Sport

Baza sportivă Năstase/Marica, start spre… Marica/Năstase! Adică „Mari ca Năstase”! Statuia lui „Nasty” vs „tovarășul Isărescu” via Mouratoglou

Ilie Năstase și Ciprian Marica au inaugurat baza sportivă „Năstase & Marica Sports Club” și statuia lui „Nasty” prezența multor nume celebre din sportul românesc.
05.10.2023 | 19:02
Baza sportivă Năstase/Marica, start spre... Marica/Năstase! Adică „Mari ca Năstase”! Statuia lui „Nasty” vs „tovarășul Isărescu” via Mouratoglou
ADVERTISEMENT

Vara se zbate să nu lase loc toamnei peste un București asudând aglomerat zi de zi. Vechea bază sportivă „Voința” din cartierul Aviației și-a făcut operație estetică, și-a luat haine de nuntă și s-a „măritat” nu cun bărbat, ci cu doi. „Bigamie” acceptată legal după ani de lupte… seculare. Câștigători: Ilie Năstase și Ciprian Marica. Tenisul și fotbalul. Care vor fi „acasă” în baza sportivă care a luat, cum se cuvine, numele domnilor: Năstase & Marica Sports Club.

Baza sportivă Năstase/Marica, start spre… Marica/Năstase! Adică „Mari ca Năstase”! Statuia lui Nasty vs „tovarășul Isărescu” via Mouratoglou

Într-o atmosferă încălzită nu numai de un soare generos, dar și de imagini antologice cu cei doi mari foști sportivi, de la execuțiile-bijuterie a le lui „Nasty”, lăudate de Rafa Nadal, la golul lui Ciprian Marica care a deschis calea în chiar minutul 2 spre un de neuitat 3-0 cu Ungaria în 6 septembrie 2013, cei doi parteneri au vorbit despre baza lor sportivă, de la trecut la viitor prin prezent. Prima pasă a dat-o Ciprian Marica.

ADVERTISEMENT

Visul a fost, trebuie să spun, al lui Ilie, acela de a construi cea mai mare Academie de tenis din România și astăzi suntem mândri că am reușit. În 2017 am stat prima dată de vorbă pe tema asta și mi-a spus despre visul lui. Mă bucur că alături de visul lui pot să mă bucur și eu de visul meu, mă refer la Academia de fotbal și terenul de fotbal de aici.

Tenisul și fotbalul sunt două sporturi foarte iubite în România, am reușit să le îmbinăm, să le împletim aici și să creăm o bază atât pentru o Academie de tenis, cât și pentru una de fotbal.

Ilie are o întreagă istorie de luptă în spate, pentru această bază, am participat și eu la această luptă ca să reușim să ajungem astăzi aici, la ceea ce puteți vedea și dumneavoastră. Și suntem mândri că am reușit să ajungem la acest nivel. Și ne propunem mult mai mult de atât.

Suntem încă la început, ca să spunem așa, mai este loc și pentru alți oameni în viitor, oameni de sport, dar nu numai, să vină alături de noi și să contribuie la dezvoltarea tinerilor, dar nu numai a lor, ci a oricui vrea să facă sport, pentru că sportul, mișcarea înseamnă sănătate” – Ciprian Marica

Ciprian Marica: „Din păcate, sportul nu este o prioritate în România, însă vrem ca noi să facem diferența, să fim un model pentru cei care doresc să investească în sport”

Cât despre performanță, fostul nostru internațional a lămurit că „atât fotbalul, cât și tenisul le vrem la nivel de performanță. Misiunea noastră este aceea de a descoperi talente, de a le monitoriza, de a le șlefui și de a le promova. De aceea am făcut această bază sportivă la cele mai înalte standarde, ca ei, copii, tinerii să beneficieze de cele mai bune condiții”.

„Am făcut baza «Năstase / Marica» cu ambiție, cu pasiune, cu dragoste, pentru că atunci când faci ceva cu iubire îți «iese». Am făcut o echipă, nu am fi reușit decât împreună, noi doi alături de o echipă de manageri și antrenori nu buni, foarte buni! Cei mai buni din România!”

ADVERTISEMENT

„Visul nostru este de a avea sportivi de performanță atât la fotbal, cât și la tenis. Vreau să cred că ni se vor mai alătura și alți iubitori de sport. Știm foarte bine că, din păcate, sportul nu este o prioritate în România, însă vrem ca noi să facem diferența, să fim un model pentru cei care își doresc să vină lângă sport, să investească în sport”

Ce-i pregătește Marica lui… Gică Hagi! Și cum vede „Năstase & Marica Sports Club” peste 10 ani

Planurile lui Ciprian Marica sunt foarte ambițioase, „bat” departe în viitor, până la… Ovidiu, la Gică Hagi!

