Ionuț Angheluță, comentatorul cu CV de fotbalist. A jucat cu Steaua, Dinamo și Rapid, cu 40.000 de spectatori în tribune!

Se reia Superliga, cu etapa 22. Revine fotbalul nostru cel de toate weekend-urile la Digi Sport. Comentariul meciurilor și dezbaterea acestora în emisiunile postului din șoseaua Panduri 71 sunt actualele „sarcini de joc” ale lui Ionuț Angheluță. După ce, la începutul anilor 2000, echipier al lui Poli AEK Timișoara, avea în marcaj, la propriu, pe Ionel Dănciulescu, Claudiu Niculescu, Nicolae Dică sau Daniel Oprița. A jucat cu Steaua, cu Dinamo, cu Rapid, cu 40.000 de spectatori în tribune!

Coechipier cu Edi Iordănescu, Alin Stoica, Marian Aliuță, Mihai Teja, Gabriel Caramarin, Ionuț Angheluță a jucat cu Steaua, Dinamo și Rapid, cu 40.000 de spectatori în tribune!

Ionuț, ce evenimente sportive au marcat anul în care te-ai născut?

– A fost anul următor Jocurilor Olimpice de la Montreal cu nota de 10 a Nadiei. Anul în care, surprinzător și ciudat, ne-au învins sârbii cu 6-4 pe stadionul Ghencea și am ratat calificarea la Mondialul din Argentina.

Ai jucat vreo 20 de ani fotbal de performanță, ai ajuns în prima ligă… Unde ai început cariera?

– Am început să joc organizat la Steaua, în 1987, la grupa antrenorului Petre Mihai. Am fost coleg acolo cu Marian Aliuță, Mihai Teja, Alin Stoica, Edi Iordănescu, Radu Alexandru, secundul lui Edi la națională.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

În 1992, am plecat la Sportul Studențesc, unde l-am avut antrenor pe regretatul Munteanu II. Am fost prima lui grupă, una foarte bună, care la 17 ani punea probleme echipei de seniori a Sportului în meciuri de pregătire. Gabriel Caramarin, Petruș Manta, George Georgescu, Cătălin Neag, Liviu Hapaină, Sorin Andrei…

Unde ai jucat în prima ligă?

– Doar la Poli AEK Timișoara. Echipă provenită din Fulgerul Bragadiru, unde am ajuns când era în liga a treia, care a devenit AEK București și s-a transformat în Poli AEK Timișoara. Am fost acolo trei ani, 2002-2005.

„Știam pe de rost echipa lui Dinamo, a Craiovei Maxima, mă ajuta la fotbalul cu nasturi”

De unde pasiunea pentru fotbal?

– Am avut-o dintotdeauna! Mama mi-a spus că urmăream Campionatul Mondial din Spania, în 1982, când aveam patru ani și jumătate. Primul meci care mi-a rămas în minte a fost un Aston Villa – Dinamo, apoi îmi amintesc de returul dintre Corvinul și Zeljeznicar Sarajevo, am reținut că s-au marcat multe goluri.

Știam pe de rost echipa lui Dinamo, a Craiovei Maxima, îmi plăcea să rețin nume de fotbaliști. Asta mă ajuta atunci când mă jucam celebrul fotbal cu nasturi și însoțeam jocul cu comentariu. Pentru că aveam vocea subțire, de copil și încercam să imit vuietul tribunei, mama a venit la un moment dat în sufragerie, unde mă jucam și m-a pus să tac, deoarece credea că plânge cineva vreun mort, în bloc. (râde)

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Apoi, aveam un teren perfect în spatele blocului, cu două bătătoare de covoare, unde se juca fotbal în fiecare zi. Jucam fotbal și în parcarea din fața blocului, care era goală, jucam și tenis de picior.

„Am fost titular în primul meci jucat în nocturnă din istoria Timișoarei, sfârșit de noiembrie 2003, 2-1 cu Petrolul, a fost o nebunie în tribune…”

Vârfurile carierei?

