Șprițuri de poveste cu Vasile Tomazian și Grigore Vasiliu Birlic: „Sal’tare taică și noroc!”

Gaby Michăilescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți impresari de teatru, cronicari și memorialiști ai vremurilor trecute și unul dintre „colecționarii” de întâmplări vesele și triste care au avut drept „miez” oameni de litere sau de artă, de la Eminescu până la Hariclea Darclee, Ludovic Spiess sau Maria Lătărețu. În cartea intitulată „Vagonul de turneu – Însemnările unui impresar”, apărută în anul 1986, la Editura Meridiane, din București, memorialistul amintește de două șprițuri de poveste petrecute în perioada de glorie a comicului Vasile Tomazian, devenit celebru grație felului în care intra și ieșea din spectacol, cu formula „Sal’tare taică și noroc!”. Partener de voioșie, Grigore Vasiliu Birlic…

Vasile Tomazian l-a „vrăjit” pe Grigore Vasiliu Birlic să plătească un șpriț de poveste la „Atlantic”. Sal’tare taică și noroc!

Pentru cititorii foarte tineri, în primul rând să facem cunoștință cu eroul povestirii noastre. Lumea șprițurilor de poveste cu actori celebri, vezi numai celebrul șpriț de poveste al marelui George Calboreanu , postat recent de FANATIK, este vastă, iar un hâtru precum Tomazian n-avea voie să lipsească de la „apel”. Vedetă a teatrului de estradă, al cupletelor radio & TV, și-a compus legenda pe scena teatrului „Constantin Tănase”, unde a jucat în spectacole precum „Ocolul pământului în 30 de melodii”, „Un băiat iubește o fată” sau „București 500”.

Român cu origini armenești, Vasile Tomazian simboliza omul „simplu”, viața acestuia încărcată de griji și de mâhnire, lucru care l-a transformat într-o personalitate iubită de public, în perioada stigmatizată de avântul proletariatului. Interpreta scheciuri în care vorbea inclusiv despre viața sa de familie și prin care a făcut-o cunoscută pe soția sa, Florica, de asemenea actriță la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Grație formulei „Sal’tare taică și noroc!”, a fost supranumit „un Birlic al genului scurt”.

A jucat în 12 filme, cele mai cunoscute cinefililor fiind „Vin cicliștii”, „… Și Ilie face sport”, „Băieții noștri”, „Post restant” și „Mofturi 1900”. De-a lungul carierei, care s-a sfârșit la numai 52 de ani, în ziua de 3 ianuarie 1978, a folosit mai multe pseudonime, printre care Jean Thomas, Jan Tomas, V. Thomas și Ion Tomas. În anul 1966, a înregistrat sub egida Electrecord un disc de vinil, evident cu titlul… „Sal’tare taică și noroc!”.

Digi24.ro

Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize

„Nea Vasile Tomazian era un dulce, un drăguț… În cariera mea, rar mi-a fost dat să întâlnesc un om mai dintr-o bucată. Avea omulețul ăsta cât un degetar, cu toate că după spusele lui îl mâncaseră păduchii în tinerețe prin cârciumile cu program din Calea Griviței, o comportare exemplară. Modest, de caracter, meseriaș sută-n sută”, scria despre actor Gaby Michăilescu în volumul de amintiri  cu mari actori „Vagonul de turneu”.

Am aflat că maestrul „o izbise” în șpriț, adus la restaurantul „Atlantic”, de la „Gaura rece”. Chiar și la restaurant „își debita monologul tac – tac și fără să caute efectul. Nu și-a luat-o în cap”. Atunci, din „V. Tomas” a devenit… Vasile Tomazian! Din lumea pestriță care forma populația cârciumii făcea parte și Grigore Vasiliu Birlic, care, aproape mut de admirație, s-a oferit să plătească bardacele de vin. Nu de alta, dar Tomazian „a semănat de la început cu el însuși, nu cu altul. În asta a constat pitorescul, notorietatea lui, popularitatea vijelioasă”. Sal’tare taică și noroc!

Niciodată „parfumat” la repetiții, pe… coșul locomotivei sau agățat de un car cu boi!

Dar, apropo de întâmplarea de la „Atlantic”, să nu credeți că Tomazian aștepta să-i plătească altcineva consumațiile, așa cum procedează, cu talent diavolesc, unii artiști contemporani, unii dintre ei „șucăriți” foc că atunci când s-a mutat de capul lui sediul Muzeului Literaturii n-a luat cu el și crâșma. Dar asta este altă poveste… Mai mult, dincolo de faptul că plătea cinstit, Tomazian nici „nu se arunca la bani ca toți ceilalți”.

„Chiar în anii în care voga i-a crescut vertiginos și era căutat ca iarba de leac, n-a ridicat pretențiile, menținându-se în strictul drept pe care i-l dădea legea, două sutare pe spectacol. Niciun creițar în plus. Pentru această remunerație a sălilor pe care le bucșea, nu numai că făcea program oricât i-ai fi cerut, se îngrijea de spectacol, păzea scena, era fericit că publicul pleca mulțumit. Cu el pe afiș nu aveai niciodată emoții”, a continuat fostul impresar.

Digisport.ro

EXCLUSIV Fiica lui George Copos, performanță de excepție la Linz, în Austria. ” E un fenomen”

Mai mult decât atât, dincolo de boemia organică tuturor caracterelor rare (vorba aceea, cine bea șpriț, bea geniu!), Tomazian era un tip de o promptitudine proverbială. Nu-l simțea nimeni „parfumat” la repetiții ori în spectacole, ba mai mult, își iubea meseria atât de mult încât impunea un soi de respect pe care Gaby Michăilescu a știut să-l „exploateze” din vârful condeiului:

„Ajungea la Moldova Nouă sau la Sighet pe coșul locomotivei, agățat de un car cu boi, nu știu dacă n-a împrumutat și vreo bicicletă, ca să fie cel dintâi la cabină… Unde trupa, de obicei întârziată, îl găsea taciturn într-un colțișor, pufăindu-și tacticos țigara – una după alta – sorbind gingirlia (n.a. – cafea bine fiartă, cu caimacul redus la nivelul de spumă) fără năut. Posac, fără să-l mai impresioneze viața, gândea la cea de artist, făcută de ceilalți altfel decât el, în dorul lelii…”.

Probabil, acesta este și unul dintre motivele pentru care a fost admirat de o suită de tineri care, la rândul lor, aveau să devină vedete ale scenei de revistă. Unul dintre aceștia este chiar Nae Lăzărescu, pentru care Tomazian, alături de Bimbo Mărculescu, a fost un adevărat model, atât în teatru, cât și dincolo de „scândura” scenei.

La o sticlă cu „vin popesc”, cu… același Grigore Vasiliu Birlic și cu Maria Tănase

Iată o altă întâmplare care l-a avut în centrul atenției pe Vasile Tomazian, care, la final, l-a mânat în lupta cu o damigeană pântecoasă. Dar, pentru ca ițele să se lege precum vinul cu apa minerală de calitate, din „havuz” nu putea lipsi… Grigore Vasiliu Birlic, un om care știa să-și ascundă durerile sub un zâmbet candid.

Impresarul Gaby Michăilescu se trezise într-o strâmtoare mai periculoasă decât cea de la Posada, iar buzunarul i se transformase din demisec în… sec. Metafora ne aparține, dar imediat îi vom oferi „dreptul la replică” și iscusitului scriitor. Cert e că situația devenise atât de amară, încât impresarul căzuse la învoială pentru un spectacol „sustenabil” (vorba doamnei Turcan) taman la o școală de cartier: 1000 de lei pentru tot programul! Și atunci s-a petrecut miracolul:

„S-au învoit călifarii: Maria Tănase (mereu în atenție, inclusiv sub filajul ochilor care nu se văd dar… se uită), Goangă (n.a. –  baritonul Paul Ștefănescu Goangă), Birlic. Am mai luat un pianist, pe Petrică Gusti (n.a. – Petre Gusti, cunoscut interpret de romanțe), pe Petru Assan, replicantul lui Birlic, și i-am telefonat și lui nea Vasile. L-am luat direct:
– Nea Vasile, nu pot să-ți dau decât o sută de lei.
– Spune unde: Înainte, pe dreapta, la colț, la etaj? »
A fost un regal de spectacol. Lume subțire, foarte mulți profesori. Maria a făcut tot programul în franțuzește. Goangă a cântat «Herodiada» și «Aria stelei». Birlic, cu ale lui. Nea Vasile, sal’tare taică și noroc!”.

Inevitabil, dincolo de aplauze și de strângerile tovărășești de mână, care nu țin de sete atunci când cortina – probabil imaginară sau improvizată – a căzut, desfătarea a devenit vecină cu Maica Domnului. Și nu, în niciun caz nu bagatelizăm, pentru că relatarea lui Gaby Michăilescu combină relevația cu revelația:

„Nu l-am văzut niciodată mai îmbujorat pe drăguțul de Vasile Tomazian, ca în clipa în care reprezentantul școlii l-a cadorisit – ca pe noi toți de altfel – cu o sticlă de vin bătrân, care purta o etichetă șugubeață: «Vin popesc». Și s-a tot dus cu ea la subsuoară înainte, la dreapta, la stânga, spre strada Fluierului…”.

Ce ar mai fi de spus… Artistului îi stă bine cu șprițurile de poveste, valabilă fiind și… reciproca! Cât despre Vasile Tomazian, inclusiv grație faptului că, în cadrul scheciurilor sale, comenta cu haz propria viață de familie și imita inclusiv dialogurile conjugale, ar putea fi catalogat, cu ușurință, drept unul dintre promotorii genului „stand-up comedy”, așa cum este cunoscut în zilele noaste.

Sal’tare taică și noroc!