000 de euro de Transfermarkt a fost selecționat în naționala Canadei U23 pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo și a fost pe gazon în toate cele trei partide.

„Îi urăm bun venit noului vultur, internaționalul canadian, Zorhan Bassong”, a fost mesajul postat pe pagina oficială de Facebook, de FC Argeș.

 

12-01-2023
12:18

Raynov nu mai este jucătorul lui FC Argeș

FC Argeș și fotbalistul bulgar Martin Raynov au ajuns la o înțelegere pe cale amiabilă pentru încetarea colaborării.

Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a îmbrăcat tricoul ”alb-violet” în 46 de partide și a înscris 2 goluri, în toate competițiile.

”Am petrecut o perioadă foarte frumoasă la FC Argeș, cu multe satisfacții pe plan profesional. Vreau să mulțumesc fanilor care au fost alături de noi. Mult succes echipei în campionat și multă baftă băieților!”, a declarat Raynov, pentru site-ul oficial al piteștenilor.

 

11-01-2023
13:21

U Cluj l-a transferat pe Ze Gomes de la CFR Cluj!

U Cluj se întăreşte cu jucători de la rivala din oraş. Atacantul lusitan Ze Gomes a fost acontat de “şepcile roşii” sub formă de împrumut, având opţiunea unui transfer definitiv în vară.

10-01-2023
20:25

FC Argeș l-a transferat pe Boubacar Hanne, de la Gil Vicente

FC Argeș continuă transferurile pentru partea a doua a sezonului. Boubacar Rafael Neto Hanne este ultima achiziție a piteștenilor conduși de Marius Croitoru. 

Extrema dreaptă portugheză vine de la Gil Vicente, locul 16 în prima ligă din Portugalia. În vârstă de 23 de ani, fotbalistul lusitan a semnat un contract valabil pe un sezon și jumătate cu opțiune de prelungire. 

Boubacar Rafael Neto Hanne și-a început cariera la Pacos de Ferreira, la vârsta de 8 ani, iar în 2017 a fost cumpărat de Wolves și a evoluat în 12 meciuri pentru echipa U23 a formației din Premier League, reușind să marcheze de două ori. 

Ulterior, englezii l-au împrumutat pe Boubacar Hanne la Estudiantes de Murcia CF (Spania), FC Jumilla (Spania) şi Grasshopper Club Zürich (Elveţia). Fotbalistul de picior stâng s-a remarcat în tricoul celor de la FC Jumilla, în Segunda Division B, unde a marcat 5 goluri în 33 de partide. 

În 2020 a ajuns la Gil Vicente cu care a debutat în cupele europene chiar în actuala stagiune. Cotat la 200.000 de euro de Transfermarkt, Boubacar Hanne a evoluat o repriză și a oferit o pasă de gol în returul cu Riga FC din turul trei preliminar al UEFA Conference League. 

09-01-2023
20:44

FC Argeș i-a reziliat contractul lui Mike Cestor

La puțin timp după ce l-a prezentat pe fundașul stânga argentinian Facundo Rizzi, FC Argeș a anunțat că i-a reziliat contractul stoperului Mike Cestor. Acesta sosise vara trecută la Pitești și a evoluat în 17 partide pentru „vulturii violeți”.

„Clubul nostru și fotbalistul Mike Cestor au ajuns la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă. Fundașul central congolez a îmbrăcat tricoul alb-violet în 17 partide, în toate competițiile. FC Argeș îi mulțumește pentru munca depusă în perioada petrecută la Pitești și îi dorește mult succes în activitatea profesională”, au anunțat oficialii piteșteni pe site-ul clubului.

 

09-01-2023
17:06

Argentinianul Facundo Rizzi a semnat cu FC Argeș

FC Argeș a anunțat achiziționarea fundașului stânga argentinian Facundo Rizzi, care a evoluat în prima parte a acestui sezon la Gimnasia y Esgrima de Jujuy, în liga secundă din țara sa.

Sud-americanul, care este cotat la 200.000 de euro, a semnat un contract pe un an și jumătate, cu drept de prelungire pentru încă un sezon.

”Rizzi este un produs al academiei celor de la Rosario Central, fiind promovat la prima echipă în sezonul 2016/17. A debutat pe 11 decembrie 2015, într-o înfrângere acasă cu Lanus.

Alături de Rosario a jucat 4 meciuri în Copa Libertadores. În 2019, după 10 meciuri adunate pentru Rosario Central, a fost transferat de Villa Dalmine, echipă din Primera Nacional B.

În 2022 a fost transfer la Gimnasia y Esgrima de Jujuy. Pentru aceștia a jucat în sezonul trecut 32 de partide, în 31 fiind titular. Și-a trecut în cont 3 pase de gol.

De menționat că sezonul s-a desfășurat în sistem primăvară – toamnă, ultimul său meci pentru aceștia fiind victoria cu 2-1 în fața celor de la Defensores de Belgrano, de pe 9 octombrie 2022”, se arată pe site-ul oficial al piteștenilor.

08-01-2023
09:20

FC Botoşani a anunţat transferul a doi jucători: Gabriel Mutombo şi Ayrton Mboko

FC Botoşani a anunţat transferurile lui Gabriel Mutombo şi Ayrton Mboko. Gabriel Mutombo a fost transferat de la Troyes, echipă din Ligue 1. Dar, în ultimele şase luni, fundaşul a evoluat doar la echipa a doua. Ayrton Mboko s-a despărţit de Farul Constanţa şi a fost adus din postură de jucător liber de contract.

Gabriel Mutombo
Gabriel Mutombo
Ayrton Mboko
Ayrton Mboko

07-01-2023
20:29

U nou transfer pentru U Cluj

Universitatea Cluj a anunțat achiziționarea fundașului stânga Răzvan Trif (25 de ani) de la CS Mioveni.

”Fundașul stânga care a evoluat în 99 de meciuri la nivelul primei ligi a ajuns deja în cantonamentul echipei din Antalya”, se arată pe site-ul oficial al ardelenilor.

Trif, care poate fi folosit și ca mijlocaș stânga, a jucat în perioada 2014-2022 la Gaz Metan Mediaș, fiind împrumutat într-un sezon la Luceafărul Oradea. La începutul anului trecut a ajuns la CS Mioveni, iar în prima parte a acestui sezon a jucat 14 meciuri.

07-01-2023
15:10

Mijlocaşul Eduard Florescu revine la FC Botoşani

FC Botoşani anunţă că mijlocaşul Eduard Florescu se întoarce la echipa din Moldova, după ce a evoluat pentru Universitatea Craiova din luna septembrie.

În vârstă de 25 de ani, în precedentele 86 de partide disputate în tricoul ”roş-alb-albastru”, acesta a marcat 6 goluri (dintre care două chiar la începutul acestui sezon) şi a oferit 4 pase decisive.

Pe lângă scurta aventură din Bănie, Eduard Florescu a mai evoluat în cariera sa pentru CS Mioveni, FC Viitorul şi FC Argeş. Mijlocaşul a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu FC Botoșani, până în vara anului 2025.

 

07-01-2023
12:52

Hagi l-a dat afară pe Romario Benzar de la Farul! A semnat cu UTA Arad

Gică Hagi a renunţat la Romario Benzar, venit în postură de jucător liber de contract în vară la Farul Constanţa. Fundaşul dreapta a prins şapte meciuri în acest sezon, dar nu l-a convins pe “Rege”, iar clubul a anunţat oficial rezilierea contractului. Romario Benzar a intrat într-un con de umbră în ultimii ani. A fost vândut de Gigi Becali la Lecce pentru 2 milioane de euro, dar nu s-a impus în Italia. Romario Benzar a semnat cu UTA Arad şi va evolua la “Bătrâna Doamnă” în a doua parte a sezonului. 

07-01-2023
09:00

FC Botoșani a renunțat la încă un jucător

Mijlocașul ofensiv Marian Obedeanu nu va mai continua nici el la Botoșani, după ce Yacouba Sylla a fost și el pus pe liber.

Anunțul oficial a fost făcut pe pagina de Facebook a clubului: „Mulțumim, Marian Obedeanu! FC Botoșani anunță că a ajuns la un acord cu mijlocașul ofensiv Marian Obedeanu pentru încetarea raporturilor contractuale, după o jumătate de sezon petrecută de acesta pe Municipal.

În vârstă de 22 de ani, acesta a evoluat în tricoul nostru doar în partida contra celor de la FCSB, din Cupa României. Clubul nostru îi mulțumește lui Marian pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorește mult succes în viitor!”.

06-01-2023
17:40

FC Botoșani s-a despărțit și de Yacouba Sylla

Continuă seria „epurărilor” de iarnă de la prim-divizionara FC Botoșani. La doar câteva ore după ce i-a reziliat contractul israelianului Elad Shahaf, clubul moldovean a anunțat că s-a despărțit și de mijlocașul Yacouba Sylla, fost internațional din Mali.

„Mulțumim, Yacouba Sylla!

FC Botoșani și mijlocașul Yacouba Sylla au ajuns la un acord pentru întreruperea acordurilor contractuale, acesta purtând tricoul roș-alb-albastru din iulie până în prezent, în 16 partide în campionat și Cupa României. În vârstă de 23 de ani, fostul internațional malian a mai evoluat în cariera sa pentru Clermont Foot, Rennes, Montpellier, Bastia (Franța), Aston Villa (Anglia), Kayseri Erciyesspor (Turcia), Panathinaikos (Grecia), KV Mechelen (Belgia), Strømsgodset (Norvegia), CFR Cluj și Mouloudia d’Oujda (Maroc).

Clubul nostru îi mulțumește pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorește mult succes pe mai departe!”, au anunțat oficialii clubului FC Botoșami pe pagina oficială de Facebook.

Totodată, gruparea moldoveană a anunțat și transferul lui George Dragomir, jucător crescut la Academia Hagi și care ultima oară a evoluat pentru Sepsi.

„Bine ai venit, George Dragomir!

