Culisele Summitului COP 28: Rusia lui Putin a „înfometat” Occidentul și i-a redus ambițiile

Summitul COP 28 suscită interesul multor grupuri de influență. Dincolo de semnificația oficială a întâlnirii, în spatele ușilor închise ale Summitulul Climei se ascund o serie de negocieri care privesc întreaga planetă, din punct de vedere socio-politic. Prin urmare, am dorit să deslușim care vor fi implicațiile clare ale evenimentului sau, cum se zice pe la noi, „ce nu se vede la tv ori în mass-media”. Alexandru Georgescu, expert în protecția infrastructurilor critice și în securitate internațională, care a mai comentat situația creată de Rusia, a analizat pe larg acest subiect și a precizat, în exclusivitate pentru FANATIK, faptul că, „din punct de vedere energetic, din pricina războiului din Ucraina, Vestul pare să fi devenit suficient de „înfometat” și de nesigur pe el”.

Expertul Alexandru Georgescu: „Importul de gaz lichefiat din Rusia lui Putin s-a dublat. Occidentul pare înfometat și nesigur!”

Încă de la început, discuția s-a axat pe impactul avut asupra politicii energetice europene de războiul declanșat de Rusia, în Ucraina. Altfel spus, este vorba despre faptul că multe țări din Occident se văd în postura de a recurge la compromisuri majore în legătură cu viziunea lor de bază privind „energia verde”. Se pare, însă, că mai degrabă este vorba despre impactul mai larg al volatilității prețurilor la energie în urma crizelor care s-au succedat una după alta, de la pandemie și până războiul din Ucraina sau la conflictul din Gaza.

„Din pricina lipsei de extra-capacitate în sistemul global de energie, piețele reacționează foarte abrupt la percepția unei amenințări la adresa alimentării cu petrol sau gaz natural. La rândul lor, acele prețuri afectează puternic statele sau actorii economici, pentru că prețurile mari, mai ales pe termen nedefinit, te pot împinge către faliment (cum s-a întâmplat cu industria chimică și metalurgică europeană), iar consumatorii casnici și industriali fac lobby la guvern să îi protejeze de tarifele mari”, a explicat expertul Alexandru Georgescu.

Interlocutorul nostru a detaliat: „În cei doi ani scurși de la debutul războiului din Ucraina, statele europene au cheltuit peste 250 de miliarde de dolari subvenționând facturile la energie ale țărilor respective. Cu toții ne amintim discuțiile legate de nedreptatea inerentă a competiției dintre statele bogate și cele mai sărace din UE, pentru accesul la gaz. Dar nici aceste subvenții nu sunt ușor de suportat, mai ales când o caracteristică principală a țărilor vestice este reprezentată de supraîndatorarea și spațiul fiscal de manevră mai redus față de cel din trecut”.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

„Dacă adăugăm și renunțarea parțială la importul european de energie din Rusia  – unele țări au derogare, iar importul de gaz natural lichefiat din Rusia continuă, ba chiar s-a dublat – atunci Occidentul pare să fi devenit suficient de „înfometat” și de nesigur pe el, din cauza inflației și a perspectivei recesiunii economice sau chiar a statului în frig, astfel încât să reducă ambițiile legate de tranziția verde și decarbonizare”, a declarat Alexandru Georgescu, pentru FANATIK.

Planurile președintelui Joe Biden, date peste cap într-un moment de criză

Din punctul de vedere al expertului, situația actuală reprezintă o trezire la realitate și o abordare mai pragmatică a lucrurilor, care este binevenită după ani întregi de succes „auto-defetist” din partea grupărilor „verzi”: „Cele mai periculoase curente de gândire erau cele bazate pe „degrowth” (n.r descreștere), care susțin ideea de reducere a emisiilor prin reducerea aprovizionării cu energie din surse fosile, ceea ce ar cauza șocuri sistemice, cu prețul sărăcirii populației, sau schimbări impuse ale stilului de viață, legate de libertatea de a călători sau de a consuma carne, fapt care ar duce la o adaptare forțată”.

