Două cluburi importante din Italia, Napoli și AC Milan, și-au arătat interesul pentru achiziționarea internaționalului român, însă sunt șanse minime ca jucătorul să mai rămână în Serie A din cauza sumei de transfer pe care o cere Genoa.
Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin a vorbit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA despre banii pe care vrea să-i obțină Genoa din transferul fundașului român și a dezvăluit că plecarea jucătorului ar putea avea loc la finalul sezonului.
”Genoa nu vrea să-l dea acum, dar în vară da. Dacă primesc prețul pe care vor pe el, îți dai seama sunt o grămadă de bani. Genoa vrea 30 de milioane, au zis direct. Am avut echipă care a vrut să dea 25, bine nu era pe hârtie, dar…
Nu cred că în Italia există cineva care să dea suma asta de 30 de milioane. Am vorbit de zona Premier League, am vorbit de Newcastle, dar nu sunt numai ei, sunt mai multe echipe cu care discut.
Președintele cu care l-am făcut pe Tamaș (n.r. – Gabriel Tamaș) la West Brom e acum la Newcastle. Ne cunoaștem din 2009. Îl urmăresc și ei, dar și alte cluburi mari din Anglia. Nu există încă o ofertă oficială, dar se apropie. O să fie o surpriză plăcută când o să ajungă”, a declarat Manea, la FANATIK SUPERLIGA.
Numele lui Radu Drăgușin a apărut în scandalul pariurilor din Italia, însă jucătorul nostru nu are de ce să se teamă. El doar l-a împrumut cu o sumă de bani pe fostul său coleg de la Juventus, Nicolo Fagioli, cel care a fost prins că a pariat peste un milion de euro.
Svetlana Drăgușin, mama fotbalistului lui Genoa, a vorbit pentru FANATIK despre acest subiect și s-a arătat extrem de deranjată, la fel ca și fiul ei, de modul în care a fost prezentată implicarea jucătorului în acest scandal.
Contactat de FANATIK, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a sărit în apărarea lui Radu Drăgușin. Oficialul de la Casa Fotbalului a exclus orice scenariu care să îl incrimineze pe jucătorul de la Genoa.
FANATIK SUPERLIGA este în fiecare luni, marți și vineri pe FANATIK.RO. Emisiunea este live de la 10:30 și se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik, pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial. Duminică, 29 octombrie, ora 10:30, are loc o ediție specială după derby-ul Petrolul – FCSB.