FC Botoșani anunță că George Dragomir, un mijlocaș de perspectivă, se alătură echipei conduse de Flavius Stoican. În vârstă de numai 19 ani, George a fost crescut la Academia Gheorghe Hagi, urmând apoi să evolueze pentru CS Făurei, respectiv Sepsi Sf. Gheorghe. Îi urăm lui George mult succes în tricoul roș-alb-albastru și îi dorim evoluții cât bune alături de noi!”, au anunțat botoșănenii.

 

06-01-2023
15:56

FC Argeș a adus un fundaș și un mijlocaș din Brazilia

Piteștenii au început în forță campania de achiziții și au ajuns la patru transferuri cu aducerea lui Mimito Biai, originar din Guineea-Bissau și Lucas Brendon din Brazilia.

Mimito Biai are 25 de ani și evoluează pe postul de mijlocaș central, însă poate juca și atacant. Acesta are și cetățenie portugheză deci nu este un jucător extracomunitar și vine de la Cherno More, din campionatul Bulgariei.

Lucas da Silva Estevam Brendon are 27 ani, este fundaș central și măsoară 1.88 m înălțime, iar în sezonul trecut a jucat în campionatul Vietnamului, la Ho Chi Minh City.

A început fotbalul la Palmeiras, unde a jucat patru ani, apoi a mai trecut prin campionatul Portugaliei: Portimonense, Coimbra, SC Covilha și Leixoes.

06-01-2023
14:41

FC Botoșani s-a despărțit de Elad Shahaf

FC Botoșani și Elad Shahaf au ajuns la un numitor comun în privința rezilierii contractului. Astfel, mijocașul israelian a părăsit-o după doar o jumătate de an pe echipa finanțată de Valeriu Iftime.

În tricoul moldovenilor, fotbalistul în vârstă de 24 de ani a strâns 14 apariții în SuperLiga și Cupa României și a reușit o pasă decisivă.

„Mulțumim, Elad Shahaf!

FC Botoșani a ajuns la un acord cu mijlocașul israelian Elad Shahaf pentru întreruperea acordurilor contractuale, după jumătate de an petrecut alături de echipa noastră. În vârstă de 24 de ani, acesta a mai evoluat până acum doar în campionatul din Israel, pentru echipe precum Maccabi Netanya, Ness Ziona, Hapoel Nof HaGalil și SC Kfar Qasem. În tricoul roș-alb-albastru, Elad a strâns 14 meciuri, timp în care și-a trecut în cont o pasă de gol.

Îi mulțumim lui Elad pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorim mult succes pe mai departe!”, a fost mesajul publicat de formația moldoveană pe pagina oficială de Facebook.

 

05-01-2023
21:12

Japhet Muanza a plecat de la CFR Cluj

CFR Cluj a anunțat că s-a despărțit de fundașul central belgian Japhet Muanza, care nu a prins niciun minut la echipa lui Dan Petrescu.

”Cluburile CFR 1907 Cluj și Apollon Smirnis au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Japhet Muanza la formația din liga a doua din Grecia”, au anunțat ardelenii pe contul de Facebook.

 

Japhet Emmanuel Muanza, în vârstă de 21 de ani, a fost crescut la academia lui Royal Antwerp și a fost adus în Gruia în luna octombrie pentru echipa a doua.

05-01-2023
19:08

Florin Purece și-a reziliat contractul cu Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a anunțat despărțirea de mijlocașul Florin Pucere, adus la începutul sezonului de la Farul Constanța.

”FC Universitatea Cluj și jucătorul Florin Purece au ajuns la o înțelegere privind încetarea, pe cale amiabilă, a contractului”, se arată pe site-ul oficial al grupării ardelene.

Mijlocașul de 31 de ani a strâns 14 prezențe în campionat și două în Cupa României pentru clujeni. Purece a mai jucat în cariera sa la echipele Atletico Arad, UTA Arad, Concordia Chiajna, Farul Constanța, Hapoel Ra’anana, Termalica Nieciecza și Sepsi OSK.

05-01-2023
14:19

FC Argeș a anunțat oficial transferul lui Andrei Tîrcoveanu

FC Argeș a anunțat oficial transferul lui Andrei Tîrcoveanu, ultima oară în tricoul celor de la FC Botoșani. Fotbalistul care poate evolua atât pe postul de mijlocaș central, cât și în spatele atacantului a semnat un contract valabil un an și jumătate.

În prima parte a sezonului, fotbalistul născut la București a adunat 12 apariții în tricoul celor de la FC Botoșani, reușind o pasă de gol. În carieră, fotbalistul în vârstă de 25 de ani a mai evoluat la Dinamo, cu care a reușit să câștige Cupa Ligii în 2017, dar și la Viitorul Constanța, alături de care a obținut Cupa și Supercupa României în 2019.

De asemenea, Andrei Tîrcoveanu a trecut și pe la Gaz Metan Mediaș sau Concordia Chiajna. Este al doilea transfer pentru piteșteni care l-au mai adus în iarnă pe fundașul central croat Mario Zebic.

 

05-01-2023
10:05

Petrolul Ploiești a anunțat transferul lui Stefan Purtic

Stefan Purtic este noutatea Petrolului Ploiești din Antalya. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani evoluează pe postul de mijlocaș central și a efectuat deja primul antrenament alături de lotul „lupilor galbeni”.

