Șprițuri de poveste. Gheorghe Cozorici, revoltat împotriva comunismului și șocul de la TVR, după un… șpriț de poveste!

Gheorghe Cozorici (1933 – 1993) a fost și a rămas unul dintre cei mai importanți actori ai României. Un colind al respectului față de artă și un boier al scenei și al filmului, toate adunate într-un singur suflet… A debutat în teatru la numai 24 de ani, și nu oricum, ci tocmai în rolul lui Hamlet, din drama shakespeariană cu același nume.

Șprițuri de poveste. Gheorghe Cozorici, revoltat împotriva comunismului și șocul de la TVR, după un… șpriț de poveste!

La începutul anilor ’50, când a dat examen de admitere la IATC (secția actorie), era muncitor la Uzinele Vulcan, din București. Mai târziu avea să cucerească publicul cu rolurile din „Frații Jderi”, „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”, „Ciuleandra” și „Pădurea spânzuraților”. Un titan, la vocea căruia tremurau podurile de peste Dunăre, dar, în același timp, un boem… Însă șprițul de poveste pe care îl vom „savura” acum are drept subiect răzvrătirea artistului împotriva propagandei comuniste, manifestată de maculatura poeziilor dedicate lui Nicolae Ceaușescu și Partidului Comunist…

Șprițuri de poveste cu versuri patriotice: „Maestrul Gheorghe Cozorici refuză să urce în platou. Este puțin amețit!”

La mijlocul anilor ’80, Gheorghe Cozorici juca în rolul preotului „Vlădica”, din piesa „Tudor din Vladimiri”, în regia lui Constantin Dicu. Șoapta timbrată și vocea superbă făceau din personajul interpretat un orator legendar, pe care eroul principal, Tudor – interpretat de Florin Piersic –, se putea bizui mereu. Potrivit martorilor oculari, pe parcursul filmului de televiziune, Cozorici se adresa mulțimii și ajungea la o serie de acute care, însă, nu aveau nimic ostentativ sau declarativ. Dincolo de talent, avea un farmec deosebit în tot ceea ce făcea. Tresărea organic carnea de pe tine, când îl vedeai și îl ascultai…

În paranteză fie spus, o suită de secvențe au fost filmate în platoul TVR, iar altele, în exterior. Spre exemplu, într-o anumită zi, producția s-a mutat într-o casă surpată, din cartierul Giulești. Acolo s-a făcut un foc, iar printre flăcări și norii de fum a trecut Florin Piersic, cel care juca rolul lui Tudor Vladimirescu, însoțit de oștenii săi. Cadrul era inspirat de filmele istorice poloneze, regizate de Andrzej Wajda.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Dar să revenim la povestea noastră și la șprițul de rigoare. Într-o zi liberă, Gheorghe Cozorici a fost invitat la Televiziune, pentru a recita versuri patriotice. Bucuria lui, o spunem acum, zâmbind… Întotdeauna, pentru înregistrările poeziilor patriotice închinate „Tovarășului” și „Tovarășei” erau solicitați mari actori. Recitatorii nu primeau chemarea cu prea mare entuziasm, dar erau obligați să-și facă datoria, iar orice refuz era interpretat negativ de autorități. Actorii nu învățau respectivele poezii, care erau scrise pe cartoane cu litere mari. De o parte și de cealaltă a aparatului de filmat erau mașiniștii care țineau respectivele cartoane.

Au fost mari actori români care au suportat acest calvar: Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Adela Mărculescu sau Victor Rebengiuc, iar, într-una din zile, era așteptat să înregistreze Gheorghe Cozorici. Evident, n-a primit propunerea cu voioșie, dar, până la urmă, inevitabil, a acceptat compromisul. Doar că ora stabilită trecuse demult. La un moment dat, în platou a sunat telefonul. Ofițerul de serviciu, care stătea de planton la poarta Televiziunii, a raportat: „Maestrul Cozorici spune că are de recitat o poezie, dar nu mai vrea să meargă în platoul de filmare! Este și puțin amețit de băutură și refuză să urce în instituție!”.

Șprițuri de poveste. „Parfumat”, dar cuminte, cu o forță interpretativă monumentală

Asistentul de regie a coborât imediat pentru a-l convinge pe maestrul Cozorici să se răzgândească. Cum a ajuns, a fost întrebat de actorul contrariat: „Domnule, ce poezie spun eu?”. Asistentul de regie i-a răspuns că habar n-are despre ce „operă literară” era vorba, moment în care Cozorici a replicat: „Păi, dacă nu știi, de ce ai mai venit să mă iei?…”.

