Cum explică specialiștii atacul hackerilor ruși asupra Germaniei: ”Vestul a eșuat lamentabil în privința securității”

Potrivit site-ului Politico, capacitatea militară a Germaniei a fost pusă la pământ de o lovitură abilă dată de spionii Moscovei, care au dat peste cap inclusiv eforturile Kievului de a obține arme din Occident. Cu ajutorul lui Alexandru Georgescu, expert în protecția infrastructurilor critice, am încercat să (ne) explicăm acest fenomen, să aflăm implicațiile viitoare ale acestor acte de spionaj și, mai ales, să înțelegem de ce incidentul a demonstrat „eșecul lamentabil al Vestului”, mai ales după ce Rusia a intensificat spionajul în Occident.

Cercetătorul Alexandru Georgescu: „În atacul din Germania, Vestul a eșuat lamentabil în zona industrială a apărării și în cultura de securitate”

Momentul petrecut la data de 1 martie, când rușii au postat pe Internet o discuție între mai mulți lideri ai armatei germane, continuă să trezească rumoare și să nască teorii ale conspirației. Alexandru Georgescu, expert în protecția infrastructurilor critice, a fost categoric și a declarat, în exclusivitate, pentru FANATIK:

„Cea mai importantă lecție în urma acestui incident este că Vestul a eșuat lamentabil, nu doar pe partea industrială, pentru a susține apărarea, dar și în zona culturii de securitate, în special a ofițerilor militari. Faptul că s-a intrat pe Webex, domeniu care nu este considerat foarte sigur, faptul că ofițerii au discutat probleme importante fără să se fi asigurat că și-au luat cu toții mijloace de precauție, în condițiile în care unul dintre ei a intrat de pe un wifi public, într-un hotel din Singapore, și cine știe oricum cât de sigure erau aparatele lor personale, toate acestea sunt semnale de alarmă”.

Cercetătorul a avertizat asupra faptului că, în situația în care chiar și generalii se comportă într-un asemenea mod, nu putem fi optimiști în privința culturii de securitate a ofițerilor de rang inferior, a soldaților simpli sau a angajaților civili din structurile de apărare. În plus, situația este cu atât mai frustrantă cu cât tot scandalul a fost iscat de Germania, țară care a avut un șoc odată cu revelația Wikileaks a programului Echelon de spionare a Cancelarului Merkel de către americani (și au fost mai multe cazuri de atunci, inclusiv cu softul Pegasus).

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Dmitri Peskov a reclamat implicarea directă a Occidentului în Ucraina

Iată, însă, ce s-a întâmplat de fapt. În data de 1 martie 2024, surse rusești au postat pe Internet o înregistrare a unei convorbiri dintre mai mulți ofițeri de la vârful armatei germane,  generalul Ingo Gerhartz, Generalinspekteur der Luftwaffe (comandantul forțelor aeriene germane), și alți trei generali ai forțelor aeriene germane. În mod normal, astfel de înregistrări nu s-ar posta, pentru că ar motiva eforturi de contrainformații ce ar putea elimina mijloacele (resurse umane, infiltrări cibernetice etc.) care permit spionajul.

Dar, în cazul de față, autoritățile rusești au considerat că merită dat publicității acest clip, pentru a susține firul narativ al Vestului ca parte activă în conflictul din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că acea conversație, care viza livrarea de rachete Taurus forțelor armate ucrainene, „subliniază încă o dată implicarea directă a Occidentului colectiv în conflictul din Ucraina”.

„Discuția dintre ofițerii germani viza nu doar livrarea de rachete Taurus, dar și limitările legate de posibilitatea ucrainenilor de a le folosi fără antrenament. Aceste sisteme complexe relevă, de fapt, o prezență germană de asistență, cel puțin în prima fază a utilizării. Militarii germani au invocat prezența similară a unor echipe americane și britanice în acest sens, pentru operarea altor sisteme avansate de armament”, a declarat Alexandru Georgescu.