Jucătorul vine din prima ligă a Serbiei și a evoluat ultima dată pentru FK Vozdovac, pentru care a evoluat în 18 partide în stagiunea actuală. Cotat la 500.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, Stefan Purtic a mai jucat pentru Radnicki Obrenovac și FK Indjija, în prima ligă din Serbia.

Anunțul oficial al transferului urmează să fie făcut zilele următoare, când vor fi definitivate formalitățile mutării fotbalistului sârb pe Stadionul „Ilie Oană”.

 

 

04-01-2023
14:10

FC U Craiova 1948 l-a transferat pe fundașul brazilian Matheus Mascarenhas

FC U Craiova a realizat primul transfer al iernii și l-a adus în lot pe Matheus Mascarenhas, un fundaș brazilian în vârstă de 24 de ani.

Anunțul a fost făcut de olteni printr-un comunicat publicat pe rețelele de socializare. Fundașul de picior stâng a semnat cu formația finanțată de Adrian Mititelu un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire pentru încă 2 sezoane.

„Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul de bandă, de picior stâng, Matheus Mascarenhas a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă 2 sezoane.

În vârstă de 24 ani, născut în orașul São João de Meriti din Brazilia, Matheus a crescut în academia celor de la Fluminense, echipă la care a și debutat în fotbalul mare la vârsta de 18 ani, într-o partidă importantă din prima ligă a Braziliei, cu Flamengo, încheiată la egalitate cu scorul de 2-2, din data de 18 iunie 2017.

Matheus a evoluat pentru Fluminense în șase partide, toate în campionatul Braziliei, și a reușit să înscrie o singură dată, cu Avaí, meci care s-a terminat cu victoria trupei la care fundașul brazilian evolua (3-0).

Tânărul fotbalist brazilian a evoluat pentru Fluminense până în primăvara anului trecut însă, în perioada 2018-2021, Matheus a jucat sub formă de împrumut pentru echipe precum: Botafogo-SP, Atletico Goianiense, Vitória Guimarães și Sampaio Corrêa. Din martie 2022 până la finalul anului, acesta a fost jucătorul celor de la Confiança, club care activează, în prezent, în al treilea eșalon din Brazilia.

În anul 2015, Matheus a făcut parte din lotul selecționatei U17 a Braziliei la Campionatul sud-american U17, bifând 2 partide în tricoul Seleção și câștigând, de altfel, turneul la care a participat. Noul jucător al Craiovei a fost convocat la selecționata olimpică a Braziliei alături de fotbaliști precum: Neymar, Gabriel Barbosa sau Marquinhos. Fundașul brazilian va îmbrăca tricoul cu numărul 16 la Știința.
Mult succes în tricoul alb-albastru, Matheus!”, se arată în comunicatul emis de FC U Craiova 1948.

 

04-01-2023
12:04

Gică Hagi a adus doi jucători noi la Farul

Farul Constanța își continuă activitatea efervescentă pe piața transferurilor. Trupa lui Gică Hagi anunță sosirea lituanianului Rolandas Baravykas și a lui Nicolas Popescu.

În vârstă de 27 de ani (1.85m), Baravykas este component al naționalei Lituaniei, pentru care a evoluat deja în 32 de meciuri. Fundașul dreapta a mai jucat pentru Zalgiris Vilnius (Lituania), Neo Salamis (Cipru), FK Kukesi (Albania), UTA Arad și Universitatea Cluj. În 2017 a câștigat Supercupa Lituaniei.

Produs al Academiei Hagi, mijlocașul Nicolas Popescu, fiul lui Gică Popescu, revine la Farul după o scurtă perioadă în care a evoluat la FC Voluntari.

03-01-2023
19:12

Cristian Bărbuț, prezentat oficial la Hermannstadt

Hermannstadt a profitat de rezilierea contractului dintre Cristian Bărbuț și Sepsi Sf. Gheorghe și l-a transferat pe timișoreanul în vârstă de 27 de ani.

Fostul fotbalist al Universității Craiova evoluează pe postul de extremă dreapta și s-a transferat la Sibiu chiar în ziua în care a întrerupt contractul cu covăsnenii. Atât Hermannstadt, cât și Sepsi, care se află pe locurile 6, respectiv 9 au șanse de a accede în play-off-ul din SuperLiga.

„Bine ai venit la FCH, Cristi Bărbuț!

Extrema dreapta în vârstă de 27 de ani este primul transfer FCH în această pauză competițională și vine din postura de jucător liber de contract. În prima parte a acestui campionat, fotbalistul originar din Timișoara a evoluat în 14 partide pentru Sepsi OSK, oferind 2 pase de gol. Cristi Bărbuț este cotat la suma de 600.000 euro pe site-urile de specialitate, iar pe CV-ul său se mai regăsesc echipe ca Poli Timișoara, ACS Poli și Universitatea Craiova. Are în palmares 3 Cupe ale României și o Super Cupă a României.

Cristi Bărbuț va purta tricoul cu numărul 20 la FCH”, se arată în comunicatul emis de Hermannstadt.

 

03-01-2023
16:26

Robert Moldoveanu, prezent la reunirea Petrolului înainte de plecarea în Antalya

Robert Moldoveanu, adus de Gică Hagi de la Dinamo la începutul anului, s-a despărțit de „marinari” în această iarnă, însă fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost prezent la reunirea Petrolului Ploiești înainte de cantonamentul din Antalya. 

Atacantul crescut la Dinamo are șanse mari să ajungă sub aripa lui Nicolae Constantin la Petrolul Ploiești, club cu care se află în negocieri avansate. 

„Robert Moldoveanu (23 de ani) s-a despărțit în această iarnă de Farul Constanța și este aproape să ajungă la o înțelegere cu gruparea noastră.

Pentru tânărul jucător ar fi o revenire la Petrolul după patru ani, el îmbrăcând tricoul ‘galben-albastru’ și în primăvara lui 2019, atunci când, în eșalonul secund, a bifat 17 prezențe și opt goluri marcate”, este anunțul celor de la Petrolul Ploiești.

„Lupii galbeni” au încheiat anul pe locul 7 în SuperLiga, cu 30 de puncte după 21 de meciuri și se află în continuare în lupta pentru locurile de play-off. În primul meci oficial din 2023, formația pregătită de Nae Constantin se deplasează pe terenul celor de la CS Mioveni. 

Totodată, printre noutățile de la reunirea Petrolului, care a avut loc pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, s-au numărat și jucătorii Cosmin Achim, care a plecat de la Voluntari și Marius Ciobanu-Vanghele, mijlocaș de bandă de 19 ani adus de la Unirea Slobozia.

03-01-2023
14:15

UTA Arad, al doilea transfer al iernii. L-a adus pe Stefan Milosevic, campion cu FK Podgorica, în sezonul trecut

UTA Arad vrea să evite zona roșie a clasamentului din SuperLiga, iar formația lui Laszlo Balint a adus un atacant de 1.90 cm. După Willie Barbosa, arădenii l-au transferat pe Stefan Milosevic, campion sezonul trecut cu FK Podgorica, în Muntenegru. 

În vârstă de 26 de ani, Stefan Milosevic a marcat 6 goluri în stagiunea precedentă și are o cotă de piață de 350.000 de euro. În acest sezon, atacantul muntenegrean a înscris 5 goluri în 20 de meciuri și a adunat prezențe în calificările din Conference League. 

Cu două prezențe pentru naționala Muntenegrului, Stefan Milosevic a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate și va încasa 10.000 de euro pe lună, potrivit digisport.ro. În carieră, atacantul muntenegrean a mai evoluat pentru Kom Podorica, Iskra, Beveren, Riga, Kiryat Shmona și FK Podogorica. 

03-01-2023
13:10

Chindia dă două lovituri într-o zi: Perianu și Corinus

Chindia va beneficia până la finalul sezonului de Ovidiu Perianu. Jucătorul, sub contract cu FCSB, va evolua la formația antrenată de Toni Petrea sub formă de împrumut. Cotat de Transfermarkt la 300.000 de euro, Perianu a jucat în prima parte a stagiunii la FC Botoșani, pentru care a bifat 12 prezențe.

Chindia Târgoviște l-a prezentat tot astăzi și pe Jeremy Corinus. Fundașul de 25 de ani a evoluat în prima parte a acestei stagiuni la Farul Constanța.

„Bun venit, Jeremy Corinus! Clubul nostru anunță transferul lui Jeremy Corinus (naționalitate franceză, 25 ani), jucător de profil defensiv care a mai evoluat la Farul Constanța, Academica Clinceni, Fermana, AC Ajaccio. Mult succes în tricoul Chindiei Târgoviște!”, au anunțat cei de la Chindia Târgoviște.

03-01-2023
10:43

U Cluj l-a transferat pe Dorinel Oancea de la Mioveni!

Universitatea Cluj l-a transferat pe Dorinel Oancea, de la CS Mioveni. Ardelenii au anunţat oficial mutarea: “Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Dorinel Oancea (25 de ani), fundașul care evoluează în banda dreaptă urmând să fie prezent la reunirea lotului care va avea loc astăzi”

03-01-2023
09:19

Nicolas Popescu se întoarce la Farul Constanţa!

Fiul lui Gică Popescu se întoarce la Farul Constanţa după un tur de campionat petrecut la FC Voluntari. Anunţul oficial a fost făcut de ilfoveni, pe pagina de Facebook: “Cluburile FC Voluntari și Farul Constanța au ajuns la un acord în privința transferului jucătorului Nicolas Popescu. Mijlocașul ,în vârstă de 20 de ani ,a sosit la echipa noastră în luna august a anului 2022 și a evoluat în 4 partide pentru FC Voluntari. Clubul nostru îi mulțumește pentru efortul depus în tricoul FC Voluntari și îi dorește mult succes la noua sa echipă”

02-01-2023
09:47

FC Voluntari a renunțat la Cosmin Achim

Cosmin Achim s-a despărțit după opt ani de FC Voluntari. Clubul ilfovean i-a reziliat pe cale amiabilă stoperului în vârstă de 27 de ani.

