Ludovic Orban & PNL, un „divorț natural”. Verdictul politologilor: „Foștii lideri devin inconfortabili, sunt trecuți pe linie moartă și dispar din partide!”

Fostul lider al PNL, Ludovic Orban, a părăsit deja grupul parlamentar liberal și discuțiile referitoare la posibila sa plecare (sau excludere) din partid sunt aprinse. FANATIK a realizat o analiză a cazurilor foștilor președinți care au părăsit această grupare politică pe ușa din dos, însă analistul politic Cristian Pîrvulescu este de părere că nu avem de a face cu o particularitate: „În general, foștii lideri devin inconfortabili și dispar din partide!”

În ce ne privește, am dorit să aflăm care este „mecanismul” excluderilor și al „dezertărilor” din PNL, în comparație cu alte formațiuni politice, iar discuția a pornit de la faptul că, deja, mai mulți liberali (Ludovic Orban, Ionel Dancă) și-au anunțat plecarea din grupul parlamentar al PNL, nu însă și din partid. Și nici nu au fost excluși. Cel puțin deocamdată…

„În general, dacă fostul președinte nu se retrage din viața politică, este eliminat, însă acest fenomen s-a petrecut și în cazul altor partide. Stă în natura lucrurilor ca foștii lideri, care devin inconfortabili pentru noii președinți să fie trecuți pe linie moartă și, eventual, excluși din partid. Motivul principal este legat de faptul că aceștia au acces la rețele, care pot complica lucrurile”, a comentat, în exclusivitate pentru FANATIK, Cristian Pîrvulescu.

Politologul Cristian Pîrvulescu: „După Mircea Ionescu-Quintus, Ludovic Orban a fost un alt președinte rezistent”

După excluderea „seniorului” Radu Cîmpeanu din PNL (în anul 1993), liberalii au trecut pe sub tăvălugul istoriei. Puțini dintre foștii lideri, printre care și Crin Antonescu, nu au fost excluși, iar alții, precum Călin Popescu Tăriceanu și-au format propriile formațiuni politice.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

„Problema PNL-ului este că președinții, cu excepția lui Mircea Ionescu-Quintus, nu au rezistat foarte mult. În fond, Ludovic Orban este unul dintre președinții rezistenți. În general, liderii liberalilor nu s-au putut menține în politică, în momentele în care nu au mai dispus de resurse. Spre exemplu, Tăriceanu și-a pierdut poziția în fața lui Crin Antonescu, în clipa în care nu a mai fost prim ministru. Anterior, dispunea de toate resursele”, a comentat Pîrvulescu.

Politologul susține că același lucru s-a petrecut și în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu: „În momentul în care nu a mai fost președintele Senatului și-a văzut, încet – încet, autoritatea diminuată, până când aproape că a fost rejectat din partid”.

Fuziunile repetate au marcat Partidul Liberal

Cristian Pîrvulescu este de părere că avem de a face cu o problemă legată de istoria PNL și de fuziunile repetate care au marcat partidul. „Inclusiv Ludovic Orban a ajuns în PNL, în 1998, în urma fuziunii dintre Partidul Liberal 1993 și PNL. Inițial, Orban a fost membru al PNL-AT. În perioada în care era student la Științe Politice la SNSPA, a făcut parte din echipa pe care Dinu Patriciu a cooptat-o pentru a forma PNL-AT și a jucat un rol important în organizarea acestei formațiuni”, a argumentat analistul politic.

Trebuie amintit faptul că, ulterior, PNL-AT (Partidul Național Liberal Aripa Tânără) a fuzionat cu PNL-CD, iar gruparea nou înființată s-a transformat în PNL 1993. Mai târziu, Ludovic Orban a devenit membru PNL, în urma unei alte fuziuni.

Digisport.ro

Diana Șucu, detalii neștiute despre Dan Șucu: ”A slăbit 10 kg. I-a fost greu”

Din acest punct de vedere, Pîrvulescu a punctat: „Mai mulți lideri liberali au intrat în partid grație unor fuziuni, care înseamnă, de fapt, straturi suprapuse. Cea mai importantă fuziune este cea din anul 2014, cu PDL-ul, când în partid au pătruns reprezentanții unei alte culturi organizaționale, mult mai competitivă, inclusiv în privința jocurilor interne”.

Interlocutorul nostru este de părere că fenomenul contopirii cu PDL a creat liberalilor probleme în plus. „Partidul avea o cultură organizațională neclară, o ideologie vagă, dincolo de ceea ce am putea numi, în sens general „neo-conservatorism” (în ceea ce privește politica externă și relativ, în anumite tendințe interne) și de neo-liberalism, nu vedem nimic. Asta face ca durata de viață a unui lider să fie relativ scurtă”, a explicat Pîrvulescu.

Valeriu Stoica și traversarea deșertului

Comentatorul consideră că, în cadrul PNL, un lider nu va reuși niciodată să satisfacă toate nevoile. Potrivit acestei teorii, mereu va apărea, în scurt timp, o opoziție la adresa respectivului șef de partid, iar Cristian Pîrvulescu a oferit exemplul lui Valeriu Stoica.

„El a avut un mandat foarte scurt, în perioada 2001 – 2002. Mai târziu, nu a părăsit partidul, dar s-a retras din politică și rămâne un observator. Inclusiv Valeriu Stoica a fost membru al PNL ‘93. Și pe vremea aceea erau nemulțumiri, în condițiile în care, în perioada 1993 – 1996, PNL rămăsese în afara Parlamentului”, a precizat politologul.

Acesta a simțit nevoia să comenteze „plastic” perioada dificilă traversată de PNL, la vremea respectivă: „Pentru liberali, acel moment a fost similar cu traversarea deșertului, dar noii membri nu-și mai amintesc aceste lucruri și nu înțeleg care sunt riscurile”.

Valeriu Stoica a urmat la șefia PNL după două mandate deținute de Mircea Ionescu-Quintus, a avut un mandat scurt și a fost urmat de Theodor Stolojan.

Despre acesta din urmă și mai ales referitor la tranziția care a urmat, s-a referit și intervievatul nostru: „Să ne amintim că, în anul 2004, pe când era candidat la Președinție, Stolojan s-a retras din toate pozițiile. A fost momentul în care Călin Popescu Tăriceanu a acces la poziția de premier, fiind primul, ca vechime, la conducerea PNL, pe care l-a condus din 2005, până în 2009”.

Pîrvulescu spune că Valeriu Stoica nu a pierdut alegerile în PNL, „ci a fost convins de o „kabală” din partid să renunțe. Ulterior, a intrat în PLD, care, în 2007 a pătruns în Parlamentul European”.

Analistul politic consideră că, practic, Valeriu Stoica nu a fost exclus din PNL, pentru că legea partidelor spune clar că, în momentul în care achiesezi la o altă formațiune politică, te desparți automat de vechiul partid.

Conflictul Tăriceanu – Băsescu, similar „rupturii” dintre Orban și Klaus Iohannis

Aici, însă, comentatorul politic a observat un alt aspect interesant, având în vedere comparația cu eventuala îndepărtare definitivă a lui Ludovic Orban, din PNL. Așadar, să ne întoarcem în timp, mai exact la perioada în care Traian Băsescu era șeful Statului, iar Călin Popescu Tăriceanu îndeplinea funcția de prim-ministru.

„Important este că, spre deosebire de Ludovic Orban, nici Theodor Stolojan și nici Valeriu Stoica nu au fost eliminați după ce eu pierdut președinția. Stoica a intrat în conflict cu Tăriceanu, în privința liniei pe care trebuia să meargă partidul. La vremea aceea, conflictul dintre Tăriceanu și președintele Băsescu a fost similar celui dintre Orban și Klaus Iohannis, tema fiind guvernamentalismul împotriva prezidențialismului”, a subliniat Pîrvulescu.

Potrivit interlocutorului nostru, la fel cum s-au desfășurat evenimentele în relația dintre Klaus Iohannis și Ludovic Orban, iată că, în trecut, conflictul dintre Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu a început tot mocnit: „Diferența a stat în faptul că, pe vremuri, PNL era o grupare politică mai puțin omogenă, în care se regăseau inclusiv susținători ai Președintelui de atunci, Traian Băsescu”.

Reamintim că PDL (Partidul Democrat Liberal) a fost format la 15 decembrie 2007. Rezultatul a fost dat de fuziunea dintre Partidul Democrat (fostul FSN, desprins de FDSN), condus de Traian Băescu, și Partidul Liberal Democrat.

Dragnea, Năstase și Geoană, „executați” identic de PSD

Așa cum afirma la începutul discuției noastre, Cristian Pîrvulescu apreciază că „execuțiile” foștilor lideri nu sunt, neapărat, apanajul liberalilor. În acest sens, analistul politic a oferit un exemplu cunoscut, aflat la „stânga”, pe eșicherul politic.

„În același mod s-au petrecut evenimentele inclusiv cu Adrian Năstase, cu Mircea Geoană și cu Liviu Dragnea, la PSD. Geoană a fost exclus pentru a simplifica ascensiunea lui Victor Ponta, iar Năstase și Dragnea au fost dați afară pentru că au fost condamnați penal. PSD-ul avea criterii clare, dar, în fond, logica a fost aceeași, a protejării noului șef, în raport cu rețelele și cu influența fostului lider”, a reamintit Pîrvulescu.

„Nicolas Sarkozy și Tony Blair n-au fost conservați ca înțelepți ai partidelor”

Am fost curioși să aflăm cum se desfășoară „ostilitățile”, din acest punct de vedere, și în alte state europene. Interlocutorul nostru a exemplificat faptul că, în general, foștii șefi de partide părăsesc lumea politică după ce pierd puterea. Rareori rămân în „viața activă”, din motive asemănătoare.

Analistul politic a comentat acest aspect, în comparație cu felul în care se desfășoară evenimentele în țara noastră: „Totuși, situațiile nu sunt atât de dramatice ca în România. Doar în Italia avem de a face cu o situație mai complicată. Acolo, partidele au o durată de existență mai scurtă. Dar, chiar și în Italia, revenirea foștilor lideri este dificilă. În unele cazuri, aceștia revin în fruntea unor alte formațiuni politice și în urma unei crize. Nici politicienii din străinătate nu sunt „conservați”, precum niște înțelepți ai partidelor”.

Cristian Pîrvulescu a oferit primul exemplu din Franța, unde Nicolas Sarkozy, care nu mai joacă niciun rol în Partidul Republican, rămâne un reper politic, la care se raportează colegii săi, doar datorită faptului că a fost președintele țării. „Altfel, spre exemplu, Francois Hollande nu are nicio influență asupra Partidului Socialist Francez. El a rămas în partid, dar este o adeziune formală”, a completat analistul politic.

Și exemplele au continuat: „În Anglia, Nick Clegg, din Partidul Liber – Democrat, a părăsit formațiunea politică, așa cum s-a întâmplat și cu ex-premierul David Cameron, liderul Conservatorilor. În Partidul Laburist, lucrurile nu sunt la fel de clare. După ce a fost prim ministru, Tony Blair a rămas doar un simplu membru de partid, fără să beneficieze de vreo influență”.

Concluzia analistului politic Cristian Pîrvulescu este că, la acest capitol, diferențele dintre modul de abordare al lucrurilor în România nu este străin de marginalizarea la care sunt supuși inclusiv liderii occidentali. Totul ține, însă, de nuanță: „Situațiile sunt asemănătoare, însă, noi, românii, avem talentul de a dramatiza și de a teatraliza viața politică, până la forme de tragedie antică”.