Conform spuselor lui Alexandru Georgescu, practic, cetățenii țărilor vestice care susțineau astfel de agende nu credeau că pozițiile lor „de lux” le vor afecta vreodată prosperitatea și consumul personal, ci doar pe ale altora, astfel că au devenit reacționari odată ce au fost puși față în față cu declinul standardului de trai propriu. Printre semnele schimbării vizibile la nivel înalt se numără următoarele:

„La începutul mandatului, președintele Joe Biden a declarat că SUA va renunța în totalitate la combustibili fosili, față de declarația recentă conform căreia America va fi dependentă de petrol cel puțin încă un deceniu de acum încolo. Apoi s-a constatat un accent mai mare pus pe „security of supply” (n.r siguranța aprovizionării cu energie) la nivel european, renașterea politică a energiei nucleare ca energie „semi-verde” și parte vitală a mixului energetic de decarbonizare”.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Este vizibil și accentul pus pe tranziția de la cărbune și petrol la gaz, și apoi la sursele regenerabile, în planurile europene, față de presupunerea precedentă de a putea trece direct la surse regenerabile.

„Faptul că Administrația Biden, care și-a petrecut prima jumătate de mandat anulând decizii pro-energie ale Administrației Trump, a ajuns să anuleze prin ordin executiv prevederile de mediu pentru a urgenta construirea de infrastructură de transport a energiei din zona zăcămintelor, este extrem de grăitor”, a punctat intervievatul nostru.

Și lista continuă: „Să urmărim interesul crescut față de resursele de energie din Azerbaidjan și din Mediterana de Est, precum și faptul că declarația din anul 2021 a Agenției Internaționale de Energie, conform căreia apunea necesitatea combustibililor fosili (și implicit necesitatea investirii în surse fosile de energie) a fost reversată de rapoarte mai recente ale Agenției”.

Proiectele de geoinginerie, o provocare politică majoră

Referindu-ne la amploarea întâlnirii din Dubai, trebuie reamintit că, practic, Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2023 sau Conferința părților UNFCCC, denumită COP 28, este cea de-a 28-a conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care are loc între 30 noiembrie și 12 decembrie 2023, la Expo City, Dubai. Aceste conferințe sunt considerate forumul principal pentru discuții legate de coordonarea acțiunilor globale pe tema schimbărilor climatice.

„Publicul mondial de multe ori se așteaptă ca statele să genereze un acord ferm de acțiune climatică, însă așteptările realiste pe plan istoric au fost mult mai modeste și au vizat în general creșterea gradului de conștientizare a problemelor legate de schimbarea climatică indusă de activitatea umană. Acest consens este asimilat de către elitele politice și economice, și devine parte din cunoștințele de bază ale claselor politice naționale și internaționale din întreaga lume”, a explicat Alexandru Georgescu, pentru ca ulterior să sublinieze:

„Astfel, devine posibilă acțiunea politică și economică de reducere a emisiilor și inclusiv cea legată de măsuri active pentru contracararea schimbărilor climatice, cum ar fi proiecte de geoinginerie. Toate acestea costă bani, așa că implementarea lor devine o problemă politică majoră. Pe măsură ce a trecut timpul și estimările de specialitate din domeniu au devenit mai alarmante, a crescut și presiunea generării unor angajamente ferme de reducere a emisiilor”.

Există, așadar, așteptări mari din partea acestui Forum, mai ales după ce experiența reducerii consumului de energie din pandemie pare să fi dovedit că reducerea emisiilor are un efect pozitiv asupra ratei schimbărilor climatice. Așadar, trebuie să menționăm faptul că, la momentul discuției cu interlocutorul nostru, conferința nu se încheiase, însă speranțele unor angajamente ferme din partea marilor poluatori par a fi foarte reduse.

China și India… „câlcâiele lui Ahile” ale Acordului de la Paris

Deoarece mai devreme interlocutorul nostru a amintit numele actualului președinte american, am ținut să aflăm și care este legătura dintre politica acestuia cu privire la „Acordul de la Paris”, pe care Trump l-a „repudiat”, dar în care Joe Biden a menținut SUA. Răspunsul nu a întârziat:

„Acordul de la Paris de reducere a emisiilor de carbon a fost produsul Conferinței COP 21, care a avut loc în anul 2015 și care a intrat în vigoare un an mai târziu. Nu este o coincidență faptul că o administrație democrată radicală se afla la Washington la momentul respectiv, iar marile mișcări populiste europene, impulsionate de criza migrației din Europa, din anul 2015, încă nu se făcuseră simțite electoral în Europa, pentru că trebuie reamintit faptul că votul pentru Brexit a avut loc abia în iunie 2016”.