„Mulțumim, Cosmin Achim!

FC Voluntari anunță că s-a despărțit, pe cale amiabilă, de fundașul central Cosmin Achim.

Câștigător al Cupei si Supercupei României cu FC Voluntari în 2017, Cosmin Achim a evoluat pentru echipa noastră timp de 9 sezoane. În cele 145 de partide în care a îmbrăcat tricoul formației noastre, Cosmin a reușit să marcheze 12 goluri.

FC Voluntari îi mulțumește pentru munca depusă în culorile clubului nostru și îi dorește mult succes în carieră”, a scris FC Voluntari, pe Facebook.

01-01-2022
17:36

Juan Pablo Passaglia va juca în liga a doua din Argentina

Mijlocașul argentinian Juan Pablo Passaglia a plecat în această iarnă de la Chindia Târgoviște li a semnat cu o echipă din țara natală.

În vârstă de 33 de ani, Passaglia a jucat în ultimul an la formația dâmbovițeană, după ce anterior mai evoluase în România la UTA Arad și Poli Iași. Fotbalistul a semnat cu echipa Agropecuario Argentino, din eșalonul secund argentinian, și a fost prezentat oficial.

30-12-2022
08:59

Brazilianul Mateus Barbosa a semnat cu Farul

După ce a renunțat la Gabi Torje și Robert Moldoveanu, Farul Constanța a oficializat și prima sosire în această perioadă de mercato. Echipa lui Gică Hagi a anunțat oficial transferul brazilianului Mateus Barbosa, care a evoluat ultima în SuperLiga pentru FC Botoșani.

„Farul Constanța și extrema dreaptă Mateus Barbosa Santos au ajuns la un acord pentru următorii 2 ani și jumătate.

În vârstă de 23 de ani (19.01.1999), brazilianul Mateus și-a făcut junioratul la FC Porto și a mai evoluat în carieră pentru Gremio, Paulista, Ituano, San Bento (toate din Brazilia), iar din iulie 2021 a jucat pentru FC Botoșani. În 39 de partide în campionatul României a înscris 2 goluri și a oferit 3 pase de gol.

Bun venit, Mateus, și mult succes în tricoul alb-albastru!”, este anunțul făcut de oficiali Farului pe site-ul oficial.

29-12-2022
22:07

Farul Constanța i-a reziliat contractul lui Gabi Torje

Gabi Torje nu a rezistat decât 6 luni la Farul Constanța. Clubul patronat și antrenat de Gică Hagi i-a reziliat contractul mijlocașului venit în vară liber de contract, după ce retrogradase cu Dinamo în Liga 2.

„Farul Constanța și Gabriel Torje au decis de comun acord încheierea, pe cale amiabilă, a raporturilor contractuale!

Venit în luna iunie a acestui an la formația noastră, Gabriel Torje (33 ani) a evoluat în 17 partide oficiale în toate competițiile, reușind să marcheze 5 goluri și să ofere 3 pase decisive!

Mulțumim, Gabi, pentru evoluțiile în alb-albastru!”, este anunțul făcut de clubul de la malul mării pe site-ul oficial.

 

27-12-2022
18:48

UTA Arad și Florentin Matei au ajuns la un numitor comun pentru rezilierea contractului

UTA Arad și Florentin Matei au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a ajuns în luna februarie 2022 la echipa pregătită de Laszlo Balint.

În tricoul arădenilor, fotbalistul trecut și pe la FCSB în 2019, a adunat 24 de apariții, însă nu a reușit să marcheze sau să ofere vreun assist. Florentin Matei mai avea contract cu UTA Arad până în iunie 2023.

„UTA și Florentin Matei au ajuns astăzi la un acord de reziliere pe cale amiabilă a contractului. Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a ajuns la Arad în luna februarie a acestui an și a evoluat de 24 de ori în tricoul roș-alb. 

Îi mulțumim pentru profesionalism și îi dorim mult succes în viitor!”, a fost mesajul publicat pe site-ul oficial al celor de la UTA.

 

În carieră, Florentin Matei, care are o cotă de piață de 250.000 de euro, a mai evoluat pentru Unirea Urziceni, Cesena U19, Volyn Lutsk, HNK Rijeka, Astra, Ittihad Kalba, FCSB, Apollon Limassol și Apollon Smyrnis.

26-12-2022
12:27

Robert Moldoveanu și-a reziliat contractul cu Farul Constanța

Farul Constanța a anunțat despărțirea de Robert Moldoveanu, ajuns în luna ianuarie în lotul condus de Gică Hagi, transfer anunțat în exclusivitate de FANATIK.

Fotbalistul în vârstă de 23 de ani și liderul din SuperLiga au decis, de comun acord, rezilierea contractului. Robert Moldoveanu a strâns 26 de apariții în tricoul „marinarilor”, reușind să înscrie de 3 ori și să ofere 2 pase decisive.

 

24-12-2022
08:19

UTA Arad l-a prezentat oficial pe Willie Barbosa

Willie Hortencio Barbosa este noul jucător al celor de la UTA Arad. Formația condusă de Laszlo Balint l-a prezentat pe fotbalistul brazilian chiar în Ajunul Crăciunului.

