Șprițuri de poveste. Matei Millo, pe butoaie, la Constanța: „Dacă pot, nu merg nici la înmormântarea mea!”

Matei Millo (25 noiembrie 1814 – 9 septembrie 1896) a fost unul dintre celebrii actori români pe nedrept uitați, dar, în același timp, un artist hâtru, care, precum alți titani ai scenei românești, au făcut parte inclusiv din istoria… șprițurilor de poveste!

Matei Millo, pe butoaie, la Constanța, despre Venera Popescu: „Dacă mi-ar fi în putință, nu m-aș duce nici la înmormântarea mea”

Jocul său scenic devenise cunoscut în epocă grație sobrietății și a reacției vădite împotriva sitlului declamativ. Și totuși, paradoxal, Matei Millo – care și-a tocit coatele pe băncile școlii alături de alți doi viitori titani ce s-au impus printr-un stil grav, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu (autorul discursului istoric perin care România își proclama independența la 9 mai 1877) – a reușit să surprindă audiența tocmai printr-o glumă genială care, de-a lungul anilor, a fost atribuită eronat altor actori.

Unde s-a petrecut istoria? La Constanța, în urma unui spectacol susținut pe (și cu) butoaie de vin, iar mărturia i se datorează lui Gaby Michăilescu și a fost consemnată în volumul „Vagonul de turneu, însemnările unui impresar” ( Editura Meridiane, 1986). Dar, până să ajungem la… „înmormântarea” ipotetică a celui poreclit „Musiu Milu”, se cuvine să recurgem la un strop de istorie.

Despre poveștile cu tâlc marca Gaby Michăilescu am făcut referire la un alt șpriț de poveste, cu Vasile Tomazian și Grigore Vasiliu Birlic. De această dată, memorialistul ne-a plimbat prin lumea primului actor român care a jucat în travesti în propria creație scenică, „Baba Hârca”, scrisă pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Toată viața, Matei Millo a fost un tip cheltuitor. Pentru că am amintit de Vasile Alecsandri, „tatăl” lui Peneș Curcanul (sergentuil erou din Vaslui chiar a existat în realitate!) și creatorul „Chiriței” și cupletistul I. D. Ionescu l-au ajutat mereu cu bani, pentru că „Musiu Milu” dădea cu paralele de-azvârlita și nu o dată s-a aflat într-o profundă jenă financiară.

Consuma mai mult decât câștiga, iar vinul bun din șprițurile de poveste ale vremii nu făcea excepție din „preocupările” sale boeme. Deseori a fost încolțit de creditori și chiar de poliție, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe actorul „Theatrului Naționalu” să inventeze inclusiv zvonul… propriei sale morți! Ce s-a întâmplat ulterior? Are cuvântul Gaby Michăilescu:

Jale pe București. Se sesizează ministerul. Oficialitatea e promptă, la deznodământ. Acordă ajutor de înmormântare. Să încaseze, apare chiar „mortul”… Casierului i se zvâcnește chelia, arătându-se surprins:
– Trăiți?…
Comedianul vociferează:
– Precum vezi. Să mă îngropați îmi dați bani… Să trăiesc, nu!
Și semnând pentru… mort, «defunctul» umflă gologanii. De aici a apărut și cupletul «Millo mort – Millo viu».

Și asta n-a fost nimic, iar dacă n-ar fi fost încărcată cu… bule magice și înțepătoare, marca „șprițuri de poveste”, povestea de la care pleacă articolul nostru ar părea de-a dreptul macabră. Însă vă mai punem un pic răbdarea la încercare, cu o paranteză.

Actrița Venera Popescu a fost una dintre atracțiile scenei românești din epocă, alături de Aristizza Romanescu, Frosa Sarandy și Maria Flechtenmacher. Aflat la Constanța, și puțin „parfumat” de vinul care tocmai fusese golit din butoaie, după ce actorii jucaseră „înflăcărat”, la propriu, pe ele, Matei Millo a dat nas în nas cu Aristizza Romanescu, fosta sa parteneră de scenă din comedia lui Henri Murger, „Bunul odinioară”. Are, din nou, cuvântul Gaby Michăilescu:

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

După ce reverențios îl salută pe meșter, ține să-l informeze:
– Musiu Milu, tocmai a murit Venera Popescu… Vă duceți la înmormântare?
– Amica mea, dacă mi-ar fi în putință, nu m-aș duce nici la înmormântarea mea!

„Musiu Milu”, trezit de hărmălaie în crâșma grecului

Dar farmecul poveștii, care vine în continuarea „serialului” nostru despre șpriț dar și despre actori de poveste, nu se oprește aici. Așadar, să aflăm împreună cum a decurs istoria… butoaielor, a jocului scenic și a șprițului de la Constanța. Din trupa de teatru care a mers în turneu pe litoral mai făceau parte nume necunoscute astăzi, precum Mihalache Ionescu, Coco Demetrescu, Soreanu, Olteanu și celebra „Țața” Mița Mincu. Reprezentațiile aveau loc în mica sală de așteptare a gării și se desfășurau după plecarea ultimului tren, care se dezlipea de peron la ora 18.

La un moment dat, pripășit la un cârciumar grec din vecinătate, Musiu Milu torcea somnolent alături de o carafă generoasă, așteptând „representațiunea”. Tinerii din trupă i-au pregătit o farsă. S-au pornit să rostogolească pe caldarâm, în fața scărilor de la intrarea în gară, butoaiele cu pelin, cu acceptul patronului localului, care nu se oprea din hohote în fața unui asemenea caraghioslâc.

Publicul s-a adunat ad-hoc: „Cei care urmau să fie seara amorezi fanți, viconți și alte aristocratice întruchipări, cărau cu spinarea, de la o cherestegerie, dulapi, scânduri, lănteți (n.a. – lemne care se pun, orizontal, în garduri, și în care sunt înfipte cuiele) și sculele întrebuințătoare. De la o școală, tot de prin apropiere, ceva bănci fără spătar, de cazarmă… Odată trenul pornit spre București, la un capăt al holului, mascând casa de bilete și mesageriile, pe butoaie, se improviza scena. În marginea ei, în jgheaburi cu nisip, se fixau lumânările, seara, ca să fie ca la priveghi…”.

Trezit de hărmălaia rebelă, Matei Millo a mai „dovedit” un păhărel din licoarea gălbuie – vinul desfătarea îngerilor – și s-a lăsat dus de val și de valuri. Juca rolul unui conte bătrân. S-a spus despre „Musiu” că perora înflăcărat, târșâindu-și bătrânii pași în fața constănțenilor, care păreau electrizați…

Când focul a cuprins scena improvizată, „Musiu Milu” a avut o reacție salvatoare, de un… calm imperial!

Atmosfera a fost descrisă savuros de memorialistul citat anterior: „Afară, marea își vedea de ale ei: pescăruși pe creste, matrozi uitați de Dumnezeu cu pipa-n dinți la stele, femeiuști boite ca ouăle de Paște, oglinzile farului semnalând drumurilor de ape belșugul Daciei Felix…”.

Dar când tuturor le era lumea mai dragă, iar „Musiu Milu” tocmai se încrâncena într-un monolog, comedia – la propriu și la figurat – a căpătat alte… valențe. Stinghiile care susțineau rampa au luat foc, iar fumul a înecat primul rând al spectatorilor. Lumânările pâlpâiau ca la Apocalipsă, iar hâtrul „Ciubăr Vodă”, din piesa lui Alecsandri, a tăcut brusc. S-a ridicat pe unul dintre butoaie și, cu un calm imperial, i-a atras atenția partenerei de „scenă”: „Amica mea, să întrerupem…”.

Apoi, Matei Millo a coborât, și-a dat jos livreaua acoperită de o mulțime de marafeturi „voievodale” și a început s-o trântească, la rând, peste butoaie, scânduri, ce mai, peste tot „tacâmul”, reușind să înăbușească flăcările. Când vâlvătaia s-a transformat în scrum, a îmbrăcat înapoi haina pârlită, și-a căutat din priviri partenera de scenă și i s-a adresat, aproape impasibil: „Să continuăm, amica mea…”.

La sfârșit, artiștii și audiența s-au străduit să deretice și să-i predea crâșmarului locația în bună funcțiune. În fine, pe cât a fost posibil… Abia într-un final, ca după orice treabă făcută cu abnegație, ciracii s-au reîntors la guvizi și la butoaie. Care, fie vorba între noi, se spune că după miezul nopții au fost iarăși date de-a dura. Și istoria s-a repetat, dar în ciuda stăruinței consumatorilor, trenul personal care a sosit, dimineața, de la București, a găsit stația limpede. „Teatrul” pe butoaie dispăruse ca prin minune…

Dansatoarea cu fustiță obraznică și legenda unui cântec de pahar

Să ne întoarcem, însă, la eroul povestirii noastre, desprins parcă dintr-un film suprarealist. Când zorii au izbăvit noaptea, iar clienții au șters, cu cerbicie, ultima picătură de licoare de pe „meniul” unei reprezentații de… poveste, o dansatoare țopăia pe două scânduri, încăpățânându-se să le trimită „bezele” marinarilor.

Umorul lui Millo a explodat din nou. „Amicul meu, curios costum are duduca asta… Începe foarte jos și se sfârșește foarte sus…”, i-a șoptit artistul unui coleg de breaslă. Sunt oameni cărora nu li se frânge niciodată tinerețea spumoasă, ci tânjesc mai departe după o felie de cer… Iar vorbele lor de duh, transformate în citate inspirate la umbra creatoare a șprițurilor de poveste, rămân vii.

Abia atunci și-a făcut apariția, ca o fantomă hamletiană, Aristizza Romanescu, actrița care l-a făcut pe Matei Millo să rostească fraza epocală: „Amica mea, dacă mi-ar fi cu putință, nu m-aș duce nici la înmormântarea mea!”. Dar, la final, trebuie să vă mai spunem ceva. În „folclorul” boemilor a rămas întipărită legenda potrivit căreia acela a fost momentul în care a luat naștere celebrul cântec de pahar: „Când m-am născut, în jurul meu erau butoaie…”.