„La vremea aceea exista o aliniere reală între guvernele europene și cel american pe tema schimbării climatice, iar acest front unit a fost un factor de convingere a țărilor în curs de dezvoltare, mari poluatori precum China și India, sau mari exportatori de energie, precum Rusia, pentru a participa la acest acord”, a reamintit expertul, care a dorit să adauge un alt aspect important:

„Mai există o legătură. Atât acordul rezultat prin COP21, cât și orice acord post-COP 28 sunt, prin natura lor, foarte slabe. Ele se bazează pe consensul dintre grupuri foarte mari de jucători, și atunci cel mai mic numitor comun al acordului va deveni foarte puțin ambițios, pentru a mulțumi pe toată lumea. Acordul de la Paris are 196 de părți, adică practic toate țările din lume, inclusiv Coreea de Nord, plus organizații precum Uniunea Europeană”.

Când discutăm despre un grup atât de mare, „atunci mereu se va găsi o entitate sau anumite grupuri care să obiecteze la vreo prevedere. În practică, acordul este lipsit de ambiție sau de mecanisme de sancționare a devierilor de la ținte, motiv pentru care a fost criticat mai ales de către specialiștii care văd dincolo de retorica oficială cu care este descris”.

Conform Acordului de la Paris, țările își setează singure țintele de reducere a emisiilor, nu există vreun mecanism de penalizare dacă își ratează ținta, iar unele state, precum China și India, au primit derogare până în anul 2030 de la reducerea emisiilor.

Acest fapt echivalează cu o licență de creștere a emisiilor mai ales pentru China, care are nevoie din ce în ce mai multă de energie din toate sursele. Practic, țările care oricum ținteau reducerea emisiilor vor continua să o facă, iar cele care nu doresc sau nu o pot face nu vor suferi nicio penalizare.

„Țările în curs de dezvoltare s-au plâns că vesticii vor să tragă scara după ei”

Și totuși care este motivul din pricina căruia nu se pot înțelege statele din întreaga lume pentru implementarea Acordului de la Paris sau pentru a ajunge la o nouă înțelegere care să satisfacă toate taberele? Raționamentul este următorul, iar răspunsul primordial este foarte simplu:

„Țările diferă foarte mult în percepție, cultură strategică, situație a dezvoltării, resurse și interese. Obsesia legată de protecția mediului este o activitate pornită din țări deja dezvoltate, cu resurse semnificative, care pot fi dedicate transformării industriei și infrastructurii și care beneficiază de o populație suficient de bogată pentru a percepe problemele de mediu ca fiind o prioritate”.

„Dincolo de faptul că există inclusiv o variație a gradului de acceptare între țări a ideii că omenirea traversează o schimbare climatică și că aceasta este cauzată de activitatea umană, multe state au griji curente mai pertinente, iar mediul înconjurător sau ceva abstract precum clima sunt griji secundare. Spre exemplu, o țară care se industrializează va prioritiza creșterea accesului la energie cât mai ieftină pentru a se industrializa, care vine de multe ori din cărbune, petrol sau gaz natural”, a precizat Alexandru Georgescu.

Conform afirmațiilor specialistului citat, liderii unor asemenea națiuni se vor gândi la populația înfometată, care aspiră la siguranță materială și la capacitate mai mare de consum, în mod implicit cu emisii crescute de carbon. Un asemenea om de stat, chiar ipotetic vorbind, nu poate accepta o situație de acest tip, din punct de vedere politic, mai ales dacă discutăm despre o țară democratică ce ar urma să-și limiteze nivelul de dezvoltare în urma predicilor bogaților lumii, mai ales când aceștia au ajuns în situația actuală din pricina poluării masive la care au recurs în trecut.

