Alegerile din Turcia, moment crucial pentru securitatea în Europa și în Orientul Mijlociu. 85 de milioane de locuitori decid soarta lui Erdogan

Pentru președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, alegerile de luna viitoare au o importanță istorică uriașă. Alegerile legislative și prezidențiale din Turcia, la 14 mai, vor fi cele mai importante din istoria acestei țări cu 85 de milioane de locuitori și cu o importanță geostrategică de neocolit.

Scrutinul va cântări puternic asupra securității în Europa și în Orientul Mijlociu. Mizele sunt mari: rolul Turciei în NATO, relația sa cu SUA, UE și Rusia, politica de migrați, rolul Ankarei în războiul din Ucraina și modul în care gestionează tensiunile din Mediterana de Est.

Opoziția, aliniată în spatele lui ”Ghandi al Turciei”

Votul din 14 mai, care se așteaptă a fi cea mai disputată cursă electorală din cei 20 de ani de guvernare ai lui Recep Tayyip Erdogan, are loc în timp ce Turcia se confruntă cu ani de proastă gestionare economică și cu consecințele unui recent cutremur devastator.

Iar Erdogan va confrunta cu o opoziție aliniată în spatele celui supranumit ”Ghandi al Turciei”, Kemal Kilicdaroglu, care promite mari schimbări. Potrivit sonsajelor Kilicdaroglu are un avans, dar Erdogan este un luptător electoral de categorie grea, având în spate întreaga putere a statului și a instituțiilor sale.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

”Va exista o schimbare de la o guvernare autoritară a unui singur om, către un fel de muncă în echipă, care este un proces mult mai democratic”, a declarat Unal Cevikoz, consilierul principal de politică externă al lui Kilicdaroglu.

Ankara încearcă iar ușa UE

Iată care sunt principalele subiecte de politică externă aflate în joc la alegeri. Opoziția este încrezătoare că poate debloca discuțiile de aderare la UE – aflate în impas din 2018 din cauza regresului democratic al țării – prin introducerea unor reforme liberalizatoare în ceea ce privește statul de drept, libertatea presei și depolitizarea sistemului judiciar.

De asemenea, opoziția promite să pună în aplicare deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului care solicită eliberarea a doi dintre cei mai cunoscuți opozanți încarcerați ai lui Erdogan: co-liderul Partidului Democrat al Poporului prokurd, Selahattin Demirtaș, și apărătorul drepturilor omului Osman Kavala.

Sentimentul anti-occidental din Turcia

Cu toate acestea, chiar și sub o nouă administrație la Ankara, sarcina de a redeschide discuțiile privind aderarea Turciei la blocul comunitar este dificilă. Iar sentimentul anti-occidental din Turcia este foarte puternic în tot spectrul politic, potrivit lui Wolfango Piccoli, cofondator al companiei de analiză a riscurilor Teneo.

Digisport.ro

A anunțat că divorțează la două ore după ce soția lui a născut, s-a logodit iar și după câteva zile a apărut cu altă femeie

”Politica externă va depinde de coerența coaliției”, a spus el. ”Aceasta este o coaliție de partide care nu au nimic în comun în afară de dorința de a scăpa de Erdogan. Au o agendă foarte diferită, iar acest lucru va avea un impact în politica externă”. Pe de altă parte orice nou guvern va avea atât de multe probleme interne de rezolvat încât principalul său obiectiv va fi tocmai cel intern.

Franța și Austria, reticente cu reluarea legăturilor

Europa pare, de asemenea, nepregătită să gestioneze o nouă Turcie, un grup de țări – cele mai importante fiind Franța și Austria – fiind în special opuse ideii de relansare a legăturilor. ”Ei sunt obișnuiți cu ideea unei Turcii nealiniate, care s-a îndepărtat de normele și valorile UE și care își urmează propriul curs”, a declarat Asli Aydintașbaș, cercetător la Brookings.

”Dacă opoziția va forma un guvern, va căuta o identitate europeană și nu știm care va fi răspunsul Europei la acest lucru; dacă ar putea fi aderarea sau un nou cadru de securitate care să includă Turcia”. În ciuda reticenței față de aderarea Turciei, există însă alte domenii în care ar putea fi construit un cadru complementar și beneficiar reciproc, cum ar fi uniunea vamală, liberalizarea vizelor, cooperarea în materie de climă, securitate și apărare.

Dar și acordul privind migrația. Opoziția va încerca să revizuiască acordul din 2016 cu UE privind migrația, a declarat Cevikoz. ”Politica noastră privind migrația trebuie să fie coordonată cu UE”, a spus el. ”Multe țări din Europa văd Turcia ca pe un fel de bazin, unde pot fi reținuți migranții care vin dinspre est, iar acest lucru este ceva ce Turcia, desigur, nu poate accepta”, a spus el. Dar a adăugat. „Acest lucru nu înseamnă că Turcia ar trebui să își deschidă granițele și să îi lase pe migranți să dea năvală în Europa. Dar trebuie să ne coordonăm și să dezvoltăm o politică comună în materie de migrație”.

Relația cu NATO și SUA

După ce inițial a impus un veto, Turcia a dat în cele din urmă undă verde aderării Finlandei la NATO la 30 martie. Dar opoziția se angajează să meargă mai departe și să pună capăt veto-ului turcesc asupra Suediei, afirmând că acest lucru ar fi posibil până la adunarea anuală a Alianței din 11 iulie.

La urma urmei, aliații din NATO au jucat un rol semnificativ în ajutorul pentru recentul cutremur devastator. Purtătorul de cuvânt al președinției turce, Ibrahim Kalın, a spus că ușa nu este închisă pentru Suedia, dar insistă că revine Stockholmului sarcina de a stabili cum vor decurge lucrurile.

Relația militară a Turciei cu SUA s-a deteriorat puternic în 2019, când Ankara a cumpărat sistemul de rachete S-400 de producție rusească, o mișcare despre care Washingtonul a spus că ar pune în pericol avioanele NATO care zboară deasupra Turciei. Ca răspuns, SUA au dat exclus Ankara din programul de avioane de luptă F-35 și au aplicat sancțiuni industriei turcești de apărare.

O întâlnire de la sfârșitul lunii martie între Kilicdaroglu și ambasadorul SUA la Ankara, Jeff Flake, l-a înfuriat pe Erdogan, care a văzut-o ca pe o intervenție în alegeri și s-a angajat să ”închidă ușa” trimisului american. ”Trebuie să dăm o lecție Statelor Unite în aceste alegeri”, a declarat președintele furios în fața alegătorilor. În platforma sa politică, opoziția face o referire clară la dorința sa de a reveni la programul F-35.

Rusia și războiul din Ucraina

După invazia rusă din Ucraina, Turcia s-a prezentat ca un intermediar. Aceasta continuă să furnizeze arme – în special drone Bayraktar – Ucrainei, refuzând în același timp să sancționeze Rusia. De asemenea, a intermediat un acord al ONU care permite exporturilor de cereale ucrainene să treacă prin Marea Neagră blocată.

După ce a dat undă verde aderării Finlandei la NATO și a dat de înțeles că ar putea urma și Suedia, Erdogan sugerează acum că Turcia ar putea fi primul membru NATO care să-l găzduiască pe președintele rus Vladimir Putin. ”Poate că există o posibilitate” ca Putin să se deplaseze în Turcia pe 27 aprilie pentru inaugurarea primului reactor al primei centrale nucleare a țării, la Akkuyu, construită de compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom, a spus el.

De partea sa, Cevikoz a declarat că, sub conducerea lui Kilicdaroglu, Turcia ar fi dispusă să continue să acționeze ca mediator și să prelungească acordul privind cerealele ucrainene, dar ar pune mai mult accent pe statutul Ankarei ca membru NATO. ”Vom insista pe faptul că Turcia este membră a NATO și, în discuțiile noastre cu Rusia, vom căuta cu siguranță o relație între egali, dar vom reaminti Rusiei că Turcia este membră a NATO”, a spus el.

Relația Turciei cu Rusia a devenit foarte mult determinată de relația dintre Putin și Erdogan și acest lucru trebuie să se schimbe, susține fostul diplomat turc Sinan Ulgen, cercetător principal la think tank-ul Carnegie Europe. ”Nici un alt lider turc nu ar avea același tip de relație cu Putin, ea ar fi mai distantă”, a spus el. ”Nu înseamnă că Turcia s-ar alinia la sancțiuni (împotriva Moscovei) , nu ar face-o. Dar, cu toate acestea, relația ar fi mai transparentă”.

Siria și migrația

Rolul Turciei în Siria depinde în mare măsură de modul în care aceasta poate aborda problema sirienilor care trăiesc în Turcia, susține opoziția. Turcia găzduiește aproximativ patru milioane de sirieni. Iar mulți turci, care se luptă cu o criză majoră a costului vieții, le devin din ce în ce mai ostili. Kilicdaroglu s-a angajat să creeze oportunități și condiții pentru întoarcerea voluntară a sirienilor, scrie Politico.

”Abordarea noastră ar fi să reabilităm economia siriană și să creăm condițiile pentru reîntoarcerea voluntară”, a declarat Cevikoz, adăugând că acest lucru ar necesita o împărțire a sarcinilor la nivel internațional, dar și stabilirea unui dialog cu Damascul.

Erdogan încearcă, de asemenea, să stabilească o apropiere de Siria, dar președintele sirian Bashar al-Assad spune că se va întâlni cu președintele turc doar atunci când Ankara va fi pregătită să își retragă complet armata din nordul Siriei. Cu toate acestea, Wolfango Piccoli estimează că întoarcerea voluntară a sirienilor este o ”iluzie”. ”Aceștia sunt sirieni care trăiesc în Turcia de peste 10 ani, copiii lor merg la școală în Turcia din prima zi. Așadar, în legătură cu promisiunile de a-i trimite înapoi în mod voluntar este foarte discutabil în ce măsură pot fi puse în aplicare”.

Grecia, Cipru și Estul Mediteranei

În ultimele luni, Turcia și-a intensificat retorica agresivă împotriva Greciei, Erdogan avertizând chiar că o rachetă ar putea lovi Atena. Disputele dintre Ankara și Atena privind frontierele maritime și explorarea energiei, de exemplu, sunt frecvente. Însă reacția promptă a guvernului grec și a comunității grecești la cutremurele care au avut loc recent în Turcia și vizita ministrului grec de Externe Nikos Dendias au creat un nou context pentru relațiile bilaterale.

Dendias, împreună cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, a anunțat că Turcia va vota pentru Grecia în campania sa pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru 2025-26 și că Grecia va susține candidatura turcă pentru Secretariatul General al Organizației Maritime Internaționale.

Într-un alt semn de dezgheț, ministrul grec al Apărării, Nikos Panagiotopoulos, și ministrul Migrației, Notis Mitarachi, au vizitat Turcia în această lună, iar ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a declarat că speră ca Marea Mediterană și Marea Egee să fie o ”mare a prieteniei” între cele două țări.

Akar a declarat că se așteaptă la un moratoriu cu Grecia în ceea ce privește exercițiile militare și ale forțelor aeriene în Marea Egee între 15 iunie și 15 septembrie. În ceea ce privește Ciprul, Cevikoz a declarat că este important ca Atena și Ankara să nu intervină în politica internă a Ciprului și că „cele două popoare de pe insulă ar trebui să aibă posibilitatea de a-și examina problemele în mod bilateral”.

Cu toate acestea, analiștii susțin că Grecia, Cipru și EastMed sunt fundamentale pentru politica externă a Turciei și că nu se vor schimba prea multe cu un alt guvern. Diferența va fi mai degrabă una de stil. ”Abordarea pentru a gestiona aceste diferențe se va schimba foarte mult. Așadar, nu vom mai auzi o retorică agresivă, a declarat Ulgen. ”Ne vom întoarce la un stil mai matur, mai diplomatic de gestionare a diferențelor și a disputelor”.

”Cadrul NATO va fi important, iar SUA va trebui să facă mai mult în ceea ce privește restabilirea sentimentului de echilibru în Marea Egee”, a declarat și Asli Aydintașbaș. Dar, a susținut ea, ”nu poți pur și simplu să îți normalizezi relațiile cu Europa sau cu SUA, dacă nu ești dispus să faci acest pas cu Grecia”.

Inflația galopantă și criza economică

Cu o inflație de peste 50%, criza economică din Turcia joacă un rol cheie în campania prezidențială cu o lună înainte de scrutinul din 14 mai. Cu toate acestea, analiștii consideră că nemulțumirea față de managementul economic al lui Recep Tayyip Erdogan nu se va traduce automat în voturi pentru Kemal Kilicdaroglu, candidatul unic al celor șase partide de opoziție la președinția turcă.

