Fostul internațional al României, Dănuț Lupu, a părăsit penitenciarul în care s-a aflat vreme de șase luni, pentru că a condus în repetate rânduri fără permis.
La ieșire, acesta a fost așteptat de o armată de reporteri. Lupu a încercat din răsputeri să-i dribleze pe jurnaliști, alergând chiar în zig-zag, din calea camerelor.
Prins de reporteri, Lupu a oferit câteva cuvinte reporterilor prezenți. “Fac tot posibilul să recuperez permisul. În momentul în care îl voi lua, voi conduce iar. Nu am făcut accident, nu m-au prins drogat, nu am omorât pe nimeni!”, a declarat Dănuț Lupu la eliberarea din închisoare.
Dănuț Lupu va fi eliberat în această seară, în jurul orei 19:30. FANATIK a aflat cum a reacționat fostul mijlocaș al naționalei României după ce a aflat decizia instanței.
“Sunt cel mai fericit om, de-abia aștept să ajung acasă, să-mi îmbrățișez familia” au fost primele cuvinte ale lui Lupu, care va fi preluat în această seară de un prieten, care îl va conduce acasă.
Fostul internațional a fost arestat la începutul lunii noiembrie pentru că a condus în repetate rânduri fără permis. El își ispășește pedeapsa de 7 luni și 10 zile la Penitenciarul Rahova.
După ce a stat 6 luni după gratii, Dănuț Lupu urmează să fie eliberat în scurt timp din închisoare. Și asta pentru că instanța a respins contestația făcută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
”În dosarul privind pe intimatul Lupu Dănuț, s-a respins contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București împotriva sentinței penale a Judecătoriei Sectorului 5 București”, se arată în motivarea instanței, conform sport.ro.
Instanța a decis încă de acum o lună că Dănuț Lupu poate fi eliberat condiționat din închisoare, însă hotărârea nu a putut fi pusă în aplicare deoarece Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a făcut recurs.
Plecat din țară în momentul în care a fost condamnat la închisoare pentru conducere repetată fără permis, Dănuț Lupu a fost dat în urmărire internațională și reținut, direct de pe aeroport, după ce s-a întors dintr-o vacanță.
După ce a fost condamnat fostul fotbalist a părăsit funcția de team-manager la CS Dinamo. Președintele clubului din ”Ștefan cel Mare”, Ionuț Popa, a precizat la acel moment că Lupu nu a fost dat afară, ci a ales singur să plece.
Deși au avut mai multe contre de-a lungul timpului, Gică Hagi nu este supărat pe Dănuț Lupu. Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA, ”Regele” spunea că speră ca fostul fotbalist să aibă puterea să treacă peste această perioadă dificilă.
Însă, problemele fostului jucător nu se opresc aici, deoarece mai are un proces, pentru aceeași faptă, conducere fără permis, dar la Judecătoria Sectorului 3. În acest dosar mai sunt implicați soția acestuia, Mihaela Daniela Lupu, și un prieten de familie, Daniel Teodor Eremia.
Procurorii îl acuză pe Dănuț Lupu că pe 18 iunie 2022 a condus o mașină în București, deși avea permisul de conducere anulat. Fostul internațional avea deja două dosare penale pentru asta.
Anchetatorii susțin că pentru a-l acoperi pe Lupu, soția sa și prietenul acestuia ar fi declarat că nu el s-a aflat la volan. Daniel Teodor Eremia a pretins că el era șofer. Procurorii i-au acuzat pe cei doi martori că ar fi mințit în anchetă.