Într-o asemenea situație, până la urmă ar fi desemnat un guvern care ar livra dezvoltarea dorită de populație sau măcar eliminarea barierelor impuse de acorduri arbitrare cu străini. „În multe cazuri, țările în curs de dezvoltare s-au plâns că vesticii vor să tragă scara în sus după ei, astfel încât statele lor să nu poată fi ajunse din urmă. Și există un sâmbure de adevăr în asta…”, a dezvăluit Alexandru Georgescu și a „pedalat” pe aceeași temă:

„De asemenea, unele țări depind foarte mult de exportul de energie fosilă și nu au planuri sau capacitatea de a se reorienta economic pentru a fi viabile în urma pierderii piețelor de consum pentru un altfel de tip de energie. Statele din Golf au făcut eforturi, cu rezultate incerte, de a-și reduce dependența de petrol, dar numeroase țări din Africa sau din Asia Centrală vor rămâne dependente de exportul de energie mult timp de acum încolo. Din acest motiv, nu este în interesul lor să se reducă cererea de energie, chiar dacă vor accepta, de formă, retorica schimbării climatice în foruri publice”.

Occidentul, „surmenat” la capitolul energiei verde

Analiza asupra strategiilor energetice a continuat: „Câteodată nici vesticii nu sunt interesați de succesul unei formule de acord și se vor opune la cereri naturale din partea țărilor în curs de dezvoltare. Prin vocile liderilor lor, acestea susțin că au nevoie de resurse pentru a diminua emisiile de carbon, resurse care ar trebui să vină din partea țărilor deja bogate – transferuri de tehnologie, investiții în infrastructură și eventual concesii pe alte paliere, cum ar fi în plan comercial, adică prin reducerea barierelor netarifare în calea exporturilor din țările mai sărace etc”.

Ca peste tot, am aflat că, inclusiv în această situație, totul ține de negocieri. De altfel, în ultimii ani, a apărut trendul de a cere direct bani pentru a despăgubi țările în curs de dezvoltare pentru efectele unor fenomene naturale extreme care par să provină din schimbarea climatică, precum inundațiile, seceta etc. Aceasta este o idee preluată direct din discursul intern occidental referitor la alte probleme, cum ar fi despăgubirea descendenților sclavilor americani sau pentru alte abuzuri, și intră sub denumirea de „restorative justice (n.r justiție restaurativă)”.

„Practic, este vorba despre o extorcare fără sfârșit care ar permite elitelor din țările în curs de dezvoltare să extragă constant resurse de la țările dezvoltate, fără garanția că aceste resurse ar fi folosite mai bine decât zecile de trilioane de dolari în ajutoare acordate de Vest în ultimele decenii. Însă există semne că și Occidentul suferă de un „surmenaj” la nivelul ambițiilor «verzi»”, a punctat partenerul nostru de dialog.

Sultanul Ahmed Al Jaber a dat cărțile pe față

Și totuși, din punct de vedere concret, este firesc să știm la ce ne putem aștepta la finalul reuniunii COP 28. Alexandru Georgescu a menționat că a fost deja observat faptul că, la întâlnirea din Dubai, sunt prezenți aproape 2400 de lobbyiști ai industriei de energie fosilă, în speță de trei ori mai mulți ca în alți ani, iar sultanul Ahmed Al Jaber, cel care prezidează peste lucrările conferinței, este și directorul companiei naționale petroliere din Abu Dhabi:

„Sultanul Al Jaber a făcut, de asemenea, declarații recente, care negau rolul uman în schimbarea climatică, ceea ce indică o direcție mai modestă pentru ambițiile acestei conferințe. Țările din Golf își doresc o abordare tehnologică a problemei schimbărilor climatice, în care consumul de energie fosilă nu este redus atât de repede, dar emisiile sunt mitigate prin utilizarea tehnologiilor experimentale de captură a carbonului sau prin geoinginerie”.

„Este o formă de împăca și capra și varza, dar care nu-i satisface pe maximaliștii „verzi”, care își doresc o reformă structurală a sistemului economic global, pentru a reduce emisiile (inclusiv prin prisma orientării lor ideologice anti-capitaliste), și care au motive să se teamă pentru sustenabilitatea pe termen lung a unui sistem de captură a carbonului ce se bazează pe taxe și subvenții introduse de autorități și care pot fi retrase la fel de ușor”, a observat cercetătorul.

