Ion Iliescu, la 93 de ani. Mărturii savuroase de la Cotroceni. Cum era implorat fostul președinte să pună „o pilă” pentru un televizor

Primul președinte al României post-decembriste, Ion Iliescu, se găsește la ceas aniversar. Dincolo de faptul că unii fac parte sau nu dintre susținătorii săi, personajul poreclit „Nea Nelu” trezește, în continuare, un interes sporit, mai ales în condițiile în care s-a retras din viața publică.  Ziaristul și scriitorul SF Alexandru Mironov, unul dintre prietenii săi apropiați, fost consilier prezidențial dar și Ministru al Tineretului și al Sportului, povestește amănunte inedite din perioada în care Ion Iliescu era felicitat de mii de oameni la Palatul Cotroceni sau își sărbătorea ziua de naștere la reședința de protocol. „Fenomenul Iliescu” produce, în continuare, dezvăluiri de senzație, începând cu doleanțele cetățenilor, care variau de la un televizor la rugămintea de a nu mai fi urmăriți de Securitate și până la… relația cu Regele Mihai și cu alte personalități, istorice și nu numai.

Alexandru Mironov: „De ziua lui, Ion Iliescu stătea la Cotroceni până seara. Am asistat la cele mai năstrușnice întâmplări, o doamnă i-a spus că este urmărită de Securitate, altcineva i-a cerut un televizor!”

Ion Iliescu nu are nevoie de prezentare. Născut la 3 martie 1930, „fiul ceferistului din Oltenița”, așa cum se recomanda pe vremuri, este unul dintre principalii factori politici ai României post-revoluționare. Dincolo de disputele și chiar de scandalurile în care a fost implicat, „Nea Nelu” a rămas iubit și alintat de susținătorii săi și, indiferent de simpatiile sau de antipatiile politice, își merită locul în istorie, în primul rând grație evenimentelor din decembrie 1989, care au dus la prăbușirea dictaturii comuniste.

Pe Ion Iliescu nu trebuie să-l iubești sau să-l contești, dar este firesc să-l respecți, într-un stat de drept. Acesta este și sensul demersului nostru istoric, concretizat chiar odată cu împlinirea venerabilei vârste de 93 de ani, cu ajutorul prietenului său, jurnalistul și omul de știință Alexandru Mironov, cel care i-a rămas alături vreme de zeci de ani. Să pătrundem, așadar, în lumea mai puțin cunoscută a primului președinte al României moderne…

„Pe Ion Iliescu l-am vizitat deseori acasă, dar, în perioada în care întrunea peste 80% din voturile electoratului, am fost consilier prezidențial la Palatul Cotroceni. La vremea aceea, ca să ajungi să-l feliciți pe președinte trebuia să stai la o coadă lungă de un kilometru. Mai ales prezența feminină era consistentă. Doamnele și domnișoarele aveau o încredere instinctivă, într-un om echilibrat. Aflându-mă deseori lângă dânsul, observam cum unii îi cereau câte ceva, iar eu notam diversele doleanțe”, și-a început dezvăluirile Alexandru Mironov, în exclusivitate pentru FANATIK.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

„Lângă Iliescu era mereu prezent medicul și, din pricina fluxului de admiratori care veneau să-l salute, din când în când trebuia să ne oprim, ca să-i dăm timp să se relaxeze, preț de câteva secunde. Apoi, revenea la primirea celor care doreau să-l felicite. Uneori, cel puțin în primii ani ai mandatului, în zilele de 3 martie stătea la Cotroceni de dimineața până seara și le zâmbea oamenilor”, și-a amintit interlocutorul nostru.

„Am asistat la cele mai năstrușnice întâmplări. Spre exemplu, o doamnă i-a spus că este urmărită de Securitate, deși respectivul serviciu de informații „murise” din 1990. Altcineva i-a cerut un televizor și tot așa… Au existat, însă, cazuri în care i s-a cerut ceva serios, iar intervenția președintelui părea necesară”, a continuat fostul ministru al Tineretului și al Sportului.