– Meciurile jucate cu 40.000 de spectatori. Am fost titular în primul meci jucat în nocturnă din istoria Timișoarei, sfârșit de noiembrie 2003, 2-1 cu Petrolul, a fost o nebunie în tribune… Ticsite…

Apoi meciurile lui Dinamo, Rapid, Steaua… Era stadionul aproape plin cu o oră și jumătate înainte de meci, când ieșeam să vedem gazonul. Așa ceva nu mai vezi în ziua de azi.

Dezamăgirile carierei?

– În plan sportiv nu am avut, deoarece nu am retrogradat niciodată și nu am avut obiective pe care nu le-am îndeplinit. Dar am fost dezamăgit de oamenii din fotbal, atmosfera din interior era neprofesionistă.

Modul de a gândi, incapacitatea de a avea o structură profesionistă a clubului, lipsa condițiilor de antrenament și de recuperare după efort. Calitatea oamenilor era scăzută, de aceea am ajuns astăzi să nu mai batem pe nimeni, iar fotbalul s-a deteriorat constant.

Aceste dezamăgiri au ucis pasiunea pe care o aveam de când eram copil, m-am lovit de o realitate care nu avea nimic în comun cu lumea frumoasă pe care mi-o imaginam.

A dat-o-n bară cu Dinamo. La propriu. De la 35 de metri!

Cel mai tare meci pe care l-ai jucat în prima ligă?

– Mi-e greu să aleg… Am jucat în primul meci în nocturnă din istoria Timișoarei, am învins Rapidul cu 1-0, am dat o bară de la 35 de metri cu Dinamo, în acel 1-2 cu fanta de lumină, din mai 2004…

Cel mai tare, însă, cred că e un 4-3 cu Unirea Alba Iulia, când am întors de la 1-3 la pauză. În repriza a doua, meciul s-a oprit vreo zece minute, din cauza fumului provocat de torțele aprinse de galerie. Golul de 4-3 a venit în ultimul minut, l-a dat Aurelian Dumitru.

A fost o atmosferă incredibilă, uluitoare la acel meci. Am făcut turul stadionului după ce am câștigat și nu plecase niciun spectator din cei 30.000 prezenți.

La ce echipă ți-ar fi plăcut, ai fi vrut să joci și n-a fost să fie?

– La Timișoara m-am simțit excelent. Aș fi vrut să fac performanță acolo, nu mi-am dorit sau, mai bine spus, nu m-am gândit să joc pentru altă echipă.

Suporterii lui Poli sunt extraordinari, poate cei ai Rapidului să fie ceva mai activi. Am avut în spate o galerie de 10.000 de oameni, care cânta non stop. Nu-mi pot imagina că în altă parte putea fi mai bine.

„Dinamo era cel mai tare adversar, deoarece avea un atac formidabil, cu Dănciulescu, Niculescu, Marica, Zicu, Florentin Petre”

Care era cel mai greu adversar pe vremea când jucai în Liga I?

– Cât am jucat la Poli AEK Timișoara, Dinamo era cel mai tare adversar, deoarece avea un atac formidabil, cu Dănciulescu, Niculescu, Marica, Zicu, Florentin Petre. Jucau în viteză, ajungeau ușor la poartă, erau un coșmar pentru că erau rapizi, tehnici și știau să se demarce incredibil de bine.

Ai simțit vreodată vreun miros de… blat cât ai jucat în prima ligă?

– Nu. Noi în primul an am fost la retrogradare și am înțeles că am fost refuzați de vreo două cluburi în retur. De aceea am ajuns la baraj, că nu am avut „trecerea” necesară.

În al doilea an, am jucat foarte bine, am stat în primele șase în clasament și nu am avut nevoie nici să dăm, nici să ne dea alții.