Cu chiu cu vai, Gheorghe Cozorici a acceptat să meargă în studio. Era bine dispus, bine… montat, „parfumat”, și până la urmă a intrat în platou. Acolo totul era pregătit până în cel mai mic detaliu. Actorul și-a așezat ochelarii pe nas, a citit poezia de pe fiecare carton în parte, fără să comenteze nimic, până la final. Apoi a întrebat: „Cine a scris asta?”. Măreața mohoreală se cuibărise în sufletul său.

Digisport.ro

VIDEO&FOTO Cum s-a comportat afaceristul Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Trebuie spus că, la vremea filmării din TVR, maestrul Cozorici, de altfel un tip impozant în restul timpului, era… instabil pe picioare. Motivul era limpede și… „de poveste”, așa cum veți afla. Și totuși, „cu o forță monumentală”, precum aveam să aflăm de la martorii evenimentului, a adoptat o atitudine sobră. Și-a scos ochelarii și a început să recite. Interpretarea a fost desăvârșită: claritate, forță, vocea extrem de nuanțată marca Gheorghe Cozorici…

Odată „supliciul” încheiat, actorul s-a descătușat: „Gata, am terminat!”. Cu toate acestea, trebuia așteptat răspunsul din regie, dacă, din punct de vedere tehnic, lucrurile erau în ordine. Exista posibilitatea ca pe banda înregistrată să fi apărut erori, care, la vremea aceea, în plină dictatură ceaușistă, îi puteau costa enorm pe „împricinați”.

Șprițuri de poveste. „Vlădica” a căzut ca retezat, din pricina „arșiței” proiectoarelor

Așa cum era obiceiul, pentru orice eventualitate, fiecare cadru era filmat întotdeauna în două rânduri. Între timp, proiectoarele foarte puternice își făceau „datoria”. Gheorghe Cozorici se înroșise serios la față… Cu toate acestea, s-a reapucat de treabă: „Mie să-mi spuneți când e gata!”. A recitat din nou poemul lozincar – unul care nu avea absolut nicio valoare literară sau artistică – de data aceasta cu mai mult patos. Era aproape transfigurat…

Așa a „slăvit” Gheorghe Cozorici Partidul și poporul minunat, care trăia „foarte bine” în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. De altfel, pentru generația mai tânără, trebuie amintit faptul că mai toate poeziile care erau recitate la TV se refereau la cei porecliți „Nea Nicu” și „Coana Leana”, dar și la clasa muncitoare. Ei bine, Cozorici, care a doua oară a recitat poezia mult mai bine, parcă era „întărâtat”. Cu toată forța sa artistică, voia să scape odată de „tortură”. Dar cu ce costuri… De fapt, sângele lumii nu încape într-o seringă „test”, care vrea să-l ducă la analize.

Până la urmă, regia tehnică și-a dat acordul: „Totul este în ordine”, iar artistul a fost anunțat că filmarea s-a încheiat. În acel moment, brusc, ca lovit de trăznet, Gheorghe Cozorici a căzut la pământ, cu fața în jos! Picase ca retezat! Echipa de filmare s-a speriat, in corpore, iar angajații TVR l-au ridicat, l-au spălat pe față și l-au dichisit. Aceasta a fost poezia de poveste, cu maestrul Gheorghe Cozorici în „formă” maximă, după un șpriț care a făcut istorie!

Șprițuri de poveste. Abstinent de la șpriț, la filmările pentru „Tudor din Vladimiri”

Este obligatoriu să repetăm faptul că, în general, marii actori nu doreau să recite poezii glorificatoare la adresa Partidului Comunist și a lui Nicolae Ceaușescu. Dincolo de revolta lor, erau însă obligați să se supună, pentru că era vorba despre „sarcini de partid”. Ordinul nu se discuta, se executa, dar uneori evadarea se datora și șprițurilor de poveste.

Despre Gheorghe Cozorici, regizorii și persoanele care au lucrat cu el au și acum numai cuvinte de laudă. Se spune despre actorul din „Capcana mercenarilor” și din „Gioconda fără surâs” că era un tip foarte amabil, deloc vindicativ.

A fost un profesionist, în adevăratul sens al cuvântului. La filmările pentru „Tudor din Vladimiri”, unde interpreta rolul Vlădicăi, maestrul nu s-a atins de șpriț. În schimb, povestea consumată în platoul TVR a fost rezultatul revoltei. Băuse pentru că nu fusese lăsat în pace și fusese chemat să spună pe post diverse stupizenii. A încercat să „contraatace” printr-un șpriț de poveste, doar – doar va scăpa fără să recite… Dar n-a reușit.

