Șprițuri de poveste cu Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu. Cum au pierdut fundașii lui Steaua avionul naționalei din cauza lui… Dinamo!

Șprițuri de poveste „fără număr” au „prestat” Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu la viața lor de fotbaliști. Fotbaliști mari. Șprițul era șpriț, fotbalul era, cu adevărat, fotbal. Au fost cuplul de fundași centrali la Steaua și la echipa națională în anii de glorie maximă a echipei „militare”, a doua jumătate a decadei 1980-1990.

Șprițuri de poveste „dezvăluite” de Ștefan Iovan, în tandem cu Adrian Bumbescu. Cum au pierdut fundașii lui Steaua avionul naționalei din cauza lui… Dinamo!

Ștefan Iovan are 62 de ani (născut pe 23 august 1960, mare sărbătoare națională pe atunci, în satul Moțăței din județul Dolj). Prin curtea școlii, acasă, i se spunea „Tancul” pentru că avea forță: „De fotbal m-am apucat pe la 13 ani și am debutat ca fundaș stânga, deși eram certat rău cu stângul”. Porecla cu care s-a consacrat este numele satului natal, Moțăței.

A jucat la FCM Reșița (1977-1978, 1979-1980), Luceafărul București (1978-1979), Steaua (1980-1991, 1993), Brighton & Hove Albion (Anglia, 1991-1993), Rapid (1993-1995), Electroputere Craiova (1995-1996), CSM Reșița (1996-1997).

A fost „căpitanul” Stelei în cel mai mare succes al fotbalului românesc, finala Cupei Campionilor Europeni din 7 mai 1982, câștigată la Sevilla în fața Barcelonei la loviturile de departajare. Și tot „căpitan” în finala Supercupei europene, 1-0 cu Dinamo Kiev la Monaco, în 24 februarie 1987.

Digi24.ro

Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize

• 12 trofee are în palmares Ștefan Iovan: 6 campionate (1985-1989, 1993), 4 Cupe ale României (1985, 1987-1989), 1 Cupă a Campionilor Europeni (1986), 1 Supercupă a Europei (1987), toate cu Steaua
• 365 de meciuri, în care a marcat 20 de goluri, a jucat Ștefan Iovan în prima ligă a României

Adrian Bumbescu are tot 62 de ani (născut pe 23 februarie 1960, la Craiova). I s-a spus „Ministrul apărării” și „Colonelul”: „La Dinamo eram sergent. La Steaua am devenit colonel. Aveam o răutate pozitivă, zic eu, în joc și o siguranță deosebită, de aceea mi se spunea «Colonelul»”.

Ca să ajungă „Ministrul apărării”, „Colonelul” Bumbescu a jucat la Universitatea Craiova (1978-1980), a (e)migrat din Oltenia la București, la marile rivale Dinamo (1980-1982) și Steaua (1984-1992), cu un popas la echipa „prezidențială” FC Olt Scornicești (1982-1984), Callatis Mangalia (1992-1993), Steaua Mizil (1993-1995).

• 15 trofee a câștigat Adrian Bumbescu: 7 campionate (1980 cu Universitatea Craiova, 1982 cu Dinamo, 1985-1989 cu Steaua), 6 Cupe ale României (1982 cu Dinamo, 1985-1989 și 1992 cu Steaua), 1 Cupă a Campionilor Europeni (1986) și 1 Supercupă a Europei (1987), ambele cu Steaua
• 316 meciuri, în care a marcat 4 goluri, a jucat Adrian Bumbescu în prima ligă a României

Digisport.ro

EXCLUSIV Fiica lui George Copos, performanță de excepție la Linz, în Austria. ” E un fenomen”

Ce mare portar al României l-a învățat pe Ștefan Iovan să bea… bere! „Așa m-am obișnuit cu berea… și de la o bere am ajuns și la zece, și la cinșpe…”

Cunoscuți ca puternici competitori atât cu „bășica”… aia de fotbal, nu aia a milițienilor!… cât și cu „Ia mai toarnă-un păhărel să ne veselim nițel” la… șprițuri de poveste, Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu au îmbogățit „folclorul” din jurul stadioanelor.

„Moțăței” povestea cu sinceritate și umor despre începuturile sale fotbalistice și… bahice într-un interviu pentru gsp.ro.  „Profesor”: inegalabilul și marele, atât la propriu, cât și la figurat „Tamango” Rică Răducanu.

