ADVERTISEMENT
Sport

Răzvan Pleşca, primul interviu după ce s-a retras din fotbal: „Lumea mă oprește și acum pe stradă să mă întrebe de acele meciuri!” Exclusiv

Răzvan Pleșca a oferit primul interviu după ce și-a anunțat retragerea de la Gaz Metan Mediaș, iar portarul a mărturisit că încă este oprit pe stradă pentru a povesti cele mai importante momente din carieră.
Autor: Bogdan Ciutacu | 23.05.2021 | 15:29
Răzvan Pleşca, primul interviu după ce s-a retras din fotbal: „Lumea mă oprește și acum pe stradă să mă întrebe de acele meciuri!
Razvan Plesca, primul interviu dupa ce s-a retras din fotbal: „Lumea ma opreste si acum pe strada sa ma intrebe de acele meciuri"”. Exclusiv

Răzvan Pleșca și-a anunțat retragerea din fotbal la finalul acestui sezon din Casa Pariurilor Liga 1, în care Gaz Metan a avut o revenire spectaculoasă și a terminat pe locul nouă.

ADVERTISEMENT

Veteranul de 38 de ani a oferit un interviu memorabil pentru FANATIK, în care a vorbit despre debutul în Liga 1, întâlnirea cu marele portar Dida, amintiri pline de haz cu Ionuț Popa, transferul la FCSB, dubla de vis cu Mainz și cei unsprezece ani petrecuți la Mediaș.

Răzvan Pleşca, primul interviu după ce s-a retras din fotbal: “Ştiam că o să vină şi momentul ăsta”

Cum a fost acest final de sezon pentru tine?

– Sincer nu m-am gândit la asta. Eram mai mult concentrat pe rezultatele echipei și salvarea de la retrogradare. Voiam să câștigăm cu Iași și să scăpăm de baraj. Nu m-am gândit să pregătesc sau să organizez ceva. Eram pregătit pentru momentul ăsta, luasem de mult timp decizia și nu mi-a fost greu din punct de vedere emoțional. Știam că o să vină și momentul ăsta și nu pot să spun că am fost foarte trist. Asta e vârsta la care e normal să te retragi.

Au încercat cei din conducere să te facă să te răzgândești?

– Cei de la Gaz Metan au insistat până în ultima clipă, chiar și după ultimul meci mi-au propus să îmi prelungesc contractul, dar am zis gata, nu mai joc!

ADVERTISEMENT
Razvan Plesca, la ultimul meci din cariera
Razvan Plesca, la ultimul meci din cariera.

„Am avut norocul să îl am antrenor pe Ionuț Popa”

Să vorbim despre cariera ta. Cum a început totul?

– Am avut norocul să am încă de la început un antrenor extraordinar la Telecom Arad, pe Ionuț Popa, Dumnezeu să îl ierte. Dânsul a avut curajul să mă folosească la 13 ani într-un meci de seniori în Liga a treia. Am învățat un lucru foarte important de la el: starea de spirit pozitivă. Mereu glumea și știa să facă o atmosferă bună în vestiar. De aceea am și mers apoi la Poli Iași, unde am lucrat mulți ani cu dânsul. Indiferent de cât de proaste erau rezultatele, găsea o modalitate prin care să întrețină atmosfera bună, iar ușor-ușor veneau și rezultatele. El de altfel nu a retrogradat cu nicio echipă, ceea ce spune multe zic eu.

Cum ai ajuns în poartă?

– Eu mi-am dorit de mic să fiu portar! Noi avem un prieten foarte bun de familie, pe Silviu Iorgulescu, care a fost portar la UTA și la echipa națională. După ce s-a retras, a luat o grupă de copii și juniori și am mers împreună cu fratele meu mai mare. El fiind un fost portar, ne-am dus direct portari. Din prima zi în care am fost la fotbal am fost portar și nu am jucat niciodată pe un alt post. La finalul anilor 80, când fratele meu mergea la fotbal, trebuia să mă ia și pe mine, iar eu, fiind cel mai mic, eram nevoit să stau în poartă dacă voiam să joc. Dar îmi plăcea.