Spre deosebire de alți actori – vezi cazul celebru al lui Gheorghe Dinică -, atunci când consuma un păhărel în plus, Gheorghe Cozorici era exterm de calm, blând, uneori chiar „supus”, cum aveam să aflăm. La câte un șpriț, recita versuri din Eminescu, Edgar Allan Poe, Walt Withman și Serghei Esenin. Atât Cozorici, cât și Dumitru Furdui – care recita, cu predilecție, versurile lui Walt Withman – erau cei mai cunoscuți din acest punct de vedere. Mai mult, erau capabili să spună o noapte întreagă bancuri, care nu se repetau…

Șprițuri de poveste. „Doamnă Marietta Sadova, dacă mai reluați, mă îmbăt definitiv!”

O altă amintire care îl are în rolul principal pe Gheorghe Cozorici datează din perioada în care acesta repeta, la Teatrul Național din București, pentru o anumită piesă, alături de celebra regizoare Marietta Sadova. La un moment dat, eroul nostru trebuia să reapară pe scenă, din culise. Numai că tot pleca, și după ceva timp se întorcea… Ce se întâmpla, de fapt? Ei bine, vuietul intracelular al setei nu-i dădea pace!

În apropierea Teatrului Național se afla restaurantul „Continental”. Cum găsea o clipă liberă, Gheorghe Cozorici se repezea la cârciumă, trăgea o dușcă, și atunci când considera că repetiția a ajuns în momentul în care el trebuia să revină pe scenă, se întorcea în plină glorie… De multe ori i se spunea că „doamna Sadova mai reia încă o dată”, așa că drumurile la Continental deveniseră o obișnuință. La un moment dat, maestrul Cozorici a cedat și i s-a adresat regizoarei, pe ton imperial: „Doamna Marietta Sadova, dacă mai reluați, eu mă îmbăt definitiv!”.

Șprițuri de poveste. Florin Piersic, „vrăjit” de „urâta” Tania Filip

Pentru că șprițul antologic cu care am început povestea noastră a… curs într-una dintre pauzele filmărilor la spectacolul din teatru TV „Tudor din Vladimiri”, pentru deliciul amatorilor de senzațional vă mai povestim două pățanii, care, de data aceasta, nu-l au în rol principal pe Gheorghe Cozorici. Dar, vorba aceea, așa de amorul artei…

În film era vorba inclusiv despre iubita lui Tudor din Vladimiri, ceea ce reprezenta o licență, deoarece revoluționarul nu a avut nicio relație cu vreo femeie. Rolul junei era interpretat de Tania Filip, fata cu chip angelic, în perioada aceea actriță la Teatrul Național din Craiova. Tania l-a informat pe regizorul filmului că va veni la filmare conform programului, dar că urma să facă naveta la Sibiu. În timpul filmării, Florin Piersic se tot interesa de identitatea „împricinatei”.

La un moment dat, Tania Filip a apărut obosită, după ce călătorise cu trenul o noapte întreagă. A intrat în platou, unde i-a fost prezentată lui Piersic. După ce actrița a plecat să-și schimbe hainele, Piersic a răbufnit, la adresa regizorului: „Pe urâta asta mi-ai adus-o, ca să fie iubita mea? Îmi trebuia o femeie frumoasă…”. I s-a spus să aștepte, pentru ca Tania să aibă timp să se îmbrace. Ulterior, când a revenit în platou, Piersic a izbucnit: „Domnule, e superbă! Ai avut o idee genială!”.

De asemenea, un alt actor pe nedrept uitat, Vistrian Roman, juca rolul unuia dintre căpitanii lui Tudor Vladimirescu. În scena care reflecta adunarea de la Padiș, căpitanii erau călare pe cai. Vistrian Roman și-a recunoscut frica și, inițial, a refuzat să încalece. Ulterior a fost convins, iar scena a fost filmată într-o pădure. Calul a simțit nesiguranța actorului și a plecat cu el în spinare, ușor, la trap. Vreo doi kilometri l-a purtat calul „în derivă” pe Vistrian Roman, până când echipa de filmare l-a „recuperat”…

Până la urmă, ca să potolească „mijlocul de transport”, iar Tudor Vladimirescu să-și susțină cuvântarea fără alte incidente nedorite, Vistrian Roman a fost proptit, la stânga și la dreapta, de oșteni cu sulițe. Iată, așadar, câteva amintiri de poveste, legate de filmările producției „Tudor din Vladimiri”. Dar „parfumul” nu ar fi fost grațios și… sec, fără pățania maestrului Cozorici, din studioul TVR. La șprițuri de legendă se pretează numai giganții!