Sport

Antrenorul lui Young Boys acuză arbitrajul de la meciul cu CFR Cluj: ”A fost ofsaid la golul lor”

CFR Cluj a scăpat printre degete victoria cu Young Boys Berna, dar antrenorul elvețienilor consideră că golul marcat de CFR Cluj a fost din ofsaid.
04.08.2021 | 09:04
Antrenorul lui Young Boys acuza arbitrajul de la meciul cu CFR Cluj A fost ofsaid la golul lor
ADVERTISEMENT

Ardelenii au remizat pe teren proriu, scor 1-1, împotriva campioanei Elveției, care a reușit golul egalizator în minutele de prelungire.

A fost un deja-vu pentru campioana României, care a trăit un final trist și în precedenta partidă cu Young Boys, în urmă cu doar opt luni.

ADVERTISEMENT

Cu ce l-a surprins CFR Cluj pe antrenorul lui Young Boys

La finalul întâlnirii din Gruia, antrenorul formației Young Boys Berna, David Wagner, a făcut acuzații la adresa arbitrajului considerând că golul marcat de CFR Cluj a fost din ofsaid.

”Nu am avut nicio problemă astăzi. Cred că a fost ofsaid acolo, la golul lor, asta a fost cea mai mare problemă. În rest am dominat, cred că am meritat acest rezultat. Este 1-1 la pauză, suntem bucuroşi că vom juca returul acasă. E un rezultat care lasă totul la mâna noastră.

ADVERTISEMENT

Ne-a surprins sistemul cu trei fundaşi centrali folosit de CFR, mereu am văzut că au jucat cu patru fundaşi. La încălzire ne-am dat seama că vor fi trei fundaşi centrali, s-a schimbat puţin jocul, am avut nevoie de 25 de minute ca să ne adaptăm.

Totul este la mâna noastră, vom juca în faţa suporterilor noştri. Vrem să ne calificăm în play-off, rezultatul este bun”, a declarat Wagner la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Șumudică l-a pierdut pe Alibec

Nici Marius Șumudică nu s-a lăsat mai prejos și a pus tunurile pe brigada de arbitri din Olanda, care l-a avut la centru pe Danny Makkelie, omul care a ajutat Anglia să ajungă în finala Euro 2020 cu penalty-ul ușor acordat în semifinala cu Danemarca.

Șumudică a explicat și de ce a fost nevoit să-l schimbe pe Denis Alibec încă din prima repriză. Tehnicianul recunoaște că ieșirea atacantului a lăsat un gol imens pe care jucătorii lui l-au resimțit imediat.

ADVERTISEMENT

Într-un moment al jocului, în care elvețienii aveau posesia mingii, Denis Alibec a încercat să recupereze balonul, însă după această încercare s-a prăbușit pe teren și a făcut semn să fie schimbat. Șumudică nu crede că se poate baza pe atacantul său la meciul retur.

Imediat după fluierul final, căpitanul Mario Camora și-a încurajat colegii și s-a declarat optimist în privința șanselor de a ieși învingători din această ”dublă”. Returul este programat marți, 10 august, de la ora 21:30, pe ”Stade de Suisse” din Berna. Dacă va reuși să se califice în play-off-ul cele mai importante competiții intercluburi, campioana României va da piept cu Ferencvaros sau Slavia Praga.

CFR Cluj trage cu dinții să treacă de Young Boys Berna și să-și asigure locul în grupele Europa League. UEFA a schimbat semnificativ sistemul de calificare în a doua competiție continentală și campioana României ar putea avea un parcurs mai lejer, chiar dacă partea financiară nu este cu mult superioară celeei din Conference League.

ADVERTISEMENT