Fost fotbalist la FC Botoșani în perioada august 2016 – ianuarie 2017, Willie Barbosa poate evolua în ambele benzi ale liniei de mijloc, dar și atacant. Jucătorul va fi prezent la reunirea lotului arădenilor de pe 2 ianuarie.

„Mă bucur tare mult că am reușit să îl semnăn pe Willie, un jucător cu calități ofensive deosebite care sunt sigur că ne va ajuta în tot ceea ce ne propunem în primăvară, pentru că vom avea multe dueluri echilibrate și avem nevoie de astfel de jucători, care să vină cu un plus pe partea ofensivă.

Nu a fost deloc ușor să-l semnăm, sunt două trei săptămâni de când negociem, pentru că a avut oferte mult mai bune decât a noastră, dar mă bucur că am reușit să îl convingem să ni se alăture”, au fost cuvintele lui Laszlo Balint după transferul fotbalistului brazilian.

 

23-12-2022
13:35

Rapid a anunțat oficial despărțirea de Alexandru Mățan

Alexandru Mățan, venit la Rapid în vară sub formă de împrumut de la Columbus Crew, este primul jucător care se desparte de giuleștenii în perioada de mercato din iarnă.

Mijlocașul ofensiv s-a accidentat la degetul de la picior și a evoluat doar șase partide în tricoul echipei pregătite de Adrian Mutu fără să înscrie vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.

„Împrumutul lui Alex Mățan s-a încheiat, acesta revenind la formația Columbus Crew! Mulțumim, Alex, și mult succes în continuare!”, a fost anunțul despărțirii, publicat pe pagina oficială a Rapidului.

 

Victor Angelescu, unul dintre acționarii celor de la Rapid, a lăsat de înțeles încă din luna noiembrie la FANATIK SUPERLIGA că nu îi va prelungi împrumutul fotbalistului lansat de Gheorghe Hagi. 

„Pe lângă faptul că e accidentat, i se termină împrumutul în iarnă. Înțeleg că antrenorul de acolo îl dorește să îl vadă și se va întoarce în America la Columbus”, a spus Victor Angelescu, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI

21-12-2022
21:14

Farul a adus brazilian dat afară de FC Botoșani

Președintele clubului Farul Constanța, Gică Popescu, a anunțat că brazilianul Mateus Criciuma, care s-a despărțit de FC Botoșani, este primul transfer al iernii pentru ”marinari”.

”Mateus e jucătorul nostru de câteva zile, a plecat în vacanță. E un prim jucător adus, vrem să mai aducem. Mai lăsăm să plece pe cei care nu au dat randamentul pe care noi l-am dorit.

Știți că la noi se întâmplă lucruri la 6 luni. Tinerii au nevoie de timp, de spațiu. E greu să ai o echipă jumătate cu tineri și jumătate cu jucători cu experiență și să fii sus. E presiune când joci cu echipele de top și mulți tineri nu fac față pentru că nu au experiență.

Dar Gică Hagi a reușit această simbioză între tineri și cei experimentați, cei mai valoroși. Mulți au deja doi trei ani și au devenit certitudini, Pitu, Grameni. Anul acesta alegerile lui Gică au fost nemaipomenite. Sper să fie la fel de inspirat și anul viitor”, a declarat Gică Popescu, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

Președintele constănțenilor a vorbit și despre plecările care vor fi în această iarnă: ”Telefonul e plin de mesaje: cât costă ăla, cât costă celălalt? Dar o ofertă oficială de la un club de afară deocamdată nu a sosit. Dar abia s-a terminat Cupa Mondială, echipele abia au revenit la lucru, probabil vom primi oferte”.

În SuperLiga, perioada de mercato a iernii va începe pe 17 ianuarie 2023 și se va încheia pe 13 februarie 2023.

Ce transferuri se fac iarna aceasta în SuperLiga

Chiar dacă mai este o lună până când cluburile vor putea să înregistreze noi transferuri pentru a doua jumătate a sezonului din SuperLiga, echipele românești au început deja să facă primele mutări, iar FANATIK vă ține la curent cu tot ce mișcă în mercato.

ADVERTISEMENT

Vicecampioana FCSB a oficializat despărțirea de internaționalul de tineret Ianis Stoica, care a fost împrumutat la Universitatea Cluj până la finalul sezonului 2022-2023.

Și campioana CFR Cluj urmează să renunțe la câțiva jucători. FANATIK a anunțat în exclusivitate că Dan Petrescu vrea să îi disponibilizeze pe Vito Hammershoy-Mistrati, Jose Gomes, Karlo Brucic și Ibrahima Mbaye.

ADVERTISEMENT

FC Botoșani e cea mai activă echipă

Disperat să scoată echipa din colaps, Valeriu Iftime mută încă de acum puternic pe piața transferurilor. După ce l-a adus pe bancă pe Flavius Stoican, mutare anunțată în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, patronul moldovenilor a început să umble și la lotul de jucători.

