Dubla campioană de Grand Slam a mărturisit că tot ce i s-a întâmplat a fost doar dintr-o greșeală și nu a fost nimic intenționat, însă a decis să pună capăt colaborării cu tehnicianul francez și echipa acestuia.
Văzut de multă lume ca fiind principalul vinovat în cazul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou a rememorat la Tennis Channel clipele grele prin care a trecut campioana noastră în momentul în care a aflat că a fost prinsă dopată.
”A fost oribil, a fost înfricoşător. Ea nu ştia dacă va putea juca din nou cândva. A trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul. Este înfricoşător pentru că nu ştii dacă vei putea stabili ce s-a întâmplat cu adevărat.
De fapt, când a început, nici măcar nu ştiam ce s-a întâmplat, pentru că nu ai idee cum poţi avea această substanţă în urină. Şi atunci trebuie să cauţi şi trebuie să dovedeşti de unde provine, altfel primeşti pedeapsa maximă.
Bineînţeles că am urmărit situaţia zi de zi. Sunt foarte, foarte uşurat pentru ea, pentru că adevărul a prevalat în cele din urmă. Să o avem înapoi este fantastic şi pentru tenisul feminin. Abia aştept să o văd jucând şi sunt sigur că şi mulţi oameni aşteaptă acest moment”, a declarat Mouratoglou, conform news.ro.
Patrick Mouratoglou, care și-a asumat în fața comisiei TAS responsabilitatea pentru testul pozitiv de dopaj al româncei, a comentat reducerea suspendării printr-un mesaj scurt postat pe rețelele de socializare.
Antrenorul francez a distribuit pe contul său de X (n.r. – fostul Twitter) un mesaj al lui Ahmad Nassar, directorul executiv al Asociaţiei Jucătorilor Profesionişti de Tenis, care vorbește despre necesitatea unor schimbări în lumea tenisului.
Ion Ion Țiriac l-a ironizat pe Patrick Mouratoglou, cel pe care multă lume îl consideră principalul vinovat pentru situația în care a fost pusă Simona Halep. Fiul lui Ion Țiriac a postat în social media o fotografie cu antrenorul, alături de care a adăugat următorul text: ”Uneori, o imagine nu are nevoie de explicații”.
La rândul său, Ion Țiriac a admis că Simona Halep are o singură vină în toată această poveste. El este de părere că dubla campioană de Grand Slam nu ar fi trebuit să-și apere cu atâta înverșunare echipa care i-a administrat acel supliment în urma căruia s-a ajuns să fie depistată pozitiv.