A ținut și cu Dinamo, și cu Steaua! Acum, însă, „Nu mai țin cu nimeni din întrecerea internă, am cunoscut fotbalul românesc din interior și acum mă lasă rece”

Cu ce echipă ai ținut prima dată, când erai copil? Cu cine ții acum?

– Am ținut cu Dinamo, cred, prima oară, până în 1986, pentru că Dinamo era în vogă, a făcut acea semifinală cu Cupa Campionilor. Îmi aduc aminte că am încercat să rezist să ascult meciul de la Liverpool la radio, dar începea pe la 11 seară și nu am reușit.

A venit momentul 1986 și l-am descoperit pe Marius Lăcătuș, astfel că am început să țin cu Steaua. Apoi, am jucat acolo, ceea ce m-a apropiat și mai tare, pentru că îi vedeam aproape zilnic pe fotbaliști cum veneau la antrenament, am fost și copil de mingi de câteva ori.

A venit adolescența și și-a făcut loc Sportul Studențesc, unde am ajuns ca junior. Ulterior, Poli Timișoara, cât timp am jucat acolo, a primit o părticică.

Acum, nu mai țin cu nimeni din întrecerea internă, din cauză că am cunoscut lumea fotbalului din interior și tot ce se întâmplă în fenomen, cu disputele pentru identitate și lipsa oricărui proiect, cu schimbările dese de antrenori, de lot. Iluziile s-au dus demult, a rămas doar realitatea tristă și banală a fotbalului românesc de azi, care mă lasă rece.

„Am rămas cu Real Madrid în suflet, nu o înghit pe Barcelona nici cu un tir de lămâi!”

Dar „afară” ai vreo favorită?

– Am rămas doar cu Real Madrid în suflet. Atât. E singura echipă pe care mi-e mai greu să o comentez, deoarece mă afectează atunci când joacă prost și încerc să țin entuziasmul în frâu atunci când joacă bine.

Recunosc, am un cui împotriva Barcelonei, nu o înghit nici cu un tir de lămâi. Dar, încerc să fiu obiectiv și, vorba lui Dandanache, ca tot românul, imparțial. (râde)

FCSB e Steaua?

– FCSB este continuatoarea pe linie sportivă a echipei Steaua, dar juridic, nu, nu este. Ar trebui un contract de colaborare între CSA Steaua și FCSB, pentru ca lucrurile să intre în normal. Ceea ce sper că se va realiza într-o bună zi, probabil când domnul Gigi Becali nu va mai finanța FCSB.

Crezi că  o să mai avem ocazia să vedem un Steaua – Dinamo „curat”? Adică sub denumirile clasice?

– Am avut în liga a doua duelul dintre clona celor de la CSA și Dinamo. Vom avea un Steaua – Dinamo curat când nu va mai exista în fotbal domnul Gigi Becali.

Ce părere ai de VAR-ul… românesc? E… de calitate?

– Cred că ar trebui să investim mai mult în tehnologie, să avem mai multe camere care să acopere mai multe unghiuri, pentru a-i ajuta pe cei din camera VAR.

Am văzut greșeli uluitoare în Premier League, de aceea nu sunt aspru cu cei care judecă la noi în camera VAR. Însă cei care arbitrează pe teren ar trebui să fie mai atenți.

Ce arbitru de la noi îți place cum „fluieră”?

– Sebastian Colțescu este cel care a cunoscut o transformare uluitoare, iar în spatele său sunt vreo două, dacă nu trei, locuri libere. Poate Ovidiu Hațegan să reușească se revină la un nivel înalt, îmi doresc asta pentru el.

Real Madrid și Manchester City l-au dus de la extaz la agonie

A fost vreun meci la care să sari, efectiv, în picioare de bucurie?

– A fost Real Madrid – Manchester City din returul semifinalei de Liga Campionilor din mai 2022, când a întors Realul în ultimele două minute și s-a impus în prelungiri. La golul lui Karim Benzema, de 3-1, m-am ridicat în picioare și am dat cu tastatura de masă.

