Fotbal intern

Nu mai puțin de zece jucători ar putea pleca de la Dinamo în vară: „Se vor închide contractele”. Exclusiv

11.05.2021 | 21:08
Nu mai putin de zece jucatori ar putea pleca de la Dinamo in vara Se vor inchide contractele Exclusiv
ADVERTISEMENT

Dinamo ar putea pierde în această vară un număr record de fotbaliști, după ce zece jucători își vor încheia contractele la finalul acestui sezon din Casa Pariurilor Liga 1.

Chiar dacă Dusan Uhrin Jr. va continua din vară, antrenorul ceh ar putea avea probleme serioase de lot, o bună parte dintre jucători fiind la final de contract, în timp ce Ricardo Grigore și Robert Moldoveanu și-au depus memorii.

ADVERTISEMENT

Pe lângă evoluția lor în acest sezon, cel mai important criteriu pentru rămânerea jucătorilor ar putea fi salariul pe care îl primesc. Mai ales că Dinamo are probleme financiare și este nevoie în acest moment de 200.000 de euro pentru rata ANAF și salariile pe două-trei luni.

Constantin Eftimescu anunță plecări masive de la Dinamo: „Nu s-au purtat discuții pentru prelungirea contractelor”

Președintele CA Dinamo a vorbit pentru FANATIK despre ceea ce ar putea să se întâmple în Ștefan cel Mare la finalul sezonului și anunță plecări masive de la echipă. Fără un buget solid, Dinamo nu va putea să le propună înțelegeri noi unor jucători care sunt la final de contract, chiar dacă clubul sau fotbaliștii își doresc să rămână în „haită”.

ADVERTISEMENT

„Asta da, așa e. Se vor închide contractele. Sau cu unii o să mai negociem, o să mai discutăm. Deocamdată nu s-au purtat discuții cu niciun jucător pentru prelungirea contractelor care expiră”, a spus Constantin Eftimescu pentru FANATIK.

Cu toate astea, fanii-acționari din programul DDB încearcă să îi motiveze pe jucători în acest final de sezon, au dat prime de victorie și chiar au anunțat că vor plăti un salariu restant chiar în ziua meciului din semifinalele Cupei României cu Astra Giurgiu.

ADVERTISEMENT

Ce jucători ai lui Dinamo își termină contractele la finalul sezonului

Dacă portarul norvegian Gudmund Kongshavn și Joseph Akpala sunt deja istorie și nu se mai pune problema ca ei să continue din vară la Dinamo, alți opt jucători ar putea părăsi echipa la finalul sezonului.

Cele mai grele pierderi ale alb-roșilor ar putea fi Raul Albentosa, Adam Nemec și Jonathan Morsay, aflat într-o creștere evidentă de formă și care a înscris două goluri cruciale pentru „câini” în ultimele partide. Suedezul este împrumutat de la Chievo Verona, însă această înțelegere ar putea fi prelungită dacă cele două cluburi se vor pune de acord, iar jucătorul își va dori să rămână.

ADVERTISEMENT

Lista jucătorilor care ar putea pleca de la Dinamo

  • Gudmund Kongshavn
  • Joseph Akpala
  • Raul Albentosa
  • Florin Bejan
  • Ionuț Amzar
  • Jonathan Morsay
  • Adam Nemec
  • Gevaro Nepomuceno
  • Giani Stere

La această listă se adaugă și „prizonierul din Groapă”, Ionuț Șerban, al cărui contract expiră de asemenea în această vară, dar cel mai probabil fotbalistul va continua la Dinamo. În caz contrar, clubul va trebui să îi plătească fostului patron al Sportului Studențesc, Vasile Șiman, nu mai puțin de un milion de euro.

  • 10 jucători ar putea pleca de la Dinamo în această vară
  • 2-3 salarii restante au „câinii” în acest moment
ADVERTISEMENT