Sport

Mircea Lucescu: „Ucraina va trece de grupă”. Ce record a stabilit cu Dinamo Kiev la… EURO 2020! Exclusiv

Mircea Lucescu, campion cu Dinamo Kiev, vorbește despre EURO 2020, despre favoritele la titlul și despre șansele Ucrainei.
13.06.2021 | 11:27
Mircea Lucescu Ucraina va trece de grupa Ce record a stabilit cu Dinamo Kiev la EURO 2020 Exclusiv
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a preluat banca tehnică a lui Dinamo Kiev în august 2020 și a câștigat campionatul, Supercupa, a calificat echipa în grupele Champions League și, ulterior, în optimile Europa League și a reușit eventul, cucerind și Cupa Ucrainei, 1-0 în finala cu Zaria Lugansk (locul 3 în campionat).

Dinamo Kiev, „reloaded” de Mircea Lucescu, a „detronat-o” pe marea rivală Șahtar Donețk și la lotul național, unde a trimis, record în istoria clubului, nu mai puțin de 10 jucători (față de 7 ai lui Ahmetov) pentru EURO 2020, care se desfășoară între 11 iunie și 11 iulie, în premieră în 12 orașe de pe „Bătrânul Continent”.

ADVERTISEMENT

Despre EURO 2020 jucat în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, despre favoritele la titlul continental, dar și despre ce crede că va face Ucraina la marea competiție, a vorbit Mircea Lucescu într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.

Mircea Lucescu: „Ucraina va trece de grupă”. Ce record a stabilit cu Dinamo Kiev la… EURO 2020!

Domnule Lucescu, a început turneul final EURO 2020… De ce așa de „împrăștiat” în toată Europa?

ADVERTISEMENT

– Este o ediție jubiliară, anul trecut, când trebuia să se dispute, se aniversau 60 de ani de la înființarea campionatului European… Este o ediție jubiliară care vrea să atragă atenție asupra unității economice, politice a întregului continent, dincolo de granițele statale.

Fotbalul este o activitate… un fenomen care aduce pacea. Ăsta este aspectul aparte al acestei ediții, nu se va mai întâmpla să se mai joace așa edițiile viitoare, cred eu…

ADVERTISEMENT

Fotbalul a apropiat Europa, dincolo de rivalitatea sportivă, Liga Națiunilor este iar o dovadă, înțelegerea între țări parcă a devenit alta. Indiferent ce se întâmplă pe alte planuri, când vine vorba de fotbal, de sport în general, toată lumea se pune de acord.

Da, dar deplasările lungi între orașe din țări diferite nu obosesc jucătorii? Și așa solicitați de un program „îndesat” în campionatele interne de cupele europene…

ADVERTISEMENT

– Acum, cu avioanele „la scară”, nu se mai pune problema asta. Toți au trei, patru zile la dispoziție între meciuri, ca în Champions League sau în Europa League, nu sunt obligați să joace a doua zi.

Și ia gândiți-vă și la alt aspect… Să te deplasezi pe teritoriul uriaș al Rusiei, cum a fost la Campionatul Mondial din 2018, este cam același lucru…

Favoritele lui „Il Luce” și ce mare națională „a scăzut din potențialul ei mondial”

Ce echipe vedeți favorite la acest Euro 2020, jucat acum, în 2021?

– Este o competiție atât de largă… și nu se joacă pe teren neutru, se desfășoară în funcție de interesul publicului… și nu numai (râde) …așa că e greu de spus ce echipe sunt favorite…

Anglia poate să facă un salt… de vreo șase ani tot crește de la competiție la competiție. Apoi cu siguranță Germania, care știe să joace ca nimeni alta turneele finale… Și Italia… ați văzut ce bine a început… nu numai ca rezultat, dar și ca joc.

Echipele campionatelor puternice, dacă nu vor fi prea obosite, se vor impune, pentru că experiența lor este net superioară celorlalte reprezentative. Deși mulți spun Franța, eu n-o văd așa mare favorită de data asta, a mai scăzut din potențialul ei mondial, ridicat atâția ani.

Ce jucători crede Mircea Lucescu că pot „exploda” la EURO 2020

Despre reprezentativa Ucrainei ce spuneți? N-aveți decât 10 jucători de la Dinamo Kiev în lotul de la EURO 2020…

– Este o echipă bună, cu mulți jucători de valoare, care joacă în străinătate, și o fac meci de meci… Malinovski la Atalanta, Zincenko la Manchester City, Iarmolenko la West Ham United, Iaremciuk și Bezus la Gent, toți evoluează în campionate puternice.

În plus, au revenit foarte tare jucătorii de la Dinamo Kiev, în meciul cu Franța au jucat șapte (n.a. – 1-1 la Paris, 27 martie, preliminarii CM 2022), șase titulari. Dacă anul trecut naționala Ucrainei era formată pe scheletul lui Șahtar Donețk, acum lucrurile s-au schimbat, sunt mai mulți jucători de la Dinamo Kiev în lot, o consecință a câștigării campionatului, a evoluției în Europa.

Ucraina este o echipă bună, cu jucători de talent, tineri cei mai mulți dintre ei și cred că va face o figură frumoasă la EURO 2020, eu sunt convins că se va califica din grupă. Olanda este favorită și apoi vine Ucraina.

Cine credeți că poate „exploda” la EURO 2020 dintre jucătorii dumneavoastră de la Dinamo Kiev?

– Cel care va atrage atenția foarte mult va fi cu siguranță Zabarnâi, fundașul central de 18 ani. Șaparenko cred iarăși că va impresiona prin jocul lui… și Mikolenko… Țigankov (n.a. – golgheterul lui Dinamo Kiev, cu 12 goluri și 4 pase de gol, locul 2 în campionat), care, ca nivel tehnic, este numărul unu. Dacă va fi în plenitudinea forțelor fizice… că el a avut ceva probleme cu accidentările… poate fi printre jucătorii remarcabili și remarcați la EURO 2020.

Mircea Lucescu: „UEFA ajută echipele mari”

Primul meci al Ucrainei este chiar în Olanda, acum numită Țările de Jos, la Amsterdam…

– Sigur că s-au gândit să-i ajute pe ăștia „mari” (râde)… ca să pornească mai ușor… Olanda „de jos” (râde) joacă primele două meciuri „acasă”, Italia a jucat și joacă la Roma, Germania are două meciuri „acasă”… și Danemarca… Doamne, ce șoc au trăit danezii cu Eriksen, s-a văzut clar în jocul lor după reluare… chiar dacă știau că Eriksen e stabilizat… apoi și Rusia, chiar dacă a „curentat-o” Belgia din start… e un avantaj pentru echipele astea… mai ales că s-a dat drumul la public în tribune… Numai Franța nu știu de ce a fost „pedepsită”… (râde)

Cât timp de odihnă vor mai avea jucătorii dumneavoastră de la Dinamo Kiev după EURO, până începe sezonul 2021-2022 în Ucraina?

– Va fi foarte greu… Eu am avut și mai am discuții cu Federația de Fotbal din Ucraina să amâne cu cel puțin o săptămână sau chiar două reluarea campionatului… Altfel, pe 17 iunie avem Supercupa. Cum să jucăm Supercupa când Ucraina va fi, cu siguranță, cel puțin până în 27-28 iunie angrenată la EURO?

Două săptămâni trebuie să le dai jucătorilor concediu, dar pe urmă când mai faci măcar puțină pregătire? Că trebuie să-i aduci la același nivel cu ceilalți din lot, nu? Vor fi probleme pentru toate echipele bune, importante, din fiecare țară, care dau jucători la EURO 2020, astea pierd cel mai mult, de-aia se și dau bani pentru jucătorii selecționați la echipele naționale.

Veți fi prezent pe „Arena Națională” la meciurile Ucrainei?

– Bineînțeles! Cum aș putea să lipsesc? N-ar fi profesionist, nu? (râde)

  • „Este o ediție jubiliară, care vrea să atragă atenție asupra unității economice, politice a întregului continent, dincolo de granițele statale” – Mircea Lucescu
  • „Mircea Lucescu este Alex Ferguson din Europa de Est. Mulţi jucători care vor fi la Euro au trecut prin sistemul său de antrenament. Sunt tineri care au devenit deja jucători importanţi în naţionala Ucrainei: Țigankov, Mikolenko, Șaparenko, Zabarnâi…” – Ognjen Vukojevic, 37 de ani, 55 de selecții în naționala Croației, antrenor secund Dinamo Kiev
  • 10 jucători are Dinamo Kiev în lotul Ucrainei prezent la EURO 2020: portarul Georgi Bușcian / fundașii Ilia Zabarnâi, Vitalii Mikolenko, Oleksandr Karavaev, Oleksandr Timcik, Denis Popov / mijlocașii Serhi Sidorciuk, Mikola Șaparenko, Viktor Țigankov / atacantul Artem Besedin
  • 24 este locul Ucrainei în clasamentul coeficienților FIFA, cu 1.515,85 de puncte
ADVERTISEMENT