FC Botoșani este pe locul 13 în SuperLiga, iar prima achiziție o reprezintă Cătălin Golofca. Atacantul în vârstă de 32 de ani s-a întors „acasă” după ce a fost pus pe liber de Sepsi OSK. Între timp, moldovenii au și renunțat la serviciile lui Mateus Santos și Franco Mussis, ambii sud-americani fiind puși pe liber.

ADVERTISEMENT

În ceea ce îl privește pe Mateus Santos, brazilianul și-a găsit rapid echipă. Conform gsp.ro, atacantul brazilian va evolua sub comanda lui Gică Hagi, la liderul Farul Constanța.

Rapid dă afară pe bandă rulantă

Despărțiri de jucători a anunțat și Rapid. Adrian Mutu s-a hotărât să dea afară trei fotbaliști încă dinaintea ultimului meci al anului, cu UTA, încheiat la egalitate, scor 1-1.

ADVERTISEMENT

Începând cu 2023, tehnicianul alb-vișiniilor nu se va mai baza pe serviciile lui Damien Dussaut, Younes Marzouk și Jakub Vojtus. Atacantul slovac la scos din sărite pe Mutu la meciul din Cupa României, cu U Cluj, când a fost eliminat după o lovitură aplicată în figura lui Ștefan Vlădoiu.

FC Voluntari l-a legitimat pe cel mai bine plătit fotbalist din SuperLiga

O mutare absolut spectaculoasă a făcut-o deja FC Voluntari. Înainte de finalul anului, echipa lui Liviu Ciobotariu a anunțat transferul lui Runar Mar Sigurjonsson. Islandezul era liber de contract după ce a fost dat afară de CFR Cluj în vara lui 2022.

În perioada petrecută în Gruia, acolo unde a reușit să iasă campion în sezoanele 2020-2021 și 2021-2022, mijlocașul în vârstă de 32 de ani era cel mai bine plătit fotbalist din SuperLiga. Sigurjonsson câștiga lunar nu mai puțin de 48.000 de euro.

  • 219.300.000 de euro este valoarea totală a fotbaliștilor din SuperLiga, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT
Ion Țiriac ar fi internat la un spital din Viena. Care ar fi...
Ion Țiriac ar fi internat la un spital din Viena. Care ar fi starea de sănătate a miliardarului român
Legi cu iz electoral, promovate pe agenda Parlamentului pe final de mandat. Proiectul...
Legi cu iz electoral, promovate pe agenda Parlamentului pe final de mandat. Proiectul legislativ promovat de Vlad Piedone
Revista Taifasuri 1.005! Antrenor „angelic” la Atletico Textila – Angel Popescu! Editorial Fuego!...
Revista Taifasuri 1.005! Antrenor „angelic” la Atletico Textila – Angel Popescu! Editorial Fuego! Diete de vedete, rețete, horoscop, matrimoniale!
COVID-19 poate crește riscul de atacuri de cord, accident vascular cerebral și decese...
COVID-19 poate crește riscul de atacuri de cord, accident vascular cerebral și decese timp de trei ani după infecție
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta...
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta soție a milionarului a făcut asta!
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu...
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! Incredibil!
Daria și Raris, copiii lui Cătălin Crișan, își deschid inima: ”Vorbim destul de...
Daria și Raris, copiii lui Cătălin Crișan, își deschid inima: ”Vorbim destul de rar”. Noroc sau blestem din cauza numelui celebru pe care îl poartă? Exclusiv
Andreea Bălan, pe aceeași scenă cu tatăl ei! Cum se simte Săndel Bălan...
Andreea Bălan, pe aceeași scenă cu tatăl ei! Cum se simte Săndel Bălan și cu ce se mai ocupă: “Analizele sunt bune”. Exclusiv
Cine este Paul Neagu, antrenorul acuzat de DIICOT că a obligat sportive să...
Cine este Paul Neagu, antrenorul acuzat de DIICOT că a obligat sportive să se prostitueze. Se laudă cu prietenia Prințului Albert al II-lea de Monaco
Schema Nordis. Prima reacție a Cameliei Potec după ce a fost acuzată că...
Schema Nordis. Prima reacție a Cameliei Potec după ce a fost acuzată că făcea reclamă colosului imobiliar: „Confirm că am investit acolo”. Exclusiv
Bucătarul lui Băsescu, despre poftele fostului președinte: Trebuia să înceapă cu pește
Bucătarul lui Băsescu, despre poftele fostului președinte: Trebuia să înceapă cu pește
Florin Piersic l-a certat pe Valeriu Gheorghiță pentru că s-a căsătorit cu Monica...
Florin Piersic l-a certat pe Valeriu Gheorghiță pentru că s-a căsătorit cu Monica Bîrlădeanu: „N-a avut și el altă treabă decât să se însoare”
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! ZI DECISIVĂ AZI
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! ZI DECISIVĂ AZI
Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena. Miliardarul acuză probleme de sănătate
Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena. Miliardarul acuză probleme de sănătate
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator fiscului cu 1,54...
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă
Angela Similea, lecție de eleganță la 78 de ani, la spectacolul dedicat regretatului...
Angela Similea, lecție de eleganță la 78 de ani, la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru. De ce a izbucnit în lacrimi Mirabela Dauer „Mi-am dorit foarte tare să...”