Cravatele primite de la Ilie Năstase, un ceas japonez și restul cadourilor n-au scăpat de vigilența „serviciilor”

Alexandru Mironov a povestit că, mergând alături de Ion Iliescu prin țară, dincolo de episodul nefericit de la Constanța, unde i s-a adresat unui jurnalist cu apelativul „Măi, animalule!”, peste tot era întâmpinat cu aplauze și cu strângeri de mână. Simpatizantele voiau să-l îmbrățișeze, iar președintele încerca să-i asigure pe oameni că va face tot ce este posibil să le meargă mai bine.

„Îmi amintesc un episod special, în care un funcționar de la Ministerul Culturii mi-a reclamat câte documente rare și opere de artă sunt scoase din țară. Am așteptat până l-am dus în audiență la șeful statului, care l-a ascultat. Pe moment nu a zis nimic, dar ulterior a intervenit și mi-a spus: „În asemenea cazuri, e normal să existe o reacție, dar care nu trebuie să ne aparțină nouă, ci justiției! Tu și toată lumea trebuie să înțelegeți că a venit un moment în care intervenția directă nu mai funcționează, ci fiecare compartiment al societății trebuie să-și facă datoria”. A fost una dintre lecțiile pe care le țin minte și acum…”, a rememorat partenerul nostru de dialog

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Firește, am fost interesați să aflăm ce se petrecea cu miile de daruri pe care susținătorii i le aduceau persoanei care, așa cum ei înșiși afirmau la posturile TV… i-a „scăpat de Ceușescu”. Fiecare cadou primit era trimis într-un loc special aflat la Palatul Cotroceni, de unde era preluat de serviciile specializate. Iar Alexandru Mironov certifică faptul că nu existau excepții:

„Un prieten din Japonia i-a trimis chiar prin intermediul meu un ceas, cu funcții ceva mai complexe. Președintele nu m-a putut refuza, dar a expediat cadoul în același mod și mi-a spus că procedase în mod similar și cu cravatele primite de la Ilie Năstase. Erau prieteni și, trecând pe la Cotroceni, Ilie i-a făcut cadou câteva cravate. Ion Ilescu a fost un om bine îmbrăcat, dar… de către el însuși și de către soție”.

Ca o paranteză, fostul demnitar a dorit să lămurească lucrurile și într-un alt subiect pe care s-a bătut moneda mult timp, anume averea fostului șef al statului: „Vă atrag atenția că, la vârsta de 93 de ani, președintele Ion Iliescu are, ca proprietate individuală, doar un apartament cu patru camere, situat la etajul unei vile. Am asistat la un moment în care primise moștenire o casă aflată în Județul Prahova și pe care imediat a transferat-o Consiliului Județean. A rămas credincios până la capătul vieții crezului său de om de stânga, conform căruia toată lumea trebuie să aibă propria proprietate, evident, într-o măsură mai mare sau mai mică…”

La vila de protocol, „Nea Nelu” punea bariera în fața musafirilor

Dincolo de festivitățile de la Cotroceni, în intimitatea cuplului prezidențial lucrurile decurgeau într-un mod diferit. Rareori, Nina și Ion Iliescu primeau musafiri, iar atunci concursul de împrejurări devenea protocolar:„ Acasă, Iliescu pusese o barieră. Acolo dorea ca, într-adevăr, să se bucure de liniște, alături de soția sa. Era în permanență ajutat de familia ofițerului de gardă și de protocol. De altfel, uneori când mergeam să-l vizităm, stăteam de vorbă în micul parc din fața clădirii”.

Îl vizitau, însă, rudele, iar intervievatul nostru și-a amintit de ziua în care chiar unul dintre persoanele foarte apropiate i-au călcat pragul: „Odată, am întâlnit un frate de-al său, care era funcționar la Ambasada României de la Sofia. Era un om modest, căruia nu-i plăcea să apară în fața reflectoarelor drept fratele lui Ion Iliescu. De altfel, n-ați auzit de fapte de nepotism, din partea președintelui”…”

În privința meniurilor preferate sau a altor mici plăceri ale vieții, Iliescu a rămas, de asemenea, un personaj care nu a epatat: „Oriunde mergeam, eram întâmpinați de localnici și de autorități iar la finalul întâlnirilor ni se oferea câte o tratație. Adeseori am stat lângă Președinte și pot să vă spun că niciodată n-a băut mai mult de jumătate de pahar. Nici cu mâncarea nu a exagerat. Și-a calibrat viața pentru a putea face tot ce și-a propus. Nu-l prezint ca pe un sfânt, dar nu l-am văzut niciodată făcând excese”.

