Sport

Ladislau Boloni, blocat la echipa națională de… Răzvan Lucescu! Culise exclusive de la negocieri

Ladislau Boloni este aproape să rateze postul de selecționer al României din cauza unor detalii ce țin de contract. Totul are legătură cu întâlnirea lui Răzvan Burleanu cu Răzvan Lucescu la Salonic!
13.01.2022 | 20:33
Ladislau Boloni blocat la echipa nationala de Razvan Lucescu Culise exclusive de la negocieri
Sunt șanse destul de mici ca Ladislau Boloni să fie numit acum selecționerul României, dar sunt șanse mult mai mari ca Răzvan Lucescu să revină la echipa națională în 2024. Numitorul comun: Răzvan Burleanu
ADVERTISEMENT

Negocierile dintre președintele FRF Răzvan Burleanu și Ladislau Boloni, 68 de ani, au intrat în impas în ultimele zile, deși era de așteptat ca la începutul acestei săptămâni tehnicianul să semneze contractul de selecționer. FANATIK a aflat detalii de la negocierile dintre cele două părți, care nici nu au mai discutat în ultimele zile, după ce Loți a plecat acasă, la Tg. Mureș!

Ladislau Boloni poate rata postul de selecționer din cauza lui… Răzvan Lucescu! Blocajul actual al negocierilor a pornit de la durata contractului lui Loți!

După întâlnirea de la Nisa dintre Răzvan Burleanu, Ladislau Boloni și Mihai Stoichiță, la finalul lui 2021, Loți a venit la București pentru negocierile finale. Seara a fost așteptat de Stoichiță la aeroport, a doua a zi a discutat la FRF cu președintele 4-5 ore, în week-end a plecat la Tg. Mureș.

ADVERTISEMENT

Negocierile erau ca și finalizate, rămăsese ca la începutul săptămânii, când Boloni revenea la București, să se parafeze și actele. Ce s-a întâmplat în week-end? Au apărut neconcordanțe legate de durata contractului, inițial discutându-se despre doi ani. Loți părea de acord, această perioadă incluzând și Europeanul din 2024 dacă România condusă de el s-ar califica.

Rumegând probabil mai bine situația, Boloni ar fi solicitat un angajament pe 4 ani, adică și preliminariile pentru Mondialul din 2026, plus, bineînțeles, Liga Națiunilor. Raționamentul tehnicianului ținea de faptul că dorea să se asigure că are timp suficient ca să implementeze tot ceea ce dorește la o națională care nu mai „vede” un Mondial din… 1998!

ADVERTISEMENT

Din informațiile FANATIK, la durata contractului au apărut primele semne de nemulțumire între părți. Răzvan Burleanu a refuzat, iar explicația este încă o „bombă”: Burleanu ezita să-i accepte lui Boloni un contract pe 4 ani, până în 2026, pentru că în 2024 noul selecționer al României va fi… Răzvan Lucescu!

Răzvan Burleanu, acord cu Răzvan Lucescu, pe care-l apreciază foarte mult, ca acesta să preia naționala în 2024, după ce termină contractul cu PAOK Salonic!

Cum s-a ajuns la varianta Răzvan Lucescu 2024? Ei bine, vizita la Salonic din luna noiembrie a dublului Burleanu – Stoichiță a avut un substrat care nu a răzbătut în presă până acum. S-a acuzat un „blat” al federalilor, iar explicația ar fi fost fotografiile „scăpate” în presă.

ADVERTISEMENT

De ce s-ar fi dus Burleanu și Stoichiță să se vadă cu Răzvan Lucescu la Salonic, care are angajament clar cu PAOK și o clauză de reziliere de 1,7 milioane de euro? Doar de imagine, dată fiind imposibilitatea convingerii ACUM a lui Răzvan?

Normal că federalilor le-a convenit acest exercițiu de imagine pe care l-au bifat în actuala campanie de numire a selecționerului. Fusese refuzul inițial al lui Gică Hagi, a urmat vizita la Răzvan Lucescu, ulterior, cronologic, a venit altă pistă ratată, Dan Petrescu, iar pe final de an s-a ajuns și la Boloni. Ultimul, singurul fără angajament. Toți patru, numai nume și nume.

ADVERTISEMENT

Dar să lămurim „chestia Salonic”. Burleanu nu a fost degeaba la Răzvan Lucescu, în Grecia. Președintele FRF îl apreciază foarte mult pe Răzvan, ca antrenor, ca om. Între cei doi există o chimie, chiar Răzvan recunoscând ulterior că a mai avut discuții pe această temă cu Burleanu.