Inflația este una din preocupările majore ale populației Turciei. Țara se confruntă cu o creștere economică robustă, dar prețurile cresc cu peste 50% (media pe un an), conform statisticilor oficiale publicate în martie. Aceasta după vârf uluitor de 85% în octombrie, un nivel care nu a mai fost înregistrat din iunie 1998. Lovită de o criză monetară și de inflație, țara s-a obișnuit cu agitațiile valutare începând cu 2018. Dar, în martie, lira turcească a căzut la un minim istoric față de dolar.

Experții atribuie această criză alegerilor lui Erdogan. Șeful statului susține – împotriva tuturor dovezilor economice – că ratele ridicate ale dobânzilor alimentează inflația, ceea ce l-a determinat să reducă ratele, solicitând în același timp băncii centrale a Turciei să garanteze economiile și să compenseze pierderile. Un plan despre care analiștii nu cred că este sustenabil pe termen lung.

Vremurile bune au trecut

Toate acestea marchează o schimbare radicală față deprimii ani de guvernare ai lui Erdogan. În momentul în care a devenit prim-ministru în 2003, criza economică turcă din 2001 trecuse, iar aceasta a contribuit în mare măsură la victoria partidului său AKP. Erdogan s-a apucat să revigoreze economia, cu rezultate spectaculoase.

Susținută de FMI și de condițiile favorabile din Europa, creșterea medie a PIB-ului turc a fost de 7,2% între 2002 și 2007. Mulți dintre alegătorii de bază ai lui Erdogan – musulmani din clasa muncitoare care trăiesc în inima Anatoliei, partea asiatică a Turciei – s-au alăturat rândurilor clasei de mijloc.

Dar, în ultimii cinci ani, situația a degenerat. Inflația și criza monetară au afectat grav nivelul lor de trai, alături de cel al burgheziei eurofile din Istanbul. ”Oamenilor care se consideră a fi din clasa de mijloc le este extrem de dificil să mențină un nivel de trai de bază. (…) Simpla punere a mâncării pe masă a devenit o sursă de îngrijorare”, spune Howard Eissenstat, specialist în Turcia la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington, DC.

Realegerea actualului președinte ar putea avea dificultăți de pe urma acestei situații economice, potrivit ultimelor estimări. Erdogan și partidul AKP au fost întotdeauna realeși în ultimele două decenii, dar mai multe sondaje îi dau un ușor avans în primul tur principalului său adversar, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat).

Fidelitatea alegătorilor partidului AKP

Cu toate acestea, analiștii spun că dezamăgirea față de șeful statului turc este la fel de răspândită ca și scepticismul față de opoziție, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării avansul Kilicdaroglu. În timpul alegerilor prezidențiale din 2018, mulți observatori occidentali l-au subestimat pe Recep Tayyip Erdogan.

Iar economia nu este singurul factor care determină votul, care în Turcia este determinat de alegeri culturale și ideologice. Cu toate acestea, Erdogan și-a menținut popularitatea în rândul milioanelor de susținători din inima Anatoliei, care este conservatoare din punct de vedere social, notează France 24.

Acest bazin electoral simbolizează mai mult ca oricând revenirea islamului în centrul vieții publice turcești, după ani de kemalism (doctrina lui Mustafa Kemal care preconiza o ruptură între islam și politică). ”Nu sunt sigur că am încredere în sondaje”, spune Howard Eissenstat.

”Mulți observatori externi tind să presupună că, deoarece situația economică este proastă, oamenii vor părăsi corabia. Dar nu este neapărat așa. Cred că mulți alegători ai AKP vor sfârși prin a se întoarce la candidatul lor în ultimul moment”.

Opoziția, pe sârma economiei

Rămâne de văzut exact ce alternativă economică propune principalul rival al lui Erdogan. Programul economic al lui Kemal Kilicdaroglu prevede o revenire la o politică monetară strictă și la independența băncii centrale. Dar, în afară de aceste două axe principale, opoziția a evitat cu grijă să intre în detaliile măsurilor preconizate. O revenire la o linie economică nepopulară nu este ușor de vândut.

Howard Eissenstat concluzionează că opoziția, într-un calcul politic inteligent, „preferă să mențină dezbaterea pe tema motivelor pentru care Turcia a ajuns în această încurcătură, făcând din alegeri un referendum asupra lui Erdogan, mai degrabă decât asupra politicilor pe care opoziția le-ar urma odată ajunsă la putere”.