Sport

Fanatik a aflat suma exactă pe care Mircea Rednic trebuie să o primească de la Dinamo după ce a fost dat afară. Exclusiv

FANATIK a aflat că Dinamo trebuie să-i plătească 49.000 de euro lui Mircea Rednic, după ce contractul antrenorului, în vârstă de 59 de ani, a fost reziliat unilateral de club.
22.12.2021 | 17:39
Fanatik a aflat suma exacta pe care Mircea Rednic trebuie sa o primeasca de la Dinamo dupa ce a fost dat afara Exclusiv
FANATIK a aflat că Dinamo trebuie să-i plătească 49.000 de euro lui Mircea Rednic
ADVERTISEMENT

Mircea Rednic fusese readus în luna octombrie a acestui an pe banca lui Dinamo. Însă, după aproape trei luni de la revenire, tehnicinul a fost demis, așa cum a anunțat în exclusivitate FANATIK.

În prezent, Dinamo se află pe penultimul loc din Casa Pariurilor Liga 1, cu doar 12 puncte obținute după 21 de meciuri jucate. Și riscă să retrogradeze la finalul sezonului.

ADVERTISEMENT

Dinamo, bună de plată după demiterea lui Mircea Rednic

FANATIK a aflat că Dinamo este obligată să-i plătească lui Mircea Rednic salariile aferente până la finalul contractului, care urma să se încheie pe data de 30 iunie 2022.

Mircea Rednic mai avea șapte luni de contract (decembrie 2021 – iunie 2022), cu un salariu lunar de 7.000 de euro. Astfel că formația roș-albă va trebui să-i plătească 49.000 de euro. Mai ales că, din informațiile FANATIK, „Puriul” nu este dispus să renunțe la banii datorați.

ADVERTISEMENT

Din fericire, pentru „câini”, suma nu trebuie plătită într-o singură tranșă. Clubul are și varianta de a-i achita fostului antrenor câte 7.000 de euro în fiecare lună, ca un salariu.

Dinamo nu a mai putut profita de Legea insolvenței

Dinamo nu a mai putut profita de Legea insolvenței, cum s-a întâmplat în cazul demiterii lui Dario Bonetti. Potrivit Legii insolvenței, un contract poate fi denunțat unilateral, fără plata vreunei despăgubiri, doar în primele 60 de zile de la semnarea acestuia.

ADVERTISEMENT

Având în vedere că Mircea Rednic a fost instalat la începutul lunii octombrie, Dinamo este nevoită să-i plătească toate salariile aferente până la finalul contractului.

Motivul invocat de Iuliu Mureșan nu are acoperire pentru rezilierea contractului

Iuliu Mureșan, directorul executiv de la Dinamo, a dezvăluit faptul că Mircea Rednic le-a promis oficialilor din „Ștefan cel Mare” că va obținute cinci puncte în ultimele trei partidei din acest an.

ADVERTISEMENT

Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, formația roș-albă înregistrând o victorie și două înfrângeri.

„Mai mulți jucători mi-au dat mesaje în ultima vreme și s-au plâns de atmosfera din lot, erau timorați și la antrenament și la anumite execuții. Jucătorii, ăstia sunt. cu ei trebuie sa tragem și să știți că valoarea echipei este sub valoarea individuală a jucătorilor.

Eu cu Mircea ne-am respectat mereu, am colaborat, nu trebuie să ne iubim. Nu sunt genul care să lucrez pe la spate. Când iau o măsură, mi-o asum. Mă semnez.

Am avut o discuție cu Răzvan Zăvăleanu și cu Rednic înaintea ultimelor trei etape, când l-am întrebat câte puncte facem și a spus senin 5. Mă așteptam la mai multe, dar am zis că ar fi ok și așa. Dar, nici pe astea 5 nu le-a făcut. În total, a făcut 6 din 33 de puncte”, a declara Iuliu Mureșan, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT