Am urmărit mai mult cu suferință și cu pulsul 120 meciul care a confirmat promovarea lui Dinamo în SuperLiga, chiar dacă a pierdut returul barajului cu FC Argeș cu un 2-4 „învins” la general de victoria zdrobitoare cu 6-1 din tur.
Un calvar de ani prea mulți cu multă suferință venită din joc, lot, antrenori, dar mai ales din felul în care a fost condus Dinamo și de cine a fost condus Dinamo, a cunoscut o reparație a destinului în duelul de promovare cu FC Argeș.
Promovare meritată pentru „câinii” din teren, dar mai ales pentru sutele de mii de „câini” de pretutindeni din afara terenului, în prima mare și neașteptate cumpănă istorică a echipei.
Indiferent de problemele clare de dezbinare și răzmeriță prezente – și declarate! – din interiorul lui FC Argeș, Dinamo și-a făcut datoria, triumfând în condiții grele, pe care, deocamdată, doar speranțe declarative par că le vor rezolva.
Meritul acestei reveniri rapide în prima ligă, deși puțini credeau că ar fi posibilă, este în primul rând al vestiarului condus, unit și motivat de Ovidiu Burcă. Pe care, recunosc, nu îl credeam în stare de așa ceva. Mea culpa și jos pălăria în fața „antrenorului Anului Câinelui”!
Ca antrenor, Ovidiu Burcă și-a dovedit tăria de apărător și o maturitate ușor surprinzătoare pentru puținii ani, totuși, pe care îi are în această meserie ades ghilotinantă. A crezut și a luptat pentru acest succes al echipei, trecând cu abilitate și ambiție peste câteva momente delicate. De cumpănă în a găsi soluțiile logice, chiar dacă pentru destul de mulți au părut cel puțin neașteptate.
Astfel, a îmbinat o echipă competitivă, cel puțin la acest nivel dintre Liga 2 și SuperLiga, din câțiva străini bine aleși și jucători tineri, crescuți de mici la Dinamo. Și pe care precedenții practicanți ai antrenoratului aduși îndoielnic și neinspirat să conducă n-au vrut să-i vadă. Mare păcat și pierdere de timp prețios în reclădirea echipei!
Pentru că acum, prin acești tineri s-a reînviat tradiția de la înființare, că, în „Groapa” din șoseaua Ștefan cel Mare se cresc și „câini” de rasă. N-au încă experiență de a trece peste momentele dificile, dar, contându-se firesc pe ei, o vor câștiga cu siguranță. În foc se călește oțelul și psihicul.
Desigur, este o revenire la care puțini se așteptau, ținând cont de parcursul echipei, cu un start de retrogradare și mari oscilații în continuare. Problema delicată și importantă în vremurile pe care le trăim este ca societatea Dinamo să-și revină din punct de vedere financiar. Un mic pas s-a făcut prin noua organizare și sporirea șanselor de a scăpa de insolvență. Am înțeles că se încearcă, se așteaptă o combinație de investitori.
Se spune în poporul acesta chinuit al nostru că „Unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește”. Am avut bucuria, uneori, prea rar, în istoria noastră diversă și volatilă să se confirme această înțelepciune populară. Atunci „codrul era frate cu românul”… acum codrul e frate cu austriacul…
…Dar am și rezerve că în datele societății în care trăim distrugându-ne premeditat pădurile, dihonia și „pohta ce-o pohtește” unul sau altul nimerit aiurea… sau hoțește… de norocul financiar al hazardului, într-o cooperativă de conducere și furăciune, pot apărea din nou, și din nou, și din nou…
Dinamo a trăit așa ceva la începutul mileniului și acum decizia tehnică trebuie să fie numai și numai a staff-ului tehnic. Iar cea organizatorică la fel ca în armată: „Ascultați comanda la mine!”. Adică la unul singur, cum este în toată lumea mare și adevărată, nu numai a fotbalului.
Pentru că trebuie să fie realiști cei de la Dinamo, de la vlădică la… crampoane, că greul – și ce greu! – abia acum urmează. Pentru că această echipă, acest lot, cu tot respectul pentru performanța lor de acum, va „respira” greu în SuperLiga.