Sport

Un mare campion nu mai crede în Simona Halep: ”Nu-i va fi ușor să mai câștige un nou Grand Slam”

Fostul mare campion Alex Corretja este de părere că pentru Simona Halep va fi din ce în ce mai greu să câștige un turneu de Grand Slam.
10.09.2021 | 22:50
Un mare campion nu mai crede in Simona Halep Nui va fi usor sa mai castige un nou Grand Slam
ADVERTISEMENT

Fostul lider WTA a părăsit US Open în optimile de finală, după o înfrângere în două seturi în fața Elinei Svitolina.

Mats Wilander a analizat jocul româncei de la New York și a concluzionat că are nevoie să joace constant în următoarea perioadă.

ADVERTISEMENT

Simona Halep nu-i mai impresionează pe marii campioni

În schimb, fostul mare campion spaniol Alex Corretja consideră că Simona Halep are șanse minime să se mai impună într-un turneu de Grand Slam, mai ales că noua generație din tenisul feminin a acapart deja scena, finala de la US Open disputânduse între două puștoaiuce: Emma Răducanu (18 ani) și Leylah Fernandez (19 ani).

”Cred că US Open a fost un turneu bun pentru ea. Nu a jucat prea mult în ultimul timp, dar totuși a reușit să facă un turneu bun. De acum înainte, cred că îi va fi din ce în ce mai dificil.

ADVERTISEMENT

Din spate vin fete tot mai multe – tinere, agresive, care se deplasează bine și sunt foarte motivate. Sincer, jucătoarele tinere forțează mult. Ar fi nevoie de un efort uriaș din partea Simonei, fiindcă sunt multe sportive care joacă bine în acest moment”, a declarat Corretja pentru Eurosport.

Jocul de picioare trebuie îmbănătățit la Halep

Câștigător la Turneul Campionilor și Cupa Davis și dublu finalist la Roland Garros, Corretja a vorbit despre jocul Simonei Halep și unde ar trebui sportiva noastră să-și îmbunătățească performanțele.

ADVERTISEMENT

”Cred că Simona trebuie să muncească, în continuare, mai ales la jocul de picioare și la forehand. Și-a îmbunătățit serviciul foarte mult, servește mult mai bine acum.

Așa cum spun mereu când vine vorba de ea, Simona mereu va fi o potențială câștigătoare, fiindcă e o luptătoare, dar nu cred că-i va fi ușor să mai câștige un nou Grand Slam”, a încheiat Alex Corretja.

ADVERTISEMENT

Halep merge la Indian Wells

Pentru Simona Halep, US Open a fost primul turneu major după revenirea în circuitul mondial de tenis, după o ruptură musculară care a ținut-o departe de terenul de tenis mai bine de trei luni.

Eliminată în optimile de la US Open, fostul lider mondial a anunțat că va participa și la Indian Wells, ultimul turneu important al anului. Pentru a fi într-o formă sportivă cât mai bună, Halep pare a fi decisă să nu se înscrie la următoarele competiţii din circuitul WTA, Luxemburg, Ostrava şi Chicago.

Totuși, pentru a salva un sezon de coșmar, jucătoarea din România a lăsat portiţe deschise şi ar putea cere un wild-card la Ostrava sau la Chicago. Ambele competiţii sunt de categorie WTA 500 şi aduc puncte importante în clasamentul WTA.

ADVERTISEMENT
Tags: