Fotbal intern

Pablo Cortacero, tot mai hulit: ”Și-a bătut joc. Să plece de la Dinamo”

09.02.2021 | 22:47
Pablo Cortacero tot mai hulit Sia batut joc Sa plece de la Dinamo
ADVERTISEMENT

Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a pus tunurile pe spaniolul Pablo Cortacero și pe apropiații acestuia pentru situația în care au dus clubul Dinamo și le cere să plece cât mai repede.

Fanii ”câinilor” au anunțat înaintea meciului cu FCSB din optimile de finală ale Cupei României că au strâns 1.100.000 de euro pentru salvarea clubului prin programul DDB și cred că pot evita falimentul.

ADVERTISEMENT

Și asta într-un moment în care Cortacero este dat ”dispărut” deși a anunțat o majorare de capital de 5 milioane de euro, suporterii sunt singurii care par implicați în toată nebunia din Ștefan cel Mare.

Ion Crăciunescu vrea ca Pablo Cortacero să plece de la Dinamo

Dinamo se confruntă cu o situație financiară extrem de dificilă după ce Pablo Cortacero nu s-a ținut de promisiuni și nu a adus niciun ban, iar Ion Crăciunescu îi cere să-și facă bagajele și să plece din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

”Și-au bătut joc. Să plece! Suntem de râsul unor spanioli. E bine să vorbim, chiar și acum, poate se rezolvă ceva în ceasul al 12-lea. Trebuia să fie o regulă, nu poți prelua clubul dacă nu ai bonitate.

E o situație complicată la Dinamo. Jucătorii nu văd niciun orizont, sunt neplătiți de atâta timp, sunt la pământ din punct de vedere psihic. Antrenorul duce o muncă incredibilă”, a declarat fostul arbitru la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate planul prin membrii DDB vor s-o ajute pe Dinamo să obţină licenţa pentru viitorul sezon. Mai exact, fanii vor să mute în 2021 datoriile pe care clubul le are până la 31 decembrie 2020, iar pentru acest lucru trebuie să negocieze cu jucătorii care au salarii restante.

Fostul acționat majoritar de la Dinamo, Ionuț Negoiță, a făcut o declarație-șoc și a avut o explicație uluitoare legată de motivul pentru care nu a cedat clubul fanilor din program DDB. Negoiță a surprins pe toată lumea după ce a declarat că încă susține finaciar Dinamo!

ADVERTISEMENT

Suporterii acționari ai clubului Dinamo l-au declarat pe Cosmin Contra persona non grata și îl acuză că vrea falimentul clubului. Fostul antrenor din ”Groapă” a ripostat pe măsură și a anunțat că nu renunță la memoriile depuse.

ADVERTISEMENT