„România, nepotrivită cadrului ideologic european”

Înaintea finalului dialogului, am dorit să înțelegem care este situația țării noastre în acest context complicat. Răspunsul nu a fost deloc simplu: „România se află într-o poziție destul de ciudată. Anunțul președintelui Klaus Iohannis, potrivit căruia faptul că ne-am alăturat „Alianței Solare” nu este negativ –  de altfel nici nu putem fi la fel de productivi pe partea solară precum țările mai sudice -, însă România nu se potrivește cadrului ideologic european”.

„Mimăm că suntem de acord cu prioritățile europene și globale (mai degrabă vestice) de mediu, dar cetățenii români aspiră la o situație materială mai bună, care să le permită un consum mai ridicat, ceea ce implică o creștere a emisiilor, indiferent cât de mult le-ai eficientiza, spre exemplu prin înlocuirea mersului cu mașina, în vacanță, în Bulgaria, cu un zbor cu avionul, în Thailanda”, a afirmat Georgescu.

„Într-adevăr, avem o clasă intelectuală aliniată Vestului, care gândește foarte mult în termenii respectivi, adoptând inclusiv discursul de schimbare climatică, dar România nu este un emitent major de carbon”, a fost argumentația.

Interlocutorul FANATIK a precizat că, de fapt, potrivit ultimelor date care ne-au parvenit de la Banca Mondială, România emite doar 3,8 tone de carbon pe cap de locuitor, aflându-ne pe locul trei în Europa din punctul de vedere al celor mai mici emisii, după Albania și Republica Moldova. Singura țară dezvoltată din Vest situată relativ aproape de noi este Franța, cu 4,46 tone per locuitor.

La polul opus se află Germania, care a ajuns la 8 tone pentru un locuitor, față de 10 tone câte avea în 2015, Polonia cu 7 tone și Rusia cu 11,8 tone. Dacă luăm în considerare faptul că România are o populație mică relativ cu mărimea teritoriului său (Germania cu 83 de milioane de oameni este cu doar o treime mai mare), atunci rezultă că România chiar nu are de ce să se autoflageleze sau să sărăcească pentru a reduce emisii de carbon.

Colapsul industriei comuniste și-a spus cuvântul

„Ar trebui ca liderii noștri să sublinieze ce emisii mici avem, și că a ne obliga să le reducem precum Germania ar fi ceva similar cu a spune că este echitabil ca un luptător de sumo și o gimnastă să dea jos, fiecare, câte 20 de kg… Motivul este dat de faptul că noi ne-am subțiat emisiile prin colapsul industriei comuniste, la începutul anilor 1990. Ne-am îndeplinit deja obligația europeană de a reduce emisiile la jumătate din nivelul anului 1990, încă din 1999”, a explicat expertul în protecția infrastructurilor critice și în securitate internațională.

Acesta a precizat că, în zilele noastre, emisiile se găsesc la un nivel redus, prin ponderea mică a industriei grele în industria românească, prin ponderea mare a energiei fără emisii de carbon în mixul național (16% regenerabile, 27% hidro, 20% nuclear) și prin sărăcia populației, care nu emite la fel de mult carbon precum cea vestică, prin consumul său.

Conform spuselor cercetătorului, România se confruntă cu probleme grave energetice și de mediu, la nivel local și practic. Ultimele sunt legate de defrișare, de eroziunea solurilor, de poluarea pânzei freatice, de acumularea de deșeuri, însă aceste probleme reale nu sunt acoperite de COP 28 sau de alte inițiative similare, care se concentrează exclusiv pe problema globală de climă.

„Suntem, totuși, în Uniunea Europeană, dar multe țări în curs de dezvoltare nu resimt aceleași presiuni de reformă de mediu și nu au acces la aceleași resurse și, prin urmare, continuă să-și distrugă mediul înconjurător, dar și mediul pe scară mai largă, după cum o atestă prezența gunoaielor de plastic în oceanul planetar”, a încheiat Alexandru Georgescu.