Sport

Top 10 cei mai bine plătiți sportivi din 2021. Surpriză imensă: Messi și Ronaldo nu sunt pe primul loc!

Sumele care se învârt în lumea sportului au ajuns deja la un nivel halucinant. Sportivii cu cele mai mari venituri din 2021 au strâns împreună 1,05 miliarde de dolari
30.12.2021 | 21:30
Top 10 cei mai bine platiti sportivi din 2021 Surpriza imensa Messi si Ronaldo nu sunt pe primul loc
Cei mai bine plătiți 10 sportivi ai planetei au câștigat împreună în 2021 peste un miliard de dolari. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cu un total de 1,05 miliarde de dolari încasați în 2021, cei mai bine plătiți 10 sportivi ai planetei au depășit cu 28% suma pe care au încasat-o în 2020. Un semn important că efectele negative ale pandemiei nu se mai resimt și în conturile sportivilor de top. În plus, de remarcat că marii sportivi au început să scoată mai mulți bani din afacerile pe care le dețin și drepturile de imagine decât din activitatea propriu-zisă în sport. Mai bine de 65% din miliardul încasat de cei din top 10 vine din afara sferei sportului.

Cel mai bun exemplu este chiar al lui Conor McGreggor, cel care conduce topul cu 180 de millioane de dolari încasați în 2021. Dar din această sumă, doar 22 de milioane au fost câștigate în cușca din UFC. Și acei bani pentru o dezamăgitoare înfrângere.

ADVERTISEMENT

Tot datorită succesului din lumea afacerilor se află și Roger Federer în top 10, la capătul unui an în care a preferat să nu joace și încearcă se recupereze după problemele medicale pe care le-a avut.

1. Conor McGreggor

  • 180.000.000$

Conor McGreggor este sportivul care a avut cele mai mari încasări în 2021. Situația surprinzătoare, dacă ținem cont că irlandezul a avut doar două lupte programate pentru acest an, ambele pierdute prin KO tehnic în fața lui Dustin Poirier. Sunt totuși 22 de milioane de dolari care i-au intrat în conturi lui McGreggor pentru aceste două lupte.

ADVERTISEMENT

Dar adevărata lovitură a dat-o în afaceri. A încasat 158 de milionae de dolari doar din vânzarea celebrului său brand de whiskey, Proper No. Twelve. Este pentru al doilea an consecutiv când Conor McGreggor conduce topul sportivilor cu cele mai mari încasări. A mai fost prezent între primii 10 și în 2018, dar a terminat pe locul 4 atunci.

2. Lionel Messi

  • 130.000.000$

Leo Messi a ajuns în vară la capătul unui contract fabulos pe care l-a avut la FC Barcelona, cel mai mare din istoria sportului. S-a transferat între timp la PSG, iar parizienii îi oferă și ei o sumă uriașă. Plus bonusurile pe care le-a încasat pentru a semna cu formația din Ligue 1. În aceste condiții, starul argentinian a încasat 97 de milioane de dolari exclusiv din contractele pe care le-a avut din sport.

ADVERTISEMENT

Messi a început să strângă din ce în ce mai mulți bani și din drepturile sale de imagine. Capitol la care Cristiano Ronaldo rămâne lider în lumea fotbalului. Dar, cu 33 de milioane de dolari încasați din această zonă, Leo Messi este cu siguranță mulțumit. Are contract pe viață cu Adidas, dar și o linie vestimentară care începe să producă. Designerul este Ginny Hilfiger, sora celebrului Tommy Hilfiger.

3. Cristiano Ronaldo

  • 120.000.000$

Cristiano Ronaldo a încheiat în vară colaborarea cu Juventus, care îi oferea un salariu de aproximativ 64 de milioane de dolari pe an. S-a transferat la Manchester United și rămâne unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lume. 70 de milioane de dolari este suma pe care a încasat-o Cristiano în 2021 pe terenurile de fotbal.

ADVERTISEMENT

S-a descurcat foarte bine și în afaceri. Are contract pe viață cu Nike, iar brandul său CR7 produce foarte bine. Și-a extins portofoliul de afaceri și are o linie vestimentară, cât și un lanț hotelier. Veniturile sale din fotbal au fost completate cu 50 milioane de dolari veniți din zona de business.

4. Dak Prescott

  • 107.500.000$

La 27 de ani, Dak Prescott este cel mai tânăr sportiv care depășește pragul de 100 de milioane de dolari încasați în 2021. Asta în special datorită supercontractului pe care l-a semnat cu Dallas Cowboys, ce i-a adus un bonus în valoare de 66 de milioane de dolari. Dacă adăugăm și salariul care este, de asemenea, foarte generos, Presccot ajunge la 97,5 milioane de dolari exclusiv din sport. La limită, cât să îl depășească pe Leo Messi și să devină omul care a încasat cel mai mult din activitățile sportive. A intrat deja și în lumea afacerilor, astfel că veniturile sale au fost rotunjite cu alte zece milioane de euro.

5. LeBron James

  • 96.500.000$

LeBron împlinește 37 de ani pe 30 decembrie, dar rămâne același atlet care își domină adversarii în NBA. În acest an, a devenit campion cu Los Angeles Lakers, performanță care i-a adus și un total de 31,5 milioane de dolari exclusiv din baschet. Dar grosul a venit din alte contracte. Trecerea de la Coca Cola la Pepsi s-a făcut pe o sumă uriașă, iar LeBron a investit foarte inspirat. A cumpărat acțiuni la Fenway Sports Group, o companie care deține Liverpool și Boston Red Sox printre altele, astfel că a ajuns la 65 de milioane de dolari obținuți din diferitele afaceri.

6. Neymar Jr.

  • 95.000.000$

Neymar are un contract stelar la PSG, garnisit și cu foarte multe bonusuri. Astfel că parizienii i-au plătit nu mai puțin de 76 de milioane de euro. Neymar are aproape 300 de milioane de urmăritori pe principalele rețele de socializare și este depășit la acest capitol doar de Ronaldo și Messi. În plus, trecerea de la Nike la Puma a adus și o sumă consistentă în conturile sale, aproape 19 milioane de dolari. Mare pasionat de jocuri pe calculator, Neymar jr. a fost introdus de Epic Games în marele hit Fortnite.

7. Roger Federer

  • 90.000.000$

Roger Federer nu a putut să joace tenis în 2021, din cauza unei accidentări la genunchi. Starul elvețian, 40 de ani, rămâne însă în top 10 sportivi cu cele mai mari încasări. Asta pentru că Federer are un succes răsunător în lumea de business. Nu mai puțin de 90 de milioane de dolari au intrat în conturile elvețianului în 2021. Federer are acțiuni la compania On, care produce echipament pentru sport. Afacerea a pornit în Zürich, dar s-a extins în SUA și Japonia, cu sedii în Portland și Yokohama. În plus, marele campion elvețian câștigă sume importante din contractele cu Rolex, Credit Suisse și Uniqlo, acestea fiind printre cele mai importante.

8. Lewis Hamilton

  •  82.000.000$

Lewis Hamilton a câștigat în 2020 al șaselea său titlu în Formula 1, dar drumul spre cel de-al șaptelea i-a fost blocat în 2021 de Max Verstappen, care a devenit campion mondial în ultimul tur al ultimei curse, de la Abu Dhabi. Performanțele sale pe circuit i-au adus lui Hamilton un total de 70 de milioane de dolari în 2021. De asemenea, britanicul are contracte foarte bune cu Tommy Hilfiger, Monster Energy și Puma. Și de la acestea a încasat 12 milioane de dolari în acest an. Hamilton și-a lansat și o echipă în seria Extreme E Racing. Este a doua oară în top 10 sportivi cu cele mai încasări, după ce în 2017 termina pe poziția a zecea în această ierarhie.

9. Tom Brady

  • 76.000.000$

La 44 de ani, legendarul Tom Brady rămâne un star important în NFL. S-a transferat la Tampa Bay Buccaneers după 20 de ani petrecuți la Patriots. Contractul cu noua echipă i-a adus lui Brady un total de 45 de milioane de dolari. În plus, alte 31 de milioane de dolari au venit din diversele asocieri de imagine. Are un contract cu danezii de la Cristopher Closs, care produc ochelari pentru Europa, America de Nord, America de Sud și Australia. De asemenea, este imaginea Fanatics, distribuitor de echipament sportiv. TB12, brand-ul lansat de Brady, s-a extins în producția de film, dar și cu o platformă NTF. Afaceri care i-au adus lui Brady alte 31 de milioane de dolari.

10. Kevin Durant

  • 75.000.000$

Kevin Durant a revenit în forță în NBA, în tricoul celor de la Brooklyn Nets. Asta după ce în 2019 suferise o accidentare gravă în finala NBA pierdută de Golden State Warriors în fața celor de la Toronto Raptors. 31 de milioane de dolari a câștigat în 2021 Durant din contractul său cu Nets. Dar sportivul în vârstă de 33 de ani a fost foarte activ și în alte domenii. A devenit un adevărat mogul media după extinderea companiei sale, Boardroom. De asemenea, KD a fost director executiv pentru scurtmetrajul Two Distant Strangers, câștigător de Oscar. A încasat o sumă consistentă și dupăce compania Postmates, în care investise, a fost cumpărată de Uber. În total, 44 de milioane de dolari pentru Durant din zona de business.

  • 1.050.000.000 de dolari au câştigat, împreună, cei mai bine 10 plătiţi sportivi din 2021

Cei mai influenți sportivi din 2021

  • 1. Cristiano Ronaldo (fotbal)

Ajuns la 36 de ani, Cristiano Ronaldo rămâne o mașinărie de goluri. Este cel mai urmărit sportiv pe rețelele de socializare și cu siguranță o mare influență în rândul multor generații. Tot ce înseamnă imagine este un capitol la care CR7 îl depășește clar pe Leo Messi.

  • 2. Virat Kohli (cricket)

Poate pentru mulți europeni prezența acestui sportiv în top, și chiar pe locul 2, ar putea părea o surpriză. Dar în India, unde cricketul este sportul numărul 1, Kohli este o legendă. Iar când miliarde de oameni te consideră o legendă, e clar că ești un sportiv influent.

  • 3. Roger Federer (tenis)

Roger Federer nu a putut concura în 2021 din cauza problemelor medicale, dar rămâne numele de referință în tenis. Chiar dacă Novak Djokovic câștigă trofee pe bandă rulantă, Federer păstrează o imagine de Mr. Perfect.

  • 4. LeBron James (baschet)

LeBron James a condus-o pe Los Angeles Lakers spre un nou titlu NBA, după o lungă pauză. Fanii din întreaga lume îl respectă ca pe un mare lider. Deja mulți îl pun chiar la nivelul legendarului Michael Jordan pentru baschetul nord-american.

  • 5. Lewis Hamilton (Formula 1)

Lewis Hamilton este unul dintre cei mai buni piloți din istorie și este extrem de influent prin atitudinea sa în diferite contexte sociale. Este recunoscut ca un susținător al mișcării Black Lives Matter.

  • 6. Serena Williams (tenis)

Serena Williams caută titlul de Grand Slam cu numărul 24, prin care să o egaleze pe Margaret Court. Nu a avut succes nici în 2021, dar cursa continuă. Serena este extrem de vocală atunci când vine vorba de lupta pentru drepturile femeilor și pentru egalitate.

  • 7. Tom Brady (fotbal american)

La 44 de ani, Tom Brady rămâne activ în NFL și un exemplu de ambiție pentru multe generații. Este o legendă, cu o carieră exemplară. A și avut mare grijă de imaginea sa.

  • 8. Chris Froome (ciclism)

Născut în Nairobi, Kenya, Chris Froome a devenit un exemplu de ambiție cu victoriile sale de răsunet în Turul Franței. Implicat și în unele controverse legate de dopaj, Froome poate nu este sportivul perfect. Dar este foarte influent în îndrăgita lume a ciclismului.

  • 9. Mike Trout (baseball)

Probabil sportul numărul unu în SUA, baseball-ul are mai multe nume care se remarcă sezon de sezon. Mike Trout, starul lui Los Angeles Angels este însă pe primul loc pentru cei mai mulți americani.

  • 10. Sidney Crosby (hochei)

Căpitan de legendă al celor de la Pittsburgh Penguins, Sidney Crosby este considerat printre cei mai buni jucători din istoria NHL. „Sid the Kid” a scris istorie și pentru reprezentativa Canadei. Este supranumit „The Next One”, iar asta spune totul.

Cluburile cu cele mai mari venituri în 2021

  • 1. Real Madrid – 896 milioane de dolari

Real Madrid revine pe primul loc în clasamentul cluburilor celor mai bogate din Europa. După ce căzuse pe 3, după Manchester United și FC Barcelona. Florentino Perez știe să speculeze perfect brandul celui mai titrat club.

  • 2. FC Barcelona – 815 milioane de dolari

După ce a traversat o serioasă criză economică, FC Barcelona rămâne un club de top. Veniturile clubului sunt în continuare uriașe, iar cheltuielile au mai scăzut după cedarea lui Messi și a altor staruri.

  • 3. Manchester United – 795 milioane de dolari

Manchester United nu prea s-a mai lipit de trofee în ultimii ani, dar rămâne un club foarte puternic din punct de vedere financiar. A revenit Cristiano Ronaldo, dar lupta pentru titlu în Premier League pare imposibil de dus.

  • 4. Bayern München – 751 milioane de dolari

Bayern München este un club recunoscut pentru stabilitatea financiară. Bavarezii au an de an încasări foarte mari, dar sunt chibzuiți când vine vorba de cheltuieli extravagante.

  • 5. Manchester City – 678 milioane de dolari

Manchester City a câștigat un nou titlu în Anglia, iar echipa lui Guardiola încearcă încă o dată să câștige și Liga Campionilor. Acesta poate fi anul „cetățenilor”, care primesc fonduri importante din Golf.

  • 6. PSG – 646 milioane de dolari

PSG l-a adus pe Leo Messi și și-a creat o echipă stelară, care însă dă și multe rateuri. Pentru a ține starurile fericite, șeicii bagă adânc mâna în buzunar. Chiar și așa, Mbappe este tentat să părăsească echipa. Parizienii au refuzat în vară o ofertă de 188 milioane de dolari de la Real Madrid.

  • 7. Liverpool – 613 milioane de dolari

Liverpool a dezamăgit sezonul trecut, dar încasările în club au rămas la un nivel ridicat. „Cormoranii” sunt gata să se lupte din nou pentru titlu în Premier League și trofeul Champions League.

  • 8. Chelsea – 597 milioane de dolari

Chelsea a avut un sezon 2020-2021 de vis, încununat cu trofeul Ligii Campionilor. Și veniturile clubului au fost la un nivel foarte bun. Iar Tomas Tuchel pare să aibă bagheta magică pentru a aduce noi trofee. Și chiar mai mulți bani.

  • 9. Arsenal – 520 milioane de dolari

Deși nu a mai prins Liga Campionilor, Arsenal a rămas un club stabil financiar, cu încasări foarte bune. Iar viitorul chiar sună bine, dacă ținem cont că echipa este din nou în lupta pentru primele patru locuri.

  • 10. Tottenham – 511 milioane de dolari

Cu unul dintre cele mai impresionante stadioane din lume, Tottenham a fost salvată de decizia de a permite din nou accesul publicului pe arene. Veniturile clubului pot crește după sosirea lui Antonio Conte, dar sigur vor crește și cheltuielile.

ADVERTISEMENT