Pedeapsa fostului lider mondial a fost redusă de la 4 ani la 9 luni, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Hotărârea este una definitivă, iar jucătoarea poate reveni în circuitul WTA.
Verdictul TAS în ceea ce o privește pe Simona Halep a venit la 25 de zile după încheierea audierilor, iar jurnaliștii de la The Athletic au dezvăluit că dubla campioană mondială știa faptul că decizia finală va fi dată marți, 5 martie.
”Simona Halep știa că va afla marți soarta carierei ei în tenis. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), arbitrul final în litigiile sportive, îi transmisese că va pronunța decizia în apelul ei la suspendarea de 4 ani pentru doping.
Cu viitorul ei în tenis sub semnul întrebării, Halep, campioană la Wimbledon și fost număr 1 mondial, programase un apel video cu echipa ei de avocați pentru a revizui decizia de îndată ce aceasta acea să vină.
Când Simona a intrat în apel, avocatul ei, Howard Jacobs, a văzut genul de zâmbet pe care nu-l mai văzuse pe fața ei niciodată. A fost un zâmbet plin de bucuria sinceră care putea veni doar dacă ar fi fost complet exonerată de acuzațiile că a luat intenționat substanța dopantă, roxadustat.
A fost finalul unei bătălii juridice de un an și jumătate, al unei lupte pentru a-și salva reputația. Într-o clipită, TAS i-a redus suspendarea la 9 luni, oferindu-i unda verde să concureze de îndată”, a scris sursa citată.
Suspendată provizoriu încă din octombrie 2022, Simona Halep și-a ispășit deja pedeapsa și poate reveni pe terenul de tenis. În cazul în care va cere un wild-card, fostul lider WTA poate lua startul la turneul de la Miami (19-31 martie).
Dubla campioană de Grand Slam ar putea cere daune uriașe din partea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului care nu i-a permis să ia startul în competițiile oficiale. Sportiva născută la Constanța a pierdut 10 luni din carieră fără să poată concura pentru puncte și premii.
După ce a primit vestea că TAS i-a redus semnificativ suspendarea în cazul de dopaj, Simona Halep s-a arătat încântată de faptul că a putut dovedi că este o sportivă curată și și-a anunțat revenirea în circuitul WTA.