Șprițuri de poveste. „Șarpele Roșu”, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Nelu Ploieșteanu, amintiri de poveste

„Șarpele Roșu” este doar istorie. Celebra cârciumioară de cartier de la intersecția străzilor Galați și Eminescu a „trăit” între anii 1990 și 2001. I-a dat naștere Eugen Alexandru Niculescu (pentru prieteni Dan Niculescu), plecat în septembrie 2016 din această junglă în care trăim, Dumnezeu să-l odihnească… La fel ca pe Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Dumitru Rucăreanu și lăutarul lor preferat, Nelu Ploieșteanu, figuri emblematice ale șprițurilor de poveste de la „Șarpele Roșu”…

Șprițuri de poveste. Amintiri de poveste cu boema bucureșteană post-decembristă „Șarpele Roșu”, marii… clienți Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache sau Dumitru Rucăreanu și lăutarul lor preferat, Nelu Ploieșteanu

În 2010, Dan Niculescu acorda un amplu interviu în „Evenimentul zilei”, în care povestea cu mult umor de cartier ce a însemnat pentru bucureșteni, în special pentru boema post-decembristă, vestita sa cârciumă de cartier cu doar 9 mese, dar nelipsită de muzică lăutărească, atmosferă aleasă, bună-dispoziție, vorbe de duh care-au făcut istorie și… șprițuri de poveste!

La „Șarpele Roșu” veneau să petreacă nopți de poveste în… șprițuri de poveste mari actori, ca Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, George Mihăiţă, Şerban Ionescu, Colea Răutu, Radu Beligan, Dumitru Rucăreanu, Ștefan Bănică (Senior și Junior), Dorel Vişan, Nicu Constantin sau Stelian Nistor, regizori reputați ca Șerban Marinescu sau Nuțu Cârmâzan. Din păcate prea mulți dintre ei urcați prea repede într-o lume mai bună, Dumnezeu să-i odihnească…

„Fenomenul” dezvoltat de Dan Niculescu în fosta librărie „Şt. O. Iosif”, de pe strada Galaţi nr. 133, colţ cu Eminescu, a fost unul de nișă, „mirosit” de fostul membru CPUN care a ieșit din politică pentru a intra în „afacerea” definită clar chiar de el: „Cârciumă tradiţional românească, de cartier, cu taraf ţigănesc, care să cânte muzică lăutărească autentică, cu accent pe miştocăreala tradițional mioritică”.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

…Ospătarii aveau cravate roşii de pionieri, iar busturile lui Nicolae Ceauşescu şi Vladimi Ilici Lenin ţineau companie oricui avea chef de un… șpriț de poveste! Pe pereți tronau mândre tricolorul Republicii Socialiste România, cu stemă!, și drapelul roșu al Partidului Comunist Român, iar pe ușa de la WC era o plăcuţă pe care scria „Secretar BOB” (pentru cei născuți după lovitura de stat din decembrie 1989, BOB însemna Biroul Organizaţiei de Bază, adică al organizației de partid din orice unitate economică din „Epoca de Aur”). Autorul acestor acum doar amintiri povestea, așadar, în 2010…

Dan Niculescu: „La «Şarpele Roşu» nu aveau ce căuta proştii!”

„Mi-am făcut o cârciumă cum mi-am dorit io să mă simt într-o cârciumă! Nu m-am băgat la bacşişurile chelnerilor. Le-am zis doar să fie corecţi! Preţurile erau mari, nesimţite! Asta pentru că, dacă veneau oamenii să bea lângă Iordache sau Dinică, trebuiau să plătească ei ca să iasă ăia mai ieftin!

La «Şarpele Roşu» nu aveau ce căuta proştii! Dinică, după ce se îmbăta, avea o întrebare fixă. Odată, trec pe lângă el şi se răsteşte: «Eşti idiot?». Nu eram în toane bune şi m-am uitat urât. Nea Gigi s-a prins și a dat-o cotită: «Era doar o propunere!». Dacă bea mult? Bea tot! După ce termina şpriţul, îşi făcea curaj să se ducă acasă cu două-trei sute de votcă!

Primii zece ani post-revoluţionari, epicentrul culturii române s-a aflat la «Şarpele Roşu»! Noi am fost cârciuma cu cea mai mare densitate de creiere şi talente pe metru pătrat. Un profesor de filosofie, după ce s-a îmbătat o săptămână în fiecare seară, mi-a zis «M-am prins! Tu vinzi atmosferă!»…”

Celebra cugetare a lui Gheorghe Dinică „O ţară mică, câteva mese!” s-a născut la „Șarpele roșu” după… un șpriț de poveste!

„Era patru dimineaţa, doar vreo patru mese cu câţiva clienţi şi taraful în pauză de ţigară. Maestrul era cam obosit. «Lucrase» din greu ore în şir. La un moment dat, dă să se scoale. Genunchii îl cam trădau. Se saltă într-un cot şi face un tur de orizont al crâşmei. Era linişte. Cu toţii ne uitam la el. Ce-o să zică? Apoi oftează şi, cu intonaţia sa inconfundabilă, decretează: «O ţară mică, câteva mese!». Situaţia, de comedie absurdă, a declanşat o veselie isterică.

La «Şarpele Roşu» nu aveai ce căuta înainte de miezul nopţii. Dacă veneai ziua, te lua plânsu’! Dar, după unu noaptea, era o caterincă generală! Se împrieteneau toţi cu toţi! O nebunie generală, pe acorduri de vioară şi ţambal”

Toate acestea au fost… Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, „Șarpele Roșu”, Dan Niculescu sunt, cum scriam la începutul articolului, sunt, din păcate, doar amintiri. Istorie.

Nelu Ploieșteanu: „«Șarpele Roșu» a fost un fenomen, nu o cârciumă și începutul consacrării mele artistice”

Lăutarul-emblemă al „Șarpelui Roșu” a fost, fără nicio îndoială, regretatul Nelu Ploieșteanu (câți dintre dumneavoastră îi știu numele din buletin, Ion Dumitrache?). Renumele de „lăutarul actorilor” la „Șarpele Roșu” l-a primit.

Pentru că la „Șarpele Roșu”, unde a cântat și încântat în perioada 1990 – 1998, Nelu Ploieșteanu a legat o prietenie adevărată cu regretații mari actori Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache și Dumitru Rucăreanu. Ei l-au făcut mare și, bine-nțeles, „Șarpele Roșu”, după cum povestea autorului chiar Nelu Ploieșteanu la o petrecere „de presă” pe un vaporaș din Herăstrău, în vara lui 2002.

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

„«Șarpele Roșu» a fost un fenomen, nu o cârciumă, a fost cea mai mare… cum să spun?… cea mai mare boemă a Bucureștiului post-revoluționar. A fost și începutul consacrării mele artistice, datorată marilor personalităţi de cultură care obişnuiau să petreacă acolo.

În anii ’90, «Șarpele Roșu» nu mergea bine, mergea minunat! Îmi aduc aminte că prin ’94, cred,… sau ’95…  am luat 23 de milioane de fiecare într-o singură seară şi eram unşpe! Dan (n.a. – Niculescu) a vrut cârciumă de noapte cu lăutari. Nu mai era niciuna. La nouă seara nu era nimeni. Toţi mâncau prin alte părţi şi dup-aia veneau la noi, la lăutari. După miezul nopții nu mai găseai o masă liberă, crede-mă!

Gigi… (n.a. –  Dinică) …Dumnezeu să-l odihnească la loc fără durere… Când a venit prima oară la «Șarpe», am vrut să-i cânt o romanță. Mi-a tăiat-o cu vocea aia a lui care zgâria: «Bă, io-s născut în Giuleşti. Cântă-mi ’Dau cu zaru una-una, parcă le aşez cu mâna!’ şi ’Pentru cine am muncit’». Lu’ Ștefan (n.a. – Iordache) îi plăcea «La Chilia’n port». «Sunt vagabondu’ vieţii mele» era pentru Rucăreanu, da’ a făcut furori cu Dinică!

Fără ei, mai ales fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru. Le mulţumesc zi de zi, seară de seară, când cânt, şi mă rog să-i poarte Dumnezeu în lumină!”.