„Mi-a plăcut șprițul… vinul… și berea… tăria niciodată, nu mi-a plăcut tăria niciodată… La Reșița, ca să vorbesc și de nea Rică Răducanu, să audă, el stătea la hotel Semenic (n.a. – fostul mare portar, „asimilat” cu Rapid, a fost un sezon, 1979-1980, la FCM Reșița, avea 33 de ani) și după antrenamente mă lua cu «Băi, puștiule… » aia, aia, nu știu ce, nu știu cum, mergeam cu el pe la Semenic pe acolo… era o oală imensă cu un calup de gheață și o ladă de bere, «Hai, puștiule, un pic, o bere că nu-i foc…»… și cu Pepsi, atuncea se folosea… puneam un pic de Pepsi, dulce, în bere… să nu fie amară… și așa m-am obișnuit cu berea… și de la o bere am ajuns și la zece, și la cinșpe… Nu-mi pare rău de nimic din tot ce am făcut toată viața mea”

De ce au ratat „Moțăței” Iovan și „Colonelul” Bumbescu antrenamentul desfășurat după primirea la Nicolae Ceaușescu ocazionată de cucerirea Cupei Campionilor Europeni

Tot de la „Moțăței” Iovan ne-a venit „deslușirea” absenței celor doi mari prieteni, pe atunci, de la antrenamentul efectuat de antrenorul Emeric Ienei cu Steaua imediat după ce campioana Europei fusese primită de Nicolae Ceaușescu pentru felicitări „cauzate” de imensul succes din finala Cupei Campionilor Europeni în mai 1986.

„Eram cu Marius Lăcătuș la o cabană prin Bușteni. Tăiasem un porc și îl râcâisem cu unghiile. Îmi intrase dedesubt păr d-ăla, de înjuram continuu. Și am primit un telefon de la București, să venim a doua zi la festivitatea cu Ceaușescu. Am condus noaptea. Lăcătuș d-aia nici n-a mai avut timp să se tundă…

După întâlnirea cu Ceaușescu, m-am dus cu Bumbescu la «Athenee Palace», unde ne-am întâlnit și cu mai mulți actori, Puiu Călinescu, Emil Hossu… Dumnezeu să-i odihnească… Se întâmpla pe la ora patru, așa că am renunțat să mai mergem la antrenament. Ne-am ales cu o amendă de la nea Imi, dar ce antrenament mai putea să facă în seara aia după un eveniment așa mare, întâlnirea cu Ceaușescu? Nici nu avea rost!”

 

Nici Rică Răducanu nu i-a urnit de la un șpriț de poveste… Apoi s-a lăsat cu… valuri!

În 1987 au… pierdut avionul de Grecia al echipei naționale, plecată la un „amical” cu reprezentativa elenă! Cauza, de fapt „cauzele” jucau la… Dinamo!

Întrebat de reporter cum au pierdut avionul echipei naționale pentru un amical cu Grecia în 1987 (11 martie, 1-1 la Pireu, a egalat Gică Hagi în minutul 84, din penalty), Iovan a răspuns dezarmant de sincer și de… hazos!

„Provoacă-mă ca să mă-njure Bumbescu iară! Nu-i nimic! Zice că are nepoți și nu trebuie să audă. Totuși, anii au trecut. Nepoții trebuie să știe că au un bunic celebru și să se uite la ce a făcut bine, că are performanțe cât alții n-au în zece vieți! Bravo lui!

Da… a fost foarte simplu atunci… Am luat taxiul ca să mergem în cantonamentul naționalei, dar ne-au atras atenția într-o stație de autobuz două fete înăltuțe, erau voleibaliste pe la Dinamo. Le-am luat cu noi și ne-am oprit direct la restaurant la Ambasador, pe Magheru. Ne-am pornit la un șpriț și am întârziat.

A venit Rică Răducanu după noi să ne roage să mergem la lot. Nu l-am ascultat și rău am făcut! Că am avut probleme mari dup-aia. Nu mai știam clar ora de decolare a avionului a doua zi: nouă sau două?! Ne-am ciondănit noi și am ales să mergem la douășpe în aeroport, numai că echipa era deja în Grecia! Ne-am întors și am mâncat o ciorbă de burtă la hotelul «Național», pe la Piața Rosetti, unde se strângea naționala. Apoi s-a lăsat cu valuri!

Ne-au chemat cu soțiile la Ilie Ceaușescu, fratele președintelui. Era acolo și generalul Stănculescu… ne mai dădea câte un păhărel de whisky, să ne-ncurajeze… Când a venit tovarășul Ilie, ne-a luat direct: «Tu, Iovan, te duci în Valea Jiului. Tu, Bumbescu, nu știu unde. La mină! Să nu vă mai văd împreună!».

Nevestele au început să plângă. Încercam să le liniștim, spunându-le că nu se poate să ne expedieze pe amândoi, că rămâne Steaua fără fundași centrali! Mai era doar Belo… Ne dădeam coate între noi, ne bazam că suntem buni. Și am rămas la Steaua”