Sport

Cristi Coste scrie cronica partidei CFR Cluj – Slavia Praga 2-0. Ulciorul merge la apă de câte ori vrea Dan Petrescu! Clujul zboară spre primăvară!

CFR Cluj și Slavia Praga și-au disputat revanșa celei mai ciudate grupe din Conference League. După 1-0 pentru noi în tur, a urmat un sec 2-0 la Cluj. CFR e aproape de calificare!
13.10.2022 | 21:52
Cristi Coste scrie cronica partidei CFR Cluj  Slavia Praga 20 Ulciorul merge la apa de cate ori vrea Dan Petrescu Clujul zboara spre primavara
Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si Slavia Praga, contand pentru Grupa G a Conference League, desfasurat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, joi 13 octombrie 2022. © FOTO:Flavius Buboi/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a reușit să răstoarne grupa cu victoria neașteptată și extrem de valoroasă de săptămâna trecută, de la Praga. Patru echipe, patru puncte, golaveraj zero fiecare după disputarea a 3 jocuri de „căciulă”. În ciuda celor 3 puncte ale CFR-ului pe „Eden Arena”, Slavia este favorită și la returul din Gruia.

CFR Cluj – Slavia Praga, cronica unui meci care poate însemna nu doar bani în grupa de Conference League

Iar începutul de meci nu contrazice datele hârtiei. Sau cel puțin primele 10 minute, în care cehii trec pe lângă deschiderea scorului. Mai întâi Yuri salvează în fața lui Sor care a trecut ca TGV-ul pe lângă Kolinger. Aproape imediat (min. 6), Camora a respins de pe linia porții.

ADVERTISEMENT

Dar Dan Petrescu a făcut o echipă care să lupte și să aștepte fazele fixe. Și nu a avut mult de așteptat. La primul corner al gazdelor, Olayinka vrea să respingă din foarfecă și-l lovește în cap de Muhar! Penalty evident, dictat de portughezul Godinho după o ușoară ezitare.

Execută Deac, cel care nici nu trebuia să fie pe teren, dar a fost recuperat miraculos, și CFR are avantaj din minutul 11! Totul e miracol în jurul acestei duble… Pentru că nici nu a marcat bine campioana noastră că Slavia continuă sarabanda ocaziilor. Încă o intervenție providențială a lui Scuffet la trasorul lui Jurasek.

ADVERTISEMENT

E un meci foarte important pentru ambele echipe, nu doar pentru banii puși în joc, dar și pentru șansele de calificare. Este și motivul pentru care patronul Neluțu Varga, așa cum a dezvăluit FANATIK, a venit la stadion. Prima sa apariție după teribilul accident pe care l-a avut în iulie, a doua zi după meciul cu Piunik.

CFR conduce după o primă repriză de suferință, în care l-a „titularizat” și pe Norocel, al 12-lea jucător! La fel ca la Praga!

Dar totul este pus pe hold când tabela arată minutul 26 și 36 de secunde. Unui fan i s-a făcut rău în tribună, staff-ul medical al CFR-ului a traversat în grabă terenul, după ce arbitrul a oprit partida. A venit și mașina salvării, toți și-au ținut respirația pentru viața omului cu probleme. 14 minute de întrerupere.

ADVERTISEMENT

Apoi, în aplauzele celor circa 8.000 de spectatori, Salvarea a plecat de urgență la spital. Ufff!

Ne întoarcem la fotbal. Suferim în continuare. Închidem, închidem, ei tot vin. Mai ratează una Jurasek în 45+3. Se joacă doar în jumătatea noastră. Tot Scuffet e salvatorul și în fața lui Tiehi (45+6), apoi „capul” aceluiași jucător trece pe lângă bara din dreapta.

Stăm cuminți pe „semicerc”. Ne ocolește și bomba lui Kacharaba din 45+12. Chiar și „zburătorul” Scuffet a însoțit-o cu privirea… E aproape pauză. O repriză de suferință, dar din care ieșim cu avantaj pe tabelă. Petrescu l-a „titularizat” și pe Norocel, al 12-lea jucător.

ADVERTISEMENT

Clujul stă bine în teren, acoperă totul. Elevii lui Petrescu se completează unii pe alții, Slavia nu găsește cheia

Avem o primă noutate la începutul părții secunde. Deac a dat totul și i-a lăsat locul lui Cvek. „Zidarul” Petrescu mai toarnă puțin beton! E clar însă că CFR stă bine în teren. Acoperă orice gaură, jucătorii se completează unii pe alții. Slavia nu găsește cheia. E minutul 53, când am făcut și noi puțin deranj în defensiva lor la un corner.

Ba mai mult, în minutul 57, Boateng încearcă să închidă discuția cu o foarfecă pretențioasă, dar pe lângă bară. Timpul trece și începe să-i ardă pe cehi tot mai tare. Nu le intră nici ocazia lui Traore, pe o acțiune prelungită de atac, „zmeu” din centrul careului Clujului.

Vine prima mutare a lui Trpisovski. Lingr la Sor. Își pierd răbdarea și stoperii Slaviei. Kachararaba trage de la peste 30 de metri în peluză.

Dane, care Slavia joacă finala? Care finală? Sau a fost doar nada care a adus CFR mai aproape de primăvara europeană?

E minutul 65 când Petrescu consideră că nu mai are nevoie de singurul vârf de careu, de forța lui Janga. Intră Braun și CFR trece la apărarea cu cinci fundași, Manea devenind al treilea stoper. Yeboah rămâne să-i șicaneze el pe stoperii cehi. Acum CFR are nevoie doar de viteză de contraatac, dar mai ales inteligență și atenție defensivă.

Clepsidra se golește minut cu minut… Mai rezistăm? Păi rezistăm pentru că nici mingea nu vrea să intre în poarta lui Scuffet. La „capul” lui Lingr, italianul e depășit, dar balonul iese în aut. Iar când nu se înțeleg Kolinger cu Camora, nu se înțeleg nici cehii cu mingea… Yeboah își provoacă adversarii, mai stă puțin pe jos, mai câștigă timp. Totul e despre timp în aceste minute finale.

Olayinka și cu Lingr se încurcă între ei la 10 metri de poarta lui Scuffet. Se ceartă. Finalul nu e departe… Să se fi înșelat Petrescu când a declarat că Slavia va juca finala? Sau le-a întins doar o nadă cehilor? Nu mai contează! Pentru că Yuri face 2-0 la cornerul nostru din minutul 84 și CFR ajunge la 7 puncte, aproape de primăvara europeană.

Asta după o dublă cu punctaj maxim și fără gol primit în fața Slaviei Praga, cea mai tare echipă din grupă! Bravo, Dan Petrescu! E și o răzbunare personală pentru dubla de Champions pierdută în 2019! Încă un bravo!

ADVERTISEMENT