FANATIK a aflat că federalii nu au plecat, totuși, de la Salonic cu „mâna goală”. Ar exista un acord între Burleanu și Răzvan Lucescu ca ultimul să revină la națională în 2024. Să preia România după ce termină contractul cu PAOK pentru a continua munca lăsată neterminată în 2011. Astfel că până ar veni Răzvan, peste doi ani și jumătate, Burleanu are nevoie de un selecționer cu dead-line la contract vara lui 2024! Aici a apărut schisma în negocierea Burleanu – Boloni!

Edi Iordănescu, mutarea exclusivă a lui Burleanu anunțată zilele trecute de FANATIK, agreează un contract pe doi ani ca selecționer

Tergiversarea negocierilor dintre FRF și Ladislau Boloni l-au făcut pe Răzvan Burleanu să se reorienteze. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate la începutul săptămânii că Edi Iordănescu a devenit noul favorit pentru postul de selecționer!

Boloni nu le mai răspundea la telefon celor din FRF, el traversând și momente dificile după decesul unuia dintre cei mai buni prieteni, Janos Czako. Boloni s-a izolat pur și simplu de câteva zile la Tg. Mureș. A avut o reacție pentru cei de la gsp. Teoretic, șanse ca el să devină selecționer ar mai fi.

Între timp, Burleanu și Stoichiță acționează. Au luat deja legătura cu Edi Iordănescu, cu care s-a avut o discuție telefonică de tatonare și la finalul lui 2021. Negocierile dintre părți există, dar un rol important îl are și oferta de milioane de euro pe care Edi o are de câteva zile din Arabia Saudită.

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Al Fateh i-a pus pe masă lui Iordănescu un contract pe un an și jumătate, cu 1,5 milioane de euro pe sezon! De aproape 10 ori mai mult decât a avut Edi la FCSB, ultimul său angajament. În această după-amiază, Al Fateh, care tocmai l-a demis pe belgianul Yannick Ferrera, a remizat (0-0) la Al Feiha, acumulând 17 puncte și fiind pe locul 11 în Saudi.

Și o altă informație de culise din discuțiile dintre Burleanu și Edi Iordănescu. Federalii spun că tehnicianul ar fi de acord cu un contract pentru doi ani, cu discuții reluate doar dacă va califica naționala la Euro. La fel cum a procedat Edi și la FCSB, când a semnat cu Gigi Becali pentru un sezon, colaborare condiționată doar de câștigarea titlului. N-a mai fost cazul, dar la mijloc e vorba despre principiu.

Răzvan Burleanu e pentru Edi Iordănescu, Mihai Stoichiță ar merge tot pe mâna „mânjilor”, favoritul său fiind Adrian Mutu

După blocajul momentan al negocierilor cu Ladislau Boloni, presa a mers pe două variante: Edi Iordănescu și Adrian Mutu. De fapt, ultimul a fost mereu varianta de rezervă în cazul în care Burleanu nu bătea palma cu cineva de pe lista sa.

Din informațiile pe care FANATIK le are de la Casa Fotbalului, președintele Răzvan Burleanu e pentru numirea lui Edi Iordănescu. Asta în cazul în care se va ajunge la un acord între părți. Mihai Stoichiță, omul cu care Burleanu a făcut toate discuțiile cu potențialii candidați, rămâne un adept al „mânjilor”, așa cum a fost și Mirel Rădoi.

Mihai Stoichiță, inclusiv în ședința în care s-au cerut opțiunile celor din Comisia Tehnică a FRF, și-a exprimat opțiunea pentru un selecționer tânăr. Și Edi Iordănescu s-ar încadra în această categorie, are deja experiență și trofee, dar totul depinde de discuțiile cu Răzvan Burleanu. Care ne-a asigurat că România va avea selecționer la reluarea meciurilor din Liga 1. Adică până pe 21 ianuarie 2022. Mai sunt 8 zile!

  • 5 este numărul selecționerilor cu care a lucrat Răzvan Burleanu: Victor Pițurcă („moștenit” de la Mircea Sandu), Anghel Iordănescu, Christoph Daum, Cosmin Contra și Mirel Rădoi
  • 21 de meciuri a condus Răzvan Lucescu naționala României, între 29 aprilie 2009 și 4 iunie 2011. Tehnicianul de 52 de ani a plecat după victoria cu Bosnia, 3-0 din Giulești
ADVERTISEMENT