ADVERTISEMENT

Suntem bucuroși și mândri să repunem pe hartă o bază sportivă, baza Voința, care ajunsese într-o stare deplorabilă. Ne bucurăm că revine sportului. Mai sunt multe lucruri de pus la punct. Dar ne bucurăm că am pus-o din nou pe hartă.

Avem o academie de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. Vrem să descoperim tineri, să-i instruim și să-i promovăm spre marea performanță. Sper să-i livrez talente importante lui Gică Hagi la Farul. Sper să am privilegiul să-l aduc aici pentru a-și alege viitorii jucători”, – Ciprian Marica

L-am întrebat pe Ciprian într-un moment de respiro între zecile de fotografii și autografe solicitate, cum vede baza lor sportivă peste 10 ani. N-a răspuns imediat, a dat o privire roată și a spus rar, cu gândul în zarea viitorului: „O mare bază complexă, cu o arenă de tenis, cu alte câteva terenuri de fotbal și neapărat cu o clinică, dacă nu un spital pentru recuperarea și refacerea completă a sportivilor”. Punct.

„Nasty” i-a servit un smash lui… Mugur Isărescu! Care l-a „șters” și pe Mouratoglou!

„Nasty” a punctat ca în vremurile tinereții, „servind” punct ochit, punct… lovit către guvernatorul etern al BNR, Mugur Isărescu, atingându-l „în trecere” și pe Patrick Mouratoglou.

ADVERTISEMENT

Nu arăta așa baza asta în 2017, nu-i așa? Încercăm să aducem tenisul aicea, până acum tenisul a fost jucat la Arenele BNR, am avut turneu 21 de ani acolo, plus meciurile de Cupa Davis. Acea arenă s-a făcut în mai puțin de cinci zile, tovarășul Ceaușescu a ordonat să se facă foarte repede că venea finala cu SUA, în 1972…

Acum, acolo nu se mai face absolut nimic, e în paragină, tovarășul Isărescu s-a făcut patron apropitar, noi nu mai avem voie, cine suntem noi?, și atunci trebuie să căutăm, de fapt să facem locul de aici, de la Academia noastră.

Și va fi, în aprilie anul viitor, turneu foarte mare, cu premii de 600.000 de euro, o să facem arenă aici, la noi, metalică, pentru că vrem să promovăm tenisul aici, la noi.

Vreau să nu mai plece copiii la Academia lui Mouratoglou sau mai știu eu ce academie, vreau să-i ținem în România, se poate face tenis și-n România” – Ilie Năstase

Statuia rece, Ilie cu umor, cald… de mână cu Ioana!

După ce Ilie Năstase și Ciprian Marica au tăiat panglica noii baze sportive, „Nasty”, împreună cu soția sa, Ioana, a dezvelit o statuie în mărime naturală care îl înfățișează pe primul număr 1 ATP lovind mingea pe la spate, inspirată din finala Mastersului de la Melbourne 1974, pierdută dramatic de Ilie în fața argentinianului Guillermo Vilas cu 6-7, 2-6, 6-3, 6-3, 4-6.

„Nasty” cu același spirit rebel dintotdeauna i-a spus doamnei sale: „Ține-mă bine de mână, aici sunt viu, acolo sunt mort, chiar dacă seamănă perfect cu mine!”.

Ciprian a ținut să precizeze că „Mă bucur că i-am putut face o bucurie lui Ilie. Merita să aibă o statuie, un monument chiar din timpul vieții. Pentru că valorile trebuie apreciate atunci când sunt printre noi. Avem prostul obicei să le apreciem când nu mai sunt. Am vrut ca Ilie să fie mândru de ce a realizat în tenis pentru România”.

Din fotbalul mare, a fost prezentă doar… Steaua! Cea veche, originala!

Inaugurarea s-a bucurat de prezența unor nume consacrate în sportul românesc. Tenisul a fost reprezentat de George Cosac, Dumitru Hărădău și Adrian Marcu, fotbalul a contraatacat cu un puternic „contingent” stelist – din defensivă  în ofensivă Florin Gardoș, Alex Bourceanu (cu mâna dreaptă fracturată la… minifotbal!), Raul Rusescu. Și, surpriză, Lukasz Szukala. Eclipsați toți de frumusețea și eleganța doamnelor Ana Maria Popescu și Narcisa Lecușanu. Scrima și handbalul la superlativ.

  • 20.000.000 de lei au investit în 5 ani Ilie Năstase și Ciprian Marica în baza lor sportivă
  • 14 terenuri de tenis și 4 de fotbal, majoritatea acoperite și încălzite în sezonul rece, foarte bine ventilate și răcorite în sezonul cald are „Năstase & Marica Sports Club”
ADVERTISEMENT