Cercetătorul a continuat: „Această parte a convorbirii a fost descrisă de ruși drept confirmarea participării active și directe a unor țări vestice la conflictul împotriva trupelor Moscovei. Să ne aducem aminte că, încă de la începutul conflictului, Rusia a marșat pe două acuzații principale de co-beligeranță – prezența unor trupe speciale vestice care participau la diverse operațiuni în zonă, chiar și ca antrenori în teren pentru ucraineni și utilizarea de către ucraineni a structurilor ISTAR (intelligence, surveillance, target acquisition, and reconnaissance) vestice pentru selecția țintelor și planificarea manevrelor (atât avioane, cât și sateliți sau alte mijloace de culegere de informații, în condiții de război electronic)”.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Expertul în protecția infrastructurilor critice a amintit că Vestul nu a negat că a oferit astfel de informații, dar a argumentat că reprezintă un ajutor, nu o acțiune ostilă directă contra Rusiei, în vreme ce Rusia a contrat, afirmând că o asemenea atitudine echivalează chiar și cu o conducere/coordonare de către Vest a acțiunilor militare ucrainene, Kievul fiind doar un proxy pentru Vest.

Însă ideea potivit căreia Ucraina joacă rolul de proxy sau de paravan nu foarte credibil al Vestului face parte și din propaganda internă a Rusiei, în contextul în care cetățenilor li se spune că luptă contra Occidentului, care ține ucrainenii în mrejele sale, pentru a-i transforma în victime sau în trădători ai familiei culturale rusești.

Rachetele Taurus, doar un pretext politic

Faptul că ofițerii germani discutau potențiala utilizare a rachetelor Taurus împotriva podului de peste strâmtoarea Kerch, care conectează Crimeea anexată de restul Rusiei (și este un coridor important de alimentare inclusiv cu apă și energie pentru peninsulă), pare să fie o altă „linie roșie” clamată de ruși, care o consideră deja parte din teritoriul național.

Anexarea teritoriilor cucerite din Ucraina a avut menirea de a descuraja operațiuni ucrainene cu sprijin vestic în regiune, pentru a nu oferi, din punct de vedere legal, un paravan rusesc pentru justificarea invocării mobilizării de război, nu doar a economiei, ci și a populației.

Conform celor afirmate de interlocutorul nostru, respectivele manevre, făcute cu încetinitorul, au fost frustrante atât pentru oponenții, cât și pentru susținătorii Rusiei: „De ce nu livrează Vestul odată arma X, tancurile, avioanele? De ce nu declară Rusia stare de război, să mobilizeze rezerva demografică?”.

Practic, asemenea întrebări au tot apărut de-a lungul timpului, atât Vestul, cât și Rusia încercând să preîntâmpine escaladări în relația una cu cealaltă. Vestul dorea să ofere sprijin Ucrainei fără un „casus belli” oferit Rusiei (deși atacurile hibride la adresa infrastructurilor vestice fac parte deja din „noul normal” enunțat de Macron în urmă cu câțiva ani).

În schimb, conform spuselor lui Alexandru Georgescu, Moscova nu poate și nu vrea să se lupte și cu Vestul, oricare ar fi problemele logistice, industriale și umane occidentale, deoarece nu dispune de capacitatea de a concura pe mai multe fronturi, mai ales cu un ansamblu atât de bine finanțat și cu potențial industrial latent foarte mare.

Vladimir Putin, în căutarea legitimității războiului din Ucraina

Practic, Vladimir Putin își dorea să descurajeze asistența față de Ucraina, iar evitarea escaladării cu Vestul lăsa portița deschisă pentru o mișcare politică treptată, în favoarea renegocierii sancțiunilor aplicate Rusiei și a relației economice a europenilor cu Moscova, după ce publicul european se va fi săturat de Ucraina. Este clar că Rusia a eșuat în acest joc, cel puțin până la momentul actual:

„Prin lipsa de reacție, înafara celei propagandistice și retorice la adresa expansiunii treptate a ajutorului vestic față de Ucraina, Rusia a permis normalizarea acestor ajutoare. Să ne aducem aminte că Germania dorea inițial să trimită Ucrainei exclusiv armament (maxim ajutor defensiv, nu ofensiv/letal). Aceasta era și filosofia americană în era Obama. Apoi noua linie de netrecut a presupus echipamentul militar sovietic, până în momentul în care s-a hotărât trimiterea echipamentului modern”.

