Sport

Ce urmează pentru Simona Halep după eliminarea de la Wimbledon 2022! Patrick Mouratoglou a anunțat programul pentru sezonul de hard

Simona Halep a fost eliminată de la Elena Rybakina în semifinale la Wimbledon 2022 și pentru ea urmează o pauză de trei săptămâni înainte de a începe sezonul de hard.
07.07.2022 | 21:46
Ce urmeaza pentru Simona Halep dupa eliminarea de la Wimbledon 2022 Patrick Mouratoglou a anuntat programul pentru sezonul de hard
Simona Halep a fost eliminată de la Elena Rybakina în semifinale la Wimbledon 2022 și pentru ea urmează o pauză de trei săptămâni înainte de a începe sezonul de hard. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT
09-07-2022
14:05

Mouratoglou a confirmat programul Simonei Halep până la US Open

Antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a dezvăluit că fostul lider mondial va juca trei turnee înainte de a lua startul la US Open 2022.

”Programul este clar: începe cu o vacanță, de care are nevoie. Apoi, urmează Washington, Toronto, Cincinnati și US Open, cu o săptămână de antrenamente. S-a antrenat destul și are un ritm foarte bun. E mai bine să joace”, a declarat Mouratoglou, conform tennisworldusa.org.

Dubla campioană de Grand Slam a făcut un turneu bun pe iarba londoneză, dar a fost de nerecunoscut în meciul cu sportiva din Kazahstan.

Programul Simonei Halep după eliminarea de la Wimbledon 2022

Simona Halep visa la o nouă finală la Wimbledon 2022, mai ales că ratase ediția de anul trecut, dar prestația din partida cu Rybakina nu i-a permis să joace din nou pentru trofeu. Eliminată în semifinale, campioana noastră va încasa totuși un cec important.

ADVERTISEMENT

După aventura pe iarba londoneză, fostul lider mondial va reveni în țară pentru o scurtă vacanță înainte de a începe pregătirile pentru sezonul de hard, al cărui punct culminant îl reprezintă turneul de la US Open.

Cel mai probabil, Halep se va odihni în următoarele două săptămâni, va petrece timpul alături de familie și va efectua antrenamente de menținere. Ea s-a înscris deocamdată la un singur turneu de pregătire înainte de ultimul Grand Slam al anului, astfel că este de așteptat ca undeva în jurul datei de 21 iulie să reînceapă ședințele de pregătire cu Patrick Mouratoglou.

ADVERTISEMENT

Halep va juca la Washington

Prima competiție la care Simona Halep va participa după Wimbledon 2022 este Citi Open, turneu de categorie WTA 250 care avea loc la Washington, în perioada 1-7 august. Este greu de crezut că românca va mai juca undeva în luna iulie, mai ales că sunt doar turnee de zgură, cu excepția celui de la Praga.

Fostul lider mondial a bifat de-a lungul carierei o singură participare la turneul din capitala SUA. Se întâmpla în urmă cu cinci ani, în 2017. Anul în care, în octombrie, devenea numărul 1 mondial.

ADVERTISEMENT

A trecut atunci de primele două adversare, Sloane Stephens și Mariana Duque-Marino, însă a fost nevoită să se retragă în sferturi, la scorul 2-6, 6-3, 1-0 pentru Elena Makarova, din cauza unor probleme avute cu căldura.

Halep a făcut optimi la US Open 2021

Deși nu s-a anunțat nimic oficial, cel mai probabil în următoarele două săptămâni după întrecerea de la Washington, Simona Halep va participa la turneele de la Toronto și Cinncinati, ambele din categoria WTA 1000.

ADVERTISEMENT

Sezonul american de hard va culmina cu US Open, care se va desfășura în perioada 29 august – 11 septembrie. Anul trecut, campioana noastră a ajuns până în optimi, acolo unde a fost învinsă de Elina Svitolina.

ADVERTISEMENT
Tags: