Miercuri, 15 februarie, va fi judecat de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF deznodământul meciului Sepsi – FC U Craiova 1948, întrerupt în minutul 26 de către arbitru din cauza scandărilor rasiste și xenofobe ale fanilor olteni veniți la Sfântu Gheorghe.
Verdictul a fost amânat de două ori după termenele din 1 februarie și 8 februarie. Comisia de Disciplină a FRF este așteptată să ia o decizie, miercuri, 15 februarie, iar fostul fotbalist Dănuț Lupu a precizat în cea mai recentă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că meciul ar trebui să se rejoace.
VEZI VIDEO MAI JOS
„Ar trebui să fie rejucat meciul. Până la urmă sunt două echipe care au șanse și nu cred că Federația sau Liga ar trebui să intervină. Să joace meciul, eu cred că așa ar fi normal”, a fost opinia lui Dănuț Lupu la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
În urmă cu aproape 11 ani, partida ”U” Cluj – CFR Cluj a fost întreruptă de fostul arbitru Alexandru Tudor din cauza unui scandal între suporterii și jucătorii celor două rivale din oraș în minutul 27 la scorul de 1-0 pentru campioana României. Decizia Comisiei de Disciplină a luat decizia ca meciul să se rejoace din minutul 1 de la scorul de 0-0.
Robert Niță, colaborator permanent al emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, consideră că din punct de vedere sportiv meciul ar trebuie să se rejoace, însă totodată sugerează că regulile impuse ar trebui respectate.
„Omenește și fotbalistic ar trebui rejucat, dar dacă tot vrem să intrăm în normalitate și să nu se creeze un precedent periculos, ar trebui respectate regulamentele”, a spus Robert Niță, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Comisia de Disciplină va judeca incidentele de rasism și xenofobie de la meciul Sepsi – FC U Craiova 1948 pe baza raportului planificat de „centralul” Andrei Chivulete și observatorul Octavian Goga. Formația covăsneană se află pe locul 6 în SuperLiga, cu 34 de puncte în 24 de partide, în timp ce FC U Craiova 1948 ocupă poziția 8, cu 30 de puncte în tot atâtea partide.
Vivi Răchită și-a exprimat opinia, de asemenea, cu privire la scandalul de xenofobie și rasism de la Sfântu Gheorghe și a precizat că Rapidul, căruia i se aduc scandări rasiste la fiecare meci, ar putea câștiga campionatul la anul.
„Dacă se va 3-0, se va crea un precedent periculos pentru că Rapid ar putea să câștige campionatul la anul pentru că toate stadioanele unde se duc se cântă aia „Am avut și vom avea mereu…”. Nu este limbaj xenofob?”, au fost cuvintele lui Valeriu Răchită la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
În sezonul 2011/2012, în etapa 31 din Liga 1, meciul ”U” Cluj – CFR Cluj a fost întrerupt de Alexandru Tudor în minutul 27 la scorul de 1-0 pentru CFR din cauza conflictului general dintre jucători, dar și din cauza intervențiilor agresive ale suporterilor pe tunelul care duce la vestiare. În urma deciziei luate de Comisia de Disciplină, partida s-a rejucat din minutul 1 de la scorul de 0-0.
Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, a adus în lumină acest caz în condițiile în care miercuri, 15 februarie, se așteaptă un verdict din partea Comisiei de Disciplină în cazul scandărilor rasiste și xenofobe de la meciul Sepsi – FC U Craiova 1948.
VEZI VIDEO MAI JOS
„Partida a fost întreruptă din cauza unui conflict general izbucnit între jucătorii celor două echipe. Observator a fost Gigi Nedelescu, supervizor Alexandru Boc. Dă gol Cadu din penalty 1-0, se duce și se bucură în fața galeriei lui ”U” Cluj, galeria înnebunește.
Un suporter al ”U” Cluj în vestiar îi dă niște pumni după ce se întrerupe meciul lui Cadu, deci îl lovește. Bornescu înnebunește, îl ia la pumni pe Cadu. Meciul se întrerupe și se duce la Comisia de Disciplină a LPF”, a mărturisit Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.
FC U Craiova 1948 a reintrat în lupta pentru play-off mai ales după succesul pe terenul Rapidului, scor 2-1 în Giulești. Echipa antrenată de Nicolo Napoli, cu o decizie favorabilă din partea Comisiilor, ar putea să se apropie de locul 6, ultimul care duce în play-off.
Mai mult decât atât, oltenii au un program lejer în ultimele cinci etape spre deosebire de Sepsi care are meciuri cu Farul, CFR Cluj și FCSB. Totuși, o decizie favorabilă din partea Comisiei FRF, de a câștiga meciul la masa verde, ar putea crește semnificativ șansele echipei lui Bergodi la play-off.
Între Sepsi și FC U Craiova 1948 în clasament se află Petrolul Ploiești, care a învins-o pe Hermannstadt, scor 2-0 în meciul care a închis etapa 25 din SuperLiga. „Lupii galbeni” au mari probleme de ordin financiar, reușind să câștige primul meci după trei înfrângeri consecutive.
Fanatik SuperLiga, emisiunea care te pune la curent cu toate exclusivitățile din fotbalul românesc, poate fi urmărită în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30. Este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, canalul de YouTube FANATIK, pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial și conturile FANATIK de pe Tik-Tok și Twitch.