Să ne amintim că, la vremea aceea, s-a pus problema că vehiculele blindate reprezintă un ajutor „prea” consistent, iar, ulterior, avioanele  F-16 și tancurile au necesitat un proces anevoios de autorizare. Creșterea treptată a ajutorului a rămas fără răspuns real rusesc și a permis normalizarea noii relații de asistență, până s-a forțat o nouă barieră care părea de netrecut. Odată acceptată de facto de către ruși, fără răspunsul promis, aceștia nu mai puteau da înapoi.

În acest moment, Kremlinul susține că noua strategie a inamicului reprezintă sisteme militare care pot ataca ținte în interiorul Rusiei, iar Vestul a avut mai multe discuții în contradictoriu cu ucrainenii pe tema neautorizării operațiunilor în Rusia:

„Dacă Occidentul ar fi oferit Ucrainei direct avioane F-16, rachete Patriot și tancuri, Rusia s-ar putea să se fi alarmat destul cât să declanșeze un conflict generalizat sau poate că ar fi renunțat cu totul la invazie. Această ambiguitate legată de intenții caută să fie implementată de către toți participanții la conflict”.

„Acest joc retoric între Rusia și Vest are legătură cu normele și cu legile care guvernează „războiul just”. Multor cititori li se poate părea ridicol, dar teoria războiului just influențează foarte mult gândirea liderilor diferitelor state și o face de sute de ani, chiar dacă gândirea în sine a evoluat și a devenit tot mai codificată în ultimele două secole. Din acest motiv, vedem chiar și lideri autoritari, inclusiv pe Vladimir Putin și întreaga clasă politică a Rusiei, care caută să-și justifice acțiunile militare, adică să le ofere legitimitate”, a continuat Alexandru Georgescu.

Potrivit expertului în protecția infrastructurilor critice, formula „operațiune militară specială” era menită să justifice absența unei declarații formale de război și să diminueze gravitatea situației, mai ales într-o lume care nu mai era obișnuită cu schimbarea granițelor prin forță și război. Scopul nu era cucerirea sau coerciția Ucrainei, ci „denazificarea” sa printr-o intervenție limitată, concretizată prin încercarea de „decapitare”, din 24 februarie 2022.

Intervievatul nostru susține că „se caută mușamalizarea crimelor de război, contra-acuzații la adresa adversarilor și dominarea spațiului informațional prin propagandă, tocmai pentru a respecta, pe cât posibil, uzanțele războiului legitim. Tot conform acestui tip de rațiune au fost lansate apeluri umanitare de limitare a atacurilor asupra civililor și asupra infrastructurii care le asigură existența, precum spitalele, apa potabilă și energia”.

În privința apelurilor legate de permiterea tranzitului cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, acestea vizează tot legile conflictului armat, care presupun, pe cât posibil, limitarea daunelor colaterale. Și asta pentru că, nu demult, tocmai aminteam cât de importantă a devenit Marea Neagră în contextul conflictului din Ucraina…

Strategia diferită a lui Netanyahu

Potrivit partenerului nostru de discuție, observăm un discurs bazat pe astfel de considerente și în conflictul din Gaza, de ambele părți: „Însă Israelul a avut o strategie opusă celei rusești și a justificat intervenția militară invocând o stare de război împotriva regiunii până la eliminarea Hamasului, tratând organizația respectivă drept structura conducătoare a unui beligerant cu forțe armate proprii, nu o simplă organizație teroristă ce ar trebuie abordată prin acțiunea sistemului de justiție”.

Distincția este una încă dificilă pentru sistemul internațional, având în vedere anvergura crescândă a terorismului în ultimii 50 de ani. În același timp, criticii Israelului apelau la principii similare, atunci când criticau atacurile asupra unor obiective civile cum ar fi spitalele, în vreme ce Ierusalimul contra-argumenta, afirmând că atacurile erau legitime, deoarece obiectivele civile ascundeau forțe și infrastructuri Hamas: „Acest subiect a devenit și o parte importantă a propagandei și a contra-propagandei din jurul conflictului”.

Revenind la situația de față, Alexandru Georgescu a opinat că, de la bun început, Occidentul a insistat că susținerea sa materială, atât economică, umanitară, cât și logistico-militară, nu o face cobeligerantă în acest război. Altfel spus, un eventual atac rusesc pentru a stopa acest ajutor nu ar fi legitim și ar constitui o agresiune ce ar justifica reacția NATO unificată de apărare teritorială, alianța neavând rolul de a susține ofensiva militară în conflictele altor țări.

Mai mult, „Rusia a căutat să descurajeze asistența față de Ucraina susținând în repetate rânduri că forma optimă de asistență este constituită de „linia roșie”, care ar justifica, în sfârșit, în ochii lumii, includerea țărilor vestice în operațiunile rusești, ba chiar ar putea oferi cale de escaladare către un răspuns nuclear”.

Scopul a fost înfricoșarea populației occidentale, în special a țărilor europene, pentru a pune presiune pe clasa lor politică să stopeze asistența acordată Ucrainei și a pune presiune legată de o eventuală negociere: „Temerea era că țintirea individuală a unor state precum Polonia, România sau altele pentru „acțiuni beligerante” s-ar solda cu un refuz din partea altor țări NATO de a onora Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, subminarea sa făcând deseori parte din propaganda rusească”.

În plus, expertul în protecția infrastructurilor critice consideră că, în general, decidenții vestici s-au comportat de parcă nu ar avea temerea încurajată de Rusia, deși există un refren constant în opoziția locală din multe țări legată de escaladarea conflictului.

„Scandalul generalilor” nu diminuează sprijinul pentru Kiev

Să revenim, însă, la problema de bază și anume, cu ce rămânem de pe urma scandalului de spionaj cu militarii germani în prim plan? „Nu cred că rezultatul va fi o reducere a asistenței acordată Ucrainei, care să nu fi fost deja planificată de către decidenții politici. Nemții sunt împotriva transferului de rachete Taurus în proporție de 56% față de 35% în favoarea sa. Nu cred că strategia afectează programul mai larg de ajutorare și s-ar putea să nu împiedice nici transferul de Taurus”.

Comentatorul a opinat că țările vestice s-au dovedit reziliente la oprobiul public în numeroase instanțe, de la migrație la globalizare. Mai degrabă, această scurgere de informații provenită din partea rușilor ar putea oferi pretextul necesar unei eventuale reduceri a ajutorului, care se găsea deja în etapa planificării, și care acum a primit o „parafă democratică”.

Expertul crede că mai ales germanii ar fi trebuit să își dezvolte o „paranoia” legată de securitatea comunicațiilor electronice, dar nu este convins că sunt singurii sau că sunt exemplul cel mai rău dintre țările NATO. Liderii civili și militari ai Vestului trebuie să pună piciorul în prag la capitolul telecomunicațiilor, pentru că, altfel, nu mai pot avea scuze în privința hackerilor ruși, chinezi și chiar a celor proveniți din zona partenerilor în materie de securitate, deoarece oricine le-ar putea fura secretele.

„Oare ofițerii germani își pun și ei parola la calculator p@ssword cum a făcut-o John Podesta atunci când era liderul Convenției Naționale Democrate în SUA, în 2015, când i-au fost furate mailurile?”, a încheiat, pe ton retoric, specialistul în infrastructuri critice Alexandru Georgescu.