Dar unul la care să te ascunzi de rușine?

– La Manchester City – Real din ultimul sezon de Champions League, 4-0 tot în retur de semifinală, în mai 2023, când Real a arătat jalnic. A fost umilitoare prima repriză, în care Madridul a avut un număr infim de pase.

Mai ajunge vreo echipă din România în grupele Champions League în timpul vieții noastre?

– Doar dacă mă angajează pe mine ca director sportiv! (râde) Serios! Este ceva ce îmi doresc foarte tare și cred că aș face o treabă foarte bună. Pentru asta trebuie un proiect pe minim zece ani, care să aibă susținere financiară și neapărat să fie la o echipă cu suporteri. Fără suporteri, nu ai cum să răzbați în momentele dificile.

Prima apariție pe „sticlă” a fost la „Procesul etapei” al lui Ovidiu Ioanițoaia. Ca fotbalist invitat!

Când ai renunțat la cariera de fotbalist?

– La 29 de ani… în 2006… Aveam ca opțiune doar liga a doua și nu mai vedeam nicio perspectivă. Am realizat că visul de face performanță s-a risipit și că trebuie să mă gândesc la ce va fi.

Aveam în cap acest drum… de a ajunge comentator și m-am gândit să-l încep cât mai devreme. Mă săturasem de lipsa condițiilor de antrenament, de atmosfera dintr-un vestiar de fotbal și de antrenamentele slabe din ultimul an de liga a doua.

Cum ai ajuns în presă?

– Am avut norocul să intru la Prosport, unde era o redacție extraordinară și am fost foarte bine primit. Am trecut printr-un test de cunoștințe sportive dat de redactorul șef Dorin Chioțea și am fost „distribuit” să mă ocup de Steaua, alături de Sebastian Stan și Dorinel Artene.

Am învățat enorm, deoarece habar nu aveam cu ce se mănâncă presa scrisă. Au avut răbdare cu mine și au știut cum să mă ghideze, dar pentru mine era clar că nu asta vreau să fac.

Cum ai ajuns la Digi Sport?

– De la Prosport am ajuns la Telesport, unde am stat un an, apoi un an la GSPTV, după care s-a înființat Digi Sport, în 2009. George Dobre și Teo Avrămescu, cei care s-au ocupat de formarea redacției, s-au gândit și la mine.

Primul meci comentat?

– …Cupa Ligii Scoției… la GSPTV… (se gândește) …dar nu mai știu care erau echipele. Am fost alături de Bogdan Cosmescu, iar ce țin minte este că echipele le-am aflat cu un sfert de oră înainte să înceapă meciul.

Prima apariție pe „sticlă”?

– Invitat la Ovidiu Ioanițoaia, la „Procesul Etapei”, în 2004, după un meci cu Dinamo, 1-2 în mai, cel cu bara de la 35 de metri… Invitația mi-a fost făcută personal de domnul Ioanițoaia, cu o zi înainte de meci.

Apoi, am apărut ca invitat la Telesport, la emisiuni despre Liga 1, deoarece Prosport avea o colaborare cu Telesport. Ulterior, am fost cooptat de Antoanela De Cecco la Telesport să prezint o emisiune, „Avancronica etapei”, la care scriam și textele. Așadar, ca moderator sau prezentator, la Telesport mi-am început cariera în televiziune.

„Tare mi-ar fi plăcut un interviu cu regretatul Ilie Balaci… Acum mi-ar plăcea să-l am la microfon pe Zinedine Zidane”

Care a fost cea mai tare bâlbă dintr-un comentariu?

– Am avut mai multe… dar una a fost la un meci U Cluj cu Dinamo, din urmă cu mai mulți ani, jucat pe „Cluj Arena”. Aveam un coleg dinamovist care stătea lângă mine, mi-a împuiat capul despre un jucător care era indisponibil, iar în timpul meciului am spus, la un moment dat, că respectivul este la minge, deși nu era nici măcar pe foaie.

Ți-ai ieșit vreodată din fire „în direct” la vreo gafă a vreunui arbitru sau a vreunui jucător?

– M-am enervat de multe ori, dar, recunosc, acest lucru nu este în regulă pentru că nu mai poți judeca obiectiv. Nu-mi plac jucătorii egoiști… sau delăsători… care se plimbă pe teren și nu dau totul, fac o fază într-un meci și apoi joacă de parcă ar fi cea mai mare vedetă.

Iar la greșelile de arbitraj, nu-mi plac cele de interpretare a duelurilor corp la corp, ăsta este fotbalul adevărat, unu la unu, și faptul că arbitrii se lasă prea ușor impresionați de văicărelile jucătorilor.

Ce invitați ți-ai dori în studio?

– Tare mi-ar fi plăcut să stau de vorbă la un interviu cu regretatul Ilie Balaci, avea o luciditate extraordinară și vedea foarte bine fotbalul. Acum, mi-ar plăcea să-l am la microfon pe Zinedine Zidane.

Ce ai fi fost dacă nu erai om de televiziune în domeniul sportiv?

– Mi-ar fi plăcut să fiu antrenor la copii. Îmi place enorm să fiu în preajma copiilor și aș fi vrut să modelez caracterul lor, nu numai abilitățile fotbalistice.

Un-doi-uri la firul… sincerității!!

Ionuț Angheluță într-un singur cuvânt?
– Sincer.

Hobby?
– Filmele.

Pele, Cruyff, Maradona, Messi, Ronaldo?
– Zidane, Ronaldo Nazario, Maradona, Pele, Cruyff.

Hagi, Dobrin, Balaci?
– Hagi, Balaci, Dobrin.

Fotbalistul „all time” preferat?
– Zinedine Zidane.

Fotbalistul „în activitate” preferat?
– Kylian Mbappe.

Antrenorul „all time” preferat?
– Am ținut mult la Jose Mourinho, dar după episodul Real Madrid l-am scos de la suflet… deși nu-mi este indiferent nici acum…

Antrenorul „în activitate” preferat?
– Jurgen Klopp.

Campionatul străin preferat?
– Premier League.

Cu ce fotbalist ți-ai dori un interviu?
– Karim Benzema.

Ce meci visezi să comentezi?
– O echipă românească în finală de cupă europeană… hai, și semifinală… (râde)

Munte sau mare în concediu?
– Mare.

Locul concediului ideal?
– Tenerife.

Locul „visat”, în lume, unde n-ai ajuns încă?
– Everest.

În ce loc te-ai stabili dacă ar trebui să pleci mâine din țară?
– Tenerife.

Cartea de căpătâi?
– „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Scriitorul preferat?
– Marin Preda.

Ultima carte citită?
– „Lupul de stepă”, de Hermann Hesse.

Filmul „de suflet”?
– „Jerry Maguire” și „Actorul și sălbaticii”.

Actrița preferată?
– Jennifer Lawrence.

Actorul preferat?
– Toma Caragiu.

Muzica preferată?
– Nu am, ascult aproape orice, în funcție de dispoziție.

Cântărețul preferat?
– Elvis Presley.

Mâncarea preferată?
– Orice cu carne.

Desertul preferat?
– Plăcinta cu brânză și stafide.

Băutura „de bază”?
– Vin.

Mașina preferată/visată?
– Nu am, nu mă pricep la mașini, nu mă interesează prea tare.

Câine, pisică sau… papagal?
– Câine. Întotdeauna.

Cină romantică sau club cu prietenii în serile fără… meci?
– Club, alături de soție.

Prima EI calitate?
– Corectitudinea.

Cine ai fi vrut să fii dacă nu erai Ionuț Angheluță?
– Dem Rădulescu. (…și nu râde deloc!)