„Cu Ivan Patzaichin a rămas prieten până la sfârșit…”

Și pentru că am deschis subiectul legat de vinuri, Alexandru Mironov a rememorat, cu nostalgie: „Odată am mers în Moldova, în zona Hușiului. Era clar că Ion Iliescu era un bun cunoscător al locurilor, încă din perioada în care fusese prim secretar de partid la Iași. Era cunoscut și respectat de toată lumea, dar mai ales știa regulile jocului”.

„Cu altă ocazie, Ivan Patzaichin mi-a povestit cum s-a trezit cu el, prin anii ’80, din postura de președinte al Federației de Kaiac-Canoe. A venit la o primă întâlnire cu băieții, era la curent cu performanțele lor dar mai ales cunoștea toate detaliile, de la buget până la locurile de antrenament. Omul își făcuse lecțiile! Iar Ivan a rămas prieten cu el, până la sfârșitul vieții”, a detaliat partenerul nostru de dialog un aspect mai puțin cunoscut și anume implicarea fostului șef al statului în lumea sportului, încă dinainte de 1989.

În treacăt fie spus, Ion Iliescu a fost pasionat de sport încă din copilărie. A jucat fotbal și tenis de masă, inclusiv cu soția, doamna Nina, despre care nu s-a sfiit să afirme că, la capitolul ping-pong, a fost mereu mai bună decât el. Mai târziu, după ce a devenit președintele Federației Române de Kaiac-Canoe, l-a cunoscut pe Ivan Patzaichin, despre care avea să spună că „era un puștan sfrijit, pirpiriu, iar toată lumea a rămas uluită cu ce vitalitate concura și câștiga cursele”.

„Cerberul” Doamna Nina lucrează pe post de secretară

În mod normal, nici cu ocazia împlinirii vârstei de 93 de ani, Ion Iliescu ar putea să nu primească prea mulți prieteni. Alexandru Mironov a stat de vorbă cu Victor Opaschi, cel mai apropiat consilier al ex-președintelui și specialistul nr.1 în materie de cultură și de culte. Totuși, apropiații îi vor telefona, „dar acum doamna Nina lucrează și pe post de secretară. În primul rând, nu-i dă voie să iasă din casă, datorită vârstei și a fragilității organismului”.

De obicei, Alexandru Mironov îi telefonează fostului șef al statului de ziua acestuia și de sărbători, iar Iliescu nu rămâne dator și îl sună înapoi. „Sunt foarte onorat să răspund, sunt de-a dreptul fericit, pentru că este unul dintre cei mai mari oameni pe care i-am întâlnit. Și am făcut cunoștință cu cel puțin 30 de laureați ai Premiului Nobel sau am fost invitat în biroul fostului președinte al Franței, François Mitterand…”, ni s-a confesat interlocutorul nostru.

„Nu puteți avea habar când se întoarce Ceaușescu!”

Dincolo de subiectul în sine, adică, mai în glumă, mai în serios, „felicitările, masa și dansul”, ne aflăm și în clipa nostalgiei, iar fostul ministru a ținut să împartă cu cititorii FANATIK o amintire legată de un moment inedit, petrecut în anul 1991, în preziua votării Constituției. Dezvăluirea legată de acest episod de referință din istoria României post-revoluționare este făcută, în premieră, de către unul dintre martorii oculari, partenerul nostru de discuție, Alexandru Mironov:

„La întâlnire a dorit să facă parte și o delegație a Parlamentului, care devenise deja „multicolor”. Conducător era profesorul Vasile Gionea, care era însoțit de Antonie Iorgovan și de restul grupului. Eu eram consilierul prezidențial în materie de mass-media. Respectiva delegație dorea să discute exact capitolul referitor la drepturile, obligațiile și puterea președintelui țării”.

Vasile Gionea i-a destăinuit lui Ion Iliescu faptul că, după părerea sa, trebuie făcută o schimbare: „Aveți prea puțină putere!”. Iar Ion Iliescu a oferit, la vremea respectivă, un răspuns antologic. „Cunosc Constituția. Nu schimbați nimic, lăsați-o așa, pentru că voi nu puteți avea habar când se întoarce Ceaușescu!”. „Am rămas stană de piatră, pentru că Iliescu pusese, deodată, mâna pe viitor!”, a povestit Alexandru Mironov.

O discuție cu Regele Mihai, înaintea „Festivalului George Enescu”

Să revenim, însă, la consilierul prezidențial Victor Opaschi, cel la care făcuse referire partenerul nostru de dialog. Am aflat că Opaschi i-a făcut legătura președintelui cu mediul bisericesc și de aici încolo, cu Casa Regală a României: „Acest lucru nu era posibil imediat după Revoluție, dar, încet încet, lucrurile s-au aranjat”. Iată, însă, cum a decurs una dintre întâlnirile mai puțin protocolare dintre cei doi foști șefi de stat:

„La un moment dat, Regele Mihai se îndrepta către Ateneul Român, unde se desfășura „Festivalul George Enescu”. Eu eram alături de președintele Iliescu. Fostul Suveran s-a întâlnit cu noi și cei doi au discutat. Era clar că stau de vorbă două persoane care se respectă. Și eu am fost prezentat Regelui, am avut onoarea să-i strâng mâna, iar la final, Victor Opaschi m-a întrebat dacă consider că este benefic faptul că a făcut posibilă respectiva întâlnire. I-am răspuns că, după părerea mea, este extraordinar, mai ales pentru că am reușit să liniștim România”.

Părinte… adoptiv pentru colaboratori

În altă ordine de idei, pentru că am amintit de persoane care au făcut parte din Administrația Prezidențială, Alexandru Mironov ne-a mărturisit un alt amănunt de culoare: „Cerberii din jurul lui Ion Iliescu erau cele două secretare, celebra „Nicușorica”, alias Niculina Nicolaescu și Claudia Pavel, de care puteai trece doar dacă le convingeai cu greu. Lucraseră cu dumnealui atât la UTC, cât și la Editura Tehnică”.

Niculina Niculescu i-a povestit lui Alexandru Mironov că, în perioada în care viitoarea secretară lucra la UTC iar Ion Iliescu fusese numit ministrul tineretului, a aflat că este elevă la seral și a vegheat-o zilnic, să vadă dacă ajunge la timp, la școală. De asemenea, îi urmărea notele și absențele și se ținea cu cerbicie de ea, pentru a fi sigur că va termina liceul și că, ulterior, va intra la facultate.

„Aceasta este o latură mai puțin cunoscută a lui Iliescu. De asemenea, Mihai Bujor Sion, fost consilier prezidențial și consul al României în SUA, mi-a mărturisit că, după ce a rămas orfan, Ion Iliescu l-a ocrotit, s-a interesat mereu de felul în care învață la facultate, într-un fel care l-a determinat pe Sion să spună că nu poate sta în fața lui Iliescu decât în felul în care s-ar prezenta înaintea unui părinte”.

De altfel, trebuie amintit faptul că Alexandru Mironov l-a cunoscut pe Ion Iliescu pe vremea în care scriitorul lucra ca redactor în cadrul Radioteleviziunii și propusese pentru tipărire două cărți, la Editura Tehnică, unde directoratul era asigurat de viitorul șef al statului. Partenerul nostru de discuție povestește și astăzi cum, în funcție de situație, mergea să-i ceară sprijinul viitorului președinte, în situațiile în care afla de cazurile unor colegi de breaslă, nedreptățiți.

De referință este cazul unui student care fusese crescut la orfelinat, pe care Alexandru Mironov a dorit să-l instaleze în cadrul Ministerului Tineretului, chiar în funcția de director al programului „SOS”, destinat persoanelor defavorizate. S-a lovit, însă, de reticiența Oficiului Juridic. Ion Iliescu a intervenit, obligând respectiva instituție să găsească mijloacele legale prin care „studentului Vasile” să i se găsească o oarecare înlesnire. Ulterior, acesta din urmă și-a terminat studiile și a condus un serviciu de asistență socială, în Județul Vaslui.

Cum l-a dus Nea Nelu „cu preșul” pe vicecancelarul Germaniei

Potrivit fostului minstru, o altă perioadă în care Ion Iliescu s-a făcut remarcat a fost cea din anii ’90, când ministrul de externe german Hans – Dietrich Genscher făcea dese vizite la București. Vicecancelarul Germaniei le explica liderilor români că ar trebui puse în practică soluțiile economice elaborate de guvernul său, dar Iliescu disimula, de fiecare dată. Mai târziu, respectivele propuneri au fost puse în practică în Iugoslavia, stat care, ulterior, s-a dezintegrat.

Contextul politic în care decurgeau acele convorbiri era unul extrem de sensibil, în respectiva perioadă printre vizitatorii tradiționali ai României aflându-se inclusiv liderul OEP și viitorul președinte palestinian Yasser Arafat, dar și șeful statului francez, François Mitterand, altfel spus persoane care „puteau dilua din duritatea întâlnirilor cu oficialul german”. „Practic, Iliescu l-a dus cu preșul pe Genscher, aceasta este expresia românească…”

Unul dintre avantajele lui Iliescu, inclusiv în materie de politică internațională, a fost „memoria excepțională, proprie marilor politicieni. Despre Cezar s-a zis că știa numele tuturor soldaților săi. Trebuie să spun că Ion lliescu ținea minte toate persoanele cu care s-a întâlnit sau le recunoștea scrisul. Într-o bună zi, am mers la o expoziție pe teme arhitecturale și, deodată, i-a bătut umărul unuia, zicându-i: „Ce faci, Popa, de ce te-ai îngrășat așa?”… Ulterior, respectivul ne-a mărturisit că se întâlnise cu Iliescu în studenție, în urmă cu 18 ani…”.

Un meci pe „Maracana”, visul neîmplinit al sărbătoritului zilei

Spre finalul evocării făcute sărbătoritului zilei, trebuie menționat și care a rămas unul dintre visurile neîmplinite ale lui Ion Iliescu. Vă vine să credeți sau nu, are legătură tot cu lumea sportului, dar cert este că personajul nostru principal rămâne mereu surprinzător, iar dezvăluirile lui Alexandru Mironov capătă inclusiv nuanțe documentaristice. Amintirea la care facem referire datează din perioada 3 – 14 iunie 1992, atunci când în Brazilia s-a desfășurat prima conferință mondială a șefilor de stat, privind problemele mediului.

La Rio de Janeiro, în timpul primului Summit Mondial al Pământului, Ion Iliescu a primit un bilet la un meci de fotbal, care urma să se dispute pe stadionul „Maracana”: „S-a bucurat ca un copil și mi-a spus că își dorise, dintotdeauna, să vadă un joc pe celebra arenă braziliană. Însă, tocmai când eram pe punctul de a pleca la meci, și-au făcut apariția băieții de la SPP, care au făcut apel la lege și i-au explicat că nu-și poate vedea visul cu ochii”.

Demersul trebuia făcut cu mai multe zile înainte, deoarece era obligatoriu ca locul să fie verificat și președintele ar fi urmat să fie însoțit de o gardă mai mare. „Atunci, mi-am dat seama ce îngrozitoare trebuie să fie viața unui președinte… Până la urmă, Ion Iliescu a renunțat să mai vadă meciul, astfel că pe „Maracana” am ajuns eu, împreună cu un alt consilier”, și-a încheiat povestea Alexandru Mironov.

„Mă așteptam eu să trăiesc atât?…”

La vârsta de 93 de ani, Ion Iliescu rămâne unul dintre exponenții istoriei, nu doar celei post-decembriste. Deși s-a retras din luminile „rampei” politice de mai mult timp, iar o fotografie care îl înfățișează valorează mai ceva decât o „megaexclusivitate”, singurul șef de stat cu trei mandate din perioada democrației românești este prezent în evocările celor apropiați dar rămâne unul dintre puținele personaje care nu doar au influențat societatea contemporană, dar a rămas liantul între două lumi, cea de dinainte și cea de după 1990. Pe ambele, încă ne străduim să le înțelegem, dincolo de orice „dosar”.

Și încă ceva. Ion Iliescu este mereu surprinzător. Ca dovadă, chiar la ceas de sărbătoare în ceea ce îl privește, vă imaginați că l-ați vedea, vreodată, pe Ion Iliescu, melancolic? Ei bine, „fenomenul” nu este deloc legat de lumea… „SF”, ci a fost deslușit chiar de Alexandru Mironov, care a ținut să amintească una dintre replicile antologice, și totuși puțin cunoscute, marca Ion Iliescu: „Mă așteptam eu să trăiesc atât?…”