„Primul meu idol a fost Lobonț. Sunt singurul portar antrenat de Duckadam”

Pe cine ai avut idoli ca portari?

– Pe Helmuth Duckadam l-am avut antrenor vreo două luni la Vagonul Arad, dar eu eram prea mic atunci. I-am fost și copil de mingi în ultimul său an ca jucător. Aveam doar trei-patru ani la finala de la Sevilla. Primul meu idol a fost Bogdan Lobonț. Chiar am un tricou de-al lui de la AS Roma. Am o colecție destul de importantă de tricouri. L-am admirat foarte mult și pe Dani Coman și am un tricou de al lui de la Rapid. Am făcut schimb după un meci.

ADVERTISEMENT

Cu ce echipă ții?

– Cu UTA, clar! Aveau o echipă destul de bună când am început eu să merg pe stadion ca suporter și au și promovat atunci. Era o generație cu Mutică și mulți alți jucători. Deși multă lume cu timpul a uitat că eu sunt din Arad. Nu regret că nu am jucat pentru UTA, pentru că în perioada în care am jucat eu erau mai mult în ligile inferioare. S-au desființat, au luat-o din liga a patra…. așa că nu s-a suprapus perioada carierei mele cu o perioadă bună a lor.

„Am pregătit un discurs în italiană și l-am așteptat jumătate de oră pe Dida să iasă din vestiar”

Care e cel mai important tricou din colecție?

– Am multe de la jucători pe care i-am apreciat sau adversari cu care m-am întâlnit pe teren. Cel mai important e tricoul portarului brazilian de la AC Milan, Dida. Am jucat un amical în 2003, AC Milan – FC Național, chiar după ce ei au câștigat Liga Campionilor, iar Dida apărase două sau trei penalty-uri în finală. Eu am fost doar pe bancă atunci, dar i-am luat tricoul.

ADVERTISEMENT

Am pregătit un discurs în italiană, l-am așteptat jumătate de oră să iasă din vestiar, a trecut pe lângă mine și nu am putut să îi zic nimic. Eram cu Herea prin fața vestiarului lor și cred că un impresar sau organizator al meciului, a intrat în vestiar la Milan, a ieșit cu niște tricouri și ni le-a dat.

Cum ai ajuns la FC Național?

– Eram la lotul național de juniori și Marcel Coraș, care e tot arădean, m-a recomandat lui Gino Iorgulescu, președintele clubului. Erau prieteni buni pentru că au jucat împreună la Sportul Studențesc. Practic acolo mi-am terminat junioratul și am jucat cinci în „Parcul cu Platani”. Se poate spune că sunt un produs al lor, mai ales că acolo am debutat în Divizia A.

ADVERTISEMENT

A fost o perioadă fabuloasă pentru mine, deoarece Progresul era atunci o echipă destul de importantă. Am avut șansa să mă antrenez alături de Vintilă, Radu Niculescu, Petre Marin, Caramarin, Falub, Adi Matei, Gigel Coman… o echipă extraordinară. Și antrenori excelenți: scurt timp a fost Mihai Stoichiță, dupaia mult timp a fost Cosmin Olăroiu și ne-a ajutat foarte mult să evoluăm. Chiar m-a impresionat Caramarin, care acum e în staff-ul lui Olăroiu, m-a sunat și m-a felicitat după retragere pentru întreaga carieră. Nu mă așteptam, pentru că e cu mult mai mare ca mine. Eu eram doar un copil care se antrena din când în când cu echipa mare.

„Am debutat cu Zenga într-un meci cu Dinamo!”

Cum a fost debutul în Divizia A?

– Am debutat cu Walter Zenga, într-un meci împotriva lui Dinamo, în Ștefan cel Mare, la începutul sezonului 2003-2004. Eu fusesem împrumutat sezonul precedent la Dunărea Giurgiu în liga a treia și am jucat titular. Căpătasem experiență și atunci Vintilă plecase cu Hagi la Bursaspor și rămăsese doar Marius Popa. Ei căutau un portar cu experiență, însă până să îl aducă pe Cristi „Babicu” de la Dinamo, eu am fost al doilea portar.

Marius Popa și-a rupt degetul în debutul meciului cu Dinamo și eu am intrat pe teren prin minutul 18, în etapa a patra cred. Am avut noroc că totul s-a întâmplat foarte repede și nu am avut timp să mă gândesc la nimic sau să am emoții. Evoluția nu a fost una prea bună, am luat trei goluri și am pierdut cu 4-1. Mi-a dat gol Niculescu, Zicu și Stoican. Erau foarte puternici și au câștigat titlul în acel sezon. Mi-a dat Flavius Stoican gol de la 40 de metri pe mijlocul porții! Nici nu am văzut mingea! Aveam ce să fac la goluri… Aveam doar 20 de ani și nu aveam experiență, eu nici nu eram obișnuit cu nocturna. Nu eram eu de nivelul Ligii 1. Apoi a venit imediat „Babicu”. A fost singurul meu meci la FC Național.

ADVERTISEMENT

Au urmat cinci ani la Poli Iași…

– La Iași a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea! Un oraș superb, incredibil, plin de viață, de studenți. Atunci Politehnica Iași era foarte iubită atunci și se juca cu stadionul plin la fiecare meci. Ionuț Popa a fost cel care m-a adus la Iași.

Poveste amuzantă cu Ionuț Popa la Poli Iași, după un meci cu FCSB

O poveste haioasă legată de Ionuț Popa?

– Am foarte foarte multe cu Nea Popică! Țin minte un meci Steaua – Poli Iași în Ghencea, când mi-a dat gol Bicfalvi pe final, cu șut incredibil de la distanță, primul lui gol în Liga 1 la Steaua! La ultima fază, fundașul nostru central, Adrian Ilie, îi dă un șut în fund lui Dorel Zaharia și ia cartonaș roșu. După meci, toată lumea supărată în vestiar pe înfrângere, dar și pe gestul lui Ilie, care urma să fie suspendat cel puțin două meciuri, mai ales că era om de bază.

Intră în vestiar Nea Popică și se face liniște: Băi, Ilie, bine ai făcut că i-ai dat lu’ ală un șut în fund că tot meciul m-a enervat! Și atunci toată lumea a început să râdă și s-a schimbat total atmosfera. Ăsta era Ionuț Popa! A fost primul antrenor român care a făcut școala la Converciano.

Îți pare rău că a retrogradat Poli Iași?

– Îmi pare foarte rău și chiar mă deranjează. Mă doare tare asta. Mi se pare una dintre cele mai frumoase echipe din România, din toate punctele de vedere. Acum patru au fost în playoff și au jucat în cupele europene. Cred că e a treia retrogradare în ultimii 11 ani și știu că au datorii foarte mari.

Au urmat unsprezece ani la Gaz Metan Mediaș, cu o scurtă escală la Botoșani…

–  La echipele din România nu prea există continuitate, așa cum e la Mediaș. Echipele dispar, finanțatorii se schimbă, conducătorii la fel. Buzean a jucat 18 ani la Gaz Metan! Noi chiar la un moment dat eram printre echipele cu cea mai mare stabilitate din Europa, la nivelul perioadei medii petrecute de jucători la club. Sunt mulți jucători care au stat 7-8 ani la Mediaș.

„Eu jucam la Mogoșoaia când Jorge Costa lua Liga Campionilor și era căpitan la Porto!”

Ai lucrat cu niște antrenori extraordinari la Mediaș. Un top?

– E greu de făcut un top. Am învățat de la toți câte ceva și am avut o relație foarte bună și cu Cristi Pustai, Mihai Teja, Edi Iordănescu, Cristiano Bergodi, Jorge Costa sau Dusan Uhrin. A fost una dintre cele mai mari satisfacții pe care mi le-a adus fotbalul, că am avut ocazia să cunosc și să lucrez cu asemenea oameni. Eu jucam la Mogoșoaia când Jorge Costa lua Liga Campionilor și era căpitan la FC Porto! La fel și cu Zenga sau Bergodi, șapte ani căpitan la Lazio. Nume mari în fotbalul italian.

„Arlauskis e cel mai bun portar din Liga. Cred că ia titlul și la Clinceni!”

Care sunt cei mai buni portari din Liga 1?

– La ora actuală cu siguranță Arlauskis. Oriunde merge, la orice echipă merge, aceea ia titlul! Și dacă ar merge la Clinceni în sezonul viitor probabil ar lua titlul! Îmi place foarte mult și de Andrei Vlad. Eu nu consider că la golul cu CFR Cluj a greșit el, ci a fost gazonul de vină. Nu a avut ce face și îl consider un portar de mare valoare. Nu trebuie să i se pună lui în cârcă golul ăla sau ratarea campionatului, pentru că eu cred că a fost al doilea cel mai bun jucător după Florin Tănase! Din străinătate îmi place foarte mult de Handanovic de la Inter.

Cei mai buni coechipieri?

Eric de Oliveira și Marius Constantin. Iar la portari, cred că Greab, care e acum la FC Argeș.

A rămas acea declarație a ta despre Buzbuchi…

– Da, el greșise cu un meci în urmă și a fost rezervă, dar eu consider că el e un portar mult mai bun ca mine și trebuia să fie titular. De aceea am dat acea declarație. Era acuzat de foarte multă lume. Într-o competiție unu la unu eu cu el, e mult mai bun decât mine. Suntem prieteni foarte buni și colegi de cameră.

Cel mai special meci în Liga 1: „Mi-a dat foarte mult încredere”

300 de meciuri în Liga 1. Care a fost cel mai special?

– Cred că în primul an al meu când am venit la Mediaș. Am câștigat cu 1-0 în Ghencea. A fost prima victorie din istoria lui Gaz Metan împotriva Stelei în deplasare. Am fost titular și nu am primit gol, ceea ce pentru mine a însemnat mult, mai ales că am fost mult timp rezervă. Mi-a dat foarte multă încredere pentru viitor.

Razvan Plesca la meciul cu numarul 300 in Liga 1
Razvan Plesca la meciul cu numarul 300 in Liga 1.

Cea mai frumoasă amintire de la Gaz Metan Mediaș?

– Evident dubla din cupele europene cu Mainz! A fost o mare performanță pentru că nimeni nu se aștepta! Nici măcar noi nu visam. Au fost poate cele mai bune meciuri ale mele și în Germania și la Mediaș. Am apărat și două penalty-uri. A fost meciul cu cel mai mare impact și lumea mă oprește și acum pe stradă să mă întrebe de acele meciuri. Atunci m-am simțit pentru prima oară cu adevărat fotbalist. A fost cea mai importantă perioadă din cariera mea. Am jucat în playoff-ul Europa League cu Austria Viena și aveam în deplasare peste 1.000 de fani!

A fost o mare performanță din punct de vedere al diferenței uriașe de valoare dintre cele două cluburi. Mainz totuși terminase în Bundesliga pe locul 5 și avea un buget uriaș față de noi. Cum a scos-o UTA pe Feyenoord, care era deținătoarea Cupei Campionilor, sau Dinamo pe Hamburg, care la fel câștigase trofeul, sau Steaua pe Ajax și Valencia, Astra pe West Ham. Noi avem avem salarii de 3.000 de euro, iar ei îl vânduseră pe Schurle la Leverkusen cu 23 de milioane de euro. Aveau stadion nou, inaugurat cu Bayern Munchen. Îmi aduc aminte că după Mainz am câștigat la CFR Cluj acasă cu 2-0 și la final ne-a aplaudat tot stadionul!

„A fost 100% meritul lui Pustai calificarea cu Mainz!”

Cine a avut meritul pentru acea performanță?

– A fost 100% meritul lui Cristi Pustai! Fără doar și poate. Noi glumeam între noi în Germania că mergem să nu luăm multe și să nu ne facem de râs. Domnul Pustai a fost cel care ne-a făcut să credem în calificare, a pregătit meciul foarte serios și ne-a spus care sunt slăbiciunile lor. A antrenat inclusiv loviturile de departajare. S-a văzut mâna lui doi ani mai târziu la Pandurii Târgu Jiu, când a ajuns în grupe. I-a eliminat pe Braga, care au jucat finala Europa League cu vreo doi ani înainte.

Vă gândeați atunci că Thomas Tuchel putea fi un mare antrenor?

– Nu știam foarte multe despre Thomas Tuchel, era foarte tânăr atunci și venise la Mainz în locul lui Jurgen Klopp. Se vorbea mult despre el acolo, mai ales că a terminat pe locul cinci și au fost mult timp pe primul loc. Au avut o serie de șapte victorii și îl aveau pe Chuppo Mounting, care acum e la Bayern. Plus alți jucători prin naționala Austriei și așa mai departe.

Cel mai greu moment petrecut la Mediaș?

– Retrogradarea din 2015, când au retrogradat șase echipe. Apoi am intrat și în insolvență. Atunci am decis să plec împrumut pentru un an la FC Botoșani, ca să continui în Liga 1.

Cum ai ajuns la FC Botoșani?

– Era acolo domnul Heleșteanu, pe care îl știam din perioada petrecută la Iași, când era arbitru. El m-a adus acolo și a fost foarte frumos. M-am simțit foarte apreciat. Nu am rămas pentru că m-au lăsat să merg acolo cu condiția ca apoi să îmi prelungesc contractul cu Gaz Metan.

„Cu Dennis Man cred că lua titlul FCSB! Experiența a făcut diferența”

Cum s-ar fi schimbat cariera lui Răzvan Pleșca dacă mergeai la FCSB?

– Nu cred că s-ar fi schimbat foarte mult. Aș fi fost rezervă. Poate apăram în meciuri mai puțin importante, dar deja aveam 36 de ani. Nu mă lua pe mine AC Milan dacă jucam doi ani la FCSB! Chiar nu regret că n-am mers și ți-am spus-o și înainte de meciul din campionat cu FCSB.

Ce are CFR Cluj și i-a lipsit FCSB-ului?

– Simplu: experiența. A făcut diferența. În meciurile cu miză contează enorm și de aceea am spus că CFR va câștiga titlul. Eu cred că ar fi câștigat titlul FCSB cu Dennis Man, dacă juca meci de meci și nu se accidenta. Cu Tănase-Man-Coman cred că ar fi luat sigur titlul.

„Am simțit că putem ajunge în grupele Europa League!”

Dacă ar fi să poți rejuca o partidă?

– Cu siguranță ar fi returul cu Austria Viena. Am simțit că puteam ajunge în grupele Europa League. Chiar dacă am pierdut în Austria cu 3-1, la Mediaș am condus cu 1-0 din minutul 40, iar pe final am ratat niște ocazii foarte mari care ne puteau aduce în grupe.

Un mesaj pentru suporterii Gazului și cei care te-au urmărit de-a lungul timpului?

– Nu pot decât să le mulțumesc din suflet tututor: suporteri, ziariști, foști antrenori, colegi. Mulțumesc.

  • 304 meciuri a jucat Răzvan Pleșca în Liga 1
  • 11 ani a fost sub contract portarul pentru Gaz Metan Mediaș
  • 38 de ani are Pleșca
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT