Sport

Mirel Rădoi, noul antrenor al Universității Craiova. A fost prezentat oficial și va conduce primul antrenament în această seară. Update exclusiv

Laszlo Balint (43 de ani) nu mai e antrenorul Universității Craiova! FANATIK a aflat în exclusivitate că patronul Mihai Rotaru l-a înlocuit cu Mirel Rădoi!
08.08.2022 | 13:19
Mirel Radoi noul antrenor al Universitatii Craiova A fost prezentat oficial si va conduce primul antrenament in aceasta seara Update exclusiv
Mirel Rădoi a fost prezentat oficial la Universitatea Craiova. foto: Adi Țaină
ADVERTISEMENT
09-08-2022
13:39

Mirel Rădoi a fost prezentat oficial la Universitatea Craiova

Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe Mirel Rădoi ca noul antrenor principal al echipei. Acesta a semnat un contract pe două sezoane, valabil până în vara lui 2024.

Mirel Rădoi va conduce marți seara, de la ora 18:00, primul antrenament al echipei și va debuta oficial pe banca oltenilor joi, în jocul cu Zorya Luhansk, contând pentru manșa retur a turului 3 preliminar al Conference League.

09-08-2022
07:50

Mirel Rădoi, noul antrenor al Universității Craiova! Va fi prezentat oficial în câteva ore!

Informația anunțată în exclusivitate de FANATIK s-a confirmat! Mirel Rădoi este noul antrenor al Universității Craiova!

Fostul selecționer s-a înțeles la toate detaliile cu patronul Mihai Rotaru. Va semna actele în următoarele ore, va fi prezentat oficial, iar în marți seara va conduce primul antrenament al noii sale echipe.

Mirel Rădoi va debuta pe banca Universității Craiova joi, la returul din turul 3 al Conference League cu ucrainenii de la Zoria Luhansk. În tur a fost 1-0 pentru ucraineni.

La Craiova nu e liniște nici după ce Universitatea a câștigat primul ei meci din SuperLiga. Echipa lui Laszlo Balint a învins-o cu 2-1 pe FC U Craiova 1948, dar antrenorul are toate șansele să își facă bagajele și să fie demis din Bănie.

Laszlo Balint, aproape să fie demis de la Universitatea Craiova. Ce antrenor vrea să aducă Mihai Rotaru

FANATIK a aflat în exclusivitate că Laszlo Balint este aproape să fie dat afară de Mihai Rotaru. Din informațiile noastre, pista Mirel Rădoi s-a reactivat, patronul „Științei” dorind să îl aducă de mai mult timp în Bănie pe fostul selecționer al României.

ADVERTISEMENT

Sunt șanse foarte mari ca Balint să plece de la Universitatea Craiova, chiar înaintea returului cu Zorya Luhansk, programat, joi, 11 august, de la ora 20:30, care începe de la scorul de 1-0 pentru ucraineni.

Cu Laszlo Balint pe bancă, Universitatea Craiova are un început modest de sezon. În SuperLiga, „Știința” este pe locul 9, cu doar cinci puncte câștigate în primele patru etape. Nici golaverajul oltenilor nu este unul strălucit: 5 goluri marcate și 5 goluri încasate.

ADVERTISEMENT

Calificată șase ani la rând în preliminariile cupelor europene, U Craiova nu a ajuns niciodată în faza grupelor, iar acum este aproape să fie eliminată în turul 3 preliminar al UEFA Europa Conference League. Pentru Mihai Rotaru, aceste motive par a fi suficiente pentru a face o schimbare pe banca tehnică încă din startul sezonului.

Sorin Cârțu: „Scaunul se clatină când nu sunt rezultate”

Laszlo Balint pare să fi pierdut încrederea întregii conduceri a Universității Craiova. Antrenorul în vârstă de 43 de ani a fost „înțepat” și de președintele Sorin Cârțu, în ciuda faptului că echipa tocmai câștigase derby-ul cu FC U Craivoa 1948.

ADVERTISEMENT

„La toți antrenorii de la Craiova tot timpul scaunul se clatină când nu sunt rezultate. (n.n. Întrebat dacă Laszlo Balint va fi pe bancă la returul din Conference League, Sorin Cârțu a dat un răspuns șocant) Nu știu. Orice se poate întâmpla.

A fost victorie astăzi, dar până acum înfrângeri. Niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Aia vreau, să ne calificăm”, a declarat Sorin Cârțu, conform prosport.ro, după FC U Craiova – U Craiova 1-2.

ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi, dorit la Craiova și înainte de sosirea lui Balint

Mirel Rădoi (41 de ani), antrenorul cu care  Mihai Rotaru vrea să îl schimbe pe Laszlo Balint, a fost aproape să ajungă în Bănie și înainte de startul sezonului, după ce oltenii s-au despărțit de Laurențiu Reghecampf, informație oferită în exclusivitate de FANATIK.

Sorin Cârțu a confirmat și el că fostul selecționer a avut „pe masă” oferta din partea Universității Craiova, fiind prima opțiune a lui Rotaru, dar a refuzat închizând telefonul în timpul convorbirii.

  • 7 meciuri are Laszlo Balint pe banca Universității Craiova: 2 victorii, 3 remize, 2 înfrângeri

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FC Zorya Luhansk